Tot ce am învățat, într-un an, cât am stat ca român printre unguri

Dacă ești un naționalist care abia așteaptă să arunce cu ură, te invit să-i cunoști pe oamenii numiți „secui”.

|
iun. 16 2017, 12:43pm

Autorul a plecat în mai, 2017 din Sfântu Gheorghe.

Bucureștean născut și crescut, știam deja Secuimea din câteva călătorii. Aveam zeci de prieteni în Ardeal, dintre care pe unii îi vizitam în fiecare vară. Și le vorbeam și scriam altora despre cât de bine se înțeleg etniile în Transilvania. Dar nu știam cum e să trăiești acolo. Până într-o zi din septembrie 2015 când, am dat peste un anunț într-un ziar românesc din județul Covasna, care căuta redactori, și m-am angajat. La celălalt ziar românesc.

Am lăsat, astfel, Capitala, după 34 de ani în care nu o părăsisem mai mult de o vacanță, ca să mă stabilesc la Sfântu Gheorghe, aka Sfântu. Un oraș pe care mulți îl confundă cu Anon… omonimul. Am dat de străzi liniștite, de primăveri friguroase și de unguri. Buni, răi, dar unguri. Mulți unguri. 73% din cei aproape 40 000 de oameni din Sfântu Gheorghe. Românii fiind puțin peste 21%.

Unguri în România. Adaptat după Wikipedia.

La fel, în județul Covasna, aproape 74% din locuitori sunt maghiari, doar în Harghita procentul e mai mare (aproape 85% maghiari). Împreună cu estul județului Mureș, cea mai mare parte din Harghita și Covasna formează, neoficial, acel Ținut Secuiesc care nu există pentru unii sau, cum prefer eu să îi spun, Secuimea. Precizez că în articolul de față folosesc termenul de „secui" pentru a-i desemna pe maghiarii din Harghita, Covasna și o parte din maghiarii mureșeni. Cel puțin partidele politice maghiare promovează ideea că secuii sunt, azi, o ramură a maghiarilor, cum sunt oltenii pentru români. La oamenii de rând, părerile și identificările sunt împărțite, unii considerându-se maghiari și secui, alții, doar maghiari, iar câteva sute de persoane (din sutele de mii de maghiarofoni ai zonei) se declară secui la recensăminte.

Citește și: Sunt maghiar și nu înțeleg de ce nu ne învață limba română la școală

Pentru că sunt mai timid din fire, până la primul contact, și relativ introvertit în afara jobului, a durat ceva timp până să mă adaptez unui loc, pe care am ajuns, după un an, să-l numesc acasă. Termen pe care-l foloseam când pentru Sfântu Gheorghe, când pentru București, după starea de spirit. Când a trebuit să mă întorc în Bucale câteva luni, din motive de sănătate, mi-a fost dor să aud maghiara. Aceeași maghiară, care, în unele momente cât am locuit la Sfântu, nu mi-a picat bine.

La Sfântu Gheorghe, după cum îți spuneam mai devreme, românii sunt o minoritate destul de mare, de peste 20%, iar dacă vor să audă doar româna în jurul lor, în mai puțin de o oră sunt la Brașov. La Miercurea Ciuc sunt 17% români, la Odorheiu, nici 3%. Cu toate astea am întâlnit români care, după ce au stat printre unguri, au dus dorul acelor orașe.

De ce? Pentru că înveți lucruri la care nu te gândeai și pe care le-am trăit în experiența mea de un an și jumătate de trăit printre unguri.

Secuiul e un cartof fierbinte cu coajă rece

Fierbi cartoful și îl pui într-o oală cu apă rece ca gheața. Peste câteva minute, îl scoți din oală. Cum e? Rece la exterior, fierbinte la interior. Cam așa sunt mulți secui la prima întâlnire. Politicoși, rezervați, tăcuți. Poate timizi. Dar dacă ajung să te cunoască, îți pot deveni cei mai buni prieteni.

De altfel, e incredibil cât de latini pot fi, uneori secuii, de la claxonat de câte ori întâlnesc un cunoscut la gesticulat pe stradă sau la vorbit tare la terase, cu sau fără bere în pahar.

Ai spațiul tău, cum rar se mai întâmplă în București

Oricât de discreți ar fi secuii, uneori dau cu distracția peste tine. Fotografie din arhiva personală a autorului

Oricât de discret și de bine crescut ai fi, când ești la un restaurant ți se poate întâmpla să te fure o conversație de la masa alăturată. Problemă care dispare când știi puțin sau deloc limba pe care o vorbesc. Astfel, dacă ești cu un prieten, iar în restaurant sunt numai maghiari, te poți concentra mai bine pe discuția voastră. Iar dacă stai singur la masă, poți să gândești și să scrii mai lejer.

Te simți „în altă Românie"

24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor, la Sfântu Gheorghe. Primarul municipiului nu este prezent. Foto: Covasnamedia.ro

Una care, în majoritatea ei, nu se bucură de 1 decembrie, dar care te lăsa să o sărbătorești în pace, dincolo de poveștile dubioase cu „teroriștii" condamnați pentru niște petarde. O Românie în care, la fel ca în cealaltă, operează DNA, doar că anchetele ei, vizând fruntași UDMR, sunt interpretate de către unii în cheie etnică.

