Trei bărbați mi-au vorbit despre avortul iubitei lor

Când vorbim despre bărbați și avorturi este normal să subliniem că nu ar trebui să aibă nicio putere asupra corpurilor care nu sunt ale lor. Dar bineînțeles că milioane de bărbați din jurul lumii sunt afectați de avorturi, iar mulți dintre ei simt la rândul lor tristețea, vinovăția și rușinea care vin odată cu stigmatul avortului.

Am vorbit cu bărbați ale căror partenere au făcut avort, ca să le aflu partea lor de poveste.

Am aflat că prietena mea era gravidă în primăvara lui 2018, deși foloseam metode contraceptive. Cu o lună înainte de asta, s-a întâmplat să vorbim despre ce am face într-o asemenea situație. Eram sigur că nu voiam ca ea să facă un avort, dar prietena mea nu știa ce simțea.

După testul de sarcină lucrurile s-au schimbat. A știut imediat că nu-și dorea deloc un copil. Eu eram încă la facultate, nu era cea mai bună situație în care să crești un copil. Cu toate astea, încă mai aveam dubiile mele, fiindcă mi-am dorit mereu să fiu un tată tânăr. Când eram copil, tata era bolnav în stadiu terminal, deci nu am avut parte de o figură paternă activă. Aveam gânduri contradictorii, câteodată simțeam că ar fi momentul perfect să-mi întemeiez o familie, dar rațional știam că nu era posibil. Într-un final prietena mea a pus piciorul în prag.

Înainte de intervenție am avut programare la un medic generalist, care a fost oribilă. Medicul a insinuat că ea nu voia de fapt să avorteze și m-a considerat pe mine omul cel rău. Am plecat de acolo furioși și dezamăgiți, lucru care ne-a înrăutățit situația.

Am avut programare la ora opt dimineața la o clinică de avorturi din Roermond (la două sute de kilometri de Haga, unde locuiește Rik). Toate celelalte clinici nu mai aveau locuri libere. Spre deosebire de medicul generalist, oamenii de la clinică au fost foarte săritori și nu ne-au judecat. Am stat în sala de așteptare pe perioada operației, simțeam că trebuia să fiu acolo în caz că se întâmpla ceva.

Nu prea poți să spui tuturor că te simți ca dracu fiindcă iubita ta a făcut un avort. Am luat o decizie foarte conștientă despre cui să spun. Mi-era frică să nu fiu judecat sau neînțeles, dar și că nu voi putea să mă controlez dacă cineva ar fi reacționat negativ.

Într-un mod ciudat, experiența ne-a apropiat mai mult și ne-a făcut mai puternici. Așteptăm cu nerăbdare momentul când vom fi pregătiți să avem copii.

Locuiam în New York când s-a întâmplat. Aveam 16 ani, ea 16 și făcusem sex neprotejat. Era convinsă că era infertilă fiindcă avusese probleme cu ovarele, dar câteva săptămâni mai târziu mi-a dat mesaj să-mi spună că era gravidă. Am fost șocat.

Mi-a spus că voia să meargă la o clinică de avorturi cu o prietenă și m-a întrebat dacă pot să cotizez și eu financiar, fiindcă avorturile nu sunt acoperite de asigurarea de sănătate americană. Nu voiam să le spun nici părinților. Am fost de acord, dar aveam 16 ani și niciun ban, deci am fost foarte stresat. A trebuit să fac rost de patru sute de dolari (în 2010) în două săptămâni, așa că am vândut multă iarbă.

După avort mi-a luat câteva săptămâni să mă simt cu adevărat eliberat. La început m-am temut să nu mă învinovățească lumea pentru tot, dar asta nu s-a întâmplat. Am vorbit superficial despre asta de câteva ori și s-a creat o situație tensionată. Nu eram sigur cât de mult mă va lăsa să mă apropii emoțional. Am simțit multă rușine și vinovăție. Intervenția pe care a trebuit să o facă era din vina mea, așa mă simțeam.

Avortul m-a făcut să realizez pentru prima oară cât de important este să fii responsabil financiar și că nu eram doar o ființă sexuală, ci puteam și să mă reproduc.

E trist că există atât de multă rușine când vine vorba despre avort. Familiile noastre erau foarte progresiste și susținătoare ale dreptului de a alege, am internalizat negativitatea aia de la societate.

Nu prea am înțeles ce înseamnau lucrurile astea atunci. A fost prima mea urgență „de adult” pe care a trebuit să o gestionez. Dar dreptul și responsabilitatea acestei decizii sunt mult mai importante pentru femei. Avorturile sunt alegerile unei femei, din moment ce corpul ei se supune la un risc, nu al meu. În timp ce persoana care face avortul este mereu cea mai importantă, toți ar trebui să fie implicați în protejarea dreptului de a alege.

Soția mea a făcut două avorturi, unul în urmă cu patru ani și altul acum doi ani. La un an după ce s-a născut primul nostru copil, a rămas din nou gravidă fiindcă niciunul dintre noi, din prostie, nu ținea cont de metodele de contracepție. A fost un moment nepotrivit. Tocmai își deschisese un pub și eu urma să mă întorc la studii. Amândoi am decis că vrem mai mulți copii, dar atunci nu era momentul potrivit.

În ambele dăți am simțit că eram acolo în special pentru sprijin. Nu am avut voie în cabinet la consultație sau în timpul intervenției, lucru bun pentru multe femei, dar te face să te simți dat la o parte dacă ești într-o relație de iubire. Trebuie doar să încerci să simți cât de greoaie a fost experiența, trebuie să te descurci cu lucrurile pe care ți le spune partenera.

A fost foarte trist, dar asta a adus și un fel de confort. Puteam să fim triști împreună. Durerea se menține o perioadă. Totul este puțin ireal, ca și cum te desparți de cineva pe care nu-l cunoști prea bine, dar de care erai îndrăgostit. În săptămânile următoare am observat că mă gândeam la asta mai puțin decât ea. Ea era tristă mai des, simțea mai multă durere decât mi-am imaginat. Are sens, fiindcă ea simțea și efectele fizice.

Sunt fericit că avortul este o opțiune în Olanda, dar tot nu e un subiect pe care îl poți aborda cu ușurință. Am avut prieteni cu care am putut discuta despre asta. Mă simțeam rușinat fiindcă știam oameni care au încercat tot ce se putea ca să facă un copil și nu au reușit. Mi-a fost dificil și să vorbesc despre asta, fiindcă simțeam că nu aveam niciun drept să am acele emoții și trebuia să fiu atent la cele ale soției, fiindcă erau mai importante. Cred că de asta e așa dificil să discutăm mai deschis despre avort, femeile se pricep mai bine la asta.

*Numele au fost schimbate