FYI.

This story is over 5 years old.

Interviu cu Constantin Nimigean, fondatorul unei reviste online despre intimitate

Constantin Nimigean este tipul care păstoreşte blogul oitzarisme.ro, pe care l-a deschis în 2007.
7.2.12

Constantin Nimigean este tipul care păstorește blogul

oitzarisme.ro, pe care l-a deschis în 2007. După ce și-a luat un aparat SLR, ca tot omul, voia să-i dea un nume plictisitor, gen Constantin Nimigean Photography. Însă inspirat de un tip care publica pe net poze din orașul său în fiecare zi, a ajuns să facă o revistă, pentru că îl enerva să vadă doar poze seci, fără un statement sau un text acolo, lângă.

Love Issue este revista virtuală pe care-o produce singur, în limba engleză, ca o sursă de inspirație pentru oamenii din toată lumea, fie ei fotografi sau nu, cuplați sau nu, hetero sau nu. A apărut prin coagularea amalgamului de materiale personale și fotografii ale oamenilor pe care Constantin îi decoperă pe net, în pauza de cafea. Fiecare număr are o temă dezvoltată prin articole foto sau povești reale. Constantin nu vrea „să plictisească publicul, dar nici să-i facă să aștepte două luni pentru 50 de pagini”, așa că Love Issue nu are periodicitate, iar numărul de pagini e și el flexibil. Mai tare ar fi dacă ar reuși să facă oamenii să se implice în propunerea de teme noi, pe viitor. Însă dacă revista asta va avea șansa să iasă pe print, în România, va fi bilingvă. Mi-a plăcut foarte mult cum arată, oricum, așa că l-am luat pe autorul ei la întrebări într-una din zilele trecute.

VICE: Hei, Constantin. Ți s-a părut că lipsește ceva la oitzarisme.ro atunci când ai început proiectul Love Issue?

Constantin Nimigean: La oitzarisme nu lipsea nimic, dar simțeam că intru într-o rutină tot postând proiecte. Voiam ceva mai compact, mai de anvergură, o revistă doar a mea. Am făcut un curs de design-editorial cu un tip tare, Raymond Bobar, și m-am apucat de idee. Aveam atunci patru ani de oitzarisme. La fiecare aniversare am făcut câte ceva: la prima și la a doua am pus niște poze cu mine pe blog care anunțau asta. La trei ani am făcut o bază de date cu toți artiștii de pe blog, cu profilele lor din rețele de socializare, CV-uri, expoziții și-așa mai departe. N-am avut timp s-o termin și am lăsat-o baltă. Se numea United Artists of Oitzarisme, ar fi fost cool. Dar am lansat primul număr din Love Issue la începutul lui ianuarie.

Care e diferența între blog și revistă?

Pe blog postez zilnic proiecte foto cu statementul artiștilor, mai anunțun eveniment, mai pun o poză trasă de mine, care cred eu c-ar da lumea pe spate. Love Issue, în schimb, are o temă, vreau să cred că are o linie a conținutului bine definită. Încerc să public în ea proiecte noi, să aduc material nou cu interviuri, povești, imagini în exclusivitate. Iar dacă apare mogulul din umbră, va deveni offline.

Cum descoperi artiștii pe care îi publici în Love Issue?

Din diverse surse: prieteni, Reader sau Facebook îmi sugerează să mă împrietenesc cu ei. Apoi le frunzăresc site-urile, iar dacă mă atrage ceva, le scriu. Le povestesc despre numerele trecute, le spun ce imagini vreau, le pun și întrebări dacă am inspirație. Și le spun că proiectul este unul non-comercial, ca să înțeleagă că nu pot să îi plătesc deocamdată. Odată l-am contactat pe un tip care mi-a răspuns că „Da, sunt de acord să le publici, atâta timp cât nu îmi ceri bani”.

E amuzant, având în vedere contextul. Revista conține și material personal?

Da, în fiecare număr public un interviu pe un subiect legat de tema numărului respectiv. Am avut mari emoții la primul număr, când l-am intervievat pe Răzvan Sădean care m-a impresionat că avea pe profilul de Facebook „In a relationship with another guy”, în România, țara tuturor încălcărilor drepturilor omului. Pentru că primul număr era despre cupluri a avut destul de mult conținut gay friendly. Am avut ceva critici, dar nu m-au impresionat.

Conținut românesc găsești pentru fiecare număr?

Am făcut tot posibilul să pun proiecte românești, dar le găsesc destul de greu. Cred că la noi încă nu s-a depășit etapa în care suntem mai interesați de calitățile aparatului decât de cele ale cadrului.

Revista are conținut aproape 100% real. Mi-a plăcut, de exemplu, povestea fetelor gay din ultimul număr. Cum ajung poveștile astea la tine, prin alți oameni?

