Știri

Tot ce trebuie să știi despre Faraonul Nicușor Dan

De opt ani, Nicușor Dan supraviețuiește cu încăpățânare politicii dâmbovițene. Astăzi, e mai aproape ca oricând de fotoliul de primar al Capitalei.
02 Martie 2020, 10:54am
nicusor dan, alegeri primarie Bucuresti, salvati Bucurestiul
Primarul Gabriela Firea a anunțat anul trecut că îl dă în judecată pe Nicușor Dan pentru încălcarea dreptului la imagine. Fotografie via contul său de Facebook

Ultima săptămână din februarie a fost încărcată. România a fost lovită, în sfârșit, de coronavirus, cetățenii au golit rafturile magazinelor de conserve, făină, mălai și zahăr, iar dreapta s-a unit în cuget și simțiri pentru a-l desemna pe Nicușor Dan candidat unic la primăria Capitalei. PNL a zis „ok, noi n-avem om, îl susținem p-ăsta”, tabăra Barna a USR-ului s-a prefăcut că se aștepta la asta și e de acord, aripa anti-Barna a deschis șampania, iar lui Vlad Voiculescu nu i-a rămas decât să verse niște lacrimi amare într-un colț.

Ca urmare a deciziei, mulți au început să-și pună întrebări: e ok că Nicușor a negociat pe ascuns cu PNL-ul, înainte de a se stabili un candidat unic în cadrul alianței USR-PLUS? Și-a amăgit Nicușor partenerii de negocieri? Sau dimpotrivă, e un mare strateg, un geniu, un viitor Frank Underwood (n.r. personajul principal din House of Cards) de Dâmbovița? După mai mult de opt ani pe scena politică, în care fondatorul USR a cultivat o imagine de politician fără mari calități oratorice, poate puțin cam inadecvat social, dar preocupat cu adevărat de soarta Bucureștiului, mulți am ajuns să ne întrebăm: cine este, de fapt, Nicușor Dan?

Nicușor Dan: Origins

În interiorul bulei anti-PSD, poate chiar și-n afara ei, origin story-ul lui Nicușor Dan e deja arhicunoscut, așa că voi fi scurt. Născut la poalele unor munți foarte importanți, i-a plăcut matematica de mic copil, a participat la olimpiade internaționale unde a obținut medalia de aur, de aici și reputația de matematician de geniu. După mitralierea Ceaușeștilor, deja student la Universitatea București, a învârtit niște mici afaceri cu lână de capră adusă din Turcia, apoi a prins o bursă în Franța, la École Normale Supérieure. S-a întors în România după șase ani, în ‘98, cu doctoratul încheiat și senzația că Franța e prea diferită cultural pentru gusturile sale, dar și cu dorința de a schimba România. Practic, Nicușor voia o țară ca afară înainte să fie cool.

Așadar, pe lângă munca de cercetare din cadrul Institutului de Matematică a Academiei Române, a intrat rapid în microversul socieții civile românești. Mai întâi ca președinte al unei asociații civice prin care a încercat (uneori a și reușit) „să infiltreze” în administrația publică românească tineri ce studiaseră în străinătate. Inclusiv el ar fi primit oferta de a fi secretar de stat pentru românii din afara granițelor în timpul guvernării CDR, dar a refuzat-o, pentru că încă nu credea în „ecuația puterii”. Apoi a pus umărul la crearea Școlii Normale Superioare din București, „o universitate complementară adresată elitelor în științele exacte” croită după chipul și asemănarea instituției pariziene în care Nicușor studiase timp de șase ani.

De salvat Bucureștiul s-a apucat prin 2008, odată cu înființarea Asociației Salvați Bucureștiul. De atunci, spune că se luptă 24 din 24 cu mafiile imobiliare din București, pentru a preveni demolarea a mii de clădiri de patrimoniu sau construcția altora noi pe spații verzi. La începutul anului curent, anunța triumfător că a câștigat al 166-lea proces al său, prevenind apariția unui ansamblu rezidențial în așa-zisele grădini Versailles ale Bucureștiului. Un procesoman sâcâitor, ar spune unii, un erou al urbanismului, ar spune alții.

