Publicitate
Chestii

Toate scuzele pe care le folosesc bărbații care se masturbează în public

„Scoteam ceapa dintr-un sandviș."

de Mike Pearl; translated by Oana Maria Zaharia
02 Iunie 2017, 10:20am

Masturbarea în public e foarte perversă din cauza ambiguității. Într-o scenă din primul sezon al serialului Master of None, un tip care se masturbează în public e prins și susține că nu făcea decât să-și tragă fermoarul la jachetă. Din fericire, acuzatorii lui au și dovezi video, așa că cetățeanul e arestat.

Conform raportelor, polițiștii îi tot întreabă pe masturbatori ce făceau și de ce. Sunt întrebări la care e greu să răspunzi dacă nu te masturbai, de fapt. Toți ne mai ținem mâinile în proximitatea zonei genitale din când în când, dar probabil am suna defensivi când am încerca să-i explicăm asta unui polițist. Apoi, când oamenii chiar se masturbează, tind să nu spună adevărul. Doar nu ne așteptăm ca unul dintre labagiii ăștia să spună: „Domnu' polițist, oblig necunoscuții să se uite cum mă masturbez pentru că îmi dă putere."

În fine, iată ce au zis oamenii prinși că se masturbau în public, când au fost luați la întrebări:

Țin mâna în zona genitală din motive perfect normale, fără vreo intenție de masturbare

În decembrie 2010, Steven Hartsel, manager municipal al orașului Houston din Michigan, a fost prins că se uita la o femeie și se masturba ascuns după camioneta lui. Mai târziu, Hartsel a declarat în fața unui juriu, conform ziarului Daily Telegram, că „avea în poală un sandviș din care se străduia să extragă ceapa și că așa se explică mișcările pe care le-a descris femeia". Hartsel a fost achitat.

În mod similar, în 2012, în Florida, un bărbat de 34 de ani care a fost abordat de polițiști din cauză că părea să se masturbeze în public, a zis că doar se scărpina la coaie pentru că avea o iritație nasoală. TCPalm.com a scris că „bărbatul i-a arătat testiculele unui polițist", care a verificat iritația, după care l-a lăsat să plece.

Mai sunt cazuri ca cele de anul trecut. Un tip din Nebraska a declarat că prepara un shake cu proteine (haha, nu asta facem toți?), iar un alt tip care a fost dat jos dintr-un avion în New York a zis că încerca să-și curețe zona genitală cu un șervețel umed.

Citește și: Cum e ca cineva să se masturbeze în fața ta în public

N-am idee, dar sigur nu mă masturbam.

În 1991, Paul Reubens, actorul care l-a jucat pe Pee-Wee Herman, a fost arestat pentru că se masturba într-un teatru din Florida. Actorul nu a contestat acuzațiile, dar a oferit o explicație abia 19 ani mai târziu. Una ciudată: „Sunt dreptaci, iar raportul poliției susținea că mă masturbam cu mâna stângă. Mi se pare o dovadă clară că nu aveam cum să fiu eu." Îhîm. Ok. Bine.

Apoi, în 2012, comediantul Fred Willard a fost prins într-o situație similară într-un cinematograf unde rula un film sexi. Reacția publicului din vremea aceea a fost ceva de genul: „Of, săracu', e bătrân, nu știe să găsească filme porno pe internet." A fost și mai nasol când a fost invitat la emisiune la Jimmy Fallon ca să se justifice și a tot aberat cum că nu știa că e un cinematograf cu filme porno. Bine, ok, bravo.

Doar mă pișam.

Asta e cea mai răspândită scuză din lume pentru masturbarea în public, deși e o idee foarte proastă s-o folosești, pentru că urinatul în public e tot o activitate ilegală.

Probabil cel mai edificator exemplu de masturbare publică a fost cazul pastorului Grant Storms din Louisiana – un tip homofob care ținea mereu discursuri împotriva masturbării. Storms, care se masturba într-un parc aglomerat, a pretins mai întâi că se pișa într-o sticlă, dar a recunoscut mai târziu că se masturba, de fapt, și că era a treia oară când făcea asta în săptămâna respectivă, în același parc.

În 1973, poliția l-a acuzat pe preotul Jim Jones – liderul unui cult de sinucigași – de masturbare publică în fața unui polițist într-un cinematograf din Los Angeles. Scuza lui Jones a venit de la un doctor, care le-a zis polițiștilor că Jones avea niște probleme cu vezica urinară și acesta era motivul pentru care țopăia pe-acolo cu penisul în mână. Poliția a renunțat la acuzații.

O variantă mai rară a scuzei standard „mă pișam" e „tocmai mă pregăteam să intru la duș", scuză folosită de un labagiu din California care a fost acuzat că se masturba la fereastră, în fața unui copil.

Citește și: Am purtat lenjerie pentru masturbare ca să văd cum mi se schimbă viața

Evitarea subiectului

O altă modalitate de a scăpa din astfel de situații e să eviți total subiectul. De exemplu, în 2010, când un bărbat din Florida a fost arestata pentru că se masturba la fotografiile din revista Sports Illustrated în timp ce se plimba prin sectorul de jucării al magazinului Walmart, a explicat că doar căuta o jucărie pentru fetița lui. Alții au susținut că se bărbiereau sau că voiau să-i oprească pe alții să comită infracțiuni. Astea nu sunt scuze, cât evitarea totală a subiectului.

În 2014, Kellen Winslow Jr, din echipa New York Jets a fost prins în timp ce se masturba în fața mașinii lui în New Jersey. Inițial, spre hazul internetului, Winslow a declarat că încerca să găsească o piață și se rătăcise. Mai târziu, povestea a devenit și mai dubioasă, când tipul a fost acuzat și de posesie de droguri.

Citește și: Tehnici de masturbare pentru fete

Ok, mă masturbam, dar încercați să mă înțelegeți.

În 2014, un tânăr de 21 de ani din Florida a fost arestat pentru că umbla gol pe stradă și se masturba. Le-a explicat polițiștilor că face asta din cauză că maică-sa nu-l lăsa să se uite la filme porno acasă.

În 2016, un tip dintr-un autobuz din Iowa a fost arestat după ce a făcut un maraton de labă de trei ore în fața unei pasagere îngrozite. Bărbatul le-a zis polițiștilor că a făcut-o pentru că avea impresia că victima participa la jocul lui și se simțea bine.

Tot în 2016, un parlamentar francez pe nume Robert Rochefort a fost prins pe când se masturba într-un magazin lângă niște copii și, mai târziu, a explicat că avea nevoie să se masturbeze pentru că era foarte stresat.

Apoi, săptămâna trecută, un tip din Portland a recunoscut că se masturba în public, dar asta pentru că voia să intre la închisoare. Motivul? „Urăsc orașul ăsta."

În fine, morala acestui articol e că poți să-ți dai seama cât de nașpa e masturbarea în public după minciunile dubioase pe care le spun oamenii care vor să scape basma curată după ce au făcut asta. În plus, îi fac pe oamenii suspicioși în privința nevinovaților care doar se pișă sau se scarpină între picioare. Nu vreau să-ți zic eu cum să-ți trăiești viața, dar să știi că masturbarea în public e cam de căcat și n-ar trebui s-o faci, oricât de bună e scuza pe care susții că o ai.

Urmărește-l pe Mike pe Twitter.

Tagged:
politie
masturbare
labagii
justificari
perversiuni
masturbare in public