Am întrebat mai mulți basarabeni veniți în România ce i-a șocat când s-au mutat aici

Toamna se numără bobocii prin facultățile din România și mulți dintre ei sunt veniți de peste Prut. Pentru moldovenii din Republica Moldova, venitul la noi este o oportunitate. Știu, nu-ți vine să crezi, dar faptul că suntem în Uniunea Europeană și avem ceva locuri de muncă chiar înseamnă ceva pentru alții. Și poate ar fi însemnat și pentru tine dacă ai fi trăit în România anilor în care îți trebuia pașaport să mergi la bulgari sau blugii cei mai tari pe care ai fi putut să-i iei erau aduși de la turci cu autocarul. Acum e chiar mai bine din multe puncte de vedere.

În zilele noastre, din ce am vorbit cu oamenii intervievați, Moldova e o Românie de acum zece ani, deci diferențele nu sunt foarte mari. Deși, dacă vreun cântăreț român ar scoate versuri precum Carla's Dreams, probabil că ar fi considerat vreun nou Fuego. Lor li se potrivește mai bine drama, chestiune de vocabular și pronunție, clar.

Cu toate astea, fermecată de graiul românesc-moldovenesc plus de plăcintele lor, am zis să aflu direct de la sursă cum e să te muți în România, când vii din Moldova.

„Îmi doream să mă mut în România din timpul facultății. Deoarece Bucureștiul e cel mai mare oraș în care se vorbește limba mea, probabil și cel mai interesant și cu cele mai multe oportunități.

Prima dată am trecut hotarul pe la 13 ani și tremuram de fericire. Nu m-a șocat nici cînd am fost prima dată în occident, nu cred că am fost cu adevărat izbit de ceva. Probabil în perioada comunistă diferențele erau mai mari. Stau în București de 14 ani și mă simt minunat, cu criticile și cu laudele pe care i le aduc la fel ca orice alt bucureștean.

Multe lucruri abia acum se nasc - sub ochii noștri. Se întîmplă într-un ritm foarte lent, dar se întîmplă și e un privilegiu să asiști la aceste procese. Dar tocmai pentru că multe lucruri abia acum apar, acestea nu au încă un corp adevărat, sunt doar o pojghiță. Din cauza asta totul e „de cafenea". Socialismul e de cafenea, punk-ul e de cafenea, solidaritatea e de cafenea. Am protesta, dar dacă s-ar putea să nu deranjăm cînd o facem. Și pe jos și călare.

Cel mai mult, legat de Moldova, mi-e dor de oamenii în sînul cărora m-am format în copilărie și adolescență, dintre care în Chișinău au rămas doar o mînă. Sunt diferențe mai mari între România și Moldova decât între Bihor și Teleorman, dar nici ceva care să mă facă să exclam. Ți-o poți imagina o regiune a României extrem de defavorizată și depopulată.

În Republica Moldova, cultural, se întâmplă tot mai puține lucruri, dar cele care se întîmplă sunt nemaipomenite. Politic, devine un stat medieval și traversează niște procese pe care alte regiuni le-au depășit. Administrativ face totul ca să confirme că nu este un stat.

Cred că în România corupția deocamdată e generalizată, face parte din felul de-a fi și e corupție dintr-o perspectivă occidentală. Toată lumea se plânge de corupție și toată lumea face zilnic acte de corupție pe un fond de retorică anticorupție - și asta de cafenea. Sincer, nu știu foarte exact ce este corupția - o lipsă a prezenței statului echitabil presupun. În România e mai mult stat - e mai puțină corupție, în R.M. statul devine din ce în ce mai absent - deci și corupția e mai mare bănuiesc.

Cât privește distracția, din nou, într-un fel am văzut oamenii cum se zbâțâie la un concert din Iași și altfel la un concert din București. Am fost cu o poloneză la un concert Alternosfera din București și ea mă întreba „de ce lumea nu sare, cum se întâmplă de regulă la un concert de rock". Pentru că nu suntem în Moldova, i-am zis. În schimb la București, deși la foc mic, cheful poate dura toată noaptea - fără excese, fără scandaluri. Iar la Chișinău e cam ca la Iași, așa-mi pare mie.

Cu întâmplările recente din politică, pentru prima dată am început să mă gândesc tot mai serios la plecare, mai ales că am mai mulți prieteni care au tot plecat în ultimii ani, iar alții se pregătesc să plece.
Vorbeam cu un verișor plecat în Anglia și care dezvoltă o afacere acolo. Când mi-a povestit despre interacțiunea antreprenor și stat am înțeles marea diferență: acolo statul e interesat să te susțină, să-ți reducă din formalități și să te aducă cțt mai repede la o stare de stabilitate, în care să-ți vezi de treabă și să contribui cu impozite. Din discuția cu el am înțeles că Anglia în prezent e mult mai socialistă decât România, pentru că la noi vorbim de boierul care aruncă un galben celui sărac, nu de un stat care susține ce e de susținut.

Te simți înșelat, într-un cuvînt. Devenim tot mai mult ca Rusia - mulți nu mai vor să rămână din patriotism și pleacă, iar cei care rămîn o fac pentru că ruperea de țară ar provoca o durere prea mare. Iar statul își freacă palmele, râde răutăcios și se bucură de situația asta. E destul de umilitor."

„Voiam să vin în România încă de prin a noua, cam după ce se termină şcoala generală acolo, în Moldova, pentru că vedeam mai multe posibilităţi şi pentru că îmi place de mult. Mai fusesem în România de câteva ori până atunci. Am fost încântat de Bucureşti. Mi se părea super mare şi aglomerat, visam de mult să fiu în aşa loc. Are destul de multe locuri de vizitat, îmi place diversitatea de accente şi-mi bancnotele, că nu se rup. M-am adaptat foarte repede şi uşor, practic eram de-al case. A fost mai greu cu banii, că aveam iluzia că totul e super ieftin, de la valorile diferite.

Nu-mi place că se fumează exagerat de mult şi că e un grad super înalt de imoralitate. La Moldova îmi place că oamenii îs mai simpli şi că e aproape opusul la ce am zis mai devreme.

Există diferenţe însă între cele două ţări. Dacă e să mă refer la salarii, cel minim de aici e peste cel mediu din Moldova. Corupţia e ceva mai avansată acolo. Nu e la fel de multă diversitate în stilurile vestimentare şi de coafură ca aici. Moldovenii îşi fac mai multe griji decât românii (cel puţin decât cei din Bucureşti). Se pune mai multă valoare, accent şi importanță pe viaţă de familie în Moldova decât în România.

În România, însă, se distrează lumea mai bine. Păi, oamenii de aici stau mai bine din punct de vedere financiar, iar asta cred că e aspectul care contează cel mai mult când vine vorba de distracţie.

Sincer, nu ştiu cât mai rămân aici. Poate un an, poate zece. Numai Dumnezeu ştie ce-o fi. În capul meu e mai haos decât a fost vreodată în 19 ani, de când am venit aici. Deci da, România te mai şi dezorganizează şi mai da afară din tine şi din punctualitate (de Bucureşti vorbesc)."

„Într-un fel sau altul, am știut dintotdeauna că după ce termin liceul trebuie să plec din Moldova. Asta pentru că studiile universitare din Chișinău lasă mult de dorit și eu îmi doream ceva mai bun. Am avut de ales între România și Italia, dar România, și mai ales Bucureștiul, m-a atras mai mult. Și asta pentru că vorbim aceeași limbă, ne leagă același trecut și ne aflăm la doar câteva ore distanță.

Prima oară când am intrat în România eram copil, mergeam în vacanțe la munte cu familia. Tocmai de aceea mult timp am asociat țara cu ceva verde, curat, natural, relaxant. În București am ajuns prima oară în clasa a XII-a, pentru că voiam să vizitez Universitatea, SNSPA-ul și ASE-ul, înainte să depun actele la una dintre acestea. Mi se părea important să testez puțin atmosfera înainte să aleg unde-mi voi petrece următorii trei ani de studii. Așa că m-am plimbat cu soră mea pe la fiecare dintre acestea, m-am familiarizat cu clădirile, studenții, profesorii, cantinele, sălile de curs, curțile, bibliotecile atât cât am putut și apoi am știut clar unde vreau să ajung. Prima mea reacție la contactul cu toți studenții pe care i-am văzut atunci a fost ceva de genul: „Uau, ce cool sunt! Câtă relaxare, lejeritate, comoditate în comportament, în îmbrăcăminte, în discuții. I like it!". M-a cucerit SNSPA-ul, așa că am depus dosarul cu multă încredere.

