Chestii

Am fost la o nuntă la țară în România, după ce le-am evitat toată viața

Oricât te chinui să eviți horele de la nunțile românești, tot o să ajungi la una când trage de tine un prieten pe care nu-l poți refuza.
8.8.17

Sunt primul dintre toți cunoscuții mei care a ajuns la venerabilă vîrstă de 30 de ani fără să fi participat vreodată la o nuntă. Am invocat varii motive și am evitat nunta mătușii mele, nunta fiului nașei mele de botez, nunțile vecinilor mei, ale diverselor rude mai mult sau mai puțin îndepărtate, chiar și ale unor prieteni care riscau să devină obligații.

La început trebuia să refuz invitația, apoi am fost foarte tânăr, rebel și metalist și consideram sub demnitatea gusturilor mele să mă amestec cu oameni în cămașă albă, care nu miros exclusiv a votcă ieftină și tutun importat din est și care îndrăznesc să asculte și alt fel de muzică decât trupe obscure trv cvlt black death grindcore doom. Apoi am decis că nu-mi plac nunțile, pentru că știu eu mai bine ce se întâmplă acolo - țărani care dansează pe manele, glume sexiste, bani în plic.

Publicitate

Apoi a venit ziua în care se însoară prietenul acela alături de care ai trecut prin prea multe chestii ca să-l mai poți refuza. Cu inima strînsă și onoarea terci, am confirmat prezența și am mai și promis să-l ajut, cât mă pricep, cu organizarea evenimentului.

Mirele și mireasa locuiesc în Londra, la fel ca mine și la fel ca o treime dintre invitați (inclusiv nașii mari). Dar nunta s-a întâmplat acasă, adică în România, împărțită între cele două sate de proveniență ale mirilor, aflate din fericire la o distanță acceptabilă unul de altul. Pe lîngă emigranții londonezi, la nuntă au fost invitate familiile mirilor, vecinii și prietenii din România. Specificul nunții era unul hibrid, tradițional-modern: costum național la biserică/cravată la restaurant; ritual de iertăciune, zestrea-n căruță/valsul mirilor; sarmale în foi de varză murată/frapiere cu gheață și whisky single malt. Mă așteptam la cel mai sinistru kitsch din viața mea.

Citește și: 5 motive pentru care nunțile sunt inutile și stupide în România

Deși nunta era sâmbătă, pregătirile au început de luni prin băut sistematic, seară de seară, la mire acasă, ca să ne antrenăm ficatul și inima pentru noaptea cea mare. Ritualurile au debutat vineri pe la patru. Am mers la mire acasă să aranjăm curtea și să ciocnim un pahar de rachiu făcut în casă – tradiționalul MP3 (o parte alcool și trei părți sirop) servit în sticle de V33 – „băutură spirtoasă cu aromă de vodcă".

Ca literat al satului, am fost însărcinat să scriu scandările pentru mireasă și nași, în versuri, lucru ce-a stârnit zâmbete în audiență și mi-a câștigat o sticlă de V33 (original). Invitațiile se fac pe întuneric și cu alai, ca atare nimeni nu are timp de poze. Am băut și cam mult, o iau de la capăt mâine, cînd m-o lăsa mahmureala.

Autorul, cu lista de urări pentru nași și mireasă

Sâmbătă, la prânz. Mirele mă sună disperat, trebuie să înceapă ritualul de iertăciune și eu nu sunt acolo. Pentru că am treabă într-un bazar din cel mai apropiat oraș, ca să-mi cumpăr ie tradițională de la niște producători autorizați.

Autorul, în ie

Ajung la mire acasă înainte de trei, îmbrăcat corespunzător, tocmai la timp ca să prind iertăciunea în candida ei splendoare. Înainte de toate, mi se agață o floare de sârmă, mătase și plastic în piept. Cuvintele sunt de prisos.

La trei juma', toată lumea urcă în mașini, mergem la mireasă acasă cu fanfară, fotograf, cameraman, cor de fete de liceu. Mireasa se lasă așteptată, cu mici corecții vestimentare. Nu contează, fanfara cîntă, paharele-s pline, noi ne pozăm. Am citit iertăciunea, au plâns părinții, am mai câștigat un V33.

Citește și: De ce se mănâncă prost la nunțile din România

E patru. Cam tîrziu. Nu mai are rost să mergem la primărie, și-așa primarul e plecat din localitate. O să facem cununia civilă în curtea bisericii, a zis domnu' viceprimar că e de acord. Pac-pac, tricolor, martor, semnătură, felicitări.

Mi se comunică în ultima clipă că o să secondez dascălul la slujba de cununie, că nu s-a putut încropi cor așa repede. Accept (nu că aș fi avut de ales). Plus că mă mai așteaptă cel puțin un V33.

