De ce-ai avea nevoie ca să transformi un virus într-o armă

Melinda Gates a declarat recent că cea mai mare amenințare pentru omenire ar fi o epidemie cauzată de un atac bioterorist. Scenariul evocă un film de groază cu personaje malefice, laboratoare misterioase și devastare globală. Dar înainte să începi să ai flash-uri din filmul Contagion, merită să investighezi cum ar arăta o astfel de epidemie și cât de îngrijorați sunt experții de posibilitatea unui astfel de atac.

Principalii concurenți pe arme biologice sunt clasificați drept agenți din Categoria A de către Centrele de Control și Prevenire a Bolilor (CDC). Principalele amenințări sunt anthrax, botulismul, ciuma, variola, tularemia și febrele hemoragice virale precum Ebola, Dengue și Marburg.

Indiferent ce agent e folosit, există câteva atribute cheie care determină cât de fatală e o astfel de epidemie. Un patogen devine mai periculos când poate fi cultivat în cantități mari, rămâne intact mai mult timp, trăiește în particule mici, necesită o doză mai mică pentru infectarea oamenilor și se răspândește ușor.

Amenințarea bioterorismului presupune că un pion sau o națiune care joacă prost poate crește aceste atribute pentru unul dintre agenții din Categoria A, a zis Mark Kortepeter, profesor de epidemiologie la Universitatea de Medicină Nebraska și specialist în boli infecțioase. Atingerea acestor proprietăți e mai accesibilă acum decât în trecut, pentru că tehnologiile genetice ușurează manipularea genomului unui organism.

Dar întărirea și înmulțirea unui patogen reprezintă o provocare foarte mare. „O organizație bine finanțată, cu expertiză științifică și resursele necesare pentru a crește și manipula și motivația necesară pentru a utiliza virusul ca armă – acesta ar fi cel mai rău scenariu”, a zis el.

Alții sunt de acord că armele biologice reprezintă o amenințare serioasă, dar că există multe obstacole importante care scad șansele unui astfel de atac. „E posibil, dar e greu de dus la capăt. E nevoie de mulți bani, de o organizație și de expertiză științifică”, a zis Stephen Morse, profesor de epidemiologie la Columbia University Medical Center.

Deși experții spun că riscul ar fi mai mic decât avertizează Gates, notează totuși că au avut loc niște incidente grave și că biodefensiva e esențială. Cum ar arăta un astfel de atac bioterorist? Să analizăm desfășurarea lui ipotetică.

O persoană sau o organizație, să-i spunem John Doe, trebuie să achiziționeze virusul. Doe ar putea căpăta acces la depozitele de arme biologice dezvoltate de alte țări. De exemplu, există două depozite sigure de variolă (unul în State și unul în Rusia) despre care experții tot dezbat dacă ar trebui păstrate sau distruse. Doe ar mai putea comanda un virus dintr-o colecție de culturi, un depozit de material biologic pentru oameni de știință, sau ar putea căuta în natură animale susceptibile la anumite infecții.

Pentru un atac la scară largă, Doe ar trebui să răspândească virusul cu ajutorul unui dispozitiv cu aerosoli, a zis William Dowling, ofițer de programe la Office of Biodefense Research Resources and Translational Research. Variola e un virus suficient de stabil pentru această metodă de diseminare.

Doe ar mai putea să se infecteze el cu virusul, să îi pună pe alții să infecteze persoane sau să încerce să contamineze rezerva de apă sau mâncare a unei comunități. Dar ar fi greu să facă asta, pentru că rezervele de apă sunt bine păzite, a zis Oliver Grundman, profesor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Florida.

După ce John Doe și-a făcut treaba, intră în joc Mama Natură. Virușii sunt periculoși tocmai pentru că au o abilitate naturală de a se răspândi. „Virusul gripei e foarte îngrijorător, de exemplu, pentru că se răspândește în comunități cu o viteză uluitoare”, a zis Kortepeter. Se răspândește atât de eficient. „Ca și cum ai aprinde un chibrit și ar izbucni direct un incendiu.”

Viteza de răspândire depinde și de câte persoane au fost infectate inițial. Dacă sunt infectate cu variolă o sută de persoane și fiecare dă virusul la alte trei persoane, epidemia ar produce 4 200 de cazuri într-un an, conform unei simulări efectuate de CDC. (Variola are o rată de mortalitate de treizeci până la patruzeci de procente, dar Statele Unite are o rezervă de două milioane de doze dintr-un medicament nou împotriva variolei numit Arestvyr.)

Virusurile se răspândesc mai lent în zone nepopulate și mai rapid în zone aglomerate precum școli sau birouri. „Folosim foarte mult transportul în comun, iar rezervele alimentare sunt centralizate. Deci dacă cineva ar vrea să ne îmbolnăvească, suntem destul de vulnerabili ca societate”, a zis Morse.

