High hui

Povești de groază care te vor face să vrei să-ți anulezi vacanța

Să te trezești în orașul greșit, cineva să urineze pe bagajul tău, să stai lângă un răpitor. Câteodată destinația nu-și merită drumul până acolo.
2.3.18
Imagine via Getty Images

Câteodată e nasol, asta trebuie să recunoască chiar și cei care adoră să călătorească. Și încă cum. Dacă soțul tău nu-ți poate face rost de zboruri gratuite în destinații exotice la bordul unor avioane guvernamentale private, zborurile pot fi un coșmar. Condusul nu e o alternativă mai bună, și nu doar din cauză că drumurile din America sunt din ce în ce mai periculoase.

Dar suntem cu toții nevoiți, într-un moment sau altul, să ne îmbarcăm într-un avion sau să pornim la drum într-o mașină. Prin urmare, i-am întrebat pe prietenii și colegii noștri despre cele mai nasoale călătorii, iar ale noastre pălesc în comparație cu ale lor.

Greșeala din autobuz

Acum 15 ani, am călătorit cu autobuzul 11 ore, din NYC până în Toronto.

Așa cum știi și tu, băile din autobuz sunt în general destul de nasoale. Dar judecând după privirile pe care mi le-am luat de la oamenii din autobuzul ăsta, asta părea destul de nasoală. Întunecată, din oțel inoxidabil și jegoasă. Plutea o atmosferă parcă desprinsă din Silent Hill.

Publicitate

Pentru că voiam să evit să merg, am încercat să mă abțin pe cât de mult posibil, dar într-un final, devenise o povară prea mare.

Am intrat în baie și am încuiat ușa în urma mea, doar ca să descopăr că becul era ars. Nu avea fereastră, și asta era în zilele în care nu exista lanternă la iPhone, așa că era beznă înăuntru. Am decis că ar fi mai bine să mă ușurez în chiuvetă decât în WC, pentru că era joasă și nu voiam să urinez peste tot și să sporesc și mai tare atmosfera de Silent Hill pentru ăla care avea să intre după mine.

Pentru că mă abținusem atât de mult, am urinat foarte, foarte, foarte îndelung. După ce am terminat ceea ce am simțit că au fost 90 de minute, m-am încheiat la pantaloni și am început să merg la loc, spre scaunul meu.

Când am deschis ușa de la baie, majoritatea pasagerilor din autobuz se holbau la mine.

Când am aruncat o privire în baie, am văzut că nu era nicio țeavă conectată la chiuvetă. Unde ar fi trebuit să fie o conductă, era doar o gaură. Tot conținutul vezicii mele inundase podeaua autobuzului, ajungând la picioarele și bagajele oamenilor.

M-am întors rapid la locul meu și mi-am petrecut restul călătoriei prefăcându-mă că dorm. Nu sunt sigur dacă oamenii și-au dat seama dacă a fost sau nu urină. Dar dacă ai mers cu un autobuz din New York până în Toronto cam prin 2003 și bagajul tău era umed când ai ajuns la destinație, atunci să știi că îmi pare rău. — Jamie, 32 de ani

Sperietura din O'Hare

Acum câțiva ani, am făcut o excursie în Los Angeles. Viața era mişto atunci. Compania de închiriere de mașini o făcuse lată și așa ajunsesem să conduc un GTI ca un nătărău semi-bogat. M-am îmbătat singur pe faleză în Santa Monica și m-am dat în carusel. Mi-am petrecut timpul cu prietenii mei în Valley, partea din Los Angeles unde se toarnă filmele porno, și credeți-mă sau nu, dacă stai cu prietenii tăi în Valley, o să-ți amintească asta cât de des pot.

Am stat acolo o săptămână și apoi a trebuit să mă întorc cu un zbor care ateriza dimineața devreme în New York. Aveam un training de inițiere la opt dimineața și nu puteam să întârzii. A trebuit să înapoiez mașina înainte să mă îmbarc, așa că uite ce am făcut: ca să-mi omor timpul, am început să beau în barul aeroportului. M-am împrietenit cu un toboșar dintr-o trupă de punk, care a băut cot la cot cu mine. Ne-am torpilat bine.

