10 întrebări pe care ai vrut mereu să le pui huliganilor din galeriile de fotbal

„Când am văzut niște prieteni că strângeau coșuri de gunoi ca să le dea foc, am știut că o să fie o zi lungă."
5.3.17

Imaginea de mai sus nu este cu oameni intervievați pentru acest articol.

Huliganismul, la fel ca rasismul sau corupția, ar fi ceva despre care ai crede că umanitatea ar fi trebuit  deja să treacă peste.

Deși violența organizată de suporteri a atins apogeul în Marea Britanie pe la sfârșitul anilor '80, încă mai vezi hăndrălăi cum își sparg capetele între ei doar pentru că sprijină echipe diferite de fotbal. De exemplu, „bătălia de la Marseille", din timpul Campionatelor Europene din 2016, a fost una epică între cei doi titani ai huliganismului: Rusia și Marea Britanie sau ceva mai recent de weekendul trecut, de la un meci local din Birmingham.

În Grecia, violența organizată dintre ultrași a început să apară tot prin anii '80 și a atins apogeul prin anii '90. Unul dintre suporterii implicați era Niko, un fan înrăit al echipei PAOK Thessaloniki. Îl cunosc de ani de zile și niciodată nu am înțeles partea asta a lui, dar nici nu l-am întrebat vreodată. Așa că m-am hotărât să stau de vorbă cu el, despre ce înseamnă să te bați pentru echipa ta, care e cea mai bună și celelalte sunt de rahat.

VICE: Mai ții minte prima oară când te-ai luat la harță ca suporter PAOK?
Niko: Eram prin liceu și m-am bătut cu un „marțian", adică un suporter al echipei Aris Thessaloniki FC. Am început să ne certăm despre echipele de baschet ale ambelor cluburi, deoarece singura competiție pentru PAOK de pe atunci era Aris. Nu mai țin minte cum am ajuns în punctul în care chiar să ne batem. Tot ce mai știu e că apoi el a devenit suporter Olympiakos, o anșoa.

Te-ai gândit vreodată la inutilitatea batăii cu cineva doar pentru că echipa ta joacă cu o echipă rivală?
Păi, da. Câteodată mă gândesc la asta, mai ales când sunt detașat, cum ar fi într-un bar sau magazin. Am fost atacat și doar când beam o bere cu prietenii. Asta-i stupid. Până la urmă, nu a fost atât de rău, pentru că am apucat să-i zic tipului care m-a lovit că nu e OK să te bați în baruri și să se păstreze pentru meci. În general, când particip la astfel de violențe pentru mine e ca o formă de descărcare, dar doar atunci când se întâmplă acolo unde trebuie.

Citește și: Cum au devenit rușii cei mai răi huligani de la Euro 2016

Cum ai ajuns ultras?
Când eram mic, tata m-a dus la un meci al echipei locale, care juca cu PAOK. Noi eram în tribune, iar până în momentul ăla nu am știut că poate exista astfel de fanatism. M-au prins cu energia și sloganurile lor, tot vibe-ul mi-a dat fiori.

Cât de rău ai bătut un suporter al unei echipe rivale?
Cel mai rău lucru pe care mi-l amintesc s-a întâmplat într-o altă seară, când am ieșit în oraș cu un prieten. Din senin, doi suporteri rivali au apărut și au început să strige. Au aprins torțe și nici nu știam despre ce e vorba, până când un tip m-a pocnit și am căzut la pământ. Când m-am trezit, am văzut că prietenul meu era și el la pământ, iar patru tipi îl loveau și-l băteau. Am acționat din instinct: am luat o sticlă goală de bere și am alergat spre ei.

Dar fix înainte să ajung la ei, tipul care m-a pocnit a apărut în fața mea și i-am dat cu sticla în cap. L-am lovit de două ori, pentru că nu s-a spart din prima. El era plin de sânge și pentru o secundă m-am blocat. După asta, eu și prietenul meu am fugit, pentru că proprietarul barului chemase poliția. Cea mai ciudată parte a fost a doua zi, când tipul cu care m-am bătut mi-a găsit numărul și m-a sunat să-și ceară scuze pentru tot. Deci așa s-a încheiat, vremuri bune.

Ai fost vreodată bătut măr?
Am fost bătut zdravăn și la rândul meu am bătut oameni, dar niciodată cu arme, doar cu pumnii. Deși, dacă stau și mă gândesc, corpul poate fi o armă teribilă. Odată, cineva a intrat cu fundul în mine și mi-a spart nasul.

Citește și: Zece întrebări pe care ai vrut dintotdeauna să i le pui unui fost deținut

Poți să ieși în oraș sau să ai orice fel de relație cu un suporter al altei echipei sau mereu se ajunge la violență?
Da, desigur că se poate. De exemplu, dacă întâlnesc persoane care ascultă aceeași muzică nu prea contează ce echipă preferă. Mai faci miștouri la meciuri, dar cam atât. Eu m-am însurat cu un fan Olympiakos, dar ea nu se implică. Ea doar spune că echipa ei este și mereu va fi cea mai bună. Dacă vede că m-am enervat, se oprește.

Să zicem că ești într-o încăierare mare și deodată vezi un prieten care sprijină cealaltă echipă. Ce faci?
Păi, din fericire, asta nu s-a întâmplat până acum. Desigur că am prieteni care sprijină alte echipe, dar cred că felul în care aș reacționa depinde mult și de ce ar face el. Cu siguranță ar fi complicat.

Care au fost cele mai grave daune pe care le-ai făcut?
Cred că a fost odată când am fost mai mulți să-l batem pe un tip care se luase de un puștan din grupul nostru. El trebuia să fie la un bar, dar când am ajuns nu mai era acolo. Dar dacă tot eram acolo, am făcut bucăți barul ăla.

Care sunt rivalii pe care-i urăști cel mai mult?
Cei mai răi sunt marțienii (fani ai echipei de fotbal Aris Thessaloniki FC). Nu sunt de încredere, vorbesc mult și fac propagandă. După ei, anșoa (suporterii Olympiakos), desigur.

Care a fost cea mai dementă zi ca suporter de fotbal?
Într-o zi, după un meci de fotbal al echipei PAOK, am plecat din Thessaloniki în Trikala, ca să vedem un meci de baschet PAOK, deși știam că nu o să ne primească. Când am ajuns și am văzut niște prieteni că strângeau coșuri de gunoi ca să le dea foc, am știut că o să fie o zi lungă. Nu ne-am potolit nici când a venit poliția. Cred că a durat vreo două ore. Am distrus complet centrul orașului. Țin minte cum stăteam în mijloc, printre oameni, baruri și cafenele și aruncam cu ghivece.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre huliganism:
Am vorbit cu ultrașii din România despre huliganism și de ce urăsc jandarmii

Viața mea ca huligan în peluza lui Dinamo în anii 2000

Am dus o viață dublă care m-a costat jobul, relația și o grămadă de bani