Știri

Cele mai mișto sate și orașe din România unde să te vaccinezi împotriva Covid-19

Ai zice că Guvernul Cîțu a pus-o de-o campanie de promovare a agroturismului cu vaccinarea asta.
centre de vaccinare moderna si astrazeneca libere in tara
Fotografie de Steven Cornfield via Unsplash

Salut, nu știu dacă ai aflat, între nominalizările Colectiv la Oscar și ultimele virale de pe TikTok (hm, sau conspirații?), dar de o zi (sau de câteva zile, în funcție de cât de atent și/sau pilos ești) s-a dat drumul la înscrieri pentru vaccinare împotriva SARS-CoV-2 pentru tot poporul, nu doar pentru lucrători esențiali, cei cu afecțiuni cronice, cei care suferă de acoperire acută și, cu voia dumneavoastră, ultimii pe listă, jurnaliști. Dar pentru că totuși vaccinarea e gestionată de statul român, bineînțeles că organizarea nu se putea face fără un pic de scandal. Iar pentru că nu-s destule doze pentru românii care vor să se vaccineze, chiar dacă scoți șoșocii din ecuație, tot procesul s-a transformat instant în haos.

Publicitate

Întâi, site-ul s-a deschis prea devreme, duminică seara, probabil pentru teste, și a tăbărât pe el toată România, până a picat ca un retailer nepregătit de Black Friday. Apoi s-a deschis iar, chipurile treptat, astăzi cu Bucureștiul teoretic la coadă. Bucureștenii însă nu-s obișnuiți să stea la coadă (De-aia au stat părinții noștri la coadă pe vremea lui Ceaușescu? Să nu pot să comand vaccin prin eMAG?!), așa că au dat iama să se programeze în toate colțurile țării.

Asta înseamnă nu doar că primăvara asta o să se dubleze numărul de poze de profil artistice cu subiectul tolănit prin rapiță sau rânjind între meri înfloriți, dar și că vom avea un contact cultural rar între urbanul ce-și ia micul dejun la M60 și românul mediu din rural, altundeva decât în piață la Obor. Internetul zbârnâie cu diverse comune obscure unde câte un creativ a „prins” programare de mai c-ai zice c-a pus-o Guvernul Cîțu de- o campanie de promovare a agroturismului cu vaccinarea asta.

Așa că pune în surdină pe fundal „Sat după Sat” de la Robin and the Backstabbers și hai să căutăm împreună cele mai mișto sate unde „se dă” vaccin. Decizia e în mâinile fiecăruia: bagi AstraZeneca la Talpa, să prinzi 1 mai la mare sau aștepți să se bage Pfizer din ăla bun, dar amâni plecarea-n Thassos la toamnă. Orice ai alege, să știi că toate vaccinurile sunt bune, și merg bine cu o brânză proaspătă, direct de la producător. Iată lista VICE cu cele mai pitorești zece locuri unde să te înțepi anti-Covid. 

Publicitate

Talpa (județul Teleorman)

Vizitat de VICE înainte de Marea Ciumă, satul Talpa din Teleorman e un loc pitoresc de vaccinare. Nu doar că încă avea șase sute de locuri libere la AstraZeneca la ora redactării, dar are și tradiție în cinema, satul fiind locul unde s-au filmat nu unul, ci două filme cu Moromeții. Nu, nu cu trupa Morometzii, deși aș vrea să-l văd pe 1-Q Sapro în halat de doctor la vaccinare. În orice caz, la o oră și 30 de minute de București, Talpa nu e doar o destinație culturală, ci și una accesibilă ușor pentru imunizare.

Șiria (județul Arad)

Deși apare ca Siria pe multe hărți, satul natal al lui Ioan Slavici nu e în Siria, cum nu e nici Insula Arados din Siria. În schimb, e un centru destul de important de vaccinare pentru zonă, unde mai erau la ora articolului cel puțin opt sute de locuri la vaccinare cu Moderna. Da, poate că Șiria nu e foarte aproape dacă nu stai în Arad, dar poți să te delectezi cultural în zonă la casa memorială Ioan Slavici și Emil Monția, sau poți să faci o drumeție până la cetatea Șiria. Dacă nu ai timp de toate nu e problemă, poți reveni la rapel, după 28 de zile în cazul Moderna.

Publicitate

Sighetu Marmației (județul Maramureș) 

Auzi, mă, Costache, pe cine faci tu sat, mă? Unul dintre cele mai interesante și diverse orașe din România de pe vremuri, Sighetu Marmației e al doilea centru urban din județ ca mărime și e atestat ca oraș de dinainte ca Bucureștiul să fie măcar menționat în documente istorice. Azi, Sighetu Marmației oferă un muzeu al satului superb, Memorialul Victimelor Comunismului de la închisoarea Sighet, Muzeul Culturii Evreiești, cu o expoziție despre laureatul Nobel Elie Wiesel, născut în oraș, dar și acces turistic către valea Tisei. În plus, găsești peste o mie de locuri la vaccinare cu AstraZeneca.