M-am îmbarcat în avion câteva ore mai târziu, cinci sau șase băuturi mai târziu, și întâmplarea a făcut ca toboșarul să stea fix lângă mine. A sugerat să bem în continuare și eu n-am fost niciodată un gică-contra. M-am gândit că o să-mi revin până ajungem pe Coasta de Est. Mi s-a tăiat filmul, la fel și lui. Când m-am trezit, habar n-aveam cât era ceasul, dar era întuneric, și avionul se îndrepta cu repeziciune spre sol. A fost singurul moment din viața mea când chiar am crezut că aveam să mor. Toboșarul încă dormea. I-am dat un brânci, în speranța că o să mă calmez dacă o să-l văd și pe el agitat. Am aterizat.

Publicitate

„Am ajuns în New York?", m-a întrebat el.

„N-am nici cea mai vagă idee”, am spus.

Nu eram în New York. Eram în Chicago. Avionul începuse să piardă altitudine și a trebuit să aterizăm de urgență. Mi-am petrecut opt ore din viață vomitând pe aeroportul din O’Hare. — Alex, 27 de ani

Debarcarea! Debarcarea!

Deci anul trecut eram la bordul unui avion cu destinația Heathrow - New York City și aveau ceva probleme mecanice și nu puteam să decolăm. Asta a însemnat că trebuia să se facă „debarcarea”, un termen cu care eram foarte familiar, și să așteptăm în aeroport o vreme. A fost în regulă, a fost OK, ne-am îmbarcat din nou. Trecuse ceva vreme. M-am uitat la Total Recall pentru că mergeau televizoarele — dar se pare că încă nu rezolvaseră problema. Am coborât din nou din avion. Apoi ne-am îmbarcat iar. Unde ni s-a spus că ne pare rău, dar echipajul de bord a lucrat prea multe ore și nu mai putea efectua acest zbor și că trebuia să așteptăm după un echipaj nou. Oamenii erau nervoși. Cred că o persoană a trebuit să fie imobilizată de agenții de securitate din aeroport după a treia debarcare, deși nu am văzut aia cu ochii mei. În punctul ăsta, eram în aeroport de zece ore. Ne-au dat niște vouchere pentru magazinele din aeroport și eu am cumpărat mâncarea asta dezgustătoare, cele mai scumpe chestii pe care le-am găsit — sucul ăsta de 10 dolari și niște batoane de dulciuri pe care nu le-am mâncat. Nu părea să se întâmple cu adevărat. Pasagerii începuseră să vorbească între ei și se lansaseră zvonuri.

Dacă trebuia să schimbăm porțile, de exemplu. Mergeam prin terminal ca Tom Hanks în filmul ăla pe care nu l-am văzut. Povestea se termină la fel ca toate poveștile: ne-am îmbarcat într-un avion și am decolat. Cred că a durat… 18 ore? Ceva de genul. Totuși, morala poveștii este că am fost recompensați cu câteva sute de dolari, întrucât companiile aeriene din Europa sunt obligate prin lege să facă asta în cazul întârzierilor. Și Statele Unite ar trebui să aibă chestia asta! —

Harry, 31 de ani

Campania de marketing la bordul avionului

În 2013, eram într-un avion Boston - Baltimore alături de copiii mei, după ce fiica mea în vârstă de 18 luni fusese operată la Spitalul pentru Copii din Boston. După ce ne-am îmbarcat, am observat că mai mulți angajați ai unei companii de cablu erau cu noi la bord, toți îmbrăcați similar.