Publicitate

La șase jumate, mergem la restaurant, eu cu un prieten primii, să distribuim locuri la mese și chei la camerele închiriate pentru șoferii prea obosiți. Trebuie să trec pe acasă înainte, să las ia și să îmbrac costumul ăla bun, pe care mi l-am cumpărat fix pentru ocazia asta. Asta ne întârzie puțin, așa că ajungem la restaurant pe la nouă. Mirii ne întâmpină cu șampanie. Moet Chandon.

Citește și: Furatul miresei este cel mai nasol obicei la nunțile din România

Din cei 180 de invitați care au confirmat, au venit deja 177, dar se mai anunță cîțiva invitați-surpriză, pentru care se fac locuri la mese. Extras din meniu, că nu am răbdare să mănînc noaptea: păstrăvior cu mămăliguță care are desenată pe ea un zâmbețel din gogoșărași murăței, friptură de porc cu cartofi copți și salată de varză, trei sarmale cât degetul pe un fund de farfurie adâncă, prăjituri vărsate. Din fructiere lipsesc tradiționalele banane și portocale. Cârcotașii de la mine din sat ar zice că a fost un meniu cam subțire. Prietenii mirelui n-ar fi de acord. Eu sunt cârcotaș, dar și prieten cu mirele, și susțin răspicat că a fost mult prea multă mâncare. S-au consumat 52 de fripturi, 18 păstrăvi și 150 de antreuri. La 187 de invitați.

E 10:30, începe valsul mirilor. Ovidiu Komornyk – „Tu ești mireasa vieții mele". Mașină de fum, artificii, aplauze. Mi-e rău, și nu e de la băutură. S-a terminat, pot și eu să încep să mă distrez. Deși am 30 de ani, nu sunt încă însurat, așa că stau cu tineretul la masă. Bem vin de la Vaslui (e bun, l-am testat toată săptămîna), râdem, glumim, chiuim.

Începe muzica. O cântăreață specializată în nunți, îmbrăcată tradițional, cântă muzică populară, acompaniată de un băiat cu o orgă și unul cu microfon.

Băiatul cu microfon are un sacou model piele de șarpe și are cel mai nefericit repertoriu – muzica proastă a anilor 90, de la „Coco Jambo" la „Casablanca" și de la „Gimme Hope Joanna" la „Red Red Wine".



Nimeni nu apreciază, stăm jos cu toții și mâncăm încruntați. Intră în scenă cântăreața de muzică populară. Toată lumea se ridică la horă: cercuri concentrice, pași sincronizați. Sunt fascinat. E ca o „Ciuleandră" complexă, care trece prin mai multe melodii, într-un crescendo de ritm și măsură. Pornește de la o Bătrînească, trece printr-o Horă Mare și încă cîteva melodii în andante și se termină într-o Bătută alertă. Toate melodii cu specific bucovinean. Progresiv, hora se desface în perechi, într-un mod admirabil de organizat, ce pare a fi fost repetat în detaliu de către fiecare participant. Toată lumea e implicată și fiecare știe exact ce are de făcut. Eu stau cuminte deoparte și nu contenesc să mă minunez.

E patru dimineața. Încep să mă plictisesc. Mi s-au perindat prin față toată mâncărurile expuse mai sus. S-a furat și răscumpărat mireasa, s-a reluat ciclic alternanța dintre muzica proastă a anilor 90 și hora în crescendo spartă în perechi (sunt expert, știu precis când să cresc pasul și când să ochesc o parteneră pentru dansul final). Nu am auzit nicio manea. Nu s-a dansat nici „Meneaito", nici „Dansul Pinguinului".

Impresionant. Aș vrea să mă culc, dar nu pot să plec înainte de dar. În sfârșit, se strigă darul nașilor.

E timpul să mă apuc serios de băut, se luminează afară și mai sunt atîtea carafe neîncepute. Lumea lasă plicuri cu bani și se retrage în camere sau în mașini. Rămânem șase oameni la o masă. Mâncăii cer porții reîncălzite, care li se servesc cu un zîmbet cam șters. La masa de alături, ospătarii fumează în incintă, cu nesimțire. Are și mirele timp de o țigară și de o bârfă legată de dar (ăla a dat atâta, ăla atâta, ăla a căscat, aia avea pantofii murdari). Ciocnim un pahar și-i dau și eu plicul, în care am pus considerabil mai mult decât media, că doar suntem prieteni buni, nu ne cunoaștem de ieri-de azi.

E șase dimineața. Cântă păsărelele. Sunt praștie de la oboseală și vin. Mă ridic cu greu și mă duc clătinîndu-mă spre camera de hotel. Trebuie să mă odihnesc, diseară mergem la mire acasă și o luăm de la capăt. Mă întâlnesc iar cu mirele, care-mi mulțumește pentru dar și mă întreabă cum m-am simțit. Îi răspund poticnit: „Bă, e prima mea nuntă și eram sigur că nu mă distrez. Vrei să-ți spun ceva? A fost chiar mișto!"