FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Orașul suedez înghițit de pământ

După ce și-a exploatat resursele de fier timp de peste o sută de ani, un orășel suedez e pe cale să se scufunde în pământ.
25.2.14

O crăpătură imensă în sol – cauzată de mineritul fierului – se îndreaptă spre Kiruna, Suedia (Fotografie de Klaus Thymann)

Problema cu mineritul agresiv într-un loc timp de peste un secol e că la un moment dat activitatea asta va distruge peisajul local. În Kiruna, de exemplu – un orășel suedez care își exploatează resursele de fier din 1800 încoace – o falie imensă cauzată de săpăturile extensive se mută înspre suburbii și amenință să înghită mii de case.

Publicitate

Lucrul ăsta a cauzat câteva probleme, principala fiind că nimeni nu vrea să cumpere o casă pe cale să fie înghițită de pământ, așa că rezidenții nu au altă opțiune decât să-și lase casele de izbeliște și să se mute cumva în altă parte.

Klaus Thymann e un fotograf care s-a hotărât să-și petreacă următorii zece ani din viață documentând situația din Kiruna și fotografiind localnicii care au rămas. M-am întâlnit cu el să discutăm despre proiect.

VICE: Bună, Klaus. Poți să-mi povestești puțin despre Kiruna?

Klaus Thymann: Kiruna e un oraș minier în nordul Suediei. Cred că acolo se află cea mai mare mină de fier din lume – au existat mine acolo înainte ca orașul să fie fondat în 1900. Din cauza mineritului excesiv, s-a creat o falie imensă care se mișcă spre oraș cu 15 metri în fiecare an. Nu pare a fi făcută de om – e neregulată. E înspăimântătoare. Și înseamnă că orașul va trebui să se mute dacă nu vrea să fie înghițit de pământ.

Nașpa.

Da. Din punct de vedere ingineresc, mutarea unui oraș întreg într-o locație diferită nu e deloc viabilă. Viețile oamenilor sunt în dezechilibru. Majoritatea locuitorilor știu că vor fi obligați să se mute, dar nu știu exact când. Nici nu-și pot vinde casele pentru că nimeni nu vrea să le cumpere. Vor primi doar câte o sumă fixă din partea guvernului.

Deci există planuri de relocare a unor clădiri ale orașului?

Da. Vor să mute mai multe clădiri istorice, precum biserica din lemn, și să le ridice în alt loc. E destul de fascinant; e un proiect atât de mare și brutal, dar în același timp, plin de considerație – să ia biserica de lemn și s-o ridice iar altundeva. Spune multe despre complicațiile societății moderne – despre cum extragem minerale din pământ, despre cum folosim terenul și cum ne construim societățile. Mi se pare foarte sofisticat.

Publicitate

Crezi că e o chestie culturală? Nu știu dacă alte țări s-ar ocupa de problemă cu atâta grijă.

Poate. Suedia e o societate destul de matură, deci s-ar putea să aibă legătură cu asta. Dar e și un proiect modern – acum 20 de ani, lucrurile ar fi stat diferit. Poate am ajuns într-un punct în care istoria și valorile ne influențează deciziile.

Ce părere ai despre asta? E un lucru bun că vor fi mutate clădirile astea?

Da și nu. Toată distrugerea asta e efectul extracției de fier, dar complexitatea ei mă fascinează. Prin documentarea acestor întâmplări și atragerea atenției oamenilor asupra problemei, nu pretind că am răspunsurile la întrebări, dar tot e bine dacă reușesc să-i fac și pe alții să-și pună întrebări.

Dintre toate poveștile oamenilor din Kiruna, te-au impresionat vreunele în special?

Am cunoscut niște oameni care trebuie să se mute destul de rapid – cam într-un an și jumătate. Simt multă compasiune față de nesiguranța în care trăiesc. Când nu știi cât timp o să mai stai într-un loc, nu-ți mai pasă că s-a scorojit tapetul. Cred că e un sentiment ciudat – nu-i invidiez deloc.

Mulți dintre ei se vor muta în orașul nou, dar au tot felul de probleme – sigur n-o să reușească să-și vândă casele, vor primi bani puțini de la guvern și probabil nu le vor ajunge pentru a-și face o casă nouă. Plus că orașul se află în interiorul Cercului Arctic, care nu e deloc un mediu ideal pentru construit.

Când ai început să lucrezi la proiectul ăsta?

Cam acum un an. Am fost acolo de două ori până acum. Plănuiesc să merg cât de des pot în următorii zece ani. Unele zone au fost deja închise și sunt inaccesibile, iar unele clădiri au fost dărâmate. Un alt aspect al proiectului e că fiecare imagine e însoțită de coordonate GPS. Astfel pot crea imagini repetitive prin care privitorul poate observa schimbările în timp. Nu știu când se va încheia proiectul.

Publicitate

E clar că ești interesat de mapping. De ce?

Prin anii 1990, am lucrat la un proiect pe nume Virus în Danemarca. Ne ocupam de subiecte periferice, care făceau parte dintr-o contra-cultură. Am fost primii care ne-am ocupat de ECHELOM, de exemplu, care era un proiect pregătitor pentru PRISM; e un program de supraveghere care înregistrează informații. Apoi am lucrat la Hybrid, în cadrul căruia am documentat culturi hibride din toată lumea – cum e grădinăritul underground din Tokyo. Și lucrez și la Project Pressure, în cadrul căruia fac hărțile ghețarilor de pe glob. E un efort colaborativ.

Dacă le pun pe toate la un loc, cred că tema e toleranța. Pentru proiectele mele caut subiecte puțin exploatate care ar putea schimba perspectiva oamenilor asupra lumii. Vezi o fotografie și poate începi să privești structurile altfel.

Mulțumesc, Klaus.

@elektrakotsoni

Traducere: Oana Maria Zaharia