FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Cum m-a prins Poliţia la prostituate, în București

Agentul Prisacă a concluzionat: „Domnule Naşu... data viitoare când vreţi să daţi o muie, încercaţi şi Dumneavoastră să luaţi o cameră de hotel."
8.7.13

Acum înţeleg cât de greu i-a fost lui Hugh Grant cu Divine Brown.

Să te prindă poliţia în timp ce-ţi faci mendrele cu o prostituată mi se părea pur science fiction, dar tot mi s-a întâmplat. Mă întorceam de la un mare eveniment politic unde făceam PR şi eram încordat până în măduva oaselor. Conduceam cel mai ridicol jeep, cu un soi de roţi monster-truck, înmatriculat în Bulgaria, o maşină în care mă simțeam un soi de Walker Poliţist Texan şi pe deasupra trebuia să-l mai şi las pe unul dintre politruci acasă. Mi-a fost suficient să văd o gagicuță ieşită la agăţat pe Lizeanu, ca să-mi dau seama că seara se va încheia în câştig pentru scena sexului plătit din Bucureşti.

Aş fi putut să o trezesc pe prietena mea prin cunilingus, aş fi putut să dau o labă silenţioasă pe YouPorn, dar situaţia escaladase prea mult. Aşa e când ai condus de la Iaşi cu unul de la organizaţia de tineret în dreapta. Am scăpat de tip prin Dristor şi am dat târcoale locurilor pe care le ştiam, problema era că mai aveam fix 30 de lei. Tocmai când găsisem un loc de parcare pentru tanc, mi-a picat fisa să caut în torpedo, de unde am mai scos o bancnotă de zece lei, uitată probabil de aspiraţionalul meu pasager.

Aveam acum bani pentru o cutie de prezervative şi o muie. Cum fata nu mai era acolo, am plecat spre Calea Griviţei, mai motivat ca Jean Luc Picard în căutare de noi civilizaţii extraterestre. De obicei sunt fete faine pe Griviţei, dar tot ce am găsit eu a fost un Logan de-al Poliţiei spre Hala Matache. Ar fi trebuit să îmi sune un clopoţel, dar eram pur şi simplu îndrăgostit. Am mai dat o tură, iar perseverenţa mi-a fost răsplătită în faţa Ambasadei Chile, unde am găsit-o pe Ea. Am negociat suma de 30 de lei şi cutia de prezervative de bună calitate, se mai punea doar problema unui loc în care să parcăm bolidul. „Ştiu eu", a zis fata, „Dar e sigur?", am întrebat, „Foarte sigur". Aveam confirmarea, era nevoie de mai mult?

ilustrație Mircea Pop

În două minute eram în parcarea de la intersecţia cu General Budişteanu și Griviței, chiar vizavi de punctul marcat cu AVChat pe Google Maps. Am încercat să înghesui mașina în întunericul dintre două clădiri şi totul mi s-a părut a fi cât se poate de în regulă. Fata nu a vrut nici măcar să-şi dea jos tricoul, carevasăzică nici urmă de GFE (girlfriend experience pentru cine nu ştie), aşa că tot ce puteam face mai bine era să mă uit la bord. Ceasul electronic cu cifre verzi arăta 3:02. La 3:04 hotărâsem să am orgasm, dar vai, nu am apucat.

Girofarul Poliţiei mi-a apărut în oglinda retrovizoare. O experienţă mult mai palpitantă ca depăşirea vitezei legale în localitate. Totuşi, infantilele episoade onanistice în care înlocuiam revista pornografică cu manualul de Geografie precum David Coperfield nu m-au lăsat nepregătit şi am reacţionat ca un adevărat atlet: am luat-o pe fată de umeri, am aşezat-o în scaunul din dreapta şi am tras disperat de chiloţi şi de pantaloni. Jur că târfa a șuierat vexată: „Scoate-ţi prezervativul, te controlează", în timp ce două umbre cu caschetă se apropiau. Am apucat să mă pun în ordine, inclusiv scos prezervativ, outch, în ultima fracţiune de secundă, înainte de a auzi bătăi în geam.