De fetele gay știam de mai demult. Inițial voiam să le propun un interviu pentru o altă revistă, dar fără să se ascundă sub anonimat. N-au acceptat. Pe una dintre ele o cunoșteam și până la urmă i-am propus să facem măcar un scurt interviu scris si poze făcute de ele cu telefonul pentru Love Issue. Una dintre poveștile mele preferate chiar din numărul acesta al revistei este cea a lui Bogdan Stamatin. Bogdan mi-a trimis un mail foarte drăguțîn urma anunțului pe care-l dădusem, cum că eram în căutare de scrisori de dragoste. Mi-a trimis fotografia care a dat titlul articolului, „…et ce celle-ci que j'aime”. I-am spus că mă interesează foarte mult povestea unchiului său și că așfi foarte bucuros să-mi mai scrie câte ceva. Mi-a mai trimis câteva fotografii, împreună cu un text emoționant despre unchiul lui.

Deci textele despre artiști sunt scrise chiar de ei.

Da, e statementul lor, eu sunt doar un fel de curator. Dacă le citești, îți dai seama că-s scrise de ei. Dar era redundant să scriu sub ele numele fotografului. Eu scriu doar editorialul, introducerea, sau le pun întrebările, când este cazul. În numărul ăsta, cu tema „distanță”, i-am pus câteva întrebari lui Richard Renaldi și m-au surprins într-un mod foarte plăcut răspunsurile lui, mai ales partea despre relația lui la distanță. Cu ocazia asta am aflat și că este gay, deși tema asta nu are neapărat legătură cu proiectele lui.

Tu ai avut vreodată o relație la distanță?

Chiar prima relație. Aveam deja 20 de ani și iubeam pentru prima dată pe cineva care chiar era cu mine, nu pe vecina de la patru sau pe colega dintr-a noua pe care nu le impresionam suficient. Am fost un an și ceva cu ea, iar apoi a plecat cu o bursă în Franța. Trebuia să stea trei luni acolo și ne-am hotărât să nu renunțăm la relație. În astea trei luni am comunicat prin scrisori, prin telefon fix o dată pe săptămână și prin email-uri lungi și siropoase. La întoarcere am simțit că s-a pierdut ceva, cred că ne obișnuisem cu iubirea la distanță, iar asta fizică, reală, parcă nu mai avea sens. Când a trebuit să plece iar, pentru doi ani, am zis pas amândoi și ne-am văzut fiecare de viața lui.

După povestea asta ai zis nu crezi în genul ăsta de relații? Articolele din numărul ăsta de Love Issue o fac să pară ceva special.

Cred în relații la distanță, dar nu-s persoana potrivită pentru a avea una. Am întâlnit oameni care au relații la distanță și nu știu dacă sunt fericiți sau doar se prefac. Cuplul Alina - Michael, din

 #5, chiar par fericiți. Alina mi-a scris câteva mailuri foarte mișto despre relația lor care chiar merge la o distanță ca cea dintre Japonia și Franța.

Iar celelalte scrisori din secția Love letters au fost trimise de oameni care au văzut anunțurile tale pe Facebook?

Da, am anunțat prin toate mijloacele, am întrebat în stânga și-n dreapta. Ce-am primit, am publicat. Dacă primeam o sută, asta era, puneam tot. Inițial m-am gândit să le și traduc pe cele din română, ca să înțeleagă și cititorii străini, dar și-ar fi pierdut din farmec.

Cum alegi temele revistei? Faci brainstorming, întrebi prietenii?

Singur, în drum spre birou.

Dar cu revista te ajută cineva?

Mă ajută prietena mea, Andreea, cu confirmări, critici și revizuirea unor texte în engleză. Locuim împreună și îi e ușor să vină până la biroul meu să vadă dacă e OK așa sau nu. Și mă mai ajută Andi, un prieten, cu corecții la textele mele în engleză. De restul - căutat artiști, mailuri, întrebări, design, PR, afișe, bannere – mă ocup eu.

Ce înseamnă distanța pentru tine?

Așa cum am abordat-o și-n revistă, după mine distanța e de două feluri: morală și fizică.

Cea fizică e cea obișnuită și plictisitoare, începând cu cea de la pat la baie, casă-birou, birou-bere și terminând cu cea de la baie la pat, în fiecare zi. Pe cealaltă o întâlnesc în mai multe cazuri, ar trebui să fac o listă. Cred că printre cele mai importante sunt distanțele față de prieteni și de cunoștințe. Distanța de la A la B poate fi diferită de distanța de la B la A, în funcție de gradul de ipocrizie al subiecților. De exemplu, am avut prieteni care mă considerau cel mai bun prieten al lor, când eu nu îi consideram cei mai buni prieteni ai mei. Dar nu puteam să le spun asta, mai ales că nu eram întrebat. Nu înseamnă că minți dacă nu ești întrebat ceva la care să răspunzi cu o minciună. Cred că asta mă deranjează cel mai tare, distanța asta între doi oameni care diferă dintr-un sens în celălalt.

Ultimul număr Love Issue poate fi citit aici, unde există și o arhivă a numerelor mai vechi.