Paulina e „săraca fată bogată” care-ți cântă despre rock și manele, suferință și opulență

Paulina a devenit un nume cool în peisajul muzical urban, după ce a lansat „Fetița ta de milioane”. Am ascultat în loop piesa asta. Și am înțeles-o perfect când a zis că era terifiată de gândul că nu va depăși vreodată pragul de „one hit wonder”.

A continuat să creeze însă, timp în care s-a și maturizat, iar acum nu se mai consideră fragilă. „Dacă nu mă ridic să lupt pentru mine, dispar.”

Așa a apărut Săraca fată bogată, album pe care-l numește „o rebeliune artistică”. Paulina s-a hotărât să experimenteze cu noile piese și, așa cum zice, pe clasicul ritm de percuție de manea, a introdus elemente de lăutărească, trap și rock.

Își face singură piesele acasă – produce, compune, înregistrează. Începe prin a lucra la instrumental și în timp ce face asta s-ar putea să-i vină o linie pentru strofe sau refren. „Dacă nu se întâmplă, renunț și fac altceva.”

Paulina zice că secretul ei e că nu-și „stoarce creierii”. „Subconștientul meu face cea mai bună treabă și nu forțez niciodată lucrurile. Dacă fac asta, nu iese ce trebuie, se simte fals. După ce am linia, trebuie să am și un subiect despre care să scriu. Uneori am, alteori nu, și din nou renunț și o las pentru când mă va lovi de nicăieri inspirația divină.”

În 2023 va fi și la Electric Castle, așa că e numai bine să te pui la punct cu ce-a lansat până acum și să afli din acest interviu mai multe despre ea.

VICE: Care a fost ideea cu noul album și ce ți-ai dorit de la el?
Paulina: Compun fără scop și niciodată nu lucrez la un album, ci pur și simplu scriu ceea ce simt, aproape zilnic, fără să mă limitez sau să îmi impun un anumit concept. Albumele s-au întâmplat pur și simplu în momentul în care am adunat multe melodii care păreau să facă parte din același univers. Piesele au creat albumul și nu invers, iar eu am ales titlul.

Dezolarea și opulența au format combinația care s-a tot repetat în arta mea, deci paradoxul „Săraca fată bogată” mi s-a părut un titlu de album perfect.

Descrii albumul drept „o rebeliune artistică pe ritmuri balcanice, la marginea dintre suferinţă şi opulenţă”.
E o rebeliune pentru că e un haos organizat. Mi-am permis să mă duc în direcții aproape arbitrare și să fac ce nu am mai făcut până acum. Pe clasicul ritm de percuție de manea, am introdus elemente de lăutărească, trap și rock. Toate astea, bineînțeles, în timp ce ne plasăm într-un univers de tristețe în bogăție ori bogăție în tristețe, care îmi e caracteristic.

Ce-ai vrut să transmiți cu noile piese?
Am inclus atât melodii scrise cu câțiva ani în urmă, cât și melodii pe care le-am făcut cu câteva zile înainte să predau albumul. „Da, eu sunt bine” am scris-o când eram deja în mix master cu melodiile. Mă duce într-un cadru din Gadjo Dilo sau Zorba the Greek unde, în fața tragediei, oamenii cântă și dansează, lucru pe care aș vrea să învăț să îl fac mai des.

Pe de altă parte, „Dansează fetița mea” e una dintre primele piese compuse de mine în 2021. Am ținut să includ „Da, eu sunt bine”, chiar dacă a fost pe ultima sută de metri, pentru că e piesa de pe album pe care o vizualizez mental cel mai concret. 

Nu pot spune aproape despre nicio melodie că este strict despre o singură persoană sau experiență. Pot să scriu strofele despre un om și refrenul despre altul. Asta se întâmplă atunci când încep o melodie într-o zi și o finalizez în alta. Am altă stare și altă preocupare sufletească.

„Basul și cu toba mare” ar putea fi foarte bine hibridul rock – manele pe care lumea îl aștepta. De ce ai vrut să-l faci?
Sincer, am scris melodia ca să-i enervez pe elitiști. Mi se pare foarte amuzantă fragilitatea oamenilor care își iau trigger pe anumite genuri de muzică și nu suport impostura lor. Una e să nu-ți placă manelele și să nu asculți, alta e să arunci cu prejudecăți și să discriminezi întreaga comunitate care ascultă manele. 