Am coborât geamul zâmbitor ca JR Ewing când a descoperit petrol:

- Bună seara, agent Principal Prisacă, actele dumneavoastră vă rog!

- Bună seara domnule poliţist, e vreo problemă?

- Vedem noi imediat domnule… A.Naşu. Ce făceaţi cu domnişoara?

Mi-a vârăt o lanternă în faţă.

- Ne … giugiuleam… domnule poliţist… Doar nu e interzis?

- Dar unde aţi cunoscut-o pe domnişoara?

- Eh… în … club.

Aş fi vrut eu una ca asta, dar limbajul corpului m-a trădat ca pe un infractor oarecare, când am dat din mână chiar în direcţia Căii Griviţei.

- Domnişoara este una dintre cele mai cunoscute prostituate din zonă. Vă rog să coborâţi amândoi din maşină şi să ne urmaţi la Secţie.

Asta a fost dură rău. Din fericire, văzusem suficiente ştiri cu infractori prinşi asupra diverselor fapte, ca să ştiu cum să mă dau spăşit. Era clar că, dacă făceam pe ţantoşul cu sticleţii, urma să pierd jocul. Într-un moment de inspiraţie, mi-am luat capul în mâini şi m-am vaitat:

- Aşa e, aveţi dreptate, recunosc tot, îmi pare foarte rău, dar m-am asigurat că nu sunt femei şi copii prin preajmă, vă rog să mă iertaţi…

- Am declaraţia fetei, se auzi vocea poliţistului din Logan, spune că a primit de la domnul Naşu suma de 30 de lei pentru a susţine raporturi sexuale orale.

Târfa mă dăduse rapid în gât şi pe deasupra nici nu mă lăsase să-i văd sânii… Ce s-o mai lungesc literar… Au vrut să îmi dea amendă pentru proliferarea prostituţiei – suna flatant pe undeva, vorbeaau despre un dosar penal și citaţii trimise prin poştă acasă la părinţi

– Asta îl va ucide pe tatăl meu, vă rog nu faceţi asta.

Mă jeleam pe bune. Ce mai, o bulisem rău de tot. Cu un picior în groapă din punct de vedere juridic, am scos la bătaie ultimele argumente:

- Vă rog ca de la bărbat la bărbat, ştiţi cum e, mai sunt şi astfel de momente, nu am deranjat pe nimeni… Am apelat la această soluţie de criză, vă rog să mă iertaţi, nu cu rea voinţă…

- De ce v-am ierta, domnu Naşu?

- Din omenie.

Tot degeaba. La un moment dat le-am propus chiar să devin informator la Poliție, după ce intru în lumea peştilor şi a prostituatelor. Dar nu am faţă de sifon. Așa că am dat tot ce aveam mai bun: am mărturisit că eram un labagiu sinistru care nu mai văzuse o femeie de mult prea mult timp și că maşina nu mă reprezenta de fel pe mine, un biet şofer turmentat de onanism, care nici măcar nu avea bani să ia o târfă ca lumea. Atunci s-au aliniat trei cifre de 7 şi monezile au început să curgă. Cu un gest sec, agentul Prisacă mi-a înapoiat actele și a concluzionat:

- Domnule Naşu… data viitoare când vreţi să daţi o muie, încercaţi şi Dumneavoastră să luaţi o cameră de hotel.

Poftim, mai supără-te pe Poliţia Română! Am întors cu chiu cu vai autoturismul 4 x 4 şi am plecat spre casă, cu coada între picioare, sătul pentru o vreme de senzaţii tari.

Citește și:
Cum am ratat prima mea experienţă bisexuală
Convorbire cu o curvă
M-am împrietenit cu prostituatele din Elveţia