8 lucruri nasoale de care se lovesc studenții români în străinătate

Românii au două boli aproape incurabile: aia cu „înainte era mai bine” și „în străinătate e mai bine”. Visul american s-a multiplicat și adaptat, a ajuns visul englezesc, francez, olandez sau pur și simplu „visul ne-românesc”. Românii vor să fugă de aici, pentru joburi mai bune, pentru salarii mai mari, pentru un aer mai curat, pentru transport care vine la timp, pentru șanse mai mari, pentru o educație mai calitativă.

Când te uiți la sistemul nostru de învățământ, e lesne de înțeles de ce ai alege o universitate de top. Și cum alea bune sunt în SUA, UK sau Olanda, o să aștepți cu nerăbdare să termini liceul și s-o tai de-aici. Patru mii de studenți pleacă anual în țările mai calde (educațional). Unii pentru că în România nu găsesc specializările dorite, alții pentru că vor experiența peste hotare, dar cam toți fiindcă știu că pasul în afara țării înseamnă oportunități serioase de carieră.

Cu toate astea, să fii student român între străini nu este întotdeauna atât de ușor pe cât crezi. Experiența asta vine la pachet și cu lucruri mai întunecate: lipsa banilor, dorul de casă, dificultate de adaptare și, nu în ultimul rând, limba. Am vorbit cu peste 20 de oameni, studenți în străinătate, despre obstacolele pe care le-au întâmpinat peste hotare.

Când pleci în străinătate, vei auzi de la prietenii tăi replica „stai liniștit, că vin să te vizitez. Nu mai scapi de mine”. Pare rău să-ți stric speranța, dar de cele mai multe ori nu se întâmplă așa. O să vină maximum într-o vizită - dacă vine! - iar odată cu timpul, cel mai probabil, o să vă îndepărtați. În ciuda celor o mie de metode de a comunica zilnic. Chestia asta doare la început, așa că ai nevoie de prieteni noi. Doar că devine complicat să-ți faci legături profunde într-o țară nouă, mai ales dacă nu ești genul extrovertit și volubil.

„Viața socială e nașpa la început. E greu să te anturezi într-o limbă pe care nici n-o stăpânești foarte bine. Eu am mai rezolvat asta pentru că m-am băgat în seamă pe la facultate, la voluntariat și mi-am făcut profil de Tinder”, îmi zice Adrian (19 ani) care studiază psihologia în Marea Britanie.

„Am stat un an într-un cămin cu șase studenți britanici și cu niciunul n-am ajuns să fiu prieten.” Fenomenul ăsta e destul de frecvent în UK, iar Vlad (20 de ani) îmi spune că e mai greu cu britanicii pentru că au o cultură mai rece. Preferă să stea cu români, bulgari, machedoni sau lituanieni.

Prin asta trece și Andrada (19 ani) care studiază Politics and International Relations la Universitatea din Sheffield. „Cred cu tărie că-n momentul în care-ți dorești cu adevărat să te adaptezi într-o cultură total diferită, trebuie să renunți la lucruri din trecut pe care la considerai importante: zona de confort, timpul cu familia sau prietenii de acasă”. Acceptă că viața ta chiar s-a schimbat.

Nici în țările mai nordice, ca Danemarca sau Olanda, lucrurile nu-s foarte diferite. Studenții spun că ai cu cine să bei o bere, dar mai greu să găsești pe cineva de care să te atașezi.

Codrin (20 de ani) din Olanda mi-a zis că studenții internaționali au prieteni în țara lor, așa că puțini mai investesc în colegii de facultate, ceea ce e cam demoralizant. „Fiecare își găsește mecanisme de coping, de la intrarea în asociații până la frecventarea prea multor petreceri. Eu muncesc, îmi practic hobby-urile și încerc să-mi construiesc o viață cum îmi place. Abordarea asta reușește să umple golul produs de factorii sociali.”

