Publicitate
Chestii

Singurul hypermarket de jucării din România este o călătorie prin sexismul anilor ‘50

Jucăriile roz îţi învaţă fetiţa să stea la cratiţă.

de Alexandra Kaschuta
06 Ianuarie 2015, 11:46am

Am vrut să văd cum îmi stă roșcată. Nu mă prinde, dar o să te prindă pe tine în coșmarurile de la noapte.

Într-o după-amiază ploioasă mi-am luat aparatul foto la un safari prin noul țarc al consumului, hipermarket-ul Jumbo. E primul hipermarket axat pe jucării din România și amintește de monstruozitățile alea americane de Toys R Us, care mi se păreau absurde și dureros de frumoase acum zece ani, când mă uitam la filme cu Schwarzenegger. E genul de magazin care îmi lasă un gust dulce-amărui, pentru că, deși încă îmi plac jucăriile, orice om din cercul meu de apropiați m-ar suspecta că țin un copil ostatic în beci, dacă ar vedea cât Lego cumpăr.

Mă așteptam să văd jucării, dar nu mă așteptam la o excursie printre mentalitățile anilor '50. Aproape că trasase cineva pe jos o linie de demarcație între cele două secțiuni ale magazinului - fete și băieți -, dar nu era nevoie, pentru că una dintre ele radia un roz neon atât de vibrant, că mă miră că nu era plin de epileptici care se zvârcoleau pe jos.

Probabil sunt eu prea sensibilă și am pierdut de mult legătura cu latura mea feminină ancestrală, dar niciodată nu mi-am dorit un mop de jucărie. Până și cel real e prea mult pentru binele meu. Complexitatea și varietatea de