Chestia asta a fost semnată de aproape 80 de ONG-uri ultrareligioase care promovează discriminarea și homofobia. Mi-am făcut de lucru și am căutat informații despre fiecare asociație de genul, atât din lista din 2013, cât și din lista mai modestă cu care CpF se laudă în prezent pe propriul site. Nu știu de ce jumătate din susținători nu se mai regăsesc printre actualii membri ai coaliției, pentru că nu e ca și cum noua selecție este mai de doamne-ajută.„Se forţează astfel calea către o legiferare tacită a căsătoriei între persoane de același sex, cu faza intermediară de uniune civilă între persoane de același sex, lucru ce contravine tradiţiei creștine a acestui neam și naturii umane și pentru care în nici un caz nu vom gira prin vot."
Principiile după care acestea funcționează sunt tot aceleași. Se învârt în jurul ideilor de familie tradițională, copii mulți, avort interzis și alte adevărate valori creștine. Ideile pentru care aceste asociații militează sunt cel puțin sinistre și nici măcar nu am apucat să văd tot, pentru că unele nu există în mediul online. Dar tot am făcut un fel de „best of" al asociațiilor care sprijină Coaliția pentru Famile. Mai jos ai crema creștinismului din România. Ți le-am ordonat după mizeriile pe care se axează, ca să știi cine sunt oameni care zic că mărșăluiesc prin București pentru viață, pe 25 martie.Citește și: Am vorbit cu români cu familii tradiționale care nu suportă Coaliția pentru Familie și homofobia
Contraceptivele și prezervativele să fie interzise, ca să turnăm minimum trei copii
Fotografie via contul de Facebook Bucovina Profundă
Dap, ăla e un tort al castității. Fotografie via contul de Facebook Darul Vieții
Foto via contul de Facebook Alianța Familiilor
Și dacă tot suntem la capitolul reproducere, e bine de știut că există Asociația Famililor Numeroase din România. Ai ghicit, ăștia încurajează oamenii să plodească cât mai mult, că așa e creștinește și pentru că avem o problemă demografică. Aparent, ei se cred niște eroi care luptă cu declinul populației turnând copii fără număr. Tot site-ul ăla este construit pe o idee paranoică conform căreia lumea nu respectă familile cu mai mult de trei copii. Bineînțeles, au pretenția ca statul să-i ajute mai mult, doar pentru că fac copii pe bandă rulantă.Citește și: Cum au ajuns prietenii lui Putin și fondatorul Noua Dreaptă să formeze Coaliția pentru Familie
Vor să-ți interzică să știi ce boli are copilul, ca să nu-l avortezi, poate și să mori din cauza lui
Foto via contul de Facebook Asociatia Down Art Therapy
Apoi am dat de o asociația Down Art Therapy care luptă împotriva discriminării copiilor cu Down. Până aici pare totul ok, numai că oamenii ăștia vor chestii mult mai dubioase. În mod evident, nu sunt de acord ca oamenii să avorteze copii cu Down, dar, ca să fie siguri că dispare avortul selectiv, mai vor și înlăturarea screeningului prenatal. Asta așa, ca nu cumva să se prindă părinții că au conceput un copil cu probleme pe care nu-și permit să-l întrețină, ca mai apoi să ia în considerare un avort.Egoism e puțin spus, e de-a dreptul sinistru ce se întâmplă în asociația aia. Practic s-au prins că nu pot convinge oamenii să își dorească un copil cu Down, așa că optează pentru varianta în care să fie luați prin surprindere și puși în fața faptului împlinit. Normal că pentru ei nu contează dacă o familie este sau nu pregătită pentru o asemenea responsabilitate, mai ales că printr-o asemenea inițiativă părinții nici nu mai au timpul necesar să învețe cum să aibă grijă de un asemenea copil. Asta ca să nu mai zic de faptul că fără screening, ratezi șansa să urmezi tratamentul pentru boli care pun atât viața ta cât și a fătului în pericol.Citește și: Tot ce ştim despre cazul elevului care a leşinat la Religie, în timpul unui film despre avort
Au deturnat protestele #Rezist cu propaganda lor împotriva drepturilor femeilor
Poza protest confiscat via Asociația Life Nation
Vor interzicerea cardurilor de sănătate și vaccinurilor, pentru că sunt diabolice
Un card de sănătate tăiat de un drept credincios în semn de protest via sacsiv.wordpress.com
Oamenii ăștia au o problemă serioasă cu cardurile de sănătate și cu cip-urile. Au chiar și un cârnat de memoriu prin care ceva bisericuță vrea să respingă cardurile de sănătate, pentru că acestea reprezintă o formă care „încalcă libertatea persoanei şi drepturile cetăţeneşti, similar ideologic sistemelor de supraveghere ale statelor totalitare". Tot aceeași asociație susține că cipurile reprezintă o înjosire a demnităţii umane și le compară cu tatuajele sclavilor, pe care era înscris numele stăpînului. Normal, prin cipuri te lepezi de Iisus, deci spune nu cipurilor! Abia aștept o nouă declarație, acum că vor ăștia să înlocuiască cardurile de sănătate cu buletine .Pe lista celor care au semnat scrisoarea din 2013 am găsit și o asociație numită Bucovina Profundă. Site-ul „oficial", care este un blog pe Wordpress, e plin de texte împotriva vaccinării pe care, recunosc, nu am avut tăria să le citesc cap coadă. Oricum, m-am lămurit, nu vin cu nimic nou, se repetă aceleași idei absurde despre autism și bebeluși morți după vaccin, toate susținute cu cifre din burtă sau cu lucrări scrise te miri ce anonimi din SUA.E drept, pe lista de membri de pe site-ul CpF nu mai apare această asociație dubioasă, în schimb am găsit alta la fel de brează - Școala Brâncovenească. Nu au editoriale care să bată câmpii despre cât de periculoase sunt vaccinurile, pentru că pot mai bine de atât: au tras direct o conferință întreagă pe același subiect care, evident, spune tot același rahat. E bine de știut că Olivia Steer nu e singura din țara asta care împrăștie neadevăruri despre vaccin, ba chiar cred că are concurență serioasă.Genul ăsta de asociații îți oferă o imagine mai bună despre agenda Coaliției pentru Familie și mi-e greu să cred că se vor opri la un demers împotriva comunității LGBT, precum referendumul homofob și Marșul pentru Viață. Prin restul asociațiilor care sprijină Coaliția pentru Familie, găsești tot felul de exemple ultra religioase. Toate încearcă să promoveze familia creștină și valorile tradiționale, chiar dacă asta înseamnă să discrimineze și să încalce drepturi. Trăiesc cu impresia că România este un stat creștin și fac presiuni ca politicienii să legifereze după principii ortodoxe, adventiste, evanghelice sau sectante. Bine, mai găsești și grupuri care n-au nicio legătură cu familia, gen Meșteri Populari din Moldova, care probabil sunt puși acolo doar ca să iasă la număr. Dar, oricum ai lua-o, selecția asta îți lasă un gust amar și spune multe despre poporul nostru.Citește și: Am întrebat părinți români de tineri gay cum e când se face referendum împotriva copiilor tăi