Publicitate
Chestii

Tatuajul „de curvă” nu există decât în mintea libidinoșilor

Tatuajele în zona lombară sunt un simbol al autonomiei feminine. E timpul să cădem la pace pace cu aşa-numitul tatuaj „de curvă”, ponegrit pe nedrept.

de Sophie Saint Thomas; translated by Oana Gavrilă
03 Septembrie 2017, 1:03pm

Stăteam invers pe un scaun, cu picioarele crăcănate de-o parte şi de alta a spătarului, ca Britney Spears în videoclipul piesei „Stronger". În spatele meu stătea ghemuită Tessa BX de la Gnostic Tattoo, care-mi bătea al 11-lea tatuaj al meu, în zona lombară, genul de tatuaj cunoscut în limbaj popular ca tatuaj „de curvă". Şi Britney Spears are unul; ea are o zână. (Eu îmi făceam un şarpe, bazat pe o lucrare a Alejandrei Sáenz, una din artistele mele preferate.) Ca şi căderea nervoasă notorie a lui Spears din 2007 (care, după mine, a fost o reacţie mentală perfect valabilă faţă de situaţia în care se afla şi o reacţie foarte metal), tatuajul în zona lombară e perceput în societate, pe nedrept, ca fiind de prost gust şi chiar tragic.


Arta tatuajelor japoneze


Femeile din societatea occidentală au început să-şi facă tatuaje în zona lombară spre sfârşitul anilor '80, potrivit dr. Anna Felicity Friedman, care studiază istoria tatuajelor şi e directoarea Centrului pentru Istoria şi Cultura Tatuajelor. „Din cauza percepţiei negative faţă de tatuaje de la jumătatea secolului, femeile îşi făceau tatuaje în zone unde erau uşor de acoperit", explică ea. Jill Jordan, una din cele mai cunoscute artiste tatuatoare ale anilor '80, le zicea „tatuaje de gagici", potrivit lui Margot Mifflin în cartea Bodies of Subversion: A Secret History of Women and Tattoo.

Trendul a continuat în anii '90, pe măsură ce tot mai multe femei îşi făceau tatuaje, iar până în 1995, tatuajul de genul ăsta a devenit foarte popular datorită revistelor de tatuaje care prezentau modele cu tatuaje în zona lombară.

Îmi amintesc că eram adolescentă în perioada asta şi auzeam bărbaţi referindu-se la acest gen de tatuaj ca la o ţintă, insinuând că aşa erau însemnate curvele. Femeia cu un astfel de tatuaj era, deci, ușuratică.

Deşi sunt convinsă că unele femei şi-au făcut tatuaje ca să-şi atragă iubiţi, modificările corporale, de la machiaj la operaţii estetice, sunt alegeri pe care femeile le fac ca să se simtă mai puternice sau mai bine în propriul lor corp.

Citește și: Am fost în mai multe penitenciare din România să văd ce tatuaje au oamenii de după gratii

„Femeile moderne văd în tatuaje atât o emblemă a emancipării într-o epocă în care feminismul a câştigat teren, cât şi un semn de autonomie într-o epocă în care controversele legate de avort, viol şi hărţuirea sexuală le-au făcut să se gândească mai bine cine anume e stăpân pe corpul lor şi de ce", scrie Mifflin . Dar societatea noastră patriarhală presupune că femeile recurg la modificări corporale nu pentru că aşa vor ele, ci ca să fie atrăgătoare pentru bărbaţi, aşadar femeile cu tatuaje lombare sunt în acelaşi timp sexualizate şi arătate cu degetul.

Alegerea unui model şi amplasarea unui tatuaj e ceva profund personal. E o decizie care poate avea o gamă largă de motive, de la vindecarea în urma unei agresiuni sexuale până la simpla dorinţă de a avea o imagine drăguţă pe corp.

În Bodies of Subversion, Jordan spune că tatuajele în zona lombară sunt „foarte sexi şi arată foarte bine, fiindcă subţiază talia". În cartea The Witch's Book of Power , autorul Devin Hunter scrie că sufletul primordial „zace în sufletul cel mai de bază al fiinţei noastre" şi explică cum în dharma, un concept cu semnificaţii multiple în religiile indiene ca hinduismul, budismul şi sikhismul, „şarpele gigant numit Kundalini stă încolăcit în prima chakră şi acţionează numai din instinct primar". Kundalini e o formă de energie primară, sau prana, scrie Shakti Parwha Kaur Khalsa în Kundalini Yoga: The Flow of Eternal Power.

