Campionatul de dans la bară din România n-are nicio treabă cu fanteziile sexuale

„Hai, ne pregătim pentru prima rundă, șase - nouă ani”, anunță o voce de tipă în microfon.

Pe scenă, urcă o fetiță de opt ani. Poartă un costum mulat, ca alea pe care le au gimnastele. Visul ei - să devină campioană la pole fitness. Se rotește în aer, la câțiva metri înălțime - aparent fără niciun efort. Forța gravitațională, forța de frecare, impulsul unghiular - toate, perfect calculate. Își termină exercițiul, apoi, în fața părinților și bunicilor din sală, se mai urcă o dată pe bara aia de câteva ori cât ea, ca s-o șteargă pentru următorul concurent. Eu mă resemnez cu ideea că fetița asta de opt ani are mai multă putere în brațe decât mine.

Sunt la a doua ediție a competiției naționale Miss Pole Dance, primul concurs național de pole fitness din România. Anul trecut, țara noastră a devenit al 27-lea stat care organiza un concurs național de dans la bară - concurs care include trei categorii de vârstă: juniori, 6 - 12 ani, adolescenți, 13 - 17 ani și adulți. Dar acum, numărul concurentelor și concurenților s-a dublat. Visul lor: să ajungă la Jocurile Olimpice și să câștige, pentru România.

Adevărul e că pole fitness-ul nu e prea diferit de gimnastică – mișcări ritmice pe muzică, costume, machiaj, șpagat la bară – numai că gimnastica nu vine cu același bagaj. Am vrut să înțeleg cum aceeași bară metalică rece, din cluburile de striptease, e responsabilă și pentru producerea unor atleți de talie mondială. Câțiva dintre cei aproximativ 30 de participanți au câștigat deja medalii pentru țara noastră, chiar dacă România nu-i vede și, probabil, nici nu-i vrea.

N-am fost niciodată într-un club de striptease - nu cu fete, cel puțin. Dar sunt rezonabil de sigur că nu seamănă deloc cu ce am văzut aici astă-seară. Fiecare exercițiu ține cam trei minute - cele mai lungi trei minute din viețile lor. Sunt 11 mișcări care trebuie incluse în toate numerele și ești punctat pentru execuție și pentru originalitatea cu care le legi între ele.

Pentru a fi într-o zi sport olimpic, pole fitness-ul trebuie să îndeplinească trei criterii. Atleții trebuie testați de Agenția Internațională Anti-Doping - ceea ce se întâmplă deja. Trebuie să aibă 50 de federații naționale. Azi sunt 28. Ultima condiție e să fie recunoscut de Asociația Internațională a Federaților de Sport. După 11 ani de încercări, Federația Internațională de Sporturi la Bară a primit statutul de observator. Dansul la bară e la un pas să fie recunoscut ca sport olimpic, alături de alte sporturi noi, gen baseball, karate sau surfing.

Pole fitness-ul este sportul cu cea mai rapidă creștere. Există deja un campionat mondial. În 2012, la prima ediție, au participat 46 de atleți. Șase ani mai târziu au fost 229. Chiar dacă e încă un sport dominat de femei - doar trei dintre cele 28 de federații naționale sunt conduse de bărbați - în ultimii ani din ce în ce mai mulți bărbați s-au apucat de pole fitness. Dacă la Campionatul Mondial din 2012 au participat doar cinci bărbați, în 2017, au fost 40.

Pole dancing-ul nu e deloc ceva nou. A există sub diverse forme, în multe culturi. În India, de exemplu, există un sport similar de sute de ani. Acrobații chinezi au venit și ei cu propria versiune, care avea ceva mai multe bare. Asocierea dintre dansul la bară și cluburile de striptease s-a produs târziu. Cu toate astea, stigma rămâne. În rândul comunităților de pole dancing se discută despre cât de mult sportul de azi ar trebui să se distanțeze de bagajul ăsta cu care vine. Ar trebui să o facă? Dar distanțarea are și un sens economic - e destul de greu să atragi sponsori.

Deci nu, la concursul ăsta, n-a purtat nimeni cizme înalte, bikini, tanga, piele sau latex. N-o să vezi costume de Janet Jackson p-aici. De fapt, există reguli foarte stricte pentru costume la competițiile internaționale. E important ca picioarele să rămână dezvelite, pentru că priza se face cu propria piele. Adică, fix ca gimnaștii. Iar gimnastica nu duce pe nimeni cu gândul la aventuri în Sodoma. Trei dintre concurenți au primit de Crăciun o bară, să exerseze. Și asta e ok.

Chiar și așa, pentru mulți rămâne un subiect sensibil. Alianța Părintilor, de exemplu, una dintre organizațiile alea care se preface că-i pasă de copilul tău, a protestat anul trecut, la prima ediție a Miss Pole Dance România. Într-un comunicat de presă se plângeau că „dansul la bară este un pas spre prostituția infantilă şi o invitaţie pentru pedofili”.

„Dacă priveşte cineva un copil care face un element de gimnastică şi se gândeşte la ceva sexual, pentru mine acea persoană este bolnavă”, a spus Nadia Buduruși, unul dintre organizatorii Miss Pole Fitness România și fondatoarea primei școli de circ din România care promovează pole fitness-ul. Nadia e acrobat de 31 de ani, de când avea doar cinci ani. Părinții ei au fost amândoi gimnaști în lotul național. Acum, la 36 de ani, e căsătorită, are doi copii și luptă pentru ca pole fitness-ul să câștige legitimitate și în România.

Siria, fetița ei de patru ani, a urcat și ea pe scena Miss Pole Dance, în afara concursului.

Da, dansul la bară vine la pachet cu o istorie. Și totuși, să faci un șpagat la bârnă sau unul pe bară e la fel de greu. Căzăturile, vânătăile, emoțiile se simt la fel. Oricine nu crede că pole fitness-ul e un sport legitim trebuie s-o vadă pe Bianca cum se îndoaie, elastic, în jurul barei de metal, suspendată în aer. Sunt momente când atinge bara cu un picior sau câteva degete. E pur și simplu al naibii de greu.

Bianca are 17 ani. S-a apucat de pole dancing de doi ani și jumătate. Și ea a plecat cu prejudecăți, la început, dar a vrut să încerce. A trecut peste stereotipuri, îmi spune ea, „după ce am încercat și am văzut cât de greu este sa faci o coregrafie și un performance cap - coadă”. Acum, familia și prietenii o susțin - și asta pentru că „am reușit să obțin rezultate foarte bune în competiții într-un timp destul de scurt”, mai zice Bianca.

Se antrenează pentru asta câte trei - patru ore pe zi, zilnic, chiar dacă anul ăsta are bacul. A câștigat locul întâi la Miss Pole Dance România, categoria adolescenți, doi ani la rând. Anul ăsta, a câștigat locul întâi la VerticalFit Championship, în Polonia. Și-ar dori să poată să-și reprezinte țara la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2020. Sau măcar la Paris, în 2024. Dar până atunci, se pregătește să reprezinte iar România în Polonia, chiar dacă România încă o stigmatizează.