Prima încercare

În 2012, după patru ani de salvat Capitala de pe banca de rezervă, Nicușor a hotărât că schimbarea trebuie să vină din interiorul Sistemului și s-a înscris în cursa pentru scaunul de primar general. Atunci nu existau USB sau USR, așa c-a prestat electoral în calitate de independent susținut de societatea civilă și bula bună a Internetului. Independent pe bune, nu ca Sorin Oprescu în 2008, motiv pentru care, în mod deloc suprinzător, a pierdut. Cu un scor deloc rău pentru un newcomer - 9,17 la sută dintre voturi - dar cred că nu vorbesc doar în numele meu când spun că mulți se așteptau ca aia să fie ultima oară când îi auzim numele. Erau vremuri mult mai întunecate și lipsite de speranță ca acum, Prigoană încă era relevant, PDL și USL se aflau într-un război perpetuu, iar „oameni noi în politică” însemna PP-DD.

Cert e că Nicușor n-a dispărut din viața publică, așa cum anticipau păreriștii cinici. Procesele împotriva autorităților au continuat, consilierea pro-bono a cetățenilor neîndreptățiți de administrația locală la fel, iar statul de erou al societății civile a fost consolidat când a fost săltat de Jandarmerie pentru că protesta împotriva demolării Halei Matache. Dacă-n vară câștigă, probabil va fi singurul primar post-decembrist al Capitalei luat pe sus de autorități pentru altceva decât fapte de corupție.

A doua încercare

În 2016, Nicușor și-a încercat din nou norocul, de data asta cu un partid în spate, Uniunea Salvați Bucureștiul, o echipă solidă de candidați la primăriile de sector și la Consiliul General, plus un șef de campanie controversat, dar cu buzunar adânc - Matei Păun. Lucrurile au mers mult mai bine decât data trecută, poate și pentru că PNL s-a fâstâcit mult până a găsit un candidat fără trecut neolegionar. Astfel, Nicușor a ieșit pe doi, cu peste 30 la sută din voturi, fiind învins doar de Gabriela Firea, o fostă vedetă TV care a avut toată mașinăria de propagandă a PSD-ului în spate.

În schimb, a devenit consilier general, postură din care a continuat să se ia la trântă cu administrația bucureșteană și rechinii imobiliari, dar nu pentru foarte mult timp, pentru că-n toamnă a hotărât să facă din USB un brand național, iar el să candideze pentru un post de deputat. Așa a apărut USR, partidul care îți ocupă mințile și îți macină nervii de aproape patru ani. Scorul de la parlamentarele din 2016 a fost surprinzător bun, cu USR - un partid abia înființat - pe locul trei, dar sub cele aproape 20 la sută pe care le dădeau sondajele suspect de optimiste comandate de afaceristul Matei Păun în timpul campaniei.

Nicușor și familia

Odată încheiată cursa pentru parlamentare, au apărut războaiele interne din USR. Sergiu Moroianu, soțul lui Clotilde Armand și prieten vechi cu Nicușor, a pus rezultatul de sub zece la sută pe seama asocierii partidului cu Soros și comunitatea LGBT. A ridicat și semne de întrebare despre cheltuirea banilor de către coordonatorul campaniei, același Matei Păun. Moroianu a fost executat rapid (a revenit ulterior, e ok), dar declarațiile sale au arătat un USR mai divers ideologic (poate prea divers) decât lăsase de înțeles propaganda vechiilor partide. Practic, episodul a dat tonul disputelor ideologice ce aveau să macine partidul în următorii trei ani.

