Poliția Română s-a războit de Paște cu oamenii uitați în ghetouri și asta e de fapt problema

Gârcini – Săcele, Micro 7 - Hunedoara, Mimiu- Ploiești, Rahova - sectorul 5. În toate aceste zone au fost avut, de Paște, conflicte intra-comunitare.

Toate aceste comunități au un lucru un comun: sunt ghetouri.

În România există, de multe zeci de ani, foarte multe zone sărace în care locuiesc, laolaltă, sute sau chiar mii de persoane. În toate, în ciuda faptului că există analize sociologice despre nevoile acestor comunități încă de acum 50-60 de ani, supra-reprezentarea unei etnii sau minorități este evidentă. Iar clivajul de dezvoltare între zona respectivă și restul localității este și mai limpede.

Sărăcia, supra-reprezentarea asistaților sociali, lipsa accesului la servicii de educaţie de calitate care generează și o slabă pregătire profesională, locuirea precară sau vulnerabilă, slabul acces la utilităţile de bază, natalitatea mult mai ridicată decât media, riscuri și provocări medicale super ridicate, infracţionalitate şi conflicte, prezenţa drogurilor şi exploatarea resurselor marginale sunt numai câteva dintre caracteristicile ghetoului de oriunde din lume. Literatura de specialitate vorbește despre cercul vicios al sărăciei care, în lipsa unei intervenții, se autoreproduce la infinit.

Comportamentul oamenilor din astfel de zone este și el „standard”. Ca să supraviețuiască, cei mai mulți se fac cât mai puțin vizibili pentru cei care controlează zona. Știu că orice amestec cu ei, chiar dacă le poate aduce mai mulți bani, le pune viața în pericol. Stăpânii zonei se impun prin frică, forța brută, condiționări economice pe care le pot activa oricând - dacă nu faci ca mine, vorbesc cu primarul să-ți ia socialul. Ei dețin controlul întregii comunități, iar asta se vede cel mai bine în ziua alegerilor. Iar puterea acestor șmecheri locali este întărită, nu de puține ori, de inacțiunea statului sau, chiar mai rău, de protecția autorităților.

Prin prisma ONG-ului pe care îl păstoresc, care se adresează comunității, văd și trăiesc tot felul de povești. Într-o astfel de comunitate, de undeva din judetul Bacău, toate ajutoarele sociale oferite de stat sunt date de poștaș „omului primarului” din cartier, care este nimeni altul decât micul antreprenor care deține și unica băcănie de unde întreaga comunitate își procură cele necesare. Oricine dorește să-și ia ceva „pe datorie”, trebuie să lase garanție buletinul de identitate. În ziua în care amărâtul trebuie să-și ia socialul, antreprenorul își oprește datoria la care adaugă și o dobândă de 20 la sută. Restul, dacă mai rămâne, ajunge la amărât. Dacă datoria nu este plătită, buletinul rămâne la antreprenor până când acesta își recuperează banii și dobânda. Același lucru se întâmplă și cu micile împrumuturi oferite vreunui amărât la necaz, numai că acolo dobânda ajunge și la sută la sută pentru o lună. Dacă nenorocitul nu reușește să dea banii înapoi, corecția fizică este una exemplară.

În plus, amărâtul știe că nu mai are la cine să apeleze când chiar are nevoie de ajutor. Nimeni nu se mai plânge, se știe că nu există consecințe. Toată lumea la nivel local, inclusiv poliția și primarul, știu ce se întâmplă. Nimeni nu spune nimic, astfel încât comunitatea să voteze cum trebuie la alegeri. Ca și cum toate astea nu sunt de ajuns, oamenii ăștia sunt considerați niște nenorociți cărora nu prea ai ce le face.

La marginea unei localități cochete din Brașov, specifică zonei, între niște văi, trăiesc, de vreo 70 de ani, niște oameni. La început au fost aduși să lucreze pe marile platforme industriale ale Brașovului și nu erau mai mult de cinci sute. În prezent, sunt peste cinci mii. Școala din localitate nu i-a vrut în corpul mare, așa că au construit unul la ei, în țigănie. În atâția zeci de ani, nimeni nu a terminat vreo facultate și foarte puțini au terminat vreun liceu. Cei mai mulți nu știu să scrie și să citească, deși au opt clase. Nu există drum asfaltat și nici apă curentă, primăria spune că nu are bani de investiții. Bani, însă, sunt pentru restul localității.

Într-o localitate de 80 de mii de locuitori, din județul Neamț, zeci de familii au fost mutate, acum zece ani, din centrul orașului în niște „locuințe sociale” amenajate în foste grajduri de vaci. În prezent, comunitatea găzduiește vreo mie de suflete, chiar dacă condițiile de locuire sunt profund insalubre. Cămătarii fac legea și oricine se împotrivește este izgonit, de cele mai multe ori cu acordul tacit al autorităților.

În sectorul 5, din București, un fost primar și candidat în alegerile locale a adus lângă el mai toți șmecherii din sector: traficanți, cămătari, proxeneți. Înainte de alegeri, candidatul le-a făcut cadou telefoane mobile cu cameră foto, argumentând nevoia cetățeanului de a lua legătura cu primarul său. În fapt, toți amărâții ăia trebuiau să se ducă la vot, să facă o poză după ce au pus ștampila pe numele fostului primar și să o arate „cui trebuie”. Dacă vota corect, șmecherul, care era acum văzut ca fiind „omul primarului”, îi oferea o sută de lei. Dacă nu, i se lua telefonul și risca chiar și o corecție fizică.

Nu încerc să ofer vreo scuză pentru ceea ce descreierații ăia au făcut. Mulți dintre ei și-au arătat, în mod ostentativ, „șmecheria”, cu care, nu de puține ori au fost investiți de cei care trebuiau să aplice legea. Care de data asta sper să fie aplicată în litera și în spiritul ei. Însă, întotdeauna trebuie să ne uităm la cauze și mai ales la ce putem face astfel încât astfel de lucruri să nu se mai întâmple și în viitor.

Statul a eșuat în astfel de comunități. Din cauza rasismului, a calcului politic machiavelic și a slabei pregătiri a edililor în a oferi acestor oameni educație și sentimentul că sunt cetățeni care au drepturile respectate, care vin la pachet cu un set de obligații.

Intervenția în criza generată de conflict se face cu Poliția și Jandarmii. Intervenția în prevenție se face cu programe de regenerare și dezvoltare urbană/locală și cu un sistem de educație incluziv și de calitate.

Gelu Duminică este rom, profesor și sociolog. Urmărește-l pe pagina sa de Facebook sau pe blogul său.