Ce faci dacă partenerul tău nu mai vrea să trăiască

Sophie*, în vârstă de 28 de ani, a simțit că ceva e în neregulă. Partenerul ei, Maarten*, în vârstă de 38 de ani, cu care stabilise să ia o pauză, era singur acasă. Se chinuia cu depresia de ani de zile și câteodată spunea că nu mai avea de ce să trăiască. Când Sophie a ajuns îngrijorată la el acasă, l-a găsit inconștient. Din fericire, a reușit să fie ajutat la timp de către medicii de pe ambulanță. Maarten spune că nu a intenționat să se sinucidă. Dar fiindcă nu prea îi păsa de viața și de sănătatea lui, Sophie se temea de asta. Pentru amândoi, amintirea acelei zile este traumatizantă.

E dificil să găsești date exacte despre tentativele de sinucidere din Olanda, fiindcă nu toată lumea vorbește deschis despre gândurile suicidare și nu toate tentativele sunt înregistrate. Dar cercetările existente din 2017 arată că aproximativ o sută de mii de olandezi încearcă anual să se sinucidă. În medie, cinci oameni din Olanda își iau zilnic viața. În România, fluctuează sub 15 cazuri anual la suta de mii de persoane.

Este de la sine înțeles că e foarte dificil să gestionezi gândurile suicidare. Chiar dacă partenerul/a tău/ta se chinuie cu ele, tot e incredibil de greu. Cum poți să-i fii alături cel mai bine unei persoane care are gânduri de suicid? Cum deschizi o discuție despre un subiect atât de sensibil? Și cum să te asiguri că nu te ia și pe tine valul?

Conform lui Lidewy Hendriks, psihoterapeută la MIND Kor Relatie, regula de aur este să continui să ai grijă de tine când partenerul este deprimat sau suicidar. „Este o situație dificilă și pentru tine ca partener/ă”, spune ea pentru VICE. Pentru Hendriks este foarte important să accentueze că depresia partenerului nu este responsabilitatea ta, indiferent de situație. Poți ajuta, dar nu poți să-l scoți din asta. Nu ești responsabil/ă de alegerile pe care le face celălalt. „Relația nu este o modalitate prin care să poți opri pe cineva din a-și lua viața. O relație bazată pe dependență nu este sănătoasă”, spune Hendriks.

Sophie recunoaște asta. A locuit cu Maarten ani de zile, până anul trecut când au decis să se mute separat. „Maarten are multe probleme de personalitate”, spune ea pentru VICE. Ele s-au manifestat în mai multe moduri: o carieră în care îi era greu să înainteze, dezamăgirea față de viață și ani de depresie. „La un moment dat nu mai părea să-i pese dacă trăiește sau nu”, spune Sophie.

Sophie și Maarten luaseră o pauză temporară când lucrurile s-au agravat, iar Sophie a început să se simtă vinovată. „Maarten a fost cel care a încheiat relația fiindcă a simțit că nu-mi poate oferi una sănătoasă. În momentul ăla a trebuit să mă gândesc mai întâi la mine”, spune ea. „A trebuit să mă eliberez de Maarten, dar după ce s-a întâmplat, nu mai puteam să continui. M-am gândit: uite, vezi? Asta se întâmplă când te distanțezi. Știu că nu e sănătos, dar e foarte greu să pleci când iubești pe cineva.”

Conform lui Hendriks, asta e o reacție normală, să nu mergi mai departe din motivul ăla nu ajută de fapt pe nimeni. „Sună foarte dur, dar fără să-ți dai seama, adesea inconștient și neintenționat, te trezești într-o relație în care te simți șantajat emoțional.”

Hendriks recunoaște că asta e mai ușor de zis decât de făcut. „Iubești mult pe cineva, înțelegi că acea persoană suferă și că i-ar fi plăcut ca situația să fie altfel”, spune Hendriks. „Dar până la urmă, este responsabilitatea persoanei respective să caute ajutor. Tu ești responsabil de propria fericire și sentimentele tale. Asta include și să-ți setezi limitele. Poți oferi susținere numai atât cât poți duce.”

„Când Maarten trebuie să facă o alegere ca să schimbe ceva în viața lui, se sabotează singur. Are tot felul de explicații de ce nu poate avea viața pe care și-o dorește, dar cel mai mult îi e frică de eșec”, spune Sophie. „Iar asta e foarte greu de îndurat. Chiar recent am avut o discuție fiindcă nu și-a făcut programare la medic după ce a ieșit din spital. Nu trebuie decât să-și sune doctorul, iar el amână tot timpul.”

După spusele lui Sophie, asta e una dintre cele mai dificile părți dintr-o relație cu cineva care e deprimat și/sau suicidar. „Vezi de la distanță cum cineva se sabotează de unul singur și cum rămâne captiv în lumea aia. Și nu prea poți face mare lucru: poți să-i oferi sfaturi și să te documentezi despre problemele lui/ei, dar nu poți să-l/o ajuți. Am observat că dacă îl forțez pe Maarten să ceară ajutorul, se întoarce împotriva mea. E frustrant. E dificil să-i lași responsabilitatea altcuiva când vezi că acea persoana nu și-o poate asuma.”

Bineînțeles că asta nu înseamnă că nu poți face nimic. Hendriks spune că-ți poți „activa” partenerul/a. Sună ca un clișeu, dar câteodată o gură de aer proaspăt și puțin sport pot ajuta. „Dacă ieși la cumpărături sau la o plimbare, poți să-ți inviți și partenerul/a să vină cu tine”, spune Hendriks. Cu toate astea, accentuează că nu e mereu ușor. „Poate fi foarte greu să motivezi o persoană cu depresie, așa că asigură-te că nu devine prea greu pentru tine.” Sophie confirmă. „Trebuie să fii atent să nu duci tu tot greul, fiindcă atunci îți asumi responsabilitatea partenerului.”

Poți simți impulsul să-i reaprinzi pasiunile, dar, conform lui Hendrkis, asta nu ajută mereu. Dacă partenerului i-a plăcut mereu mâncarea italiană, nu te baza pe faptul că o porție de risotto o să-i rezolve problemele. „Oamenii deprimați își pierd adesea interesul. Poate fi foarte demoralizator când se confruntă cu lucruri care înainte le făceau plăcere, dar acum nu.”

Sinuciderea este un tabu, așa că nu e ușor să vorbești despre partener și gândurile lui suicidare. Cu toate astea, conform lui Hendriks, este foarte important să o faci. „În primul rând, discută cu partenerul că ai nevoie să vorbești cu cineva despre ce se petrece. Dacă nu vrei să vorbești despre asta cu familia sau cu prietenii, vorbește cu un consilier. În orice caz, recomand să cauți ajutor și susținere pentru tine. Dacă tu te simți bine cu ce poți gestiona și-ți setezi niște limite clare, poți în continuare să empatizezi cu cealaltă persoană”, spune Lidewy. 

Comunicarea este de asemenea importantă pentru susținerea partenerului, spune Hendriks. „În timpul formării a trebuit să punem cât mai multe întrebări greșite profesorului, care juca rolul persoanei suicidare. Apoi am aflat că, cu cât credeai că sunt mai greșite întrebările, cu atât mai mult îi plăceau de fapt. Cel puțin acele întrebări greșite erau oneste și deschise.” Conform lui Hendriks, nu trebuie să te temi să pui partenerului întrebări despre ce simte și gândește, chiar dacă sunt întunecate și dureroase. 

Sophie spune că ajută să-i oferi partenerului sfaturi care vin din interiorul tău. Poți apoi să spui ceva de genul: asta a funcționat bine pentru mine. Ți-ar plăcea să încerci și tu asta? „Și când spune ceva, îi ofer un rezumat ca să-i arăt că l-am înțeles”, spune Sophie. „Mi-am cumpărat și multe cărți despre tulburările psihiatrice ca să înțeleg mai bine prin ce trece cineva ca el.”

Conform lui Hendriks, este într-adevăr important să validezi experiența partenerului. Fiindcă nu ajută în niciun caz să faci comentarii de genul: „Dar faci foarte bine, nu-i așa?” Dacă cineva are gânduri suicidare, nu poate vedea lucrurile bune din viață în acel moment.

Sophie spune că Maarten deja a căutat ajutor pentru problemele lui psihologice cu ceva timp în urmă. Dar fiindcă a primit mai multe diagnostice amestecate, cazul lui a devenit prea complex, așa că nu a fost acceptat într-o program care să-l ajute. După acea zi, în care Maarten aproape că și-a pierdut viața, a făcut luni de terapie. 

Hendriks accentuează că este important ca partenerul să caute ajutor. Continuă să repeți asta în loc să-ți asumi rolul de consilier. Asta rămâne o piedică majoră pentru Sophie. Maarten a muncit mult cu el însuși în timpul terapiei, dar cum s-a întors acasă, și-a reluat vechea viață. Are multe probleme acum. Când amână să ceară ajutorul mi se pare câteodată egoist fiindcă mă afectează și pe mine. Nu cred că realizează că îi trage după el pe toți din jurul lui. Știu și că poate fi greu și înfricoșător pentru el să ceară din nou ajutorul.”

Sophie înțelege sentimentele lui Maarten: și ea are traume neprocesate, cu care în schimb a ajutat-o Maarten. Dar acum a învățat că nu poți salva pe altcineva și că trebuie să te asiguri mai presus de toate că poți fi pe picioarele tale. „Maarten a fost stâlpul meu de susținere când am suferit de PTSD (Sindromul PostTraumatic), din cauza copilăriei mele. A avut și multe de înfruntat din cauza asta. A încercat să mă salveze, dar a cedat el însuși.”

Să presupunem că relația ta devine atât de greoaie încât te epuizează complet. Este atunci responsabil să închei relația? Conform lui Hendriks, dacă nu mai poți avea grijă de tine, atunci da, este o posibilitate.

Și Sophie s-a gândit să încheie relația cu Maarten. „Asta mai ales când lucrurile mergeau prost pentru unul dintre noi”, spune ea. „Partea grea e că el a fost mereu acolo pentru mine când lucrurile îmi mergeau prost, așa că în astfel de momente vrei să returnezi și tu favorul.”

Sophie spune că atunci când Maarten a fost internat, s-a simțit mai independentă, dar că i-a fost și foarte dor de el în același timp. Pentru ea, ăsta a fost semnul că voia să continue să lupte pentru el. „Maarten a învățat și să aprecieze mai mult relația noastră”, spune ea. „Am început să o reclădim cu atenție, dar i-am spus că doar dacă cere ajutor. E important să continuăm amândoi să lucrăm cu noi înșine și să devenim independenți. Ar trebui să vrem o relație fiindcă ne place să fim împreună, nu fiindcă vrem să ne salvăm unul pe celălalt.”

„Când cineva e deprimat/ă, se poate manifesta în diverse moduri. În cazul lui Maarten, a devenit distant și rece”, spune Sophie. „Asta mă face să mă simt nesigură. De asta tot cer confirmări, fiindcă mi-e teamă că nu mă mai iubește.” Sophie spune că a compensat adesea: a făcut tot ce a putut ca Maarten să râdă și să fie fericit. „M-am pierdut treptat în asta”, spune ea. „Am învățat acum să fiu mai mult eu însămi.”

Îi e greu să-și reamintească momentul când l-a găsit pe Maarten inconștient în casă. S-a simțit o perioadă responsabilă pentru ce s-a întâmplat. „Și o perioadă lungă de timp m-am întrebat dacă Maarten ar mai fi fost în viață acum dacă nu l-aș fi găsit atunci”, spune ea. Într-un final a făcut terapie EMDR, o metodă în care se procesează evenimentele traumatizante. Sophie a fost și la terapie pentru propriile traume. Și, după spusele ei, ăsta este cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru cei dragi: să ai grijă de tine.

„Maarten a văzut în ce stare eram, dar și că mi-a fost mult mai bine când am cerut ajutorul. Asta de fapt îl motivează cel mai mult”, spune ea. „De asemenea, simte mai puțină presiune când mă ocup de lucrurile mele. Atunci vede că nu trebuie să aibă grijă de mine, ci de el însuși. Dragostea dintre noi e specială. Ne înțelegem reciproc. Știm cum e să atingi fundul prăpastiei. Ne-au făcut mai puternici greutățile prin care am trecut împreună. De asta relația asta rămâne importantă pentru mine, in ciuda tuturor obstacolelor.”

*Numele au fost schimbate. Numele reale ale lui Sophie și Maarten sunt cunoscute editorilor. 

În caz de episoade depresive, anxietate și atacuri de panică, poți apela gratuit 24/7 helpline-ul depreHub la numărul de telefon 0374 456 420. Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară poți contacta Alianța Română Antisuicid între 19:00 – 07:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin email la sos@antisuicid.ro.

Articolul a apărut inițial în VICE Țările de Jos.