Ce reacție au avut părinții mei când le-am spus că sunt trans

În adolescență, relația cu propriul corp poate fi stresantă și dacă nu ai probleme cu identitatea de gen. Dacă mai ești și nevoit să îți începi tranziția cât stai cu părinții, situația poate fi și mai grea, mai ales dacă familia și școala nu te susțin.

În ciuda acestor provocări, informațiile din anumite țări sugerează că mai mulți adolescenți ca niciodată se simt confortabili să afirme deschis că sunt transgender. De exemplu, Serviciul de Dezvoltare a Identității de Gen, o organizație medicală pentru adolescenți din Marea Britanie, a raportat o creștere continuă a coming out-urilor din 2014 încoace.

Am vorbit cu trei adolescenți belgieni despre coming out-ul lor și ce au învățat pe parcursul lui.

Încă de la vârsta de 11 ani am știut că mă încadrez undeva în spectrul trans. Inițial, mă identificam ca genderfluid, dar vara trecută am simțit că mi se schimbă corpul. Și asta m-a făcut să realizez că vreau să merg în direcția opusă față de cum se dezvolta corpul meu. Am simțit că sunt fată. I-am spus psihologului meu, dar n-am avut încredere să spun asta altcuiva mult timp. Știam că o să reacționeze ok, dar tot am ezitat.

Până la urmă, le-am zis părinților mei. Au fost bucuroși că am putut fi deschisă cu ei. Am fost foarte mândră de familia mea, pentru că mulți tineri trans nu sunt acceptați de familiile lor. Mă temeam că bunicul o să se supere, pentru că e mai în vârstă, dar, când i-am zis, m-a îmbrățișat și a glumit că n-o să-și mai poată da seama care e sora mea și care sunt eu.

Mi-am făcut coming out-ul pe social media în decembrie 2020. Înainte să fac asta, știau doar vreo 30 de persoane. Apoi, deodată, mii de oameni mi-au văzut mesajul. A fost destul de intens, mai ales că rețelele sociale sunt mai puțin personale, iar asta îi face pe oameni să fie mai răi.

Mi-am schimbat numele din buletin în vacanța de Crăciun, dar trebuie să mai aștept doi ani ca să îmi schimb și markerul de gen, deși am avut permisiunea părinților mei. E foarte frustrant că nu am putut face și acel ultim pas. Când trebuie să arăt pașaportul, se mai uită lumea dubios la mine pentru că văd că am M la gen. Chestia asta îmi creează disforie de gen.

După vacanța de Crăciun, le-am zis și colegilor și profesorilor că sunt trans. Școala a reacționat bine și a făcut imediat schimbările necesare.

Școala mea își dorește să fie progresistă, dar tot mai face prostii. La începutul anului, când mă identificam ca persoană non-binară, mă schimbam în vestiarul fetelor, pentru că nu mă simțeam confortabilă în vestiarul băieților. Nimeni nu avea nicio problemă cu asta, până când proful de educație fizică a zis că e împotriva protocolului școlii și a trebuit să mă schimb în baie sau în cancelarie. În sfârșit, după ce le-am zis tuturor că sunt fată, am voie să mă schimb iar în vestiarul fetelor.

Cred că fiecare școală ar trebui să dea informații despre identitatea de gen foarte devreme, ca toți copiii să știe să se poarte cu un coleg transgender, de exemplu. Sfatul meu pentru alte persoane trans e să vorbească cu ceilalți despre procesul prin care trec – să nu țină totul în ei.

Am știut că era ceva diferit cu mine, dar mi-a luat mult să îmi dau seama că avea legătură cu identitatea de gen. Anul trecut, am realizat că sunt băiat. Am aflat de disforia de gen de la niște prieteni pe care i-am cunoscut online și am realizat că fix așa mă simțeam. Cel mai greu e să-ți alegi o etichetă, dar acum pot spune că „masculin” mi se potrivește cel mai bine.

Le-am spus părinților în septembrie și n-au reacționat prea grozav. După asta, mi-am făcut coming out-ul față de prietenii apropiați într-un story pe Instagram, pentru că mi-a fost prea frică să le spun în față. La școală, câțiva dintre profesori știu, dar nu mă simt confortabil să le zic tuturor, pentru că sunt singura persoană queer deschisă din anul meu.

Viața acasă e dificilă. Din fericire, nu mă deranjează foarte tare că ai mei nu folosesc mereu pronumele pe care îl doresc. Înțeleg că le e greu să se adapteze.

Tata e catolic. E împotriva avortului, dar a reacționat mai bine la identitatea mea. Inițial, când fratele meu și-a făcut coming out-ul, i-a zis că o să ardă în iad. Dar s-a schimbat mult de atunci. I se pare ciudat, în continuare, dar încearcă măcar.

Sunt pe lista de așteptare la UZ Ghent (unul dintre cele două spitale din Belgia care oferă îngrijire specifică minorilor trans), dar e atât de lungă încât mi-ar fi mai ușor să aștept să împlinesc 18 ani și să merg la alt spital. Dar mama refuză să caute alte opțiuni acum, Nu înțelege că am nevoie ca lucrurile să se miște mai repede. Cred că speră să mă răzgândesc până atunci. I-am cerut mamei să îmi ia o platoșă pentru sâni, ca să-i pot ascunde, dar schimbă mereu subiectul când aduc vorba de asta. Până la urmă, mi-a dat fratele meu una.

M-a ajutat mult să văd seriale despre persoane trans jucate de actori trans. Sunt foarte accesibile, le pot vedea de la calculatorul de acasă.

Când eram mică, uneori îmi doream să fiu băiat, dar alteori mă simțeam mai mult fată sau non-binară. Acum știu că sunt genderfluid.

Întâi i-am zis unui prieten trans. Când vorbeam cu el, am observat că mă gândeam mai mult la gen. 

I-am spus mamei după ce am luat hotărârea să mă tund. A fost înțelegătoare și a folosit terminologia corectă cu mine. Sunt norocoasă că are mai multe persoane queer în familie, inclusiv o mătușă trans și un văr trans. Tatăl meu vitreg are probleme cu asta, din păcate. Acum ceva vreme, i-am spus și mamei mele vitrege că sunt non-binară, după care am clarificat că sunt genderfluid. Nu am o relație bună cu tatăl meu adevărat, așa că nu vreau să-i spun.

La școală știu câteva persoane. Unii prieteni se străduiesc să îmi găsească un nume care să mi se potrivească. Nu prefer niciunul dintre genuri.

În prezent, persoanele trans sunt reprezentate mai bine în presă, dar se putea și mai bine. Ar trebui să normalizăm tranziția persoanelor trans. Am văzut mai mult conținut trans pe TikTok – e drăguț să vezi oameni deschiși la asta. Educația sexuală ar trebui să includă mai multe informații despre identitățile trans și queer. Dacă aș fi avut parte de o astfel de educație, aș fi știut mai devreme că sunt trans. E important să știi cum să reacționezi și atunci când afli că partenerul e trans.

E normal și ok să fii trans. Etichetele nu sunt necesare – dacă vrei să alegi una, poți s-o schimbi oricând mai târziu.

Articolul a apărut inițial în VICE Belgia.