FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Câinele ăsta care trebuia să fie paznic la școală a reușit să fie doar foarte mare

Elevii de la școala unde e găzduit câinele au fost rugați să nu îl mai hrănească.
Drew Schwartz
Brooklyn, US
DP
translated by Diana Pintilie
Screengrab via TTV / YouTube

Articolul a apărut inițial pe VICE US.

Ne plac animalele de companie durdulii: o pisică umflată care în mod miraculos încă mai poate sta vertical, forma de balon a unui dachshund care, din cauza unei afecțiuni medicale bizare, a trebuit dezumflat. Ne hlizim la toți cățeii și motanii care ne fac zilele pe internet mai ușoare, știind că mărimea îi face speciali.

Săptămâna trecută am văzut însă un animal special de companie, care ne-a determinat să facem un pas înapoi și să înlocuim râsul cu grija și precauția. El e Little White Socks, un câine din Taiwan care, nu știu cum, a ajuns la 50 de kilograme.

Publicitate

Javra colosală a fost adoptată de școala primară Wenhua pe post de câine de pază, conform Daily Mail. Dar în decursul a opt ani, elevii, profesorii și personalul de la cantină l-au hrănit fără limită, cu resturi de sandvișuri cu unt de arahide sau alte rahaturi cu zahăr pe care le mănâncă copiii zilele astea. La știrile unui post local, el este prezentat ca un Godzilla canin, o reîncarnare a bestiei lui Sandlot. Însă câinele pur și simplu e prea mare.

La 50 de kilograme, Little White Socks riscă să-și distrugă articulațiile, să facă diabet sau boli cardiace (dacă nu le are deja) sau să sufere de o tulburare digestivă, printre alte diverse scenarii mortale. El s-a făcut periculos de mare, iar școala a trebuit să roage elevii și personalul să nu-l mai hrănească, ca să-l bage pe o dietă foarte strictă.

Aparent, elevii de la școala Wenhue l-au iubit un pic prea mult de Little White Socks, arătându-i devotamentul prin împărțirea prânzului. Dar sunt și alte modalități de a avea grijă de un câine, care nu includ să se îndoape până când explodează.

Să fii sănătos Little White Socks. Oricât de încântător ești așa rotunjor, sperăm că vei putea ajunge la o mărime mai sănătoasă, cu ajutorul colegilor tăi.