Cum a ajuns Cernobîl un oraș în care femeile vin să petreacă înainte de nuntă

Pentru majoritate, o petrecere de burlaci sau de burlăcițe e un drum bine bătut, care se încheie cu plăcerea simplă de a urina în public. Dar dacă ar putea să nu fie așa? Dacă ultima ta noapte de libertate ar putea să te poarte într-o călătorie și nu doar una care să te lase împroșcat cu vomă?

O călătorie, să zicem, adânc în Zona de Excluziune de la Cernobîl – de unde au fost evacuați peste o sută de mii de oameni în 1986 și au murit 31 de oameni (deși numărătoarea reală a victimelor e estimată la peste patru mii) în urma celui mai nasol accident de la un reactor nuclear din istorie?

„ÎNCUIAȚI-VĂ FIICELE MUTANTE", scrie utilizatorul de Twitter user @snake_moore, pe drum spre o petrecere de burlaci din orașul ucrainean. „Burlaci burlaci burlaci #Chernobyl", postează utilizatorul de Instagram epsherrington, alături de un instantaneu cu el și 12 prieteni în fața intrării în uzina nucleară abandonată. O altă imagine, realizată în interiorul uneia dintre clădirile în ruină, reimaginează catastrofa nucleară ca o metaforă potrivită pentru o mahmureală crâncenă: „O reprezentare corectă a dimineții de după #burlaciburlaciburlaci #cernobîl."

„Există genul ăla de curiozitate morbidă – știi tu, oamenilor le place să facă chestii periculoase – sar cu parașuta, și mai există și-acest mic element de pericol; gen: «Oh, e foarte radioactiv»", spune Louisa Naks, în vârstă de 24 de ani. Naks a vizitat Cernobîlul mai devreme anul acesta, pentru petrecerea de burlăcițe a surorii ei Emma.

„Familia noastră e din Polonia, deci suntem un pic fascinați de ciudățeniile Europei de Est comuniste", explică Naks, ca să arate că nimic – nici măcar umila petrecere de burlăcițe – nu e protejat de estetica post-sovietică vintage. „Sora mea e prima din grupul nostru de prietene care se mărită, așa că ne-am gândit să facem ceva complet dement! Am vrut să facem ceva oarecum de pomină."

Zona de Excluziune de la Cernobîl și-a deschis porțile pentru turiștii în căutare de selfie-uri în 2010, iar astăzi mii de persoane sunt atrase în zonă în fiecare an. Vizitatorii trebuie să obțină un permis de trecere pe o zi sau pe mai multe zile de la guvernul ucrainean (sau un bilet pe mai multe zile pentru cei cărora le surâde ideea de a înopta la noul hotel de la fața locului). Când intră și ies sunt scanați, ca să nu li se umple hainele și posesiunile de particule radioactive rătăcite.

O întrebe pe Naks dacă există reguli în interiorul Zonei de Excluziune. „Nu cred că e genul de loc unde te duci să-ți faci de cap", zice ea; „adică, e cumva o demență, dar, în același timp, trebuie să te gândești unde te afli. Nu ai voie să bei acolo. Nu-ți dau voie în interiorul Zonei de Excluziune dacă ai băut."

Ceea ce nu-nseamnă că unele grupuri de turiști nu se îmbată cu o seară înainte. Christopher Doggett, 37 de ani, din Hampshire, Marea Britanie, aproape n-a mai apucat să se plimbe pe străzile părăsite din Pripyat pentru că viitorul mire era prea praf ca să se suie în autobuzul turistic. „A trebuit să tragem [autobuzul turistic] pe dreapta, ca să încerce el să borască pe asfalt", își amintește Doggett. „A fost un pic jenant, după cum sunt sigur că-ți poți închipui."

Din fericire, difuzarea unui documentar despre istoria tragică a Cernobîlului pe drumul cu autobuzul spre locul istoric a oferit grupului o binevenită oportunitate de a mai recupera niște somn necesar.
Odată ce-au ajuns acolo, cei zece petrecăreți burlaci au rătăcit pe străzile zonei de excluziune. „Ghidul ne-a cam lăsat liberi din lesă un pic, așa că am avut cum să intrăm în zonele în care nu prea aveai voie să intri și chestii de genul", explică Doggett. „Cel mai mult ne-a impresionat grădinița", spune acesta grav. „Avea jucării de copiii și toate cele – tot felul de chestii – împrăștiate peste tot."

Acestea fiind zise, îl întreb pe Doggett unde ar trage linie. Cum ar fi o petrecere a burlacilor la Auschwitz sau la locul unui dezastru natural? „Păi ar fi cu totul altceva, nu?", răspunde acesta.
„Ăsta e un loc unde a avut loc un accident și, na, e tragic, dar… na, nu m-am gândit niciodată așa la asta", spune el și-și pierde firul gândului.

O întreb același lucru și pe Naks. „La Auschwitz se pune accent pe persoanele ucise acolo, pe când la Cernobîl au murit mai puțini oameni în imediata apropiere", spune aceasta, „așa că se pune mai puțin accent pe moarte și de-asta cred că e un pic mai acceptabil din punct de vedere social."

