Am vorbit cu Emil Rengle despre iubirea lui pentru manele și colaborarea cu Florin Salam

Ce au în comun Emil Rengle, Florin Salam și What’s Up?
19.10.20
Emil Rengle, Florin Salam, manele, dans
Screenshot via Youtube

Coregraful Emil Rengle, aka „dansatorul pe tocuri” care a câștigat Românii au Talent în 2018, a stârnit iar valuri pe Marele Internet după ce a scos un clip în care „se rupe” pe maneaua „Dă-mi aer”, o colaborare între Florin Salam și What’s Up. Nu e prima oară când Emil îmbrățișează diversitatea culturală și își arată dragostea față de acest gen muzical. A mai dansat pe manelele „Uită-te la mine” via Prințesa de Aur și „Tu ai ceva ce-mi place” via Cătălin de la Alexandria, în videouri care au generat milioane de vizualizări pe YouTube.

La vârsta de 30 de ani, băiatul ăsta, care a „ieșit din dulap” într-un vlog unde a recunoscut că e bisexual, spune că experiențele în care a fost discriminat și bullied pentru cine e l-au făcut să lupte pentru incluziunea culturală și să aibă curajul de a-și asuma public iubirea față de comunitatea romă și manele. Iar colaborarea cu Regele e un semn că barierele sunt doar în mintea noastră.

Am stat de vorbă cu Emil pentru a descoperi de ce iubește manelele și cum crede că dansurile lui schimbă mentalitățile celor din jur.

VICE: Emil, care e treaba cu „Dă-mi aer”? Chiar e o colaborare între Florin Salam și What’s Up? Li s-a părut mișto să facă premiera cu tine dansând?
Emil Rengle: Da, chiar e o colaborare cu What’s Up. Eu am fost contactat de Nek, producătorul piesei, care își dorea s-o lanseze cu un clip similar altor două, tot pe manele, pe care le-a văzut la mine pe canal. I-am spus să-mi trimită piesa și, dacă-mi place cum sună, mă bag. Cred că e de la sine înțeles ce s-a întâmplat mai departe.

Muzica nu poate să ne prostească.

Ai spus la un moment dat că dansul pe manele te ajută să exprimi ceea ce simți. Ce face muzica asta aparte pentru tine și când și cum a apărut dragostea pentru acest gen muzical?
Fără muzică nu pot dansa, însă eu aud muzică și în liniște. Aud muzică în natură, în discuțiile oamenilor și aud muzică în manele. Am studiat muzica opt ani în gimnaziu și în liceu. Pe lângă dans, cânt la două instrumente, iar pentru mine o manea bună înseamnă muzică compusă în mod complex și creativ. În general, când coregrafiez, eu descompun muzica: ascult o dată partea tehnică, notele, armonia, instrumentele, linia melodică, iar mai apoi îi permit piesei să-mi dea starea pe care trebuie să mi-o dea. Așa începe procesul creativ.

Maneaua e tot mai prezentă și îmbrățișată în cultura pop, iar în ultima vreme au apărut colaborări surpriză, care acum câțiva ani ar fi părut imposibile. Ce efecte crezi că va avea lucrul ăsta la nivel social și cultural?
Nu vreau să sune că mă laud, dar sunt convins că în momentul în care am început să coregrafiez pe manele am dat curaj multor artiști să exploreze acest gen muzical și să colaboreze între ei. Mai ales că aceste apariții au avut succes. Sunt fericit pe de-o parte că se întâmplă asta, pentru că oamenii se întâlnesc, colaborează, se înțeleg, învață unii despre alții și devin mai empatici. Pe de alta parte, mă supără că sunt mulți care urcă pe trend, bifând-o și pe asta, fără să se implice cu sufletul.

După un hype susținut, crezi că mai putem ajunge din nou la un moment ca cel din jurul anului 2000, când se făceau chiar și talk-show-uri despre moralitatea manelelor, care „ne prostesc copiii”?
C’mon, copiii au acces la orice își doresc ei să vadă. De la trap la manele până la filme porno și jocuri video violente. Asta nu înseamnă că e bine sau că trebuie încurajați să aibă acces la toate aceste lucruri. Firesc e să existe un filtru. Sunt de acord cu faptul că manelele n-au un mesaj profund, în general, dar nici piesele pop, dance etc. nu au întotdeauna. Nu, muzica nu poate să ne prostească.

Confuzia vine din cauza faptului că, de multe ori, manelele sunt ascultate în număr mai mare de către oameni fără o educație majoră sau care poate vin din zone defavorizate și, automat, corelăm stilul muzical cu stupiditatea. Crede-mă că-ți pot arăta petreceri foarte posh, cu oameni culți care se simt bine, într-un mod elegant pe manele.

Ai simțit vreodată că ești vorbit pe la spate de către cei din showbiz sau discriminat din cauza lor?
Nu. Sunt trendsetter. Toată lumea știe că fac ce vreau, iar în jurul meu au acces doar oameni care sunt cel puțin la fel de open ca mine.

Ai primit reacții și de la comunitatea romă?
Bineînțeles. Eu mereu am avut o afinitate specială cu romii și, în timp, am înțeles că asta se datorează și faptului că, la un nivel fin, subconștient chiar, ne-am simțit discriminați de-a lungul timpului. Ei reprezintă o minoritate, eu reprezint o minoritate. Am trecut prin același proces de luptă și bullying, aici în România, iar aceste răni ne apropie oarecum.

Ce te motivează să lupți pentru incluziunea culturală în România?
Iubirea! Cultura, culoarea pielii, sexualitatea, religia, toate acestea sunt detalii. Suntem frați și surori cu toții, iar eu mi-am însușit misiunea de a mă apropia de suflete înainte ca ele să primească orice fel de etichetă pusă de către societate.

La ce mai trebuie să lucrăm, atât în societate, cât și în show business, pentru acceptarea diversității?
La educație. Chiar dacă sună out of subject, nimic nu lipsește mai mult din țara asta decât lipsește educația. Doar prin cunoștință vom ajunge la respect și înțelegere. Iar pentru asta, se duc lupte în prezent.

Editor: Mihai Tița