Internet

Am vorbit cu oameni care-ți dau like-uri în draci la poze să aflu, de ce, Doamne, de ce?

Vor doar atenție? Sau este… ceva mai mult la mijloc?
Katie Way
Brooklyn, US
IG
translated by Irina Gache
de ce dau oamenii like-uri in draci
Ilustrație de Katie Way  

Nu mă mai bagă nimeni în seamă online. Duse sunt zilele când îi luam apărarea lui Britney Spears pe internet (fără supărare pentru Chris Crocker, care avea dreptate). Petrecem atât de mult timp interacționând unul cu altul pe internet încât totul s-a amestecat într-o combinație reciclată de replici scurte, autopromovare și un fel de excitație ciudată. Cu toții primim atât de multe notificări pe zi - grozav, unui brand îi pasă de sănătatea mea mintală! - încât, ca ceva să iasă în evidență, trebuie să fie cu adevărat diferit, să-ți atragă atenția. 

Publicitate

Ce anume sparge tot zgomotul? Să dai o tonă de like-uri la postările cuiva din prezent până la pozele de pe timpuri cu filtru Valencia, totul făcut pe repede înainte. Mi s-a întâmplat de îndeajuns de multe ori să primesc o avalanșă de like-uri încât să mă facă să mă întreb: de ce se întâmplă asta și ce vor oamenii ăștia?

Conform cercetărilor noastre, potopul de like-uri cade într-una din cele trei categorii majore. E trucul de marketing în care o persoană sau un brand concurează pentru atenția celui care primește like-uri, băgându-se în notificările lui/ei; apoi e o manevră de tipul „ce mișto că te-am cunoscut aseară” care poate veni de la un potențial nou prieten până la o nouă cucerire; și apoi mai e varietatea de la o cunoștință de pe internet care cerșește like la schimb (sau mai multe).

Nu că mă laud, dar se pare că sunt o țintă a genului ăsta de avalanșe de like-uri: sunt o triplă amenințare sub forma angajatei în presă, a petrecăreței și a persoanei sexy. Deci, evident că am făcut întocmai ca cineva poziționat la intersecția specială de identități: mi-am minat urmăritorii de pe social media pentru conținut. Uite ce au avut de spus super-liker-ii. 

Noul prieten (?)

Înainte de pandemie, făceai schimb de conturi de Instagram la final de ieșire în oraș, dar acum că localurile, barurile și restaurantele s-au redeschis, comportamentul ăla a revenit în forță - cu tot cu like-urile de rigoare. „Dacă dau multe like-uri cuiva, 50 la sută e ceva platonic, 35 la sută mă dau mare, ca să obțin atenție. Iar 15 la sută cred sincer că persoana este cool sau drăguță și mi-ar plăcea să păstrăm legătura”, mi-a spus Chris Connors, care lucrează ca manager social media și îmi dă în mod regulat „multe like-uri”.

Avalanșa asta de like-uri poate fi un follow-up-ul de la o conversație excelentă de la un party, unde vi s-a părut că schimbul de numere de telefon e prea formal (și, sincer, probabil că nu i-ai fi ținut minte numele oricum), și pregătește scena pentru o întrebare de genul „Ți-ar plăcea să ieșim cândva la un pahar?”. Spre deosebire de situația aia jenantă din trecut, în care un like accidental amenința să-ți expună activitatea, tactica asta este o dezvăluire sinceră că te uiți prin feed-ul acelei persoane și-ți place ce vezi. 

Publicitate

Connors spune că, atunci când dă multe like-uri unei persoane de care este interesat, o face la momentul potrivit - face mișcarea numai a doua zi după ce a cunoscut și a dat follow cuiva nou, ca să nu pară un dubios. „Dacă o faci la săptămâni după ce ai dat follow cuiva, poate fi suspect, Ce plănuiește persoana asta? M-a visat cumva? De ce face asta în loc să interacționeze cu story-ul meu sau să-mi dea un mesaj? Chiar, de ce?

Frumusețea valului de like-uri e că este ușor de făcut - îți ia doar câteva secunde - și te poți face remarcat/ă fără să fii intruziv/ă. Connors spune că ocazional se uită și la postările mai vechi (cum ar fi cele din perioada de început a anilor 2010) ca să ușureze puțin interacțiunea. „Îmi place să dau scroll până la prima postare și să dau like unei poze idioate cu persoana și câinele său.”

Asta e probabil cea mai eficientă și mai puțin intruzivă repetiție a avalanșei de like-uri. Câteodată, este versiunea digitală de a pupa în fund noii prieteni pe care i-ai cunoscut în buda de la bar - probabil fiindcă oamenii cărora le dai like și le comentezi cu „ATÂT DE SEXYY!” sunt chiar cei pe care i-au cunoscut în toaleta barului.

