Comentariile românilor la postarea J’ai Bistrot îți arată cum e Iadul când intri în gura părinților

Circulă un mit prin cârciumile din orașele României. Se spune că o mamă sau chiar un tată n-au reacționat violent, verbal sau fizic, la rugămintea cuiva să-și mai tempereze copilul ca să nu strice cheful de relaxare al altora.

Mitul n-a fost nici demontat, nici confirmat, însă un mesaj viral de la localul J’ai Bistrot din București l-a adus în atenția unui public mic, dar determinat și degrabă vărsător de sânge.

Într-o sâmbătă de 9 iulie, să tot fi fost 2022, localul a zis pe Facebook ia mai vedeți cu copiii ăia că din câte știm nu fac la fel de multă consumație ca alți meseni și ar fi frumos să facem și-un ban și să nu plece lumea cu creierii varză de la urlete și altele asemenea.

Mă rog, a spus-o chiar civilizat: „[...] ne dorim ca toți cei din grădină să se poată bucura în liniște de timpul petrecut la J'ai. Suntem prietenoși cu copiii, dar vă reamintim că zona de nisip NU ESTE LOC DE JOACĂ”. Au pus textul și-n status, și-ntr-un vizual. Postarea, ce să mai, a bubuit.

Peste două mii trei sute de reacții – haha, love și angry, firesc – și s-au tot adunat comentarii, c-au trecut lejer de mie. Apoi au mai fost reacții, tot așa, dar chiar mai mult, iar comentariile pe la jumătate la altă postarea, o zi mai târziu. J’ai Bistrot a nuanțat și mesajul, că nu și-a dat seama că vorbește cu adulți când a pus statusul precedent.

Punctul trei din a doua postare este mai relevant, așa că-l reiau aici: „Ce ne dorim este să respectăm cu toții, atât adulții, cât și copiii niște reguli de bun simț, așa încât vă rugăm: să nu faceți gălăgie deranjantă pentru alți clienți; să nu rupeți plantele și florile; să nu lăsați copiii să alerge, să sară pe mese, să înfunde cu pământ & pietriș toaletele & chiuvetele, să distrugă obiectele de decor sau alte bunuri; să vă supravegheați copiii și să aplanați eventualele conflicte în mod pașnic”.

La astea se mai adaugă și clarificarea situației cu nisip: zona cu nisip este o zonă la fel ca restul grădinii, cu mese și scaune și spațiu suficient între ele, doar că are nisip pe jos. Probabil că pavajul era mai scump și nici nu era la fel de – cum zic unii – primitor. Nu știu, nu mă pot exprima pe situație, că nu mă uit decât la ce-i pe masă, nu sub picioare. Ce-i sub masă contează doar când ajungi acolo. 

Nu știu câți părinți sunt în stafful J’ai Bistrot, dar e cert că cei din echipă nu știu o regulă elementară de supraviețuire în societate: în stupul cu albine nu dai nici c-o floare. Din fața ursului fugi. În fața șarpelui stai nemișcat. Iar în fața omului – chiar mai mult în fața părinților – nu impui reguli, că ce e și asta, păi pentru asta s-a murit la revoluție? 

Într-o notă mai serioasă, problema nu-i nouă, doar că J’ai Bistrot a adus-o în atenție în cel mai prost loc: internetul, chiar pe pagina de Facebook a localului. Firesc, s-au ridicat baricade – mai ceva ca la Inter – și societatea a avut de furajat subiect în ultimele două zile. Uite de-aia și articolul ăsta, că am făcut eu treaba de curatoriere că poate înveți ceva nou acum sau măcar râzi împreună cu supraoamenii numiți părinți sau cu – pe drept numiți – mușterii care nu știu, nu cunosc, nu-s din localitate, dar și așa n-ar da pe la locul de alimentație și turmentare publică numit J’ai Bistrot.

Sigur, prima idee ar fi ca localul să devină adult only. Ideea nu-i nouă, ba chiar există și exemple. Un restaurant care a interzis copiii s-a lăudat cu profit baban. Treaba merge, că altfel n-ar apărea tot felul de locuri adult only (fără să fie pe sex), cum ar fi hoteluri, plaje, restaurante etc.

