Am petrecut o săptămână cu extrema dreaptă din Ungaria

Am încercat să văd care este sursa lor de ură.

|
23 Mai 2013, 3:07pm

Membri ai Magyar Nemzeti Garda, o grupare naţionalistă ungurească.

Ungaria are una dintre cele mai bine organizate mişcări de extremă dreaptă din Europa. Partidul Jobbik, admirat de cei care s-au săturat de corupţia guvernamentală şi dispreţuit de opoziţie, care îi consideră anti-ţigani, anti-semiţi şi homofobi neonazisti, este pe cale să devină al doilea partid ca mărime în parlamentul ungar la alegerile din 2014. Am petrecut o săptămână cu Jobbik ca să văd care este sursa lor de ură.

Ceva se mişcă în Europa. În Bulgaria, Grecia, Polonia, Franţa, Spania şi Ucraina, susţinerea pentru naţionalişti e în creştere, iar partidele care reprezintă interesele naţionaliste fac progrese incredibile. Jobbik se laudă cu o ideologie care ar trebui să aducă Ungariei vechea ei glorie, care evident devine mai atractivă şi mai credibilă atunci când ţapii ispăşitori sunt ţiganii. Această ideologie le-a adus aliaţilor Partidului Britanic Naţionalist un succes imens. Pot marşa oricând pe străzi îmbrăcaţi în uniformele miliţiei naţionaliste fără să-i oprească nimeni.

În luna noiembrie a anului trecut, am privit cu groază cum 10 000 de naţionalişti de extremă dreaptă au invadat Varşovia. Făceam un film despre dezvoltarea extremei drepte în Polonia şi am văzut fascişti mascaţi care atacau fotografii şi jurnaliştii şi se băteau cu poliţia. M-am gândit că acelea vor fi cele mai urâte scene de fascism la care voi asista vreodată în Europa, dar e evident că Ungaria are probleme mai mari la orizont.

În Budapesta, m-am trezit că stau în mijlocul unei mulţimi de 8 000 de suporteri Jobbik. Toţi ne uitam cum cântă rockerii naţionalişti din trupa Karpathia cântece rock patriotice penibile. Mulţimea era o adunătură bizară de skinheads neonazişti, naţionalişti bătrâni şi tineri maghiari obişnuiţi. Eram acolo cu Channel 4 News şi făceam un film despre extrema dreaptă şi, în timp ce echipa filma chioşcurile unde skinheadşii vindeau bice şi securi, m-am trezit singur în mulţime chiar în momentul în care începea imnul naţional.

Nu auzisem imnul naţional al Ungariei până atunci, dar toată mulţimea s-a ridicat în picioare, privind nostalgic în zare, aşa că m-am prins că tre' să fie imnul. Aşa că iată-mă în mijlocul lor, murmurând cuvinte pe care nu le înţelegeam şi sperând să nu ies în evidenţă. Într-o mulţime ca asta, e clar că dai de belea dacă se află că faci parte din media liberală. Da, aveam ecuson care îmi permitea accesul la manifestaţie, dar nu văd cum un ecuson poate opri o ceată de fascişti furioşi să te ia la bătaie.

După lăsarea întunericului, participanţii au renunţat la masca respectabilă. Sub ochii unui membru Jobbik, am fost pocnit peste cap de către un fascist nervos că veniseră şi „evrei" la festival. Apoi acelaşi om mi-a turnat o bere în cap. Deşi eram nervos şi lipicios, ştiu că putea fi mai rău de atât. Doar mă aflam într-o pădure, înconjurat de naţionalişti şi chioşcuri unde se vindeau bice şi securi. M-am adaptat rapid la ideea că naţionaliştii renunţaseră la decenţă şi se transformaseră în extrema dreaptă pe care o cunoaştem cu toţii: oameni beţi, înceţi în gândire, care se luau de oricine nu arăta ca ei.

În dimineaţa aceea, urmărisem o sesiune de antrenament a miliţiei naţionaliste Magyar Nemyeti Garda. Liderul grupului îşi explica motivaţiile politice: Există două probleme majore. „Problema din ţară sunt infracţiunile comise de ţigani, iar problema externă e expansiunea teritorială a evreilor." Ţiganii şi evreii – aceeaşi problemă de la începutul secolului 20 e pe val în Ungaria de azi.

Dar chiar şi cu ideologia lor fascistă reciclată, în timp ce marşau în uniforme şi salutau cu braţul sus, Garda părea destul de inofensivă. Gruparea a explicat cum donează sânge, ajută oamenii străzii şi îndeplinesc activităţi patriotice folositoare – toate astea erau în contrast puternic cu uniformele lor, structura lor militară şi poveştile pe care le auzisem despre ei.

În orice caz, în sate precum Gyongyospata – sau alte zone cu o populaţie numeroasă de romi – adevăratul rol al miliţiei e destul de clar. În 2011, tensiunile dintre Jobbik şi populaţia locală de romi au atins punctul culminant şi sute de naţionalişti în uniforme au invadat satul ca să patruleze ghetoul care găzduia romii.