Ce pot să zic că m-a marcat aici față de Moldova e șocul neținerii de cuvânt, dacă pot să-l numesc așa. Prima oară când m-a lovit a fost o amânare a unei întâlniri stabilite de câteva zile. Amânarea a fost făcută printr-un SMS, cu o oră înainte, pe motiv de boală. Și acum îmi amintesc cum încercam, în sinea mea, să găsesc câteva justificări ale amânării și chiar eram îngrijorată de starea de sănătate a colegului. Dar apoi m-am adaptat și acestui tip de comportament.

Prima săptămână a fost dificilă. Țin minte că am ajuns acasă după un curs de Filosofia Culturii și am plâns fără întrerupere cam o oră. Pur și simplu, aveam impresia că, deși vorbim aceeași limbă, eu nu înțeleg nimic. Mă simțeam depășită și îmi propusesem să citesc foarte mult, să pot ajunge la nivelul tuturor în maxim șase luni. Dar apoi am realizat rapid că a fost o aparență falsă, că aveam și eu argumente bune, doar că nu știam cum să le împachetez, că îmi lipsea ceva de suprafață, nu de fond.

În mai puțin de două luni, aveam deja parte de prieteni, petreceri, experiențe drăguțe, cursuri la care eram foarte bună și o oarecare relaxare în ceea ce privește limba română. Una peste alta, m-am adaptat rapid, iar asta se datorează prieteniilor care s-au legat și care continuă și azi.

Cât despre țară, îmi place faptul că are munte și mare, că fiecare weekend ar putea fi o mini-vacanță undeva la țară sau într-un oraș istoric. Faptul că e din ce în ce mai mult loc pentru cultură, că sălile de teatru sau ale Ateneului sunt mereu pline, că librăriile sunt considerate locuri cool, locuri în care poți să vii să citești trei ore și să întâlnești acolo tot felul de tipi mișto, care citesc și ei!

Dar nu-mi place deloc e individualismul exagerat. Mi se pare că multe relații de aici își impun niște bariere peste care nimeni nu e fericit să treacă. Mulți, foarte mulți, îți lasă impresia că preferă să se izoleze, se simt autosuficienți, sunt mult prea ocupați de sine și atât. Ajungi să crezi că nu mai avem nevoie unii de alții, că nu mai e cazul să construim ceva împreună sau să ne ajutăm. Ceea ce e total greșit.

Nu-mi place lipsa de asumare a propriei promisiuni. Oamenii zic că te sună a doua zi și te sună peste o săptămână. Zic că organizează o mare petrecere la ei acasă în weekendul viitor, dar renunță la idee în clipa a doua după ce au venit cu propunerea. În situațiile astea eu mereu mă întreb: „la ce ai mai deschis gura? cu ce scop?". Evident că sunt mulți factori care pot interveni, dar, totuși, înainte să faci o promisiune asigură-te cât de puțin că o poți ține, e așa simplu.

Îmi este dor de simplitatea și sinceritatea din Moldova. Îmi este dor de familie și prieteni (cei care au rămas, căci majoritatea au plecat și ei în alte țări). Dar suntem totuși destul de apropiați prin limbă și obiceiuri, aici mă simt aproape ca acasă.

Mai mare corupția e în Moldova, evident. Atunci când ești bolnav, atunci când încerci să-ți iei permisul, atunci când dai un examen. O fi și în România, dar pe mine încă nu m-a lovit.

Cât privește distracția, eu nu prea mă mai distrez în Moldova, așa că nu știu exact cum mai stau lucrurile. Tind să cred, totuși, că în România e loc de mai multă distracție. Bucureștiul efectiv te invită, te seduce, te scoate afară din casă și te trimite într-un club mișto, pe o terasă nouă, te conectează cu fel de fel de oameni. În Moldova te distrezi în cercuri mai restrânse, cam în unele și aceleași localuri, însă aici oricând și oriunde e plin de lume, de toate vârstele și culorile.

Nu știu cât vreau să mai stau aici, nu vreau să mai anticipez lucrurile. Știu doar că dacă s-ar ivi o ocazie bună, nu mi-ar fi chiar greu să mă desprind și să plec. Cumva, nu simt că mă leagă ceva de București, doar că au trecut 9 ani frumoși în care am învățat multe și am cunoscut oameni care îmi sunt dragi. Am perioade când sunt super fericită că stau aici, apoi altele în care simt că pot să-mi fac valiza în două ore și să plec. Ar trebui să mă decid mai repede :)."

