FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

Dispozitivul care face armele din metal imposibil de detectat

Să-ți construiești propriul pistol acasă nu e chiar ilegal, dar dacă plănuiești să-l vinzi sau să-l împrumuți cuiva, poți să dai de necaz.
14 Octombrie 2014, 9:22am

Americanul Cody Wilson, vorbărețul pasionat de tehnologie, cunoscut pentru armele sale printate 3D, doar ce a făcut poate una dintre cele mai îndrăznețe figuri. Compania sa, Defense Distributed, ia pre-comenzi pentru o mașinărie mică în stare să creeze automat pistoale din metal. Se numește Ghost Gunner și poate fi comandată tocmai la țanc pentru sărbători.

Ghost Gunner, numele pentru forma colocvială a armelor de foc fără serie, „arme fantomă", e un dispozitiv controlat de un computer, de genul pe care îl găsești în orice magazin de liceu. O cutie de 27x33 cm, construită cât să încapă în ea un lower receiver de 80%, o armă de foc, care poate fi cumpărată legal, dar are nevoie de un anumit tip de încărcare ca să poți trage un glonț. Aici apare Ghost Gunner.

Documentele speciale pentru imprimarea 3D pot fi încărcate în Ghost Gunner și după câteva răsuciri de șuruburi (șuruburile vin în cutie), Defense Distributed susține că vei avea propriul pistol tocmai bun de folosit și imposibil de detectat. Ei plănuiesc să ofere fișiere cu designul pentru modelele de puști AR-15 și AR-10, cât și pistolul M1911, înainte de lansarea oficială.

Când l-am sunat pe Wilson ca să aflu mai multe detalii despre proiect, părea supărat.

„E hardcore totul acum, frate," a zis el. „Mult mai hardcore decât credeam că va fi."

Wilson se afla în timpul unei discuții pe mail cu reprezentantul unui departament din Defense, care se părea că nu era mulțumit de ultima lui mișcare. „Frate, o spun așa doar ca să sune elocvent, dar chiar i-am lovit grav. Sunt ceva de genul, ce naiba se întâmplă? Cred că tipul ăsta e un partizan," a zis Wilson precipitat. „Uite, frate, sunt șmecher și vorbesc cu un avocat ca să văd dacă-l pot da afară pe tipul ăsta. Pentru că e o infracțiune, frate, să intimidezi pe cineva și să te comporți ca și cum ai avea autoritate publică."

Pentru că oferă modalitatea prin care poți construi arme de foc, Wilson intră în ape tulburi privind legile, complet diferite de cele în care s-a scăldat în ultimii ani când printa intermediare pentru pistoale. Să-ți construiești propriul pistol acasă nu e chiar ilegal, dar dacă plănuiești să-l vinzi sau să-i împrumuți cuiva Ghost Gunner-ul tău, poți să dai de necaz.

Armele automate au nevoie de aprobarea Biroului de Alcool, Tutun, Arme de foc și Explozibili (ATF) înainte ca ele să fie construite în mediul privat. Dacă nu poți oferi documente care să demonstreze că faci unul pentru o agenție guvernamentală, cererea ta va fi respinsă, conform regulilor ATF.

Întâlnirile tensionate cu oficialitățile publice sunt un lucru la care trebuie să te aștepți în astfel de circumstanțe. Chiar și așa, Wilson crede că e acoperit din punct de vedere legal.

„O mare parte din prezentarea asta e mai mult cacealma. A fost o campanie mare de Kickstarter pentru un dispozitiv CNC numit Nomad, luna trecută. Au strâns cam trei milioane de dolari [Notă: De fapt au strâns 513 665 de dolari]. Mașinăria se comportă exact ca a mea și există interoperativitate. Sunt dispozitive de uz general," a zis el. „Software-ul controversat va fi legat de tipologia pistoalelor și modul în care ele funcționează, dar noi n-am lansat asta azi, și nu e ceea ce cumperi tu. Tu te alegi doar cu instalația."

Conform Defense Distributed, Ghost Gunner poate fi programat să construiască și lucruri care nu sunt pistoale, mulțumită design-ului său maleabil. Singura șmecherie e că fiecare bucată de aluminiu pe care o introduci trebuie să aibă dimensiunea unui pistol. Rămâne de văzut dacă avocații vor accepta asta ca justificare, dar Wilson susține în continuare că există un precedent pentru genul ăsta de tehnologie printre pasionații de pistoale.

„Ne-am adaptat la comunitatea armelor de foc, la cererile ei și problemele pe care le are. Comunitatea asta știe ce vrea, iar noi intrăm într-o zonă care ne e destul de cunoscută," mi-a zis el. „Asta sună pentru cineva care nu e inițiat în problemă ca o nebunie curată, dar oamenii fascinați de pistoale știu exact cum funcționează o astfel de mașinărie."

Conform lui Wilson, ca și tentativele sale anterioare cu printatul 3D, Ghost Gunner e o încercare față de „ceva politic", deși încă nu știe clar ce anume. Atinge în același timp puțină anarhie, libertarianism și ceva din extrema dreaptă care iubește pistoalele. Oricare ar fi motivațiile sale, efectul va fi același: Ghost Gunner va oferi tot ce trebuie pentru ca o ramură mică de indivizi care-și improvizează pistoale să obțină arme reale cât mai repede, ieftin și ușor.

Când l-am întrebat pe Wilson dacă-și face griji, mai ales că Ghost Gunner pare o mișcare destul de serioasă, el părea relaxat.

„Nu, doar poate că sunt naiv. M-am tot băgat în povestea asta de ceva timp, omule," mi-a zis el. Și totuși, viitorul lui Ghost Gunner e nesigur și apasă greu pe umerii multora. „Întreaga informație pe care am strâns-o în ultimii doi ani s-a concretizat în asta. Mă simt mulțumit de invenția asta decât de orice altceva făcut de mine. Dar chestia e că, dacă îi enervezi destul de tare, ei pot face oricum orice își doresc."

Traducere: Dana Alecu

Citește și:
La târgul de arme de la Băneasa, Chuck Norris învinge Forțele Speciale
Armele militarilor români arată bine, da-s puține
Am fost la fabrica de arme a unui comandant militar