FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

În România anului 2015 muzeele dispar mai ceva ca pe vremea războaielor

Din aproape 700 de muzee câte are România, 10% din ele au fost retrocedate sau sunt în curs de retrocedare în toată țara.
16.3.15

Mă gândesc că cei care se încalță cu converși și își scot patosul cultural la vedere pentru a participa la evenimentul Noaptea Muzeelor vor transpira puțin când vor citi interviul de mai jos. Asta pentru că, dacă nu vor face și nu vom face ceva mai mult în viitorul apropiat pentru muzee, acestea s-ar putea să dispară.

Din aproape 700 de muzee câte are România, 10% din ele au fost retrocedate sau sunt în curs de retrocedare în toată țara. Asta se întâmplă tacit, pentru că nu sunt urechi care să audă: retrocedările din ultimii ani au lăsat zeci de muzee din România cu colecțiile în aer. Ca să nu mai zic că există și colecții care sunt retrocedate. Drept urmare, fenomenul dispariției muzeelor a ajuns aproape o banalitate care face parte din realitatea neaoșă românească.

Publicitate

Riscul este să ne trezim că ni se face poftă de o vizită inopinată la muzeul preferat și să intrăm într-o casă particulară, unde vom găsi un vag miros de cafea și tocăniță de sezon. Și chiar dacă e enervat ce am scris mai sus, citește interviul cu Dragoș Eduard Neamu, director executiv al Rețelei Naționale a Muzeelor din România. Și reacționează ca atare.

VICE: De ce dispar muzeele din România peste noapte?
Dragoș Neamu : Noi nu ne opunem retrocedărilor acolo unde sunt corecte. Problema este în zona soluțiilor. Suntem împotriva modului în care se acționează după procedura de retorcedare. În sensul în care ordonatorii de credite nu se mobilizează în găsirea unor soluții alternative pentru salvarea muzeelor. Ordonatorii de credite, adică consiliile județene și primăriile de municipiu sunt cei care au în administrare și oferă finanțare muzeelor.

Care este zona cea mai afectată?
E greu de spus, dar pare că zona Ardealului. Este foarte important de știut că există un fenomen de retrocedare nu doar a muzeelor, adică a clădirilor care găzduiesc expozițiile și sediile admnistrative ale muzeelor, ci și a colecțiilor din cadrul muzeelor. Cel mai afectat din punctul acesta de vedere este cel mai mare muzeu din țară – Muzeul de Artă al României. Sunt retrocedate anumite colecții.

Dar colecțiile nu au un statut anume? Nu au fost donate?
Unele au fost într-adevăr donate. Ceea ce face fenomenul retrocedărilor și mai suspect. Dar în momentul în care se ajunge în justiție, motivul invocat pentru retrocedare este acela al forțării de către regimul comunist pentru întocmirea actului de donație. Deci, practic, era un act de donație forțat și nu consimțit de comun acord. Tot fenomenul este legat de perioada comunistă. Doar că, în unele cazuri, atât de retrocedare de colecții cât și de muzee, într-adevăr puține față de fenomenul corect de retrocedare, lucrurile sunt cusute cu ață albă. Nu sunt întocmai precum se invocă în justiție. Desigur, nu comentăm deciziile justiției, care se iau pe baza unor documente, a unor dovezi care pot fi mai bine structurate de către reclamant decât de către pârât. Pentru că, de multe ori, muzeele nu dispun de serviciile juridice de o maximă calitate, dat fiind bugetul pe care îl pot oferi pentru respectivele servicii.

Publicitate

Dați-mi un exemplu.
Un caz deosebit este cel al Muzeului Octavian Goga din Ciucea. Unde știm sigur, umblând în arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, că Veturia Goga, soția lui Octavian Goga, a făcut donația chiar de bună voie. Pentru că au existat situații când proprietarii nu mai aveau puterea să întrețină domeniile respective. Și atunci preferau să le ofere de bună voie statului comunist pe baza unei condiționalități. De cele mai multe ori să trăiască până la sfârșitul vieții în respectiva locație. Clădirea donată de Veturia Goga a fost câștigată de către reclamant la prima înfățișare. Așteptăm acum motivarea curții pentru a interveni cu înscrisuri.

Ce se întâmplă cu colecțiile muzeelor car sunt retrocedate? Unde sunt depozitate? Cine are grijă de ele?
Se întâmplă și lucruri dramatice. În cazul Muzeului Literaturii Române din București care taman ce a fost retrocedat anul trecut, în momentul de față toată colecția, și nota bene – există niște elemente de tezaur în colecție -, zace depozitată undeva în zona Casei Presei în niște depozite improprii fără un microclimat adecvat, fără formele minimale de prezervare și de conservare. Și acum ne întrebăm, cât o să zacă acolo? Practic este un fel de muzeu care s-a dus să moară acolo. Dar problema rămâne.

