FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Radiohead e muzică pentru tocilari plictisitori

Nicio întâlnire romantică nu s-a încheiat cu sex dacă a început cu o discuție despre cum albumul Kid A a umbrit evenimentele din 9/11.
10.4.14

Știți prietenul ăla care e ÎNNEBUNIT după Radiohead? Genul de om care-și ia liber de la muncă ca să aștepte să se pună în vânzare biletele și el să fie printre primii care își cumpără? Ai observat că prietenul acela nu prea ascultă alte trupe în afară de Radiohead? Asta din cauză că e nevoie de un asemenea efort să înțelegi ce e bun la Radiohead încât e imposibil să-ți mai faci timp și pentru muzică nouă.

Fanii Radiohead sunt genul de persoane care dau o sută de dolari pe un single japonez rar de import pe care apoi îl pun pe un raft organizat meticulos (alfabetic și cronologic) și nu-l mai ating niciodată. Și nu-i deranjează să cheltuie sume atât de mari de bani pe un disc pe care n-o să-l asculte niciodată pentru că oricum au joburi stabile de programatori și oricum n-au iubite pe care să le scoată în oraș la cine romantice. (Da, tocmai am generalizat că toți fanii Radiohead sunt tipi, dar să fim sinceri.) Nicio întâlnire romantică nu s-a încheiat cu sex dacă a început cu o discuție despre cum albumul Kid A a umbrit evenimentele din 9/11. Sau despre teoria binară Radiohead care susține că albumul OK Computer din 1997 și albumul In Rainbows din 2007 se îmbină perfect pentru a crea un mega-album care se întinde pe un deceniu întreg. Uau! Care erau șansele ca un album plin de zgomote de calculator să sune asemănător ca un alt album tâmpit cu zgomote de calculator? Ce genii!

Publicitate

Cam așa gândesc fanii Radiohead – ar găsi mereu argumente ca să creadă că o trupă care se joacă cu niște fire de calculator și prezintă joaca asta ca pe un concept de album e o trupă de vizionari geniali ale căror albume sunt opere de artă. Poate trebuie să compenseze pentru faptul că trebuie să-și petreacă 10% din timp ascultând albume Radiohead și 90% încercând să se convingă că înțeleg despre ce e vorba în ele. Dar da, Thom Yorke clar e un extraterestru sau Mesia sau orice ai tu chef să crezi ca să te convingi că ai gusturi acceptabile în muzică.

Bineînțeles că, în general, e mai bine să existe muzicieni ca Thom Yorke decât niște idioți însetați după bani ca Gene Simmons. Yorke pare un tip drăguț, nu zic. Dar totuși. Nu e Mesia al muzicii, nu e de pe altă planetă. E doar un bărbat englez mic de statură și ciudățel care dansează ca o maimuță-păianjen. Pentru un exemplu al mediocrității sale, ascultați Atoms for Peace, celălalt proiect al lui care îi face pe Radiohead să pară Slayer. Și nici vocea nu-l salvează pe Yorke. Are o voce de zici că e un copil de trei ani care-și face de cap cu un microfon de jucărie. Dacă i-ai da unui copil de cinci ani un sintetizator Moog și l-ai înregistra cum se prostește cu el timp de o oră și l-ai lansa drept un nou album Radiohead intitulat Moon Princes, nouă din zece fani n-ar putea să-și dea seama de diferență. „Cinci stele, cea mai complexă și ambițioasă lucrare a lor” ar scrie un dobitoc de la Rolling Stone.

Radiohead, pe vremea când erau plictisitori, dar ascultabili.

Măcar în epoca Bends, Radiohead făceau muzică pe care o puteau asculta și non-roboții. Desigur, era plângăcioasă și plictisitoare, dar măcar îți puteai da seama că e făcută de o trupă reală cu instrumente reale și nu de un electrician care încearcă să repare un DVD player care are un CD blocat în el. În cei treizeci de ani de când cântă (da, treizeci) au călătorit de la un rock alternativ mediocru spre dracu' știe ce gen. Roagă orice meloman să-ți spună o piesă Radiohead. Cel mai comun răspuns pe care îl vei obține va fi Creep. Al doilea cel mai comun răspuns: o privire tâmpă, pentru că cine dracu' știe numele a opt sute de piese care sună a „bip bip blop bip 010101?” Nimeni. E distractiv să cânți Creep la karaoke. Dar dacă încerci să cânți orice alt cântec, o să pară că tocma faci infarct și o să sperii pe toată lumea.

Dacă ești fan Radiohead și citești asta, în primul rând felicitări că ești muuult, mult mai deștept decât proștii de noi care vrem să ascultăm un cântec care să ne prindă sau să aibă măcar un ritm cât de cât. În al doilea rând, încearcă să asculți și altă trupă. Dacă cinci minute de bășini de cyborg fără niciun scop nu-ți fut creierul, atunci așteaptă să auzi o temă bengoasă de chitară! Sau un refren! Poți doar să înlocuiești „Radio” cu „Motör” și deja ești pe drumul cel bun.

E timpul să admiți adevărul: Radiohead e doar muzică rock plictisitoare pentru tocilari. Stați așa, dragi fani Radiohead, să vă explic ca să înțelegeți și voi: attempt_to_give_a_crap_about_radiohead.exe [error 404: file not found]

Traducere: Oana Maria Zaharia