FYI.

This story is over 5 years old.

psihologie

Terapia prin tăcere mi-a schimbat viața

Terapiile Vipassana oferă zece zile de meditație fără vorbit, citit, telefoane mobile sau masturbare. Am fost de curând la a 5-a în cazul meu.
Ilustrație de Lia Kantrowitz

  

Acum trei ani, m-am înscris la un refugiu de meditație silențioasă numită vipassana. Timp de zece zile, am împărțit o cameră cu alți patru tipi, nu am vorbit cu nimeni, am meditat preț de zece ore pe zi și am mâncat doar două mese zilnic. Am făcut-o din același motiv pentru care am plecat în Afganistan în timpul „sezonului de lupte”, am petrecut o vară pe un trauler din Marea Nordului și am trăit doar cu ayahuasca timp de o săptămână – am crezut că va fi un articol bun pentru VICE.

Publicitate

Am urât acea vipassana și dacă aș fi avut semnal la telefon în munții italieni unde am făcut-o (am încălcat regulilele și am luat telefonul cu mine) aș fi sunat un prieten să vină să mă salveze. Dar după ce s-a terminat, cam la fel cum a fost și cu liceul și relațiile cu o persoană toxică, m-am simțit al naibii de mișto.

Să mori tu, ai putea spune, primești mâncare bună, vei avea ocazia să te masturbezi din nou (ei te roagă să te abții) și, cel mai important, vei putea vorbi din nou. Dar în ciuda ușurării că mi-am redobândit vechea viață, am observat și schimbări subtile – totuși pozitive – în modul cum am perceput lumea. Cred că de asta m-am înscris de încă cinci ori la vipassana de atunci. Sunt în jur de 200 de centre în lume, fiecare oferă exact același curs în limbi diferite cu mâncăruri relativ diferite. Le-am făcut pe cele mai recente în Australia, Germania, Irlanda și California.

Beneficiile meditației, de la a te face mai fericit la gestionarea bolilor, sunt destul de bine documentate și susținute de știință. O vipassana îți oferă zece zile de liniște, care în sine pot fi benefice pentru că nivelurile înalte de poluare fonică au un efect direct asupra sistmelor cardiovasculare și sunt asociate cu depresie și anxietate. Pentru mine, în liniște simt tăcere în propriul corp, o conștientizare a mișcărilor și, odată cu oprirea anxietății indusă de zgomot, apare și aprecierea pentru frumusețea vizuală a lumii din jurul meu.

Publicitate

La un nivel spiritual, vipassana, care vine de la cuvântul Pali de a vedea lucrurile așa cum sunt de fapt, este gândit ca o modalitate de purificare a minții de toate impuritățile. Dacă sună prea a spaniolă veche, înțeleg, dar prin „impurități” se referă la gânduri negative, nevroze, anxietate și depresie. Unii oameni merg la vipassana o dată, se simt satisfăcuți că au trecut prin chin, iar apoi nu observă nicio schimbare majoră în viețile lor. Unii oameni fug după trei zile pentru că o consideră cult și e greu să-i contrazici când vezi că regulile sunt scrise în limba liturgică, iar clipurile la care te uiți în fiecare noapte îl prezintă pe profesorul birmanez (acum mort) care a adus vipassana în Vest. Dar pentru mine a fost diferit. După prima mea vipassana m-am lăsat de fumat. După a doua, m-am lăsat de băut. După a treia m-am împăcat cu taică-miu. Nu a trebuit să lucrez la astea, dorința de a fuma și bea s-a dus pur și simplu, odată cu fixația de a rămâne supărat pe taică-miu. După cinci vipassane, nu zic că am devenit perfect – departe de asta – dar am observat cum comportamentul meu s-a schimbat într-un mod care sugerează că vipassana chiar mi-a reconfigurat creierul puțin.



Richard Davidson este profesorul de psihiatrie de la Universitatea din Wisconsin, care a studiat vipassana. Descrie ceea ce se întâmplă pe parcursul acelor zece zile ca fiind un fel de „recablare”.

Vipassana este un fel de antrenament mental care, spune Davidson, îți dă „mijloacele necesare să faci o pauză, să observi cât de ușor poate exagera mintea severitatea unui impediment, să realizezi că este un proces mental interesant și să rezisti tentației de a fi tras în abis.”

