Muzică

Ce cred vloggerii străini despre muzica românească

Datorită unor artiști precum Delia, e posibil ca româna să devină în curând limbă de circulație internațională.

de Sonia Bloțiu
19 Aprilie 2019, 8:57am

Nu creeeeeed! Screenshot via canalul de Youtube al lui Baylike

În ultima vreme, pe Youtube au început să se popularizeze așa-numitele „react videos”. Așa cum sugerează numele, acestea sunt filmulețe cu oameni care reacționează la alte filmulețe. Trendul este atât de răspândit, încât îl poți împărți în mai multe categorii, în funcție de content-ul la care se reacționează.

Una din categorii e cu muzică, adică oameni care pretind că ascultă pentru prima dată o piesă anume și se exteriorizează pentru tine. N-ai cum să scapi de genul ăsta de content, pentru că, de fiecare dată când te uiți la un clip pe Youtube, în dreapta, la related, vei avea câțiva d-ăștia care reacționează la el. Și, de multe ori, îți câștigă click-ul, pentru că ești curios să vezi ce părere au alții despre gusturile tale.

Așa au ajuns în trending tot felul de străini care reacționează la muzica românească. Nu te gândi că au dezvoltat toți o pasiune pentru noi, pentru că majoritatea iau la rând toate țările. Și e ceva ce prinde și generează trafic.

Mi-am rupt din timp ca să mă uit la câteva astfel de react videos, să-ți arăt și ție dacă muzica românească este la fel de apreciată și pe-afară.

Americanul care s-a îndrăgostit de piesele lui Carla’s Dreams, Florin Salam și Delia

Tipul ăsta-i foarte generos și a dat note de la opt în sus tuturor pieselor pe care le-a ascultat. Românii care au dat de clip s-au bucurat, că deh, cum să nu fii mândru când îl vezi cât de încântat este de-ale noastre. Așa că, dacă tot curge traficul cu români, a făcut în total trei clipuri cu reacții pentru a acoperi esențialul muzicii românești.

Primul clip începe cu „Smoking Nirvana”, de Inna, căreia îi dă un opt. A fost piesa cea mai puțin apreciată, pentru că, citez, prima parte a fost mai moale și a durat puțin până la acel „drop”. Personal, prefer prima parte, iar „drop-ul” mă lasă rece.

Mai departe, continuă cu „Stereo Love”, de la Edward Maya, piesă pe care efectiv o urăsc. Nu neapărat că e o piesă rea, ci pentru că în 2009-2010 am fost sufocată de ea și probabil că-mi trebuie încă zece ani să trec peste. Americanul știa bine piesa și a fost chiar uimit că-i românească. I-a dat un nouă din zece, mai mult din nostalgie. Tot nouă i-a dat și Antoniei, pentru „Iubirea Mea”, dar să știi că l-a apreciat mai mult pe Velea decât pe ea.

„Mr Saxobeat” a Alexandrei Stan nu putea să lipsească, piesă pe care, evident, o știa prea bine. Se pare că piesa e încă „ascultabilă”, chiar și după atâția ani, căci a primit zece cu felicitări.

Al doilea clip cu reacții a început bine, direct cu „Saint Tropez”, de Florin Salam. Majoritatea românilor au fost supărați pe alegerea asta și nici nu le-a prea convenit că americanul i-a dat nouă, cu mențiunea că Salam are voce mișto. Mai exact, a apreciat acel „tremurat” specific manelelor și a spus că piesa este un amestec perfect de influențe balcanice, indiene și spaniole. Accidental a promovat nițel și turismul autohton, lansând ideea că acest Saint Tropez ar fi, de fapt, în România.

Următoarea piesă e „Desplabito”, de la Delia. Mă așteptam să fie enervat de clip și spaniola aia aruncată prin refren, însă tipul a fost chiar impresionat de rezultat. Puțin confuz, ce-i drept, dar tot i-a dat un zece cu felicitări. Bravo, Delia!

N-a lipsit nici „Dragostea din Tei”, însă americanul nu e sigur dacă piesa e o memă sau un cântec real. A explicat cât de răspândită a fost pe vremuri și cât de mult s-au distrat oamenii cu ea, dar a uitat de notă. Off!

În schimb, cea mai lăudată piesă a fost „Sub Pielea mea”, de la Carla’s Dreams. A apreciat totul la ea: flow, voce, beat, clip (doh) și i-a dat 100/10. Acum, piesa face parte din playlistul lui. Nu am inclus chiar toate melodiile românești apreciate de tipul ăsta, dar, dacă ești curios, mai reacționează la Voltaj, Andra, Corina și B.U.G. Mafia.

Neamțul dezamăgit că multe piese românești sunt tipic românești

Tipul ăsta nu a ales clipuri în funcție de recomandările celor care-l urmăresc, ci, pur și simplu, a căutat un playlist pe Youtube cu hituri românești din 2019. Prima chestie care i-a sărit în ochi a fost numărul de vizionări de la fiecare piesă, pentru că, spune el, piesele din Germania abia ating zece milioane pe termen lung, în timp ce ale noastre adună câteva milioane în prima lună.

Culmea, a început tot cu Inna, dar cu piesa „Tu Manera”. A apreciat „vibe-ul”, clipul și mai ales pe Inna, că e frumoasă, însă tot opt din zece a primit și piesa asta. Se pare că Inna nu-i un artist de zece pentru toată lumea.