Cine poate face un demers pentru a găsi o clădire pentru acest muzeu?
Primăria. Ea este ordonatorul de credite al Muzeului Național al Literaturii Române. Ea este singura capabilă și abilitată să asigure soluții de salvare. Deocamdată știm că există o mobilizare care nouă ni se pare foarte tardivă și nu va putea fi soluționată în viitorul apropiat. În contextul în care procesul acesta durează de mai bine de 12 ani, timp în care trebuia ca toată lumea să se mobilizeze să aibă o variantă de back-up pentru orice eventualitate. Riscul de a fi pierdută clădirea era deja foarte mare, pentru că dovezile depuse erau incontestabile. Am înțeles că se caută soluții. Ministerul Culturii a intervenit pentru soluționarea acestui caz pentru că, din punctul de vedere al colecției, cel care o administrează este Ministerul Culturii.

Publicitate

A existat de curând o oportunitate fantastică oferită de fondurile norvegiene, iar mobilizarea muzeelor afectate a fost aproape zero.

Ce se întâmplă cu fondurile europene de care beneficiază țara noastră? Sunt folosite de către muzee?
A existat de curând o oportunitate fantastică oferită de fondurile norvegiene, iar mobilizarea muzeelor afectate a fost aproape zero. Adică existau finanțări care mergeau până la două milioane de euro per proiect. Ori dacă găseai un spațiu industrial - care abundă în zona Bucureștiului -, puteai foarte bine refuncționaliza și regândi un muzeu chiar și cu două milioane de euro. La care se mai adăuga și contribuția obligatorie a ordonatorilor de credite. Astfel se puteau rezolva multe din problemele actuale. Au trecut fondurile astea, mă uit pe lista câștigătorilor și nu văd niciun muzeu.

Cumva vina este în toate taberele.
Da, concluziile le puteți trage dumneavoastră.

Cine pierde cel mai mult când dispare un muzeu?
Cel mai mult pierdem noi toți. Sunt atâtea obiecte care fac parte din memoria noastră culturală, istorică și care nu mai pot fi accesible sub nicio formă. Dincolo de acest aspect, noi pierdem și din punct de vedere economic. Faptul că încă o dată nu reușim să ne trezim și să ne branșăm la o realitate modernă în care muzeele sunt niște agregate de forță generatoare de dezvoltare economică. Dacă știm să investim în muzee, dacă oferim cadrul legislativ necesar pentru dezvoltarea muzeelor – ele pot genera dezvoltare economică, pentru că sunt demult considerate în Europa parte a industriilor culturale și creative.

Muzeele din Europa generează dezvoltare economică. Colecțiile din România stau dosite prin tot felul de depozite insalubre, din cauza retrocedărilor.

Asta înseamnă că sunt generatoare de produse și servicii. Ori noi, dacă nu modificăm legislația, dacă nu schimbăm relația de reconsiderare dintre ordonatorii de credite și muzee, nu o să evoluăm. Vreți să vă spun că Rise Museum generează un procent consistent la economia Olandei? Unele muzee din Marea Britanie, și mai ales din zona nordică a Europei, generează dezvoltare economică, țin orașul în viață. Iar muzeele din România cu patrimoniul pe care-l au și care acum stă dosit prin tot felul de depozite insalubre din cauza retrocedărilor, puteau fi și încă pot fi așa ceva. Cu condiția să fie schimbate niște lucruri și mobilizarea să vină din mediul politic.

Simțiți ajutorul societății civile? Există organizații care vă ajută în demersurile dumneavoastră?
Nu există organizații care ne ajută. Dar noi am învățat o lecție de-a lungul timpului: să nu așteptăm de la alții. Depinde de noi cum îi mobilizăm și pe ceilalți. Gândiți-vă că, din 2010, muzeele nu se mai pot dezvolta, pentru că nu mai sunt permise achizițiile și deschiderea de cafenele. S-au interzis din motive de austeritate, de proastă inspirație legislativă. Intrăm într-o zonă de competență și incompetență a celor care fixează, legiferează, politizează. Afli despre o lege că se dă spre consultare cu două zile înainte de deadline și eventual afișat pe ușa interioară de la toaletele de la minister. Despre asta vorbim: nu există consultare, nu există expertiză venită din rândul oamenilor, chiar și din mediul de afaceri, care pot contribui cu niște idei antreprenoriale, să învețe ordonatorul de credite care este valoarea unui muzeu și cum trebuie gândit.

Mai citește despre muzeele românești:
Muzeul Comunismului din România va fi interstelar sau nu va fi deloc Expoziţia muzeelor: Muzeul de geologie Expoziţia muzeelor: Muzeul Naţional Tehnic Dimitrie Leonida Expoziţia Muzeelor: Muzeul Sportului, o ciornă de muzeu Expoziţia muzeelor: Muzeul chinezesc de istorie naturală