Oamenii cu adevărat cerebrali nu adoptă perspective atât de reducționiste. E doar o dorință disperată de a părea diferiți de „ăia proști”, probabil pentru că în sinea lor nu se consideră suficient de buni.

„Bunny Yanny” este un răspuns la hateri, dar și un coming out…
Până la tine, am trăit cu iluzia că nu o să-și dea nimeni seama. Să știi că nu mi-a pus nimeni întrebarea asta, deși nu e prima melodie în care dau astfel de hint-uri.

Crezi că oamenii au o pasiune pentru ritmuri orientale, balcanice, manele sau crezi că trendul ăsta se va duce?
Sincer, nu știu, dar aș vrea să dispară trendul ăsta și oamenii care fac acest gen de muzică (sau oricare altul) să îl facă cu sinceritate, nu doar pentru că e drumul către succes la ora actuală. Există artiști care urăsc manelele și sunt obligați să facă manele 4 the views.

Știu că pentru mine nu e un trend în care am sărit să am succes, nici măcar nu mă așteptam să prindă genul ăsta de muzică, atunci când m-am apucat. Am făcut asta pentru că s-a simțit cel mai onest și aproape de sufletul meu, deși eram și sunt capabilă să fac și alte genuri de muzică care ar fi fost mai safe și non-controversate. Nu aș vrea să mă reinventez după tendințe, ci o voi face doar dacă voi simți vreodată că altceva mă reprezintă mai bine.

Cum ai ales colaborările de pe album – Keed, Dl. Dani, Naste din Berceni și E-an-na?
Pe Keed îl știu din 2017, de când am lansat cu el prima melodie din cariera mea la Seek Music. A crezut în mine de atunci, așa că nu l-am uitat și nu o să-l uit. Plus, se potrivea perfect pe melodia „Mare Bairam” și am făcut un clip incendiar împreună.

Dl. Dani este solistul trupei Dl. Goe, despre care am auzit abia în 2023 de la o cunoștință, și am fost plăcut surprinsă. Am ajuns la el la studio printr-un producător, prieten comun, și am avut o chimie foarte bună. Așa s-a născut „Suflet de interlop”, în doar câteva ore. 

Pe Naste din Berceni am cunoscut-o tot prin Dl. Dani. A adus-o la studio și i-a făcut propunerea să compunem o melodie în stilul vechi Albatros. Surprinsă, ne-a și întrebat, la un moment dat, dacă lumea „chiar ascultă prostia asta pe care o cântam eu demult!”

Cât despre E-An-Na, auzisem de multă vreme de ei, dar cu Eurovision am auzit combinația de manele cu rock. I-am redescoperit. M-a dat pe spate curajul pe care l-au avut ca să calce pe coadă întreaga comunitate de rockeri, și nu numai. Au fost oamenii perfecți să facem un alt duo manele – rock care să calce pe coadă niște oameni.

Ți-a fost o vreme teamă să nu rămâi doar cu hit-ul „Fetița ta de milioane”. Ai trecut de acea etapă?
Mi se pare extraordinar că am reușit să am un hit cu a doua piesă scrisă și produsă de mine. Dar nu mai văd asta ca pe un lucru care să îmi cauzeze anxietate, ci dimpotrivă. Cred că e mult prea devreme să-mi fac griji și să mă gândesc ce va fi dacă voi rămâne toată cariera cu un singur hit. Ar fi problematic dacă aș fi în acest punct, poate, peste zece ani de acum încolo. Sunt destul de sigură că nu va fi cazul, pentru că știu de ce sunt capabilă. 

Am intrat în altă etapă. Nu mai stau să plâng și să aștept ca lumea să-și vindece rănile. Dacă eu nu mă ridic să lupt pentru mine, o să dispar.

Ai vorbit mereu deschis despre depresia și anxietatea prin care ai trecut. Ai zice că noul album a avut un efect terapeutic?
Cred că munca asta obsesivă te alienează cumva și te rupe de ceilalți. Cred că dintr-un punct trebuie să te duci și să trăiești în realitate. Mie încă îmi e dificil să fac asta și mă epuizează interacțiunile sociale. Poate și din cauză că simt presiunea unor așteptări pe care oamenii și le-au creat față de mine.