„Îmi doream de mică să mă mut în România, pentru că adoram maniera în care este vorbită limba română aici. Mergeam des cu ai mei la mare în Constanţa. Dar m-am mutat târziu prin 2016, atunci am descoperit pentru prima dată Bucureştiul şi tot atunci l-am îndrăgit. Am simţit că vin acasă.

Şocuri culturale am trăit în America, aici am observat doar mici diferenţe, care nu m-au terifiat. Ştiam unde vin, am mai fost în: Iaşi, Timişoara, Braşov, Constanţa, Ploieşti, mai puţin în Bucureşti.

Cel mai mult la România mi-a plăcut că a ştiut să mă adopte, astfel încât să nu mă simt o străină în ţară în care-mi vorbesc limba maternă. Am doar un an de România, lasă-mă s-o descopăr cu bune şi cu rele. Adaptarea a fost grea la început, or, începuturile sunt grele prin definţie. Nicăieri nu e uşor, dar într-un an am întâlnit atâţia oameni buni, care mi-au rămas prieteni între timp şi care m-au ajutat mult în momentele în care mă bântuiau gândurile de a mă întoarce în Moldova. Totuși, îmi lipsesc ospitalitatea şi mâncarea de acolo. Chiar ne pricepem la ambele.

Avem aceeași istorie, vorbim aceeaşi limbă, suntem acelaşi popor. Suntem la fel, dar suntem şi diferiţi. Corupţia cred că e mai mare în Moldova, aici am tot auzit despre ea, n-am fost pusă în faţă faptului împlinit. Nu încă.

Din experienţă a două nunţi româneşti la care am fost prezentă am conchis următoarele: diferă obiceiurile, în schimb distracţia n-a anulat-o nimeni, e la fel, ţine până în zori cu multe dansuri, mâncare până la refuz şi băutură.

Nu ştiu cât vreau să mai stau aici, nu vreau să anticipez, viaţă uneori are o manieră foarte ciudată de a te surprinde exact în momentul în care crezi că ai schiţat planul perfect pentru viitor."

„Îmi doream încă din anii de liceu să ajung la studii în România. Motivele erau multe, de la calitatea şi perspectivele oferite de sistemul de învăţământ, până la vectorul politic promovat de partidele de guvernământ. M-am adaptat foarte OK aici, dar a durat cam jumate de an. Dar totuşi exista un sentiment de tristeţe, tot mai mult conştientizam cât de cruntă a fost istoria cu noi românii.

România este ţara eternă şi fascinantă, dacă nu e ţara tuturor posibilităţilor, e ţara în care orice e posibil. Iubesc România, pentru că aici lucrurile încă se întâmplă cu naturaleţe, pentru că aici oamenii fac haz de necaz şi gluma se amestecă cu amărăciunea. Nu-mi place că noi românii nu suntem uniţi ca degetele unui pumn, doar aşa vom fi cu adevărat o forţă! De Moldova mi-e dor încă, normal. Cel mai mult la ea îmi plac câmpiile ei cu vii şi livezi roditoare, dar şi satele cu lume muncitoare.

Nu simt vreo diferenţa între ţări, ba mai mult, consider că Republica Moldova este un stat artificial, de acest lucru m-am convins nu o singură dată. Este o ţară fără trecut şi fără viitor, atâta timp cât rămâne separată de Ţara Mama, România! Nu cred că există mari diferenţe între românii basarabeni din Moldova şi românii din România. Cred însă că corupţia este un fenomen care a parazitat întreagă noastră Republică. De asta trăim cum trăim, de asta există un mare decalaj între cei bogaţi şi cei săraci.
Cât priveşte distracţia, cred că noi românii, indiferent pe ce mal al Prutului ne-am afla, suntem un popor petrecăreţ, stim să ne distrăm frumos, cu mese bogate şi lăutari, până în zori. Încă nu plec de aici pentru că am planificat să urmez un program de doctorat, deci cel puţin încă trei-patru ani voi mai fi prin România."

„În ultimul an de liceu, când toți colegii mei discutau despre universitățile la care vor să se înscrie, am auzit tot mai des ideea venirii la studii în România. Împreună cu un coleg, am depus cererile pentru înscrierea la facultățile de peste Prut. M-au motivat posibilitatea de a-mi face studiile superioare într-o țară din Uniunea Europeană și de a avea un viitor mai bun, subvențiile acordate de statul român (studii și cazare gratuite, bursă).