Publicitate

În timpul unui curs de zece zile înveți două tipuri de meditație: atenția fixată și monitorizarea deschisă. Când mintea ți-e concentrată – și când nu vorbești și nu te uiți la telefon, vei fi surprins cât de agilă devine – începi să-ți scanezi mental întregul corp și să observi senzațiile care vin și pleacă fără să te miști sau să reacționezi. Este extrem de dificil pentru că, chiar și cu o minte ascuțită, gândurile tot te fură către alte locuri sau vrei să reacționezi la durerea din corpul tău care vine de la stat cu picioarele încrucișate toată ziua. Ăsta este doar tiparul spiralat al minții. Dar ușor-ușor – și din propria experiență nimic nu se întâmplă rapid la vipassana – mintea și corpul tău încep să se conformeze, iar această conformare, această schimbare anevoioasă a obiceiurilor, a avut repercusiuni în aproape toate ariile vieții mele. A creat un fel de tampon între lucrurile care se întâmplă și modul cum reacționez, iar în timp și cu practică, tamponul a devenit mai puternic.

Cred că este vorba despre perspectivă. Acel antrenament mental mi-a permis să văd lucrurile mai clar și poate cu puțin mai multă recunoștință. Poți fie să faci o criză că trebuie să stai la coadă câteva minute sau să realizezi că stai pe o schelă de oase, respirând printre niște saci făcuți din țesut și că îți dai seama de tot cu un creier atât de vast încât ar putea să găzduiască tot internetul.

Studiile asupra vipassanei folosesc electroencefalograme (acele căști de înot cu electrozii atașați) să măsoare activitatea cerebrală. În mod specific, ei măsoară undele gamma, mesagerii dintre neuroni. Meditatorii vipassana prezintă o situație foarte rară: sincronizare extrem de ridicată a undelor gamma. Se simte ca și cum toți cilindrii tăi se mișcă în același timp sau, cum a descris frumos David Dobbs în Scientific American, „că sinapsele neuronale se mișcă în tandem”. Davidson a descoperit că oamenii mai puternici emoțional, adică cei care își revin după veștile proaste, decât să cadă în depresie și anxietate, au conexiuni mai puternice ale undelor gamma între stânga cortexului prefrontal (PFC) și amigdală. Oamenii mai slabi, a descoperit el, au semnale mai puține între PFC și amigdală. Vipassana, a ghicit el, ar putea ajuta la reconstrucția și întărirea acestor conexiuni.

Publicitate

Poate datorită ei, sunt momente când meditez și mă simt de parcă tot capul îmi este plin de mici albine care cântă Enya.

La nivel personal, am venit la vipassana ca un tânăr predispus la anxietate, deprimat și incapabil să iau decizii simple fără ceva tumult groaznic în interior. Aveam un obicei negativ să ies din casă ca să fac ceva, doar ca să mă întorc pe la jumătatea drumului. Beam mai mult decât trebuia. M-am trezit de multe ori chircit pe covor, etc. Vipassana și meditația zilnică au făcut multe pentru asta. În comparație cu terapia, din care am făcut puțin, și psihedelicele din care am luat mult, nimic nu se poate compara cu zece zile de încercări și rateuri și încercat din nou ca să-ți păstrezi mintea atentă pentru mai mult de un minut.

Am luat iboga și m-am simțit mai tare ca Dumnezeu, dar vipassana este o experiență de smerenie. Este multă muncă și te forțează să-ți accesezi propriile rezerve adânci de voință. Fiecare sesiune de meditație de o oră este o bătălie epică între determinare și abandon. Este al dracului de plictisitoare. Dar surprinzător, rata renunțărilor este în jur de doi la fiecare o sută de studenți. Singura taxă pe care o cer este atât cât poți să donezi, iar oamenii care gătesc, spală și te trezesc la 4 dimineața sunt toți foști studenți care fac voluntariat.

Profesorii de vipassana o numesc „arta trăirii”, dar în timp ce stai acolo pe oasele fundului, stomacul gol și mintea răsfoind printre cataloagele de amintiri la viteza luminii, te gândești că poate arta la care se referă este The Garden of Earthly Delights. Să stai la o vipassana este o muncă incredibil de grea și înțeleg perfect de ce mulți oameni ar putea spune că nu este pentru ei. Dar dacă la fel ca mine, ți-ai petrecut majoritatea vieții cu o minte plină de negativitate, obiceiuri nesănătoase, anxietate, frici, indecizii și traume, atunci zece zile de liniște, dorindu-ți ca fundul tău să fie de cinci ori mai mare ca să amortizeze toată șederea aia, este, prin comparație, milos de scurtă.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.