Sunt multe lucruri despre care se spune că trebuie să le faci în viață. Să mergi la un festival ca Electric Castle sigur se regăsește pe o așa listă. Pentru mine a fost în 2018. Am stat aproape pe toată durata festivalului cu excepția primei zile când am umblat de nebun să-mi găsesc un subiect de fotografiat. Au fost o mulțime de lucruri și locuri de văzut, de cum sunt oamenii la așa ceva, și mai mereu m-am întors la mesageria Electric Castle, panoul imens de la intrare cu tot felul de mesaje.
Publicitate
Perioada mea de „vânat” mesaje și ipostaze ale oamenilor care se fotografiau la mesageria EC mi-a arătat, mai des decât mi-aș fi imaginat, că e extrem de dificil să le faci poze prietenilor. Constant apăreau tot felul de fete mofturoase cu prieteni după ele, ei având aparate sofisticate agățate de gât. Ele veau o mulțime de indicații de dat despre poze. Mi s-a părut cel mai certăreț lucru de acolo, iar sesiunile astea, în unele cazuri, se întindeau și pe jumătate de ore cu pozat și verificat pozele.Dincolo de detaliul ăsta, pentru mine a fost impresionant. Spre deosebire de mare parte din public, eu am fost la festival cu familia. Se zice că mereu învățăm câte ceva, iar în cazul meu pot spune că intrarea în lumea asta lipsită de prejudecăți găsită acolo m-a dat pe spate. Și cum pentru mine a fost prima dată, știam că la festivalul ăsta plouă și că asta ar fi parte din spiritul lui. Ei bine, mi-am dorit să plouă, să văd acea nebunie, dar după câteva reprize de ploaie, după ce tot verdele ăla imaculat cu care organizatorii ne-au așteptat s-a transformat în noroi, mi-a părut rău că mi-am dorit să plouă.Cu tot cu ploaie însă, eu am simțit lumea de aici liberă, relaxată, fericită. Am încercat s-o surprind în fotografiile de mai jos, cu tot cu mesajele din spate, ca să vezi ce-ai ratat dacă n-ai ajuns.