Prima dată în București mi-am dat seama c-am ajuns într-un oraș mult mai mare și mai aglomerat decât Chișinăul. Atât drumul până în București, cât și străzile orașului, păreau să fie într-o stare mult mai bună decât cele din Moldova. Nu mai vedeam la tot pasul panouri publicitare sau case de schimb valutar. Toți oamenii din jurul meu vorbeau fără accent moldovenesc, accent de care eu încercam să scap doar atunci când vorbeam cu profesorii din liceu.

Cel mai mare șoc cultural pe care l-am trăit aici a fost bariera lingvistică. Mă așteptam că-mi va fi mai greu să mă exprim din cauza accentului, însă cel mai des mă loveam de o altă problemă de comunicare: vocabularul oarecum redus. Îmi lipseau unele cuvinte, deoarece acasă foloseam rusisme și mi se întâmpla să uit sau să nu cunosc echivalentul acestora în limba română. De asemenea, în Moldova includeam în conversație mai multe expresii care erau traduse mot-a-mot din limba rusă, lucru pe care l-am realizat abia aici, fiindcă uneori prietenii mei români nu mă ințelegeau.

Trebuia să mă obișnuiesc cu filmele nedublate, cu diferența între banii vechi și cei noi (10 lei noi vs. 100.000 lei vechi). Lucrurile au fost mai simple odată ce mi-am făcut prieteni noi, atât moldoveni cât și români.

România are multe probleme, însă, în același timp, e o țară foarte frumoasă unde poți să-ți construiești o viață destul de bună, chiar și într-un mod cinstit. Se observă beneficiile economice ca urmare a aderării României la UE. Nu îmi place însă nepăsarea oamenilor și lipsa bunului simț. Cred că acestea pot fi observate cel mai bine în București, unde oamenii vin din toată țara. Din păcate, se merge des pe principiul: dacă nu mă vede nimeni sau nu-mi zice nimeni nimic, atunci pot să fac tot ce vreau.

Totuși, tot îmi place mai mult mâncarea din Moldova. Pentru mine, nimic nu se compară cu plăcintele, colțunașii, vinul de țară sau compotul pe care-l făceau bunicii mei. Cred că cel mai mult îmi lipsește Chișinăul, în mod special sectorul Ciocana și prietenii de acolo.

Sunt câteva diferențe între cele două țări și cred că acestea se trag cel mai mult din impactul pe care l-a avut URSS-ul asupra Moldovei. În ambele țări comunismul este condamnat oficial, însă în Republica Moldova există în continuare Partidul Comuniștilor care are și o fracțiune parlamentară. Încă mai avem împărțirea sovietică a țării în raioane. Moldova este considerabil mai săracă decât România. Identitatea națională nu este la fel de pronunțată cum e cea a românilor. Toate aceste circumstanțe afectează la un anumit nivel modul de viață al oamenilor. Din punct de vedere cultural aș menționa tradiționalismul care este mai vizibil în viața cotidiană din Moldova. De asemenea, în România am șanse mai mari să aud formule de politețe într-un magazin sau în transportul public decât aș avea acasă.

Ambele țări au un nivel foarte ridicat de corupție și dificultăți în lupta împotriva acesteia. Din păcate, în Moldova situația e puțin mai gravă și cred că se manifestă peste tot: la grădiniță pentru înscrierea copilului, la școală cu diverse fonduri și atenții, la orice consultație la policlinică și cel mai grav la alegerile locale/parlamentare și mai nou la cele prezidențiale unde se cumpără voturile. Sunt sigur că și în România există aceleași probleme sau unele similare, însă nu sunt întâlnite cu aceeași frecvență ca în Moldova.

Dacă vorbim de nunți și botezuri, cred că în Moldova lumea se distrează mai bine. Iar dacă vorbim de ieșiri în oraș, atunci aș zice că în România tinerii se distrează mai des și au mai multe opțiuni pentru a face asta. În Moldova petrecerile sunt mai rare în schimb durează mai mult

În principiu, mă văd stabilit în București pe termen lung, poate chiar definitiv. Pentru asta încerc să mă dezvolt acum pe partea profesională cât mai mult și să întemeiez o familie la un moment dat."