Horia (20 de ani) studiază în Danemarca și a reușit să rezolve problema prietenilor dintr-o pură întâmplare. „Cu unul am fost pus în aceeași echipă la un proiect. Alți doi sunt în grupe diferite, dar au fost singurii oameni veniți la facultate într-o zi. Cu ultimul am făcut mișto de un prof. Și boom, mi-am făcut un grup de prieteni.” Uneori viața are planurile deja făcute pentru tine.

„Pentru mine, cel mai nasol lucru e că nu înțeleg încă olandeza și mă simt aiurea când începe lumea să vorbească în jurul meu și nu înțeleg nimic. Dar nu am pretenția să vorbească altă limbă la ei în țară!”, îmi spune Andrei (19 ani) care studiază International Business în Olanda.

România e pe locul doi când vine vorba de țări în care oamenii nu cunosc nicio limbă străină. Și, chiar dacă studenților care învață în străinătate li se cere un certificat de limba engleză, asta nu înseamnă că n-au unele probleme la facultate.

Tamara (21 de ani) studiază în Marea Britanie și învață engleza de la trei ani, dar când vine vorba de examene, se întâmplă ceva: „Quantitative Methods se chema cursul și trebuia să răspund la 30 de întrebări în 45 de minute. Citeam întrebările și nu înțelegeam ce-mi cer, iar până să fac asta, s-a terminat timpul. Primele șase examene au fost mai nașpa. După, mi-am făcut un prieten britanic și m-a ajutat”.

Nici accentul puternic regional sau scoțian nu te ajută prea mult. Zici că fiecare conversație e ca un joc de Charades. „Oricât de bine știi să vorbești engleza, tot trebuie să descifrezi unele cuvinte sau expresii pe care ei le folosesc cu alt sens. Eu încerc să comunic mai mult cu lumea, chiar dacă greșesc, doar ca să nu mai întreb de trei ori ce-a zis o persoană”, spune Matei, 19 ani.

Diana studiază Științele Comunicării în Olanda, dar se teme ca în timp să nu uite limba maternă. „Poate pentru că mi-e și dor de casă, dar am început să citesc cărți în limba română. E greu să tot auzi încontinuu ori engleză, ori olandeză și nu vreau să-mi las româna să se deterioreze”, îmi explică ea.

De la teze până la sesiune, de la profi care îți știu până și părinții la profi care nici nu știu cum te cheamă. De la șapte ore pe zi la un program random și haosat. De la „doamna, mă lăsați până la toaletă?” la decide-ți viitorul. Astea sunt doar câteva dintre schimbările care s-ar putea să-ți facă capul vraiște când ajungi la facultate. Nu contează dacă ești în București sau Suceava. Melisa (19 ani), care studiază Dreptul Internațional și European în Olanda, spune că-n străinătate lucrurile astea te marchează mai tare.

„E o diferență imensă între liceu unde, dacă toceai, aveai zece și studiul la universitate. Nu spun asta să pun țara într-o lumină proastă, ci chiar e o realitate, oricât de dezamăgitor ar suna. Profilul ales de mine promovează independența în domeniul academic, gândirea analitică și pragmatismul. În școala din România nu prea cred că se întâmplă la fel”, explică ea.

„Mereu vei simți o decalare între tine și restul, iar ușor, ușor vei simți că nu mai aparții locului în care te-ai născut”, îmi zice Cristian (24 de ani). Studiază Civil Engineering în Marea Britanie și odată cu mutatul simte că se află între două locuri, dar de fapt în niciunul cu adevărat. Totul din cauza deconectării de relații, familie și prieteni.

Și nici nu prea reușești să depășești sentimentul ăsta. „Te obișnuiești treptat și încerci să-ți formezi un loc al tău, în noua țară”, îmi explică.

E greu să pleci de acasă, chiar și la 19 ani, mai ales dacă iubitul tău a rămas în România. „Eu încerc să merg în țară cât mai des, dar nu îmi permite timpul mereu pentru că sunt la cursul War Studies și e mult de învățat. Inițial mi-am luat bilete să merg acasă de trei ori pe lună, dar am ajuns să merg doar o dată și asta dacă am noroc”, îmi spune Briana.