Măcin (județul Tulcea) 

Plasat frumos, pe malul brațului Măcin-Dunărea veche, peste gârlă de Insula Mare a Brăilei, Măcin e o mică nestemată nedescoperită a turismului românesc. Oferind o moschee interesantă, un castru Roman, dar mai ales o cale de acces spre superbii munți ai Măcinului, orașul are o populație cât câteva blocuri din Dristor, dar încă are doze de AstraZeneca, cât și de Moderna. Ce poate fi mai frumos decât să faci o drumeție în cei mai vechi și cei mai mici munți din țară și să te și inoculezi cu vaccinul preferat?

Isaccea (Tulcea) 

Dar să fim serioși, dacă faci drumul până în Tulcea, probabil vrei să și dai o tură prin Deltă sau măcar pe faleza din oraș, la Ivan Pescar. Isaccea e la doar 35 de kilometri de Tulcea și oferă acces facil la Dunăre și la lunca inferioară a Dunării, care se întinde până la Tulcea, și care, dacă e să fim onești, e practic deja deltă. Dar să nu uiți nici de centrul cu 250 de locuri libere la vaccinare cu AstraZeneca. Ce să mai vorbim de moscheea locală, din secolul al XVI-lea, de castrul roman și de mănăstirea Cocoșu, aflată în apropiere.

Publicitate

Olteni (județul Teleorman) 

Relativ aproape de București și cu locuri libere la vaccinat cu AstraZeneca, comuna Olteni mi-a intrat prima dată în colimator după niște alegeri când localnicii au reales nu doar un primar PNL-ist, ba chiar o primăriță și trei useriști în consiliu. Iar asta pentru Teleorman trebuie să recunosc că e de-a dreptul progresist. Astăzi, comuna aflată la o oră și 45 de minute de București oferă un centru cu 377 de locuri la vaccinare cu AstraZeneca încă disponibile.

Bălan (județul Harghita)

Unul dintre puținele orașe din Harghita cu o populație majoritar română, unde nu se poate plânge bucureșteanul venit la vaccinat că nu-i dă maghiarul iredentist pâine în limba lui, Bălan e ușor izolat, în coasta masivului Hășmașul Mare, pe cursul superior al Oltului. În momentul în care scriu asta, Wikipedia arăta populația Bălan ca fiind formată din 1.5 la sută urși, iar platforma lista 550 de doze de Moderna disponibile.

Flămânzi (județul Botoșani) 

Cunoscut pentru că a fost punctul de plecare al Răscoalei de la 1907, Flămânzi e astăzi un oraș cu zece mii de locuitori și peste o mie de doze disponibile de vaccin Moderna. Pasionații de istorie se pot vaccina și apoi pot vizita expoziția cu documente din timpul răscoalei din cadrul consiliului local.

Tismana (județul Gorj) 

Un loc cu har divin, unde lumea nu se înghesuie să se cipeze cu 5G-ul lui Bill Gates, Tismana oferă nu doar pelerinaje și vizite la faimoasa mănăstire dar și aproape opt sute de doze de vaccin AstraZeneca la ora redactării. Tismana are un număr destul de mare de pensiuni, mai ales pe drumul spre mănăstire, iar întreaga zonă e numai bună de drumeții, plimbări și poze din natură care dau bine pe Instagram. Indiferent dacă ești credincios sau nu, poți să dai o tură pentru vaccin pe la Tismana și să nu te plictisești cu frumusețile zonei.

Publicitate

Efectiv tot județul Suceava 

Unul dintre cele mai lovite județe ale țării în timpul epidemiei de Covid-19, județul Suceava e și unul dintre cele mai frumoase. De la mănăstirile pictate la cele peste șase mii de doze de vaccin disponibile, județul Suceava e o destinație perfectă în primăvara asta. Asta atâta timp cât porți mască, pentru că mulți dintre localnici se pare că încă „nu cred” în pandemie, dacă e să ne luăm după locurile lăsate libere la vaccinare, deși Suceava a rămas în istorie ca „Lombardia” României.

Pesemne e nevoie de o nouă campanie marca Mandachi, poate chiar #ȘÎEU mă vaccinez sau ceva. Bucureștenii în exod spre Bucovina profundă în căutarea unui vaccin pot opri pe drum la celebrul han al Ancuței sau, de ce nu, pe marginea drumului să schimbe roata, pentru că drumurile Moldovei sunt neglijate de autorități de zeci de ani. În orice caz, drum bun, spor la vaccinare și ai grijă să le spui sucevenilor că sunt moldoveni, am auzit că le place foarte mult asta.


Crescut în epoca ASCII, fluent în emoji. Dragoș Costache a studiat sociologie și antropologie și acum face glume pe internet.