Lăsând la o parte politica, e o Românie care vorbește preponderent ungurește, dar care va trece pe română. Nu voi discuta aici despre cum (nu) se învață româna în Secuime, însă majoritatea maghiarilor de peste 18 ani de care m-am ciocnit la Sfântu știu românește, pentru că interacționează cu românii. E o Românie preponderent catolică/protestantă, dar cu o minoritate semnificativă de ortodocși. O Românie un pic mai curată, dar unde tot îți pot rupe piciorul iarna, pe gheață. Last but not least, e o Românie care, la sfârșit de zi, vei putea să speli cele rele cu un pahar bun de pălincă - cum găsești și în altă parte. Însoțită de niște untură, întinsă pe o pâine cu cartofi cum numai aici găsești.

Mâncare mai bună decât vrei să recunoști

Dacă unguroaicele - mai ales cele grase și frumoase, zice un clișeu - gătesc mai bine ca româncele, asta nu știu. Cert e că, dacă îți place s-o arzi pe mâncare tradițională, se mănâncă beton printre unguri. Las la o parte kürtöskalácsul, pe care nu-l poți cumpăra chiar de peste tot. Mă refer la mâncarea de toate zilele, inclusiv mâncarea așa-zis românească - mămăligă cu brânză, iahnie de fasole, sarmale. Nu întâmplător, cele mai cunoscute festivaluri ale sarmalelor, sunt, potrivit Google, la Praid, în Secuime, și la Salonta, oraș majoritar maghiar la o aruncătură de băț de Ungaria.

Înveți, că vrei sau nu

Bilingvism la pisoar, într-un bar din Sfântu Gheorghe.

Poți învăța multe în Secuime, dar cea mai evidentă chestie e limba maghiară. E o limbă cu o gramatică ciudată, dar cu mai puține excepții de la reguli decât româna. Vocabularul e foarte diferit, limbile noastre au foarte puține cuvinte comune, printre care pahar (pohár) și muncă (munka). Apropo de muncă, maghiara va fi mereu un avantaj la angajare în zonă, dar, în funcție de domeniu și angajator, s-ar putea să te descurci fără ea (știu oameni din Sfântu care lucrează în vânzări, respectiv în presă și nu vorbesc ungurește).

După serviciu, la Sfântu Gheorghe, te descurci să cumperi în românește, la magazin - majoritatea vânzătorilor, toți chelnerii și toți taximetriștii maghiari pe care i-am întâlnit știau limba română. Caz în care singurul cuvânt unguresc de care ai nevoie e köszönöm. Alt cuvânt util, chiar dacă știi puțin peste zero maghiară, e szeretlek. Și dacă tot am trecut la gagici, le poți transmite mesaje scriind, de la stânga la dreapta, în runele secuiești. Inclusiv pe românește:

Tot la capitolul ăsta e de amintit amestecul de limbi. Uneori și românii de aici mai strecoară câte un cuvânt maghiar când vorbesc românește, dar de la maghiari am auzit și propoziții întregi în română în mijlocul unor coversații în limba lor. Inclusiv bancuri, cum e ăsta, cu doi secui încercând să vorbească în românește la gară:

-Trenul de Brețcu a plecat-e?
-A!

Ești mai deștept

Presa online trăiește din clickuri/audiență. Vizualizările se fac cel mai ușor din căcaturi negative, simplificate și umflate. Iar căcaturile interetnice sunt printre cele mai bine vândute. Suntem construiți să ne fie frică de oamenii pe care nu-i cunoaștem, iar majoritatea românilor nu îi cunosc pe maghiari. Din cauza barierei lingvistice, e ușor să traduci și să adaptezi spusele politicienilor maghiari, ca să sune chiar mai nasol decât o zic în original. În plus, unele lucruri pot fi fotografiate astfel încât să vedem nu the full picture, ci ceea ce trebuie să vedem.

Un steag care nu e arborat în vârful primăriei, pe pretext că acolo e paratrăznetul, ajunge în presă cu tilul „Tricolorul românesc, interzis la Sfântu Gheorghe". Dar dacă stai la Sfântu Gheorghe, e de ajuns să mergi cinci minute până în centru ca să vezi că steagul, absent de câțiva ani buni în vârf, e la locul lui, la parter, unde presa nu s-a obosit să fotografieze.

Unguroaicele sunt… (a se completa)

Desen de Cristina Moise / Pagina oficială de Facebook

Cum am avut doar două relații cu unguroaice, din care una la distanță și alta foarte scurtă, aș zice doar că-s frumoase. Mai frumoase decât româncele? Da. Nu pentru că ar fi înzestrate cu trăsături fizice mai bune - craci, buze, ochi frumoși etc. au și unele și altele. Ci pentru că misterul și inaccesibilitatea fac mai frumoasă o femeie. Or, pentru un timid ca mine, faptul că au altă limbă maternă - și adesea le văd vorbind între ele - adaugă un grad de inaccesibilitate, indiferent câtă română ar ști, dacă le-aș aborda.

Între unguri devii mai om

Devii mai naționalist, intolerant, șovin? Se poate și așa. Dar și să devii mai tolerant, curios, și înțelegător. Cu tine și cu alții. Ajungi să înțelegi ce rol poate juca biserica ortodoxă, pe lângă cel de a aspira bani - rolul de a-ți proteja identitatea sau de a-ți ușura păstrarea ei. Să înțelegi cum funcționează naționalismul și cum poate fi folosit - inclusiv pentru a vinde bere. Și să înțelegi de ce se simt amenințați maghiarii - pentru că, printre altele, sunt în minoritate. Așa cum poți alege și tu să fii, stând printre unguri.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE