Am vorbit despre sex, droguri și dezmăț în comunism cu rockeri din trupe vechi românești

Atunci când vreo vecină de bloc cu părul alb şi figură acrită îţi reproşează vreo destrăbălare, nu te mai enerva şi gândeşte-te aşa: poate că acum 40-50 de ani era una dintre tipele care alergau după cei de la Phoenix prin hoteluri şi le jurau că-şi vor numi copiii după ei. Poveştile astea şi multe altele, câte or mai fi nespuse, sunt adevărate şi se petreceau în vremuri în care pentru avort şi sex oral făceai închisoare.

Cumva, chestia asta cu sex, droguri şi rock'n'roll este parcă înscrisă în ADN-ul starurilor rock, fie ele şi unele care trăiau într-o Românie comunistă în care viciile erau interzise cu desăvârşire şi existau în întregime. Chiar dacă, azi, sunt recunoscute doar cu jumătate de gură. Eu am vrut să aflu mai multe despre acea vreme în care regimul comunist băga spaima în români și cenzura la sânge libertatea de exprimare, așa că am mers direct la sursă.

Despre cum stătea treaba cu revoluţia sexuală, flower power, psihedelice şi toate dezinhibările hippie prin România, în comunismul ăla crunt, în care părinţii tăi poate că de-abia se născuseră, a povestit Nelu Stratone. Omul ar putea fi numit enciclopedie ambulantă a rockului românesc, are și o carte, Rock sub seceră şi ciocan, despre momentul ăsta din istoria României. Ca să-nţelegi cum stă treaba, Nelu a văzut primul lui concert rock în 1964 şi a avut o trupă proprie, Solaris, dar a renunţat la ea.

„Moda şi muzica specifică mişcării hippie, beatlesmaniei, artei pop, discomaniei sau subculturii rock era privită în România drept o ciudăţenie şi era sancţionată atât de organele de represiune, cât şi de părinţi, profesori sau colegii de şcoală şi de serviciu. Perioada 1970 – 72 a fost una de represiune în care mulţi tineri care purtau plete, barbă sau blugi au fost «vânaţi» pe stradă de Miliţie sau de gărzile patriotice şi obligaţi să se tundă. S -au ales cu blugii tăiaţi şi cu buletinele de identitate anulate.

Pentru a purta plete şi barbă fără să aibă probleme, mulţi tineri, printre care şi membrii formaţiilor rock, aveau adeverinţe eliberate de casele de filme, care atestau că fac parte din distribuţia unui film istoric.

Cât despre revoluţia sexuală, nu pot să spun decât că, în anii '60 – '70, aceasta lipsea cu desăvârşire. Atât «morala comunistă», cât şi comunităţile familiale sancţionau relaţiile sexuale dintre doi tineri înaintea căsătoriei. În plus, avorturile erau interzise. Chiar şi băieţii se fereau de pericolul de a deveni taţi înainte de vreme, astfel că cei mai mulţi dintre ei preferau să facă sex cu femeile deja măritate. Iar sexul oral sau anal intrau în categoria perversiunilor sexuale şi erau sancţionate cu închisoare de la 2 la 7 ani."

Bine, bine, dar eu ştiu că rockerii sunt tipii ăia care nu halesc sistemul şi m-aş mira să se fi ţinut cuminţi şi virgini de frica acestor prohibiţii. Când o turistă daneză beată îţi aruncă sutienul pe scenă (că aşa am citit eu că i se întâmpla lui Nicu Covaci de la Phoenix), îţi mai arde ţie de moarala comunistă?

„Pe durata verii, formaţiile importante activau pe litoral unde cântau seară de seară la restaurantele din Mamaia, Eforie, Costineşti sau Venus. Bineînţeles că pe parcursul sezonului existau numeroase tentaţii sexuale. Erau nimfomane cunoscute care, de-a lungul sezonului, treceau din pat în pat şi luau la rând membrii formaţiilor. Dar majoritatea muzicienilor preferau turistele străine.

Rusoiacele, polonezele sau RDG-istele erau uşor de cucerit, iar suedezele, danezele, olandezele sau RFG-istele puteau să te aprovizioneze cu mărfuri din shop, neaccesibile românului de rând sau îţi trimiteau, din străinătate, instrumente muzicale, boxe sau partituri. Nu puţine au fost cazurile în care acestea au făcut căsătorii de convenienţă cu muzicieni români pentru a-i ajuta să iasă din ţară", mi-a explicat Nelu.

Sunt sigură că ştii de Dan Bittman. Omul a avut femei cât să le ajungă într-o viaţă altor zece, dar au fost şi alţii înainte de el. Şi o să te miri, dar nu soliştii făceau cele mai mari pagube, iar asta e o chestie cunoscută printre rockeri: în timp ce vocalul şi chitariştii cuceresc femeile, bateristul le… rezolvă.

„Renumiţi erau Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Doru Istudor M.S., dar există, bineînţeles, şi alţi baterişti care nu şi-au făcut de râs «instrumentul». Pe lângă membrii formaţiei Phoenix, se bucurau de succes la femei şi muzicienii din Roşu şi Negru, Compact, Iris, Tectonic, Quartz, Redivivus, o serie de folkişti şi, bineînţeles, Holograf.

Ce m-a surprins la vremea respectivă este că, de multe ori, fanele erau mult superioare, atât ca pregătire, cât şi ca statut social. Am cunoscut doctoriţe, profesoare, judecătoare, avocate sau studente în ani terminali, chiar şi activiste de partid sau UTC, care au devenit jucării sexuale ale muzicienilor. Cum la hotel era destul de riscant să mergi cu o parteneră, întrucât se cereau actele de identitate, de multe ori, partidele de sex se petreceau în sălile de repetiţie, iar uneori chiar sub scena sălii de spectacol."

Pe partea sexuală, observ că şi pletoşii noştri se descurcau la fel de bine precum numele rock mai celebre, de-afară, dar ce-ar fi sexul fără ceva halucinogene? Au fost sau n-au fost?

„Cel puţin în cercurile pe care le frecventam eu, de studenţi la ASE, alcoolul şi ţigările erau singurele stimulente folosite. E drept că auzisem câte ceva despre mediile artistice sau de cele ale nomenclaturii comuniste, unde lucrurile stăteau puţin altfel. Acolo se fuma iarbă şi, uneori, se făcea sex în grup, profitându-se de naivitatea unor tinere eleve sau studente bete", conchide Nelu Stratone.

Am vrut să aflu cum a stat treaba cu tinereţea rock'n'roll în comunism şi de la oamenii implicaţi pe scenă, aşa că am vorbit cu rockeri din trupe din alea pe care le ascultau ai tăi, pe repeat.

Cum se trăia fenomenul hippie, revoluţia sexuală şi tot ce înseamna asta la concertele rock din anii '70?
Fenomenul hippie, atât cât putea exista din el în vremea lui Ceauşescu, a pătruns în România cu întârzierea firească, mai exact după ce luase sfârşit în ţările vestice. Maximul de teribilism erau jeanşii, pletele şi fustele scurte, ceva discuri d-afară ascultate până se toceau şanţurile şi cam atât.

Despre «revoluţia sexuală» e cam mult spus într-o ţară în care şi astăzi, în anumite medii, mireasa trebuie să fie fată mare. Despre iarbă şi droguri ştiam din cărţi şi filme. Petrecerile erau stropite cu un pahar de vin şi terminate într-un pat de hotel, fără ca asta să depăşească niciun etalon, fie el libertin sau habotnic.