Membrii Jobbik au patrulat cu torţe prin faţa caselor romilor şi au existat ciocniri puternice între romi şi o grupare neo-nazistă. După acele ciocniri, satul a devenit o fortăreaţă dominată de Jobbik. Cu o noapte înainte de sosirea mea, localnicii se certaseră iar cu ţiganii – primarul, membru Jobbik, susţinea că nu păstraseră liniştea în timpul imnului naţional la un festival al oraşului şi din cauza lor fusese nevoit să anuleze tot evenimentul.

O fată romă din Gyongyospata.

Romii n-au nici ei de zis nimic drăguţ despre primar, ceea ce nu e de mirare. Deşi străzile din zona în care locuieşte primarul sunt curate şi asfaltate, satul n-are bani să asfalteze şi străzile din cartierul romilor. În schimb, primarul a avut bani să împânzească ghetoul cu camere de filmat ca să-i supravegheze. O familie care ne-a invitat la cafea ne-a mărturisit că romii locuiau în sat de peste 600 de ani, dar că acum toţi fug în Canada de teama atacurilor naţionaliste.

În 2009, şase ţigani au fost ucişi în cadrul unui pogrom organizat de extrema dreaptă; li s-au incendiat casele şi au fost împuşcaţi în timp ce încercau să fugă. Statisticile estimează că în Ungaria locuiesc aproximativ un milion de romi, dar şomajul în comunitatea romă a atins 60 de procente – de şase ori mai mult decât media naţională şi o cifră care îi încurajează pe naţionalişti să lupte împotriva lor. Jobbik susţine că îi va pune pe ţiganii şomeri la muncă, dar nu au dezvăluit vreo strategie prin care intenţionează să facă asta.

Citește și: Ungurii sunt enervați pe guvernul lor anti-liberal

Marginalizaţi şi copleşiţi de sărăcie, ţiganii sunt ţapii ispăşitori pentru extrema dreaptă. Un activist Jobbik mi-a spus că „60 la sută dintre ţigani sunt infractori; dacă crezi că sunt rasist, vino să trăieşti lângă ei să vezi cum e." În mod ciudat, toţi spun că ştiu pe cineva care a căzut victimă ţiganilor, dar nu pot susţine că au fost jefuiţi chiar ei.

Membri Magyar Nemzeti Garda.

Înapoi în Budapesta, la un marş Jobbik împotriva Congresului Mondial al Evreilor. Miliţiile sunt aliniate pe poziţii. Congresul evreiesc s-a mutat din Ierusalim aici pentru a atrage atenţia asupra creşterii nivelului de antisemitism în Ungaria şi pentru a-i avertiza pe membrii Jobbik că nu vor ca religia lor să fie folosită drept ţap ispăşitor pentru problemele ţării. Fasciştilor nu le plac evreii care îşi apără drepturile, aşa că au trimis peste ei miliţia pe care o filmasem ceva mai devreme în aceeaşi săptămână împreună cu un grup de vlăjgani în negru, cu căşti şi măşti de gaze.

Jobbik vrea ca serviciile secrete să investigheze orice maghiar cu cetăţenie israeliană, căci are impresia că există o conspiraţie şi evreii vor să cumpere Ungaria – un caz ridicol de paranoia care a pornit de la o remarcă tâmpită pe care a aruncat-o acum câţiva ani preşedintele israelian Shimon Peres.

Un protestar în vârstă, singuratic, se împotriveşte sosirii Congresului Evreilor ţinând o pancartă cu o zvastică. E înlăturat din faţa scenei şi forţele de securitate Jobbik îl predau poliţiei, care îi notează datele din buletin.

Citește și: Am fost la meciul România-Ungaria și am văzut Suporterul Adevărat

Mai târziu, m-am întâlnit cu delegaţii evrei din toată lumea şi i-am întrebat de ce veniseră aici. Pentru că nu vrem să permitem ca asta să se întâmple din nou, mi-au răspuns toţi. Poliţia stătea pe marginea râului, speriată că va avea loc vreun incident.

Monumentul cu pantofi de pe marginea Dunării.

Trecem cu barca pe lângă monumentul pantofilor de pe marginea Dunării, care comemorează ziua în care Garda Ungară a împuşcat evreii şi le-a aruncat corpurile în râu, după ce îi obligase să-şi scoată pantofii. Monumentul îi întristează pe toţi cei de pe barcă, familiile multora dintre ei au fugit în Europa în anii '40 ca să încerce să scape de anti-semitismul din ţară. Şaptezeci de ani mai târziu, după decenii în care au încercat să uite de persecuţia ungară suferită de evrei, maghiarii marşează din nou pe străzi mândri, cu insigna Gărzii Ungare în piept.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi şi:
Ce are Tinutul secuiesc cu Scotia
Sabina, fata cu bentita tricolora, e un nonsubiect
Budapesta e un loser la moda