Cultura

Cum au reușit românii să golească vidanja pe pagina Muzeului Național de Artă Contemporană

Sper să ajungem într-o zi să ne putem exprima părerile firesc, fără să golim vidanja la fiecare trei cuvinte, fără să cerem socoteală ca un secretar de partid într-un sat mic și fără să fim obligați să fim de o parte sau de alta.
16 Iunie 2020, 11:22am
muzeul national de arta contemporana, mnac, homofobie, arta

Alexandru Rădvan este artist plastic internațional și profesor la Facultatea de Arte din București, secția Pictură. Îl poți urmări pe Instagram.

Toată lumea își dă cu părerea despre absolut orice. Pandemia ne-a obligat, de plictiseală, să stăm mult pe net și să butonăm isteric like-uri și comment-uri. Și uite așa, a început lumea să creadă că se pricepe la orice. Pandemia a leșinat, că n-a trecut de tot, dar ideea că te pricepi și poți să te bagi în discuție pe marginea oricărui subiect persistă.

Până pe 10 iunie, lucrurile păreau letargic-blegoase și nimic nu perturba discuțiile despre concediile ratate de anul ăsta. Dar, în acea odioasa dată, o bandă de smintiți au considerat că nu au altă treabă mai bună de făcut decât să deschidă un nou sezon expozițional la Muzeul Național de Artă Contemporană, din minunatul București.

Haimanalele!, a comentat Internetul, de asta ne arde acum?! Nu erau deschise încă mall-urile, nu s-au ținut serbările școlare și lor de expoziții le arde? HUO!

De ar fi fost numai atât, strângeam din dinți și mergeam mai departe. Dar nu a fost. Șoc și groază cât cuprinde în curtea muzeului, la o azvârlitură de crucifix de Catedrala Mântuirii Neamului. Trimișii ocultei mondiale au înălțat la intrarea în stabilimentul cultural o scenă, iar pe ea Iadul însuși, cu toate cele nouă cercuri ale sale și-a desfăcut picioarele ca o capră posedată. Da, prieteni, pe scenă a fost… un show.

Cerul a ripostat. Am început să primesc tot felul de link-uri către diverse pagini de Facebook, care la rândul lor trimiteau la alte pagini și articole ce înfierau energic, în expresii proletare, show-ul dezgustător desfașurat la MNAC. Luările de atitudine erau garnisite copios cu comentariile unor oameni de bine. Jur că, citindu-le, mă treceau emoții contradictorii: nu știam dacă să mă ridic în picioare și să dau onorul pionieresc tovarășului Ceaușescu, ori să-mi devalizez biblioteca, să arunc cărțile pe geam, să le transform într-un rug și să bat o bătrânică pentru că nu avea svastica pe batic. Asta era nota în care erau scrise.

Dar ce show a fost, dom’le? A, habar n-am, că n-am fost acolo, după cum nu au fost nici cei care erau așa jigniți de conținutul lui. Opinia publică s-a aprins de indignare din două motive, groaznice: 1. cei doi performeri aparțin unei minorități sexuale. Aaaaaoleu! și 2. pe banii cui s-au destrăbălat travestiții? Pe banii publici! Aaaaaaaaaaaoleu!

Ministerul Culturii a alocat două milioane de lei pentru un fond de artă contemporană, bani gestionați de MNAC. Adică Ministerul a dat bani din taxele noastre, pentru ca „ăia” să-și pună poalele în cap?, a înțeles prostimea care a comentat. Degeaba încerci să zici : bă Paraschive, bă Achime, bă Nilă, n-auzirăți, mă, că banii ăia mulți e pentru altceva? (sic!) Unul dintre artiști chiar a postat pe pagina sa de Facebook și a șters ulterior, că pentru show a primit doar trei sute de euro.

Urli în pustiu, pentru că prostul vocal mai are o calitate pe lângă aceea că i se astupă urechile când vorbește și nu mai aude nimic în jur: are o idee fixă. Toate înjurăturile, pentru că numai comentarii nu sunt, s-au învârtit în jurul banului public: cum este el aruncat pe geam, cum profită niște ciudați de taxele oamenilor cinstiți, cum se găsesc bani pentru scălâmbăieli d-astea, dar pentru artiștii adevărați nu, uite unde am ajuns, la așa guvern, așa artiști și să nu uităm (ropote de tobee) de… valorile noastre, Eminescu și Brâncuși. Over and over again, ca un disc stricat.

