După 30 de ani de lucrat la Hollywood, am înțeles cum să fii un șef bestial

Hollywood este o industrie globală de o sută de miliarde de dolari, care a obsedat cultura pop dar și publicul. Însă, în spatele oricărui blockbuster e o armată de asistenți și echipaj. Ei aleargă, dau telefoane și în general se asigură că totul decurge cum trebuie. Tom Reilly a fost unul dintre acești oameni. El a lucrat în Hollywood mai bine de treizeci de ani, la mai mult de o sută de filme, inclusiv la The Prince of Tides cu Barbra Streissand și Nick Nolte, The Devil's Advocate cu Keanu Reeves și Al Pacino și Just Cause, cu Sean Connery și Scarlett Johansson. Termenul tehnic pentru jobul lui Reilly e de „asistent regizor", dar în realitate el trebuia să aibă grijă de echipă, să rezolve problemele înainte să se întâmple și să se asigură că banii casei de producție nu sunt irosiți.

Noua carte a lui Reilly, The Hollywood MBA: A Crash Course in management from a Life in the Film Business, a fost publicată pe 10 ianuarie și detaliază cum să te porți cu angajații, din ce a învățat el de-a lungul carierei sale. De la „momente Spartacus" de pe platou, unde toată lumea își asum colectiv vina, la crearea a ceea ce el numește „Efectul Oscar", unde o echipă motivată lucrează cel mai bine. Munca lui Reilly l-a transformat într-un maestru în management. De când a părăsit industria cinematografică, el scrie cărți și ține seminarii de principii de management, pe care oamenii le pot aplica la locul de muncă.

Am vorbit recent cu Reilly despre încredere, responsabilitate și cum e să stai în Everglades cu Sean Connery și vreo două sute de aligatori.

VICE: Ca o persoană care a jucat un rol semnificativ în producția filmelor de la Hollywood, te-ai surprins vreodată lucrând într-un mediu constant schimbător. Poți să-mi explici cum te-a învățat asta să te descurci și să te afirmi față de angajații de pe platou?

Tom Reilly: Un lucru foarte interesant este că fiecare film e un fel de start-up, în termeni de afaceri. E ca și cum ai pune bazele unei noi companii. Pornești de jos și ajungi în top în vreo șase luni: adică primești un scenariu, îl analizezi, programezi și faci bugetul, angajezi echipaj, distribuție și apoi filmezi și tot așa mai departe. Astfel afli ce funcționează și ce nu funcționează și înveți să te adaptezi. De multe ori se întâmplă să cheltui 50, chiar 60 de milioane de dolari într-o perioadă de șase luni, deci timpul e foarte valoros.

Deseori cheltuim cam două sute de mii de dolari pe zi. Echipajul nostru are cel puțin o sută de persoane. Distribuția poate avea chiar și 60 sau 70 de actori. Poate filmăm la 50 sau 60 de locații diferite. Există mulți factori schimbători, inclusiv vremea și soarele, care afectează continuitatea filmărilor.

Deci, mai pe scurt, ca manager eu vreau să ajut pe fiecare din echipaj să-și facă treaba foarte bine și încep asta prin „programare fracțională", cum am denumit eu conceptul. Luăm un film mare care ar putea avea chiar și 70 de zile de filmare și îl descompunem în secvențe ușor de implementat. De la zile, la scene, la setările camerelor și cadre. Setarea unor obiective realiste este primul pas pentru un manager care vrea să-și ajute echipa să se simtă bine și să-și facă treaba bine. Trebuie să setezi obiective cât mai simple cu putință și să respecți termenele.

Cum e să lucrezi cu vedete mari atunci când tu ești șeful? Te comporți ca și cum ar fi niște angajați sau e invers?

Când te duci la cinema nu te gândești la cele o sută de persoane care au contribuit la filmul ăsta și nici la tensiunile care s-au format, te gândești la ce face actrița sau actorul ăla. Actorii înțeleg asta și mulți dintre ei sunt oameni cu bun simț. Dar, când ești bine cotat ca actor, ești plătit în sume fabuloase și nici măcar nu poți să mai mergi pe stradă fără să fii hărțuit pentru autografe, cred că asta te schimbă un pic ca persoană.

Un lucru pe care mă asigur să-l fac e să mă apropii cât mai mult de actori în procesul de pre-producție. Eu vreau să dezvolt o relație personală cu ei și când mergem la diverse întâlniri sau repetiții încerc să democratizez terenul de joacă, deoarece suntem cu toții o echipă. Am menționat în carte de filmarea City by the Sea, care a avut loc în Jersey Shore, noaptea, în ianuarie și februarie. Erau cam minus zece grade afară și viscolea. Noi filmam până la răsărit, dar a fost aceeași temperatură atât pentru James Franco și Robert De Niro, cât și pentru mine și echipaj, deci cu toții am suferit. Asta te unește, ca o familie, practic tot o echipă, care lucrează împreună pentru un scop comun.

Când există incidente, tu sfătuiești ca toată lumea să-și asume vina? E vorba de a trece mai departe și a termina treaba, corect?

Pot apărea tot felul de probleme pe un platou de filmare. Poți avea probleme de natură socială sau probleme mecanice și poți să mai ai și ce numesc eu „voința lui Dumnezeu". Când filmam lângă ocean, deodată a venit o furtună, cu un vânt care bătea cu 80 de kilometri pe oră, și nu am mai putut filma. Nu a fost vina nimănui, dar câteodată e și astfel te alegi cu un regizor stresat care începe să țipe și să trântească. De obicei, eu îmi asum responsabilitatea.