„Ador Twitter, dar acolo sunt doar necunoscuți care au aceiași pitici pe creier ca mine”, a spus Connors. „Pe Instagram, sunt oamenii din cercul meu social, așa că, dacă îți dau follow pe Instagram, înseamnă că sunt interesat să te am în viața mea, fie sub formă platonică sau ceva mai mult.”

Publicitate

Consideră like-urile astea o revenire la viața publică și la socializarea împiedicată și euforia cu care vine la pachet. 

Necunoscutul excitat

Bineînțeles că nu toată lumea care-ți dă like pe Instagram vrea să fiți prieteni. Câteodată cea mai simplă explicație pentru un comportament este cea corectă: e o tentativă de a agăța venită de la un necunoscut care e prea politicos sau prea mândru să-ți trimită un mesaj privat.

„Stai, chiar există oameni care NU FAC asta???”, mi-a spus John (pe care-l consider acum mai mult decât un necunoscut cu care interacționez). „Acum, pe bune, nu cred că este neapărat o tactică, ci mai mult o încercare de a atrage atenția cuiva. Câteodată nici nu observ un nou urmăritor, așa că mi se pare o modalitate blândă să știi că cineva crede că ești drăguț/ă.”

Strategia asta cu like-urile vine de pe Tinder și Grindr sau orice altă aplicație de dating care te lasă să legi profilul de Instagram contului ca să demonstrezi că în spatele ecranului se află o persoană reală. Este mult mai puțin agresiv decât mesajele private de tipul „Tocmai ce mi-ai dat swipe left????”, dar mai asertiv decât un follow nevinovat. John și-a calculat rata de succes undeva pe la 50/50 și a spus că a descoperit că e o modalitate cu mai puține implicații de „a atrage atenția cuiva, dar și să validezi acea persoană în același timp”.

Publicitate

Poate că nu ăsta e modul în care folosesc Instagram, dar pentru unii oameni așa e. „Este strategia IG. Dai follow unei fete și like la câteva dintre pozele ei, iar dacă e interesată de tine, va face la fel și va aștepta să-i trimiți un mesaj privat. Dacă ești un tip urât, va păstra mesajul în căsuța de request-uri și se va preface că nu l-a văzut niciodată”, mi-a spus un tip pe nume Kev și a mai elaborat că a avut „tipe care i-au spus lucruri vulgare în mesajele private”, lucru pentru care mă bucur pentru el.

Șmecherașul care face networking

Story-ul meu de pe Instagram în care ceream surse pentru articolul ăsta a primit o reacție neașteptată de la un anumit grup de oameni: jurnaliști din muzică, ale căror notificări sunt aparent suprasolicitate cu avalanșe de like-uri de la oameni care caută să se scrie despre ei. „N-am nicio idee de ce asta e considerată MAREA MIȘCARE”, mi-a spus el. „Mereu am crezut că e o chestie de bot.” Alți oameni, în special cei care scriu sau produc conținut pentru internet, au avut parte de chestii similare de la persoane din PR care vor să-i atragă sau branduri care concurează pentru o postare reclamă - un înlocuitor al clasicului comentariu de tipul „Dă-mi un mesaj privat dacă vrei să colaborăm”.

Alți useri care dau like-uri în masă caută doar să se conecteze cu conturi mai mari din comunitățile lor. Matt Liebergall, care deține un cont de Instagram mic despre fotografie (și care, apropo, este prieten bun cu mine), mi-a spus că a încercat tactica de câteva ori pe conturi de fotografie cu mai mult de o sută de mii de urmăritori, în speranța că va fi remarcat. „Ca să fiu clar, este vorba de 3-5 like-uri și un comentariu sau două”, a spus Liebergall când am început să fac mișto de el că e un „tip de 10x like-uri”. „Dau like la câteva postări recente și spun ceva de genul: ce cameră folosești? Sau Ce distanță focală e asta?

Publicitate

Dacă iei în considerare iritarea oamenilor care primesc genul ăsta de like-uri, plus experiența lui Liebergall, cred că e ok să concluzionez că asta e cea mai puțin eficientă versiune a tacticii cu val de like-uri. „A funcționat la zero la sută de fiecare dată”, a spus el. „Nu am primit niciun follow back. Am încercat asta doar de câteva ori totuși, jur.”

Scopul evident al avalanșei de like-uri este să fure puțină atenție de la cineva prin a oferi acelei persoane ce vrea - ce vrem cu toții!- când postează: puțină validare, un pic de serotonină, confirmarea că mesajul a fost primit. Poate că nu „funcționează” mereu când vrei să duci interacțiunea către ceva mai mult, în offline, dar pentru cei care dau like-uri la greu, e atât de ușor de făcut încât merită să încerce.