Cum e să fii șantajată cu nuduri de un hacker care postează tot pe darknet

E normal ca oamenii să vorbească în camere de chat cu necunoscuți despre viața lor. Anonimitatea le dă multora o senzație de confort, pot face schimb de nuduri și pot discuta despre viețile lor sexuale. Dar tot anonimitatea le permite hackerilor să intre în camere de chat cu ID-uri false și să folosească toate informațiile incriminatorii pe care le găsesc ca să-i șantajeze pe utilizatori.

În noiembrie anul trecut, Cho Ju-bin, un cetățean sud-coreean, a fost găsit vinovat de dirijarea unui grup specializat în șantajarea fetelor cu videoclipuri sexuale care au fost postate mai târziu pe site-uri porno.

Într-un caz similar, o cameră secretă de chat numită Bois Locker Room a fost expusă în India de o participantă a grupului în luna mai 2020. Mulți dintre membrii grupului, majoritatea de sex masculin și minori, discutau pe grup despre diverse modalități de agresare a colegelor de clasă.

După cum a declarat recent într-un raport organizația Transparency International, „dovezile arată că victimele șantajului sexual sunt cel mai adesea femeile”.

Ca să înțeleg cum se simte experiența asta la nivel personal, am stat de vorbă cu o tânără de 18 ani din India. 

Ayesha era influencer pe rețelele sociale înainte ca discuțiile ei private să fie postate pe darknet în noiembrie 2020. Ea mi-a explicat ce înseamnă să cazi în capcanele prieteniilor din grupuri de chat și să neglijezi politicile de intimitate.

„Eram foarte mulțumită în adolescență: aveam peste 72 de mii de followeri pe Instagram, 39 de mii de followeri pe Snapchat și făceam parte din sute de grupuri de chat. Țineam discursuri despre cum poți deveni influencer și mă întrebam dacă mai am suficient spațiu pe telefon pentru conținutul pe care îl cream. Dar asta a ținut până în noiembrie 2020. Acum nu mai folosesc rețelele sociale și mă abțin să folosesc telefonul cu totul. Nici pe Alexa n-o mai activez, pentru că am rămas cu teama constantă că mă spionează cineva.

Totul a început în dimineața zilei de 2 noiembrie, cu șase zile înainte să împlinesc 18 ani. M-am trezit cu gândul la ce înseamnă pentru mine vârsta asta. Mă gândeam că voi fi mai liberă să iau decizii, că o să-mi iau carnetul de conducere.

Pe jumătate adormită, mi-am verificat telefonul. Printre altele, aveam trei mesaje șterse de la un număr necunoscut de WhatsApp. M-am culcat la loc. M-a trezit un apel de la același număr necunoscut.

„Bună, Ayesha! Cum e săptămâna înainte de ziua ta? Care sunt planurile tale pentru ziua cea mare? Am o surpriză mare pentru tine? Ești pregătită?” a zis la telefon persoana necunoscută și apoi a închis.

Am fost confuză, dar am presupus că e un fan de-ai mei.

Mai târziu, după-amiază, am primit o notificare pe Telegram de la același număr. Era un clip porno cu fața mea suprapusă peste un alt corp. Videoclipul a dispărut din fereastră. M-am panicat și m-am închis în cameră în stare de șoc.

Acesta a fost doar începutul. În fiecare zi, primeam clipuri modificate cu fața mea peste corpurile actrițelor porno.

Apoi, am primit poze, videoclipuri și înregistrări cu conținut intim pe care le împărtășisem cu Andrew Burnett – fostul meu iubit virtual.

Atunci am realizat că prietenia mea cu el și dispariția lui bruscă fuseseră parte dintr-un complot.

L-am cunoscut pe Andrew în aprilie 2020 într-o cameră de chat. Se numea Soulmates Forever. Mi-a zis că studia la o facultate din Germania. A flirtat mult cu mine și am ajuns să discutăm despre dragoste, încredere și relații.

După o săptămână, am început să interacționăm amândoi într-o cameră separată de chat pe care am numit-o Only us, Forever!

După trei săptămâni de conversații continue, într-o zi, Andrew a dispărut. Nu-l mai găseam nici pe mobil.

Acum, în noiembrie, conversațiile cu el se întorseseră să mă bântuie.

Șantajistul mi-a zis că dacă vreau să nu mai încarce clipuri porno cu fața mea pe site-uri, trebuie să-i trimit nuduri. Am făcut ce mi-a zis.

„Descarcă-ți aplicația Confide”, mi-a zis pe Telegram.

După ce am descărcat-o, am început să primesc mesaje agresive. „Vreau să-ți văd țâțele.” „Arată-ne cât de sălbatică ești.” „Vorbește-ne murdar.”

Am urmat instrucțiunile și deja nu mai suportam să mă privesc în oglindă. Mă simțeam sufocată și aveam atacuri de panică. Mă gândeam la sinucidere în fiecare clipă.

Nu puteam să le spun nimic alor mei sau prietenilor. Muream de rușine.

Pe 15 decembrie, am scris un mesaj de adio în care îmi povesteam experiența și mi-am pus niște somnifere lângă pat. În timp ce meditam, mi-am amintit de un cont de Twitter pe care îl urmăream. Era un ONG, Indian Cyber Army.

I-am contactat prin telefon. Le-am dat toate detaliile despre situația mea, cu screenshot-uri, ID-ul meu și detaliile personale ale lui Andrew. M-au asigurat că nu e nevoie să mă duc la poliție și că se vor ocupa de cazul meu.

Într-o săptămână, reprezentanții organizației m-au anunțat că profilele tuturor care participaseră la respectiva cameră de chat erau blocate. Persoana care mă sunase folosise o identitate falsă ca să cumpere numărul de telefon.

Conținutul fusese șters de pe darknet și din camerele de chat.

Totul s-a terminat, dar, după acest episod, am devenit o altă persoană. Mă tem de lumea virtuală. Am început să fac terapie și asta m-a ajutat mult.

Se spune că pandemia ne-a apropiat de tehnologie, dar eu nu vreau să fac parte din această nouă normalitate.”