De multe ori chiar și alți membri ai echipei fac asta. Noi le numim „momente Spartacus" cu referință la filmul clasic cu Kirk Douglas. Cineva face o greșeală, iar când regizorul întreabă a cui e vina, toată lumea asumă responsabilitatea, până când unul dintre noi bagă o replică de genul „Eu sunt Spartacus". Eu consider că e foarte important să-ți asumi responsabilitatea, mai ales când e vorba de persoane fără experiență, care simt presiunea și nu pot face treaba la fel de bine ca alții. Așa insuflii sentimentul de corectitudinea într-o echipă.

Cum a fost să lucrezi cu Sean Connery și cum ai creat cu mediu sigur printre aligatori?

Am lucrat cu Sean Connery la filmul Just Cause și îmi aduc aminte că mă gândeam: „Ăsta e James Bond, un tip dur și cu experiență." Mi s-a părut un tip super cool, aproape implacabil. Filmam live în Everglades și el se târa cu aligatorii. Vreau să spun că erau dăți când erau zeci, dar aveam persoane înarmate care știau cum să-i captureze și să le închidă fălcile cu scotch, după care îi duceau în altă parte ca să-i elibereze. Oricum, un actor ca Sean a înțeles că am creat un mediu de lucru cât mai sigur cu putință, altfel nu mai eram acolo.

Cum a fost să închizi cinci clădiri din New York pentru Keanu Reeves și Al Pacino în filmul Avocatul Diavolului?

Extrem de solicitant. Scenariul presupunea că Kevin Lomax, jucat de Keanu Reeves, trebuie să iasă dintr-o clădire de pe East 57th Street în centrul orașului, după sinuciderea soției sale (Charlize Theron), ca să descopere că rămăsese singura persoană în viață. Diavolul, jucat de Al Pacino, a eliminat toată viața. Fără oameni, fără trafic, nicio mișcare. Doar Kevin. Am filmat de sus cu o macara Aquila, care trebuia ridicată la cel puțin 30 de metri înălțime. Mai pe scurt, am fi văzut lumea, așa că am hotărât să filmăm dimineață, într-o duminică, înainte să se trezească orașul.

Am folosit mulți polițiști și agenți de circulație, precum și vreo 35 de asistenți pentru redirecționarea traficului, aproape de bulevarde și ca „închidem" clădirile și cafenelele. Pentru a obține efectul vizual dorit de regizorul Taylor Hackford, nu ne permiteam să facem nici cea mai mică greșeală. Am plănuit înainte, am format o echipă puternică și am împărțit sarcini specifice pentru fiecare membru al echipei. Așa am reușit să filmăm scena, care e fenomenală. Prin coordonarea forțelor și verificarea oricărui detaliu (cum ar fi temporizarea semafoarelor), precum și anticiparea potențialelor probleme, am reușit să îndeplinim un obiectiv copleșitor.

Cum ai creat și definit termenul de „Efectul Oscar"?

Efectul Oscar este un termen inventat de mine pentru a descrie cei patru factori necesari unei echipe motivate, care să lucreze la cele mai înalte standarde. Evident, o echipă motivată e mai productivă și mai eficientă la orice loc de muncă, plus insuflă și creativitate. La un film, am ieșit din restaurant la zece noaptea și când m-am uitat sus la biroul de producție am văzut lumini aprinse. Am observat că era departamentul de garderobă care lucra peste program. Ei nu au fost rugați asta, nici măcar nu erau plătiți în plus, doar erau acolo și m-am întrebat ce anume i-a motivat.

Apoi, la un alt film de Woody Allen, unul dintre tipii de la recuzită a intrat îmbrăcat într-un izvor. El nu a spus: „Trebuie să mă duc să-mi pun cizmele de cauciuc." El a intrat în apă pur și simplu, pentru că trebuia să facă ceva. Apoi, mai țin minte un designer de producție, când am construit un platou de tribunal, la un alt proiect. Ea a avut doar zece zile să construiască asta, deși adevărata Curte Supremă de Justiție a fost construită în patru ani. Eram presați de timp și ea plângea pentru că nu credea că o să termine la timp.

Am vrut să aflu ce i-a motivat pe oamenii ăștia atât de mult și am dedus că dacă le insufli oamenilor sentimentul de responsabilitate și mândrie pentru munca lor, dacă le oferi oportunitatea de a crește și de a evolua profesional, plus recunoștința publică a meritului, asta motivează angajații, iar munca managerului se ușurează.

Care e cel mai important sfat pe care l-ai da unei persoane care vrea să lucreze în orice funcție de management?

E vorba să asculți oamenii și să le oferi răspunsuri. Dacă nu ai un răspuns, faci rost de unul. Eu le spun că nu știu, dar o să aflu. Eu nu aburesc  angajații, pentru că am nevoie să aibă încredere în mine. Ca manager, câteodată mai aduc dimineața cafea oamenilor de la birou și îi întreb ce mai fac. Asta îi ajută să se relaxeze și lasă loc pentru o comunicare mai informală, ceea ce clădește încrederea, un lucru bun atunci când vrei să lucrezi într-o echipă eficientă. Când le fac vizite informale, eu le spun că nu am venit să pun biciul pe ei, ci să-i ajut. Ai nevoie de ajutor sau de mai mulți bani în buget? Dacă da, pot să te ajut eu cu asta. Cel mai important lucru e să clădești încredere și responsabilitate în echipa de lucru.

Urmărește-l pe Seth Ferranti pe Twitter.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe povești din spatele culiselor Hollywood:
Istoria sângelui fals din filmele de la Hollywood În culisele lumii misterioase a iluzioniștilor de la Hollywood Cel mai prost regizor de la Hollywood din toate timpurile