Cum se manifestau fanele „semnaliştilor"?
Existau groupies pe lângă fiecare trupă, în funcţie de popularitate şi frecvenţa deplasărilor. Datorită prizei la public pe care-o aveau piesele lui Iuliu Merca şi-a bunei impresarieri asigurate de Iuliu Şuteu (turnee de 90 de zile, de exemplu), aveam câteva prietene în autocar aproape permanent, fără ca asta să derive în vreun exces mai mare decât la orice petrecere cu tineri care-şi trăiesc vârsta.

Dintre toţi rockerii generației, cine a avut cea mai mare priză la femei?
Dacă facem clasamente, favoriţii sexului frumos ai vremurilor respective au fost Mircea Baniciu şi Dan Bitman. Dar nici semnaliştii nu s-au făcut de râs.

Cine a fost cel mai mare cuceritor din trupa Phoenix? Și cum unii își numără cuceririle, aveți un palmares cu femei: au fost sute, mii?
Io zic că a fost Nicu Covaci mare cuceritor. Palmaresul meu? Nu chiar sute. Cred că mai puțin de o sută.

Vreun episod tulburător cu o fană sau cu mai multe fane obsedate? Și nu vorbim doar de femei care vă aruncau sutienele pe scenă, în concerte, ceva mai dur, care v-a speriat.
Au fost câteva, vreo două, trei, care mă urmăreau și trebuia să tot fug. A fost una care mi-a furat buletinul, spunea că eu am îmbolnăvit-o, și a venit la Timișoara să mă căsătoresc cu ea. La un moment dat, a trebuit să intervină tata, să îi spună să mă lase în pace.

Orgii sau petreceri cu droguri, ca-n lumea bună a starurilor rock, se făceau și pe-atunci?
Era băutură multă. Pe vremea mea nu erau chiar așa multe droguri. Eventual sirop de tuse, și atunci vedeai dublu. Nici cu orgiile nu prea, cred că o dată am experimentat asta. Erau încă anii '60, era devreme.

Fragmentul următor a apărut inițial pe VICE într-un interviu despre cum era să fii rocker în România anilor '60-'70.

Simţeaţi că trăiţi ca o trupă rock din afară?
Da. Cântam pe litoral în cluburile pentru străini şi veneau gagicile alea din Stockholm, Amsterdam, Berlin încărcate cu tot ce visai, inclusiv droguri. Le-am încercat pe toate. Era ca o horă de seri pe scenă, nopţi nedormite cu gagicile alea şi dimineaţa scufundări, c-au fost mereu un hobby de-al meu.

Într-o noapte nu ştiu ce luasem, dar am picat de pe scenă cu chitara-n mână şi m-a prins un doctor care a urlat repede „o lămâie şi nişte Fernet Branca". Eu descoperisem whisky acolo şi aveam o cămaşă-n care-mi stătea bine, în care ţineam mereu un pachet de Dunhill roşu cu auriu şi o sticluţă de Johnnie Walker tot roşu cu auriu, aşa că mai trăgeam o gură.

Şi-n turneele din ţară era aceeaşi atmosferă?
În turnee, primeam cel mai mare hotel din oraş, iar ultimul etaj era rezervat doar pentru noi. Cu un etaj mai jos stătea securistul de serviciu. Făceam schimb de femei din uşă-n uşă. Era normal şi nu se supăra nimeni. Uneori făceam şi porcării, gen turnam detergent în fântâni arteziene şi acopeream strada în clăbuci. Odată am făcut un chef monstru cu trupa Omega din Ungaria, cu ţuici şi berbeci. Ne-au înjurat ăia că nu puteau să ţină concertul la Bucureşti, tot vomitau dup-aia.

Ce ar trebui să înțelegi după toate astea e că și părinții tăi au fost tineri, chiar dacă acum au devenit niște persecutori care au impresia că oamenii erau mult mai „cuminți" pe vremea lor. Adevărul e că și în comunism, și-n capitalism, găsești moduri să te distrezi, chiar dacă e mai plăcut s-o faci în democrație și ai mai multe opțiuni.