Cum au încercat niște români să strice festivalul dedicat artei și refugiaților

Anul trecut, am văzut din interior cum a fost clădit conceptul Timișoara Refugee Art Festival (TRAF). Din București, tinerii refugiați ți-au spus cum de au ales România drept noua lor casă. Iar românii care au luat parte din proiect ți-au spus că „nu orice refugiat e un terorist”.

Credeam că ideea asta din urmă e o chestie atât de banală, încât nu va trebui repetată vreodată. TRAF 2018 mi-a arătat însă că m-am înșelat. A doua ediție s-a desfășurat între 10 și 13 mai, în diverse locuri timișorene. Dacă anul trecut acesta a ținut doar o zi, anul ăsta a oferit patru zile pline de activități, dar și în care panicarzii au încercat să-l deturneze cu rating-uri negative, discursuri emotive și sunete de bombe și imnuri legionare.

Nu au reușit.

TRAF 2018 m-a prins departe de casă, așa că după ce m-am întors și am lăsat lucrurile să se calmeze, am întâlnit sau am sunat mai mulți oameni implicați în organizarea festivalului. Eram interesat prin ce activități au încercat anul ăsta să aducă mai aproape oamenii din culturi diferite, ce anume s-a întâmplat în cele două momente de tensiune cu naționaliștii radicali, dar și dacă publicul s-a lăsat descurajat de acțiunile lor de intimidare.

Din start, ar fi bine să clarificăm niște lucruri. Locurile principale în care se adună oamenii care sădesc teamă legată de migranți sunt niște grupuri de Facebook. Unul e împotriva construirii moscheii din București, iar celălalt urlă că România se islamizează.

Al doilea lucru de clarificat sunt faptele. Nu orice om din Orientul Mijlociu e arab. Nu orice arab e musulman. Nu orice musulman e islamist. Nu orice migrant e refugiat. Nu orice refugiat e solicitant de azil. Și, mai presus de toate, nu orice arab e violator sau terorist. Sunt niște chestii elementare

Vânătorii de migranți în acțiune. Dacă-ți plac filmele montate prost, de zici că-s propria lor parodie, dă play.

Festivalul a avut un pre-eveniment, „Share Love”, al artistei platice ruse Regina Damian. Pe malul Begăi, tineri din 15 țări au fost legați la ochi și au purtat tricouri albe, fiecare cu un motto inițial diferit. A fost un experiment social prin care „orice trecător a putut scrie sau desena un simbol al solidarității pe tricourile acestor statui umane”, mi-a zis Regina.

Printre trecători s-a aflat și Ștefan Cojocnean. În cuvintele sale, acesta e preocupat de valul „de refugiati aduşi de ong-uri care susțin si diversitatea de gen, căsătoriile homosexuale ducând la apariția Omului Nou al globalismului prin distrugerea valorilor spirituale autohtone, îndepărtându-l de comunitate, țară, familie, uşor de controlat de către aceste ideologii totalitare venite din partea unor grupuri de presiune străine si care finanțează aceste ong-uri româneşti (cozi de topor)”. Pe site-urile conservatoare, el s-a ales cu renumele de „vânătorul de migranți”.

Ștefan s-a pus și a desenat câte o cruce pe fiecare om. Un camarad l-a filmat, au pus clipul pe net, și astfel s-au lăudat că au „mântuit” migranții. „Să știi că nu m-a afectat că a desenat cruci pe oameni. Ștefan e un pic ciudat, dar nu e om rău”, mi-a spus Regina.

Festivalul n-a fost însă doar cu artă, ci și cu dezbateri, workshopuri și alte activități. Pe partea muzicală au participat atât proiecte alcătuite din refugiați stabilți în Timișoara plus români, cât și formații mixte mai cunoscute, precum Roots Revival sau TREES orchestra.

Organizatorul TRAF mi-a povestit despre un participant foarte agitat la dezbatere, care insista că bine a făcut Breivik, fascistul norvegian care a ucis 77 de persoane în 2011. Acesta îi justifica acțiunile asasinului prin faptul că cei uciși erau „copiii liberalilor care susțineau migrația”. După această discuție, a părăsit sala, dar a lăsat sub scaun două boxe wireless din care au început să se audă la un moment dat „sunete de bombe, urmate de un imn legionar”.

Fără prea mare efect, deoarece boxele au fost pur și simplu oprite și luate de un alt organizator, în aplauzele auditoriului.

Următorul care a intervenit în discuție a fost Cojocnean. Flavius mi-a spus că Ștefan a vrut să povestească cum a fost bătut de un arab în Complexul studențesc. „Bun, dar asta-i o chestie individuală. Pe mine, în șase ani, nu m-a bătut niciun străin. După aceea, repeta retorica cu suedezele violate și alte lucruri discutabile sau nedovedite statistic.”

El mi-a spus și o chestie mișto menționată de Oana Joumah: „Oamenii pe jumătate informați sunt mai periculoși decât cei neinformați. Cei care vor să exploateze aceste temeri și să-și facă partid, precum Cătălin Mărincuș, vor avea doar de câștigat.”.

El a amintit că e o mare problemă cu terminologia și diferența dată de aceasta pentru statutul unui om. Migrant poate fi oricine. Migrația forțată dă alt statut față de cea economică. Întotdeauna au fost probleme în a diferenția între ei, solicitanții de azil și refugiații, adică cei care au dobândit deja statut de protecție.” Mi-a dat exemplul unui basarabean care a cerut statut de protecție. El nu era refugiat. „Am avut 4 800 de cereri de azil în 2017, din care doar 1 300 au primit statutul. În sensul legal al cuvântului, mai puțin de jumătate erau refugiați”, a explicat Flavius.

L-am sunat și pe Victor Dragoș, un alt co-organizator al TRAF și scenarist. Acesta mi-a povestit un pic despre teatrul forum, care a stârnit din nou publicul la găsirea soluțiilor pentru a rezolva o problemă despre discriminare. Mi-a spus că „Animal Crossing” (cealaltă piesă) a fost despre cum o patrulă vamală mixtă de români și unguri sunt neatenți și le scapă un trecător ilegal de vamă.

Flavius a zis că nu poate estima exact, dar au fost între de 400 - 600 de participanți în toate cele patru zile de eveniment. În ultima, copiii și adulții au luat parte la un picnic intercultural. „Scopul nu e să devenim mai mari sau un festival comercial. E să ne păstrăm profunzimea și să legăm comunitățile între ele”, a menționat el.

Festivalul s-a încheiat cu o formație care a cântat pe podul pietonal metalic. Din Roots Revival face parte și un sirian. Victor mi-a povestit de un dialog amuzant, înainte să cânte, la repetițiile de la proba de sunet. „Au apărut două doamne curioase de ce facem. Le-a zis cineva despre TRAF, după care una a început să se consterneze că «ăștia-s ONG-urile care vor să ne aducă refugiați în țară», la care cea cu care era i-a răspuns senin «dar mie-mi place muzica asta». Mi s-a părut că sumarizează destul de bine tot ce-i legat de TRAF.”