Fotografie de Mosuno via Stocksy

Îmi doream un tatuaj cu un şarpe în zona lombară ca să-mi amintesc de o perioadă a vieţii mele când mă eliberam de restricţii patriarhale ca relaţiile toxice şi mă regăseam pe mine însămi. Imaginea şarpelui şi locul ei pe corp reprezintă fiinţa mea primară şi stilul de viaţă delicios, ca Eva care acceptă fructul oprit în grădina Edenului.

Coada tatuajului meu începe la prima chakră, dar restul e mai mult pe a doua chakră, ca majoritatea tatuajelor din zona lombară. În timp ce prima chakră reprezintă energie primară, siguranţă şi supravieţuire, a doua chakră reprezintă energia sexuală (şi se află în zona sistemului reproducător). „Zona aceea e sacră; se cheamă sacrum cu un motiv", spune Ashlee Davis, instructoare de yoga Kundalini şi antrenoare de sănătate prin metoda holistică, care ajută cliente cu tulburări alimentare pe fond emoţional şi probleme de imagine de sine.

Înainte de explozia tatuajelor lombare în anii '90, există exemple de tatuaje în zona lombară încă din 1937. Într-un articol numit „Tattooing Among the Arabs of Iraq", publicat iniţial în American Anthropologist de Winifred Smeaton şi republicat în The Tattoo History Source Book , Smeaton scrie despre o moaşă din Al-Kadhimain (un cartier din zona de nord a Bagdadului) pe care o numeşte „una din cele mai bune surse de informare cu privire la semnificaţiile magice ale tatuajelor".

Femeia, al cărei nume nu e dezvăluit în carte, explică practica tatuării a trei până la cinci puncte în zona lombară a femeilor, „chiar deasupra feselor", ca fiind un ritual de fertilitate.

Până în anul 2000, când Spears şi tatuajul ei cu zână călăreau scaunul în videoclipul piesei „Stronger", tatuajul în zona lombară începuse să nu mai fie la modă, zice dr. Friedman. „Când a apărut moda blugilor cu talie joasă prin anul 2000, făcând aceste tatuaje foarte vizibile, s-a creat o asociere strânsă cu moravurile uşoare", explică ea.

Citește și: Am vorbit cu tipul care și-a tras două tatuaje cu Șatra BENZ ca să înțeleg de ce a făcut asta

Mifflin scrie că, odată cu noul mileniu, „tatuajul de gagici a devenit tatuaj de curvă şi şi-a pierdut farmecul". Când am întrebat-o pe dr. Friedman care ar fi echivalentul contemporan al tatuajului „de curvă" al anilor '90, a răspuns că acesta ar fi tatuajul pe coaste. Când am vorbit cu Tessa înainte de programare, mi-a zis că unul din cele mai populare tatuaje pentru femei e pana, deci fluturaşul de deasupra fundului s-a transformat în pana de pe coaste.

„Am făcut mai puţine tatuaje în zona lombară decât pe antebraţe sau alte părţi ale corpului, dar, de când eram adolescentă, au fost mereu percepute negativ. E un tatuaj de curvă. Ca iubitoare de tatuaje, şi ca artist tatuator şi femeie care are tatuaje, mi-e greu să am o părere despre amplasarea unui tatuaj", zice Tessa. În timp ce Tessa îmi bătea şarpele în zona lombară, mă simţeam protejată şi puternică şi mă întreb dacă şi Britney a simţit un ataşament asemănător faţă de zâna ei. (Sper că da.)

Deşi eu, împreună cu întreaga comunitate a tatuatorilor şi tatuaţilor, te sfătuiesc să nu-ţi tatuezi niciodată numele vreunui iubit sau unei iubite, restul ţine numai şi numai de tine. N-ai decât să faci mişto de tatuajul meu „de curvă", dar şarpele meu e fermecător şi se poartă din nou moda anilor '90.

Vezi mai multe tatuaje mișto:
Tatuajele astea minimaliste te fac să ceri unul și pentru tine

Tatuatorii din Bucureşti îți arată primele tatuaje făcute pe ei, cu pantalonii în vine

6 lucruri pe care le-am învățat pe pielea mea după ce mi-am făcut tatuaj în România