Spre sfârșitul cursei, fiicei mele în vârstă de 18 luni i s-a făcut foarte, foarte rău. Așa cum am zis mai sus, tocmai fusese operată, iar altitudinea îi afecta nivelul de oxigen. Începuse să se învinețească și pe mine mă cuprinsese panica. Din fericire, lângă mine stătea o asistentă, așa că a trecut la acțiune și a început prin a-i măsura semnele vitale. Dezbăteam cum să alertăm echipajul cabinei când, dintr-odată, unul dintre membrii companiei de cablu a mers în fața cabinei, cu echipa de filmare pe urmele lui. A început să folosească sistemul de comunicații al avionului ca să facă niște anunțuri, asta în timp ce alți colegi de-ai lui împărțeau iPad-uri gratuite la bord. Toată chestia era un stunt de marketing pentru promovarea unui produs nou. Au filmat toată chestia, în timp ce împărțeau iPad-uri pentru toți pasagerii, și mie mi-au dat trei — unul pentru mine și două pentru copiii mei. Ce să mai vorbim despre momentul ăla când ești panicat și camera filmează. Au prins un cadru cu mine, cuprinsă de spaimă, în timp ce țineam în mână un iPad.

Publicitate

După ce s-a terminat agitația, am putut să-i alertăm pe membrii echipajului și am fost preluați de o ambulanță la aterizare, câteva minute mai târziu. Tipii de la compania de cablu s-au simțit prost și au fost foarte drăguți; i-au cumpărat fiicei mele un animăluț de pluș, în timp ce ea era pe targă, asistată de către paramedicii aeroportului. Una caldă, una rece, cum ar veni — n-am fost niciodată atât de ghinionistă, dar și norocoasă în același timp. — Hilary, 41 de ani

Băiețelul din autobuz

Când eram în facultate, familia mea locuia la o distanță de 8-10 ore cu autocarul. Era nasol, dar era ieftin și era singura modalitate prin care îi puteam vizita. Într-un an, mergeam acasă de Ziua Recunoștinței, și toate locurile erau ocupate, cu excepția unuia aflat lângă toaleta din spate. Lângă mine stătea un tată epuizat și fiul lui în vârstă de 4 ani, și el la fel de obosit, și morocănos pe deasupra. Tatăl mi-a spus că erau în tranzit de trei zile și că fiul lui se simțea groaznic. Când nu dormea (lungit și pe tatăl lui, și în poala mea), țipa. Toți oamenii din autobuz îl urau, și era evident că tipul chiar își iubea copilul și voia ce era mai bun pentru el.

Pe la jumătatea drumului, autobuzul a făcut un stop ca să ia mai mulți pasageri. Am dat buzna afară ca să merg la toaletă și să-mi cumpăr o friptură de vită la grătar de la Arby. Cred că am fost plecat cam 15 minute, și când am ieșit din Arby, l-am văzut pe tipul care stătuse lângă mine în autobuz escortat de poliție, cu cătușe, plângând, în timp ce un alt polițist îl ținea în brațe pe băiețelul adormit. Se pare că tipul ăsta își răpise copilul după ce pierduse custodia într-un divorț urât. Nu știu cum de i-au găsit — presupun că unul dintre pasageri a văzut poza lui la știri sau ceva de genul și l-a înștiințat pe șofer. Dar frate, m-am simțit destul de dubios să știu că mi-am petrecut ore întregi stând la palavre cu un răpitor! — Jacob, 24 de ani

Ce să nu le spui agenților de la securitate

Eram în avion, pe o cursă Minnesota - California. Mă întorceam acasă, după petrecerea mea de burlăcițe, și unul dintre bagajele mele a fost ales pentru inspecție. M-au chemat să-i asist, în timp ce îmi umblau prin bagaj și, dintr-un motiv sau altul, mi s-a părut amuzant să zic „Deschide ușor aia, s-ar putea să explodeze!” [Nota editorului: Este ilegal. Nu face asta.] Angajatei de la TSA normal că nu i s-a părut amuzant și mi-a aruncat o privire de am început să plâng și să implor scuze. După ce am mers cu ea într-o cameră privată, mi-a citit un discurs despre cum că sunt într-un aeroport și trebuie să am grijă ce spun. În timpul controlului, agenții TSA au găsit un pistol de plastic în formă de penis, un pachet de 20 de paie în formă de penis, mărgele Mardi Gras, și o bentiță în formă de penis — toate cadouri de la petrecerea mea de burlăcițe. — Lauren, 28 de ani

Urmărește-o pe Caroline Thompson pe Twitter.

Acest articol a apărut inițial în VICE US.