La un moment dat, cineva explică cum cele două milioane de lei sunt pentru aducerea la zi a colecției de artă contemporană a statului, că ce e contemporan azi, mâine va deveni patrimoniu. Asta provoacă un shit storm cu descărcări electrice. Păi, de asta avem noi nevoie?, urlă Internetul care are nevoie doar de bere la pet și ceafă la grătar. Noi avem valori adevărate, Grigorescu (băi, ăsta nu e stație de metrou?), mânăstirile din nordul Moldovei, unice în lume că sunt pictate și p-afară (să mori tu?) și vinurile noastre… la ce să cheltuie statul banii pe prostiile alea. La artă e simplu, boss: dacă e pictat un măr, trebuie să-ți lase gura apă, dacă e nud, trebuie să-ți lase gura apă și ăla.

Indignarea asta vine din faptul că statul român și-a îndreptat privirea și spre această parte a sectorului cultural – artele vizuale – după aproape zece ani. Păi, dacă nu merită, ce, ăia sunt artiști?, răspunde Internetul. O maioneză de idei.

Celălalt motiv de spume la gură provine din orientarea sexuală a mâncătorilor de bani de la stat, paraziți ai societății, unde ești tu, Țepeș Doamne? etc.

Aici, nuanțele sunt mai delicate. Într-o postare pe Facebook care dădea notă cu minus show-ului și cerea demisia ministrului culturii, o doamnă a adăugat și niște video-uri scurte cu secvențe din performance, însoțite de niște vorbe zise de câțiva politicieni. Nu dau nume, nici ale artiștilor, nici ale celorlalte personaje implicate. Sunt irelevante, ideea e gravă.

Artiștii apar travestiți. Nenorocire! În condițiile în care nimeni dintre comentatori nu văzuse show-ul, deci nu știau despre ce era vorba cap-coadă sau dacă performance-ul cerea genul ăla de costum. Hai, mă, ne lași?!, răspundeau ei. Păi, nu înțelegi că ăia sunt gay? Or fi, dar vorbim despre ce fel de sex fac ei, sau despre ACEST show? Păi, despre show-ul ăsta care a costat două milioane, ia uite pe ce s-au dus banii, să se deșănțeze gheii!

Un cerc vicios și unsuros, în care toate argumentele și încercările de discuție sunt reduse la două puncte: două milioane și homosexualitate. „Niște travestiți”, la asta se reduce. Le aduc aminte celor indignați că sunt imagini cu doi performeri în timpul unui spectacol. Ce să mai zici, atunci, de stelele teatrului românesc: Miluță Gheorghiu care interpreta în travesti Coana Chirița, Florin Piersic în nu știu câte programe de Revelion, Ionel Mihăilescu și Constantin Cojocaru (doi de-odată) în Gaițele, la Teatrul Odeon. Și câte or mai fi…

Mai departe acest nivel foarte jos al discuției, nimeni nu a comentat cu adevărat show-ul sau fragmentele care au circulat pe net. În privința asta, lucrurile au fost doar în alb și negru. Mie mi s-a părut previzibil, răsvăzut, bifând toate clișeele perioadei actuale. Părea că totul trebuia să demonstreze cât de deschiși suntem și noi la anumite probleme: deși suntem la țară, cunoaștem problemele de la oraș. Era nociv? Nu cred.

E comentariul meu răuvoitor? Este o opinie puțin acidă, bazată pe fragmentele văzute. Nu este un comentariu cu valoare de sentință, pentru că nu am văzut tot. Cel puțin, am trecut de bariera prejudecăților sexuale și de cercul mic și meschin al falsei griji pentru banul public. Am reușit să nu atac persoane, m-am referit, deși critic, doar la show. Hai, că n-a fost chiar așa de greu. Mi-a plăcut? Nu. Am argumente? Da. Trebuie să arunc lopeți de rahat peste oamenii care au făcut show-ul? Absolut, nu.

Sper să ajungem într-o zi să ne putem exprima părerile firesc, fără să golim vidanja la fiecare trei cuvinte, fără să cerem socoteală ca un secretar de partid într-un sat mic și fără să fim obligați să fim de o parte sau de alta.

Cetățene, ești cu noi, sau împotriva noastră?, ca să-l parafrazez pe Stalin.

Editor: Ioana Moldoveanu