Fix în perioada în care Nicușor Dan lua cu asalt politica locală și națională, niște drept-credincioși mureau de grija homosexualilor și strângeau trei milioane de semnături pentru a interzice familiile non-tradiționale prin modificarea Constituției. Partidele vechi au susținut demersul, în speranța că homofobia încă mai prinde la români și poate fi instrumentată politic pe viitor. În contextul ăsta, bula de simpatizanți USR s-a întrebat, pe bună dreptate: „Băi, dar salvatorii noștri ce cred despre CpF și toată treaba asta cu familia tradițională?”.

Iar Nicușor a refuzat cu încăpățânare să dea un răspuns. A argumentat că USR s-a vrut partid umbrelă, sub care să stea atât progresiști, cât și conservatori. Brusc, oamenii și-au adus aminte că Nicușor scria prin 2000 că el e „împotriva acceptării comportamentului homosexual în spațiul public”, pentru că asta i-ar „ultragia” valorile tradiționale și identitatea colectivă. Mulți oameni ok gândeau aproximativ la fel de greșit în perioada respectivă, România încă-și revenea după decenii de criminalizare a homosexualității și discriminare sistemică.

Așa au hotărât liberalii, ghiniștii, progresiștii și ce alte facțiuni non-conservatoare or mai fi în partidul ăla să supună problema votului. A ieșit că USR se opune modificării Constituției în sensul dorit de Coaliția pentru Familie. La care Nicușor s-a dat cu fundul de pământ, și-a luat jucăriile și a plecat din partid, sub pretextul că nu poate sta într-un partid care are o poziție oficială „în contradicție cu convingerile sale intime”.

Sigur, fanii săi cei mai înfocați încearcă astăzi un soi de rescriere sau reinterpretare a istoriei, că de fapt ar fi fost niște jocuri de culise acolo, că ar fi fost săpat ideologic, ca să i se fure partidul. Dar declarația de sus nu i-a pus-o nimeni în gură, oricât ar încerca să-și spele imaginea prin apariții surpriză la evenimente ACCEPT. Nici articolul despre homosexualitate în spațiul public nu i l-a scris nimeni. Unde mai pui că toate previziunile sale despre tema referendumului s-au dovedit neîntemeiate, alarmisme ieftine sub care pare că încerca să mascheze niște „convingeri intime”. USR a avut doar de câștigat prin poziționare: referendumul a eșuat, iar USR a obținut la următoarele alegeri aproape cât PSD-ul (ca apoi să cadă iarăși în șanț, dar asta-i altă poveste).

Cât de importante sunt păcatele trecutului?

Până la urmă, cui îi pasă de opiniile lui Nicușor despre familie și homosexuali? Omul luptă pentru „salvarea” Bucureștiului de cel puțin 12 ani, unii spun chiar c-ar fi predestinat să devină primar, referendumul e istorie, haideți să ne concentrăm asupra prezentului, că altfel ne alegem cu încă patru ani de Firea. Ăsta sunt cele mai dese argumente pe care le aud dinspre fanii săi zilele astea.

Într-adevăr, cele mai mari probleme ale Bucureștiului tind să fie de ordin administrativ, chestie la care Nicușor pare să se priceapă mai bine decât alți pretendenți (sau foști pretendenți) la tron. Doar n-a câștigat procesele alea de nepriceput ce e, nu? Personal, victoriile în instanță îmi arată un om extrem de atent la detalii și, eventual, un bun cunoscător al legistației. Plus multă perseverență, multă tenacitate, spune-i cum vrei.

Dacă nu s-a lăsat bătut după două înfrângeri, un partid pierdut și 12 ani de luptă cu vestitul Sistem, sigur o să fie un primar bun. Oare? Nu știu. Prin mișcarea cu PNL-ul de săptămâna trecută arată că e cel puțin un politician abil, dar așa era și Băsescu. La un singur lucru sper - ca-n 2024 să nu rămân doar cu „măcar n-a fost Firea”. Iar Nicușor poate va afla cândva răspunsul la o întrebare pe care și-o punea în urmă cu aproape nouă ani în Dilema Veche:

„Poţi fi persoană onorabilă într-o ţară aflată în căcat?”