Dar dacă contextul e atât de important, oare o călătorie în inima Zonei de Excluziune e un loc potrivit pentru a-ți sărbători nunta care se apropie? „Mie mi se pare super ok pentru o excursie de o zi", răspunde Naks, „dar am petrecut și câteva zile la Kiev, care cred c-a fost partea mai optimistă, să zicem."
Atât Naks, cât și Doggett, și-au rezervat excursiile pe cont propriu, dar la ora scrierii acestui articol, operatorul turistic Maximise oferea și excursii la Cernobîl ca parte din pachetul de weekend la Kiev.
„De la Revoluția Portocalie din 2004", se laudă site-ul companiei (pagina a fost ștearsă de atunci), „Ucraina s-a aflat într-o stare de libertate personală și transparență a guvernului. Ce înseamnă asta pentru tine și pentru băieți, e că oamenii din Kiev sunt dispuși să facă orice!"

Și după ce termină de vizitat străzile fantomatice din Cernobîl, turiștii se pot bucura de diverse activități relaxante, cum ar fi curse cu limuzina însoțiți de stripperițe, înotat cu delfini și scufundări în bazin (nu în același timp).

Maximise nu a răspuns cererilor noastre repetate de a comenta, dar alți operatori turistici îți promit că-ți oferă cel mai bun weekend pe care-l vei avea vreodată într-o zonă de excluziune post-nucleară. „Dacă prinzi vreme frumoasă de primăvară, e o excursie foarte plăcută și nici nu trebuie să te gândești că e locul unde s-a petrecut o catastrofă [sic] până nu intri în casele sau în școala abandonată", spune Richard Mistik, de la StagForYou, o companie care oferă petreceri pentru burlaci, cu sediul la Bratislava, în Slovacia.

„Turul Cernobîlului chiar e punctul culminant pentru turiștii care vin la Kiev, pentru că e ceva unic, un program foarte popular", spune acesta plin de entuziasm, „chiar dacă e un pic straniu."

L-am întrebat pe Mistik dacă ideea că sosesc niște grupuri de burlaci și burlăcițe în Zona de Excluziune de la Cernobîl reprezintă vreun fel de problemă morală pentru el. „Poate există o problemă morală, dar mie nu mi se pare un subiect foarte important", răspunde acesta. „E o excursie turistică."

Nu toată lumea împărtășește atitudinea laissez-faire a lui Mistik. „Nu ai ce cunoștințe să câștigi dintr-o excursie în zonă, cu excepția adrenalinei și-a unei porții în plus de radioactivitate", spune istoricul Dr. Melanie Arndt de la Institutul Leibniz pentru studii Est și Sud-est Europene. Pentru ea, turismul în zonele de dezastru reprezintă o „dorință destul de excentrică pentru partea tenebroasă a post-modernității noastre și-o dorință crescândă de autenticitate."

Dar autenticitatea nu e de găsit în Zona de Excluziune. „O excursie în zonă nu-ți explică nimic, dacă nu ești expert, gen biolog sau așa ceva", susține aceasta. „Vizitele sunt extrem de orchestrate și regizate. Oamenii fac aceleași poze pe care le-au făcut și tot restul – păpușa cu mască de gaze în grădinița abandonată, postere sovietice vechi, roata mare de bâlci."

Născut și crescut la Kiev, Serghei Ivanchuk, în vârstă de 48 de ani, a curățat frunze radioactive în cimitir în adolescență. Astăzi e ghid în Cernobîl. „Sincer, nu ținem cont câți petrecăreți viitori nuntași vin la noi", spune el. „Anul trecut am avut 30 de mii de oameni în total, iar anul ăsta am avut deja 25 de mii."

Mulți dintre aceștia sunt grupuri pe la 20-30 de ani, îmi spune Ivanchuk. El se bucură de influxul de burlaci, chiar dacă sunt scârboși și-un pic dubioși. „[Lor] li se pare, poate, că e un fel de experiență morbidă, sau ceva cu care merită să te lauzi după, iar apoi vin în excursie și se liniștesc și-și dau seama c-a fost ceva ce a meritat să vadă."

„E imoral să nu-i lași să intre", continuă acesta. „Nu poți să spui că oamenii ăștia au dreptul să intre, iar ăștia nu. Trebuie să vii, ca să înțelegi importanța chestiei ăsteia – e vorba doar despre energie nucleară. Vino să vezi că oamenii au plecat, dar natura a supraviețuit."

Arndt nu e convinsă. „E important ca oamenii să devină interesați de Cernobîl", scrie aceasta, „dar faptul că se duc acolo pentru o petrecere de burlaci sau de burlăcițe arată doar cât sunt de prost informați și ignoranți. Nu e o lume Disney artificială sau un joc de realitate virtuală. E locul unui dezastru în curs de desfășurare, care a afectat milioane de oameni."

Între timp, Ivanchuk muncește din greu la următoarea sa investiție de afaceri: grupuri turistice organizate în Coreea de Nord. Dar acolo nu poți să te porți urât, asta dacă nu vrei să sfârșești ca acest student condamnat la 15 ani de muncă silnică, după ce o caterincă făcută la beție s-a terminat prost.

„Excursiile în Coreea de Nord clar nu sunt pentru burlaci, iar comportamentul urât e pedepsit aspru acolo", confirmă acesta.

În cele din urmă, îl întreb pe Ivanchuk ce părere are despre tweet-ul cu „încuiați-vă fiicele mutante". Face o pauză. „Sigur că mă supără foarte mult. Nu pot decât să sper că în timpul excursiei o să se răzgândească și o să i se facă rușine."

Dacă nu merge așa, Ivanchuk s-ar băga să-i dea dobitocului o lecție pe care să n-o uite prea curând.
„Poate se rătăcește pe undeva prin Pripyat [satul abandonat din interiorul Zonei de Excluziune.] Acolo e tare ușor să sperii pe cineva", spune Ivanchuk.

„Deci e mai bine să nu spui chestii de genul ăsta ghizilor noștri."