Când izbucnește o epidemie, doctorii contactează departamentul de sănătate al orașului sau al regiunii, care începe să investigheze situația. În funcție de mărimea și complexitatea epidemiei, problema poate ajunge la nivel de stat sau federal. Dacă se stabilește că evenimentul e un act de terorism, serviciile secrete încep investigația.

Un pas cheie în procesul de reacție e stabilirea dacă epidemia a fost naturală sau intenționată. Asta poate fi dificil, pentru că simptomele unui pacient le pot imita pe cele ale altor boli și durează ceva până când se materializează cazurile similare. Majoritatea acestor boli par la fel la început, a zis Dowling. Autoritățile medicale vor stabili numărul de cazuri, vor verifica dacă pacienții răspund la tratamentul normal și vor nota dacă se așteaptă ca epidemia să se răspândească în regiune. Practic, totul depinde de context. De câte cazuri e nevoie ca să consideri că e o epidemie? Depinde de boală. Dacă e vorba de gripă, ar putea fi mii de cazuri. „Dar pentru anthrax, în Statele Unite, e nevoie de un singur caz”, a zis Kortepeter. Se pot depista anumite indicii, dar singura dovadă definitivă a unei intenții malițioase e una fizică, precum un spray sau o scrisoare care conține spori de anthrax.

Comunitatea medicală identifică simptomele bolii ca să dezvolte o definiție a cazului. Stabilește câți pacienți se încadrează în definiție și încearcă să pună un diagnostic. Apoi identifică factorii de risc, cum ar fi cu cine a intrat în contact un pacient și cum se răspândește boala. Îi tratează pe cei bolnavi și îi vaccinează pe cei în situație de risc. Pot bloca anumite zone sau introduce în carantină anumiți pacienți.

În simularea unei epidemii de variolă, departamentul de sănătate folosește vaccinuri și izolarea pentru a stopa epidemia. Dacă pun în carantină 25 de procente dintre pacienții infectați, iar vaccinarea reduce rata transmiterii cu 33 de procente, epidemia va fi stopată într-un an. Iar acestea sunt estimările conservatorilor, așa că probabil epidemia va fi oprită mai devreme, a zis Martin Meltzer de la Health Economics. „E urât să-ți imaginezi o epidemie de variolă. Dar avem instrumentele necesare pentru a o stopa”, a zis el.

Comunitatea medicală va continua să adapteze strategia pe parcurs. De exemplu, a existat o companie globală de eradicare a variolei la sfârșitul anilor 1960. Prima strategie a fost vaccinarea cât mai multor persoane din lume. Dar în scurt timp, rezervele s-au terminat și au început să apară epidemii și în comunitățile cu o rată mare de vaccinare. Așa că, în Nigeria, echipa a adoptat o strategie diferită. Au identificat satele care aveau variolă și au vaccinat pe toată lumea din sat. Apoi s-au extins în cercuri concentrice, pentru a elimina răspândirea. „Strategia a funcționat și acum se cheamă vaccinare în cerc. Așa au reușit să elimine virusul din lume”, a zis Kortepeter.

Aceștia sunt pașii prin care un virus s-ar putea răspândi în societate. Bioterorismul e o amenințare pentru care trebuie să fim pregătiți, dar poate că și mai periculoase sunt epidemiile care izbucnesc organic. Lumea naturală a dezlănțuit epidemii precum Sars, Zika, Ebola și gripa spaniolă, care a ucis milioane de oameni exact acum o sută de ani. „Cel puțin cincizeci de milioane de persoane au murit și aproape jumătate din populația lumii era infectată. Gripa din 1918 a fost cel mai mare dezastru natural din istoria omenirii”, a zis Morse.

Comunitatea medicală se străduiește să prevadă epidemiile și încearcă să se pregătească pentru cea mai recentă boală, și nu pentru una care va izbucni mai târziu, a zis Kortepeter. „Într-un fel, mama natură e cel mai eficient bioterorist.”

Mai e un motiv sinistru pentru care bioterorismul provoacă frică și anxietate. De exemplu, scrisorile cu anthrax din 2001 au stârnit un val puternic de teroare și au paralizat sistemul poștal. „În multe cazuri, atacurile bioteroriste nu au intenția să cauzeze multe fatalități”, a zis Grundman. „E vorba de anxietatea publică. Faptul că s-ar putea întâmpla oricând și oriunde cauzează un nivel de anxietate care zguduie o societate stabilă până la os.”

Dowling e de acord că o epidemie e una dintre cele mai mari amenințări ale unei societăți și că, pe măsură ce biotehnologia devine tot mai accesibilă, crește și posibilitatea cultivării unui virus. Dar, în același timp, cresc și strategiile de biodefensivă. „Instrumentele noastre sunt mai bune: identificăm rapid un virus și luăm imediat măsuri pentru contracararea lui”, a zis Dowling.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.