Următoarea piesă a fost „Rămâi”, de la Delia și The Motans, de care nu a fost prea impresionat. Tipul a spus că sună tipic românesc și e genul de piesă pe care o găsești mereu în topurile noastre. A primit un amărât de șase din zece și, sincer, nu pot să-l contrazic. E un șlagăr clasic care nu se deosebește cu nimic față de altele din aceeași categorie. Și știe toată lumea că Delia poate mai mult de atât. De „Supereroi”, a Andrei, a spus că, din nou, e o piesă pop tipic românească pe care nu ar asculta-o cu altă ocazie. I-a dat cinci din zece, cu scuzele de rigoare.

De „Kalinka” a lui Morandi a spus că are un aer rusesc și că Morandi seamănă puțin cu solistul de la Maroon 5. În rest, piesa l-a mișcat la propriu pe neamț. A început să danseze în scaun și i-a dat bucuros un 9.5 din zece, pentru că e genul de muzică pe care ar asculta-o în timpul liber.

Tipul care se exteriorizează la tot, fără să știi clar ce i-a plăcut sau nu

Tipul ăsta mi s-a părut cel mai greu de urmărit. Are multe clipuri cu muzică românească, dar abia am rezistat la unul singur. Acoperă multe piese - pe fast forward - și urlă la toate. Partea bună e că le-a dat like, deci cu ceva tot a rămas. Cred.

De „Vina Mea”, a Irinei Beregoi, a zis numai de bine, a și dansat un pic. Și cam atât, că nu prea folosește cuvinte pentru a-și exprima părerile. A trecut la „Sub Pielea mea”, de care a spus că sună aproape ca „pula mea”, deci tipul pare să aibă o pasiune pentru înjurăturile noastre. A urlat când a văzut buci, a trântit un „sug pula mea” în refren și cam atât. Cred că i-a plăcut.

Următorul clip e „Ca Americanii”, de Florin Salam, și-l face pe tip să se întrebe de ce gagica din clip are atâta ciment pe față. Dă un pic din umeri, urlă de trei ori și apoi spune „Florin Salam, shut the fuck up!”. A dat like, dar nu știu dacă i-a plăcut. La piesa „1 2 3 4” a Deliei a remarcat rapid numărul de dislike-uri și l-a pus pe seama clipului „porno”. Sigur, el nu e deranjat de ce vede.

La „Dragostea din Tei” a urmat un moment de prosteală, dans, urlete și alte exteriorizări. Nu încerca să-și bată joc, dar consideră că piesa e legendară și nu se poate abține. Apoi a urmat Șatra Benz, trupa la care iarăși nu a prea înțeles numărul de dislike-uri. Pe tot parcursul piesei a continuat să zică „pula” și să se hlizească. Măcar s-a distrat.

Pe măsură ce înainta cu reacțiile, se agita tot mai mult. Punctul culminant a fost marcat de Sandu Ciorbă, pe care-l știa și pe care-l consideră legendar. Ultimele trei minute sunt doar despre el, dar fără prea multe cuvinte. Dansuri și tot felul de sunete ciudate care cred că indicau o formă primitivă de apreciere.

Tipul care reacționează la fiecare piesă de parcă ar fi cea mai mișto chestie pe care a auzit-o vreodată

Spre deosebire de restul vloggerilor de mai sus, băiatul ăsta, Shady Shae, nu are compilații de reacții, ci câte un clip lung pentru fiecare melodie aleasă. Le-a ascultat până la capăt, nu doar câteva zeci de secunde și a intervenit des cu păreri și aprecieri.

Una din piesele analizate a fost „Mă Ucide ea”, a lui Mihail. Vloggerul a apreciat pasiunea cântărețului și acea răgușeală dură din vocea sa. Pe la jumătatea piesei, omul deja dansa și simțea fiecare emoție transmisă de Mihail. S-a folosit chiar și de Google Translate, ca să înțeleagă mai bine versurile. Evident, i-a plăcut enorm.

„Despablito” a reușit să-l facă să danseze înainte de refren, deci puncte-n plus pentru Delia, care a reușit să-i impresioneze pe străini, fără ca aceștia să înțeleagă ironia piesei. Tipul ăsta a apreciat atitudinea Deliei, look-ul, hainele și, evident, vocea. Sincer, părea puțin îndrăgostit.

A fost foarte impresionat de vocea lui Smiley, de care a spus că are un „un aer de Caraibe” și l-a dat pe spate partea cu „You’re nothing but a hoe, always ready to go”. Mai departe, s-a văzut că „Dream Girl” a atins o coardă sensibilă, zici că piesa a fost despre el. A empatizat cu Smiley, dar, cel mai important, i-a lăudat mult vocea și faptul că e perfectă pentru genul ăsta de piesă.

În mare, străinii par să aprecieze muzica noastră, chiar și atunci când nu înțeleg nimic din versuri. Spre surprinderea mea, Delia și Carla’s Dreams sunt artiștii care au adunat cele mai bune reacții. Nu-s uimită pentru că aș fi subestimat calitatea pieselor, ci pentru că sunt în română, o limbă care nu-i tocmai de circulație internațională. E de apreciat că avem piese care pot trece dincolo de bariere culturale și lingvistice. Bravo, Delia! Bravo, Carla’s Dreams! M-ați făcut mândră că-s româncă, ce să mai.

Editor: Răzvan Filip