Nici în cazul J’ai Bistrot, nici în cazul altor locuri publice nu-i vorba despre copii, ci despre părinți. Tocmai de-aia au și sărit în comentarii să nu piardă trenul furiei de-a fi reduși doar la stadiul de oameni care ar trebui să respecte niște reguli (de bun-simț?), de la rangul de părinți. Cineva care a comentat pe scandal a rezumat într-o frază situația: „nu caut localuri child-free, caut localuri mămiki-rage free”. Eh, și-asta e treabă grea, că mamele sunt belicoase și sar la scandal. Și le înțeleg, serios. E greu să crești un copil, mai ales când ai ratat să-i asiguri un cadru de desfășurare a energiei în primii ani. Când a împlinit deja vreo patru–cinci ani și-ncepi să-l scoți în lume poate fi haos și, firesc, adulții din zonă la tine se uită și pe tine te ocărăsc (că ar fi și aiurea să-i facă asta copilului).

Postarea originală de la J’ai Bistrot poate fi caracterizată în multe feluri – eu tot de vizualul ăla m-aș lua –, dar în niciun caz nu e ambiguă. Și nici jignitoare nu e, pentru că atunci toate regulile din societate sunt jignitoare. Sigur, copiii sunt gălăgioși, te pot enerva extraordinar de mult și dacă îi ai pe ai tăi, și dacă n-ai deloc. Așa sunt și oamenii ăia pe care cu lejeritate îi numim adulți. Realitatea mai mare e însă că un copil poate fi educat. De fapt, prin asta trece în primii douăzeci de ani de viață: educație. Mai bună sau mai proastă, de-aia am stabilit că până la 18 ani nu-i om pe deplin, ci unul cu sferturi de drepturi. De acei 18 ani se leagă și responsabilități: face ceva nașpa, pică problema pe părinți – sau, mă rog, reprezentanți legali.

Aici dilema e, sincer, fără sfârșit. Sunt copiii ai comunității? Dacă da, atunci și ceilalți adulți (părinți și nepărinți) au voie să le atragă atenția și chiar să le limiteze libertățile. Nu-s ai comunității? Atunci, ce să mai, cine răspunde, răspunde până la capăt. Altfel, că un local e adult only sau nu, e o alegere doar pentru cine-l are. Așa, la prima mână, copiii consumă mai puțin decât adulții, iar adulții care-i însoțesc nu se prea pun în cap când ies cu ei în oraș, deci să fie adult only. Doar că un copil are pofte, așa că mai umflă nota cu ceva dulce, un suc, de-astea. N-are rezolvare nici asta.

O rezolvare însă există: temperarea – și din partea oamenilor, și din partea restaurantelor, cum a fost cazul Viscri 32 de acum doi ani. Deocamdată, așa funcționează societatea, prin temperare și acceptat libertăți și restricții pentru protejarea libertăților. Din anarhie nu ne-am alege cu prea multe lucruri. Am văzut deja că există teste de tipul câți copii de cinci ani poți să bați până te cotropesc, le-am făcut, mă descurc onorabil, dar nu-s fanul tipului ăsta de organizare socială și chiar cred că bătaia pe copii nu rezolvă mare lucru, că răspund mai bine la interdicții și recompense. Am un câine, știu ce zic (și mare hate ce-o să-mi iau pe comparația asta).

Așa că din viralul și scandalul generat fără voie de J’ai Bistrot am extras câteva învățăminte pe care le regăsești mai jos în vorbele autorilor.

Unele voci răutăcioase ar spune că unii oameni sunt analfabeți funcțional. Nu știu, nu comentez. Alte voci, mai mult sau mai puțin răutăcioase, ar spune că nu întotdeauna copiii sunt făcuți cu cap. E ceva adevăr aici, dar mai ales e vorba de alt cap în facere.

Altfel, dintre toate comentariile cel mai stupid e eternul „n-am mai fost, dar nici nu mai vin”, urmat îndeaproape de mult prea stimatul „mi-a plăcut până acum, dar gata, nu vă mai dau bani”. Saga e încheiat de deja deosebit de prea folositul review negativ care n-are nicio treabă cu serviciile, mâncarea, băutura sau locul propriu-zis.