Când vorbeam cu tinerii români care studiază în altă țară despre căminele în care stau, Andrei mi-a povestit cum era să ajungă într-o casă cu un crackhead care avea dușul în bucătărie. În Marea Britanie, universitățile au căminele lor, dar în Olanda au mai degrabă parteneriate cu firme care oferă camere. Scumpe. Astfel, devine o treabă destul de complicată să găsești un loc decent în care să dormi.

„În primul an am stat în campusul facultății, dar plăteam mai mult decât la o chirie normală. În al doilea an am vrut să-mi caut o casă să mă mut cu prietenii pe care mi i-am făcut. Procesul a fost unul dificil și costisitor”, îmi spune Vlad (20 de ani), student la Computer Science în Birmingham.

„E ușor să-ți iei țeapă de la agenții imobiliari. Depozitul poate fi egal cu șase luni de chirie în avans, iar apartamentele sunt aranjate fix pentru vizită, în timp, întâmpini o grămadă de probleme. Eu am avut noroc că eram cu încă patru prieteni, deci am găsit soluții la ele”, mai continuă el.

„Îmi place să studiez în străinătate, până când vine vorba de bani. Ce-i drept, oricum Elveția e printre cele mai scumpe țări din lume. Dar e ok pentru că dacă vreau să-mi fac poftele, trebuie să lucrez câteva zile part-time”, îmi spune Andrei (20 de ani) care studiază Arte Culinare.

Nici în Marea Britanie nu e mai roz, povestește Anca (19 ani) care face Facultatea de Sociologie și Psihologie. „Nu știu de unde am avut curaj să plec. Mamei îi era teamă că n-o să mă descurc financiar, dar am convins-o. Am început să regret când a trebuit să-mi caut loc de muncă. Am aplicat la două sute de joburi, am avut peste 20 de interviuri și sunt la al patrulea job. Greul a fost când munceam part-time, luam șase sute de lire pe lună, din care trei sute se duceau pe chirie. Chiar dacă împărțeam camera cu cineva.”

Și chiar dacă faci rost de bani, intervine oboseala. Anca se trezește la cinci dimineața, merge la muncă, apoi la facultate, apoi își face proiectele. Din când în când mai iese și în oraș. Dar viața nu e ușoară dacă ai tăi nu te țin în puf, într-o țară străină. Cafeaua ajută mult, mai spune tânăra.

Vlad (20 de ani) studiază Computer Science la University of Manchester și crede că cel mai nașpa lucru la studiatul în străinătate e mâncarea, mai ales dacă vrei să mănânci sănătos. Nu că nu există, dar e scumpă și mult mai nașpa decât în România. „Când mă întorc acasă mănânc de zece ori mai bine decât la facultate. Dacă ai noroc, mai primești din când în când un pachet, dar e rar. Până la final te înveți cu gătitul cât să nu mori de foame.”

Sigur, când pleci de acasă la facultate, oriunde ar fi asta, n-o să mai ai confortul cu care te-a învățat maică-ta: haine curate, mâncare gătită zilnic, poate chiar bani de buzunar. Începi să fii mai adult, mai ales când ești într-o țară străină.

„Trebuie să fac cumpărăturile, să gătesc, să fac curat după. Toate îmi iau o grămadă de timp. Plus că trebuie să car toate alimentele până la cămin, că e destul de departe. Uneori iau Uber-ul”, spune și Denisa care studiază Fizică și Astrofizică în UK.

Surprinzător, la capitolul siguranță, România nu stă atât de prost în Europa, cum te-a obișnuit. Suntem pe locul 24, în funcție de criteriile analizate, adică stăm mai bine ca Spania și ca Marea Britanie, de exemplu. Rata ridicată a criminalității din UK se resimte și în rândul studenților de aici, îmi spune Vlad din Manchester.

„Sunt multe zone ale orașului cu adevărat riscante, mai ales pentru studenți. În primul an de facultate am locuit în Fallowfield, unul dintre cartierele cu cele mai ridicate rate de criminalitate din țară. În fiecare zi puteai citi pe grupurile de Facebook cum un alt student a fost jefuit sau o altă casă spartă de hoți.”

Pe Alexa o găsești pe Facebook, Instagram sau blogul ei.