Hotel Tranzit

În timp ce în Hotel Cișmigiu locuiau studenții de la Teatru, pe strada Poliției nr. 4 (fosta Miliției) exista un alt hotel-cămin pentru cei de la Drept. Vorbim de anii ’90, când versurile lui Cristi Iacob, „ne căcăm pe-ntuneric, stăm cu cracii-n pișat”, erau o realitate generală a tuturor căminelor Universității.

Așa se face că, la intersecția străzii Poliției cu str. Brutus găsim Hotelul Tranzit aflat într-o stare de prăbușire iminentă. Este una dintre clădirile art-deco construite probabil pe la jumătatea secolului XX. Însă cel mai interesant aspect este că Hotel Tranzit a fost un martor tăcut al demolărilor din anii ’80. Numeroase case au fost șterse și în locul lor s-au construit blocurile Centrului Civic pe care le vedem și astăzi pe Splaiul Independenței, pe Bulevardele Națiunilor Unite și pe Libertății. Dar, deși a reușit să respire printre molozurile clădirilor vecine, hotelul s-a deteriorat foarte mult.

Am pus niște fotografii cu hotelul în paragină pe facebook și m-au contactat câțiva foști studenți nostalgici cazați acolo. Așa am aflat de condițiile mizere pe care le-au suportat. Mirosea a mucegai peste tot, mocheta covorului era îmbâcsită de vreme, plină de arsuri și pete, iar uneori își făceau apariția șoarecii. Era de groază să te plimbi noapte pe holuri. Totul scârțâia, iar mocheta înfunda orice zgomot într-un mod sinistru. Prin 1995 clădirea căminului părea abandonată, iar cei exilați aici nu erau decât niște cazuri disperate care căutau un acoperiș. Cu toate astea, mulți erau mulțumiți de petrecerile studențești care aveau loc aici sau de faptul că fiecare cameră aveau chiuveta ei proprie, câte două paturi și-un balcon.

Acum doi ani găseai la intrare o plăcuță pe care scria „Șantier în lucru”. Data finalizării era februarie 2011. Se dorea reabilitarea vechii clădiri și repunerea ei în valoare ca și cămin studențesc.

Astăzi lipsesc și plăcuța și șantierul. În curând va lipsi din peisaj întreaga clădire, căci este locuită în mod distructiv. Niște oaspeți nepoftiți au tras curent de la un felinar de pe stradă, până la parterul fostului hotel în care locuiesc de câțiva ani.

Cumva am reușit să intru nevăzut și neauzit de acei locuitori suspecți. Știu din experiență cât de violenți pot deveni.

Acolo jos stateau ei. Se auzeau voci înfundate și un radio dat foarte încet.

Am ales să-i ocolesc. Nu prea e în regulă să fii prins tocmai pe terenul lor. Sperie-i și-or să te sperie! Am urcat câteva etaje.

Numeroase însemne pe pereții holurilor mă ghidau spre galerii de artă contemporană. Nu era departe de adevăr, atât timp cât clădirea, atent devenită ruină, se asemăna cu o operă de artă.

Pe vremuri, curtea interioară era iluminată. Dar camerele studenților cu ferestrele spre curte erau inundate doar de lumina câtorva becuri.

Irlo a fost pe la MNAC.

Toate scările erau însoțite de schele improvizate din fier-beton menite să înlocuiască vechile balustrade.  Vibrau la fiecare pas și m-am mirat că n-am trezit bănuiala vreunui locatar.

Majoritatea camerelor sunt goale, lipsite de uși și parchet, cu excepția câtorva.

Nu peste mult timp toate astea din poze vor fi puse pe foc. Aici, cândva, un student își lua micul dejun după o noapte de beție. Parcă aud glumele de dimineață cu „V-ați tranzit? Deșteptarea!”

M-am obișnuit să cred că toate clădirile pe care cresc copaci sunt chemate mai aproape de pământ. E doar o chestiune de timp.

Unul dintre locurile cele mai bune pentru a te relaxa sau a bea ceva tărie era terasa. Ar fi fost și în ziua de azi, dacă intrarea în fostul hotel era mai lejeră.

Doream să ating acest vârf al Hotelului Tranzit, reprezentativ pentru întreaga clădire. De sub bolta cupolei se vede Dâmbovița și se poate urmări ușor traficul de pe Splai.

Mi-am luat tălpășița ușor și am pornit spre ieșirea din spate, ca să nu dau cu ochii de locatarii gălăgioși. Hotel Tranzit este unul dintre locurile în care te murdărești mult, pășești cu sufletul la gură și te lași uimit de trecutul bogat de amintiri al studenților care l-au locuit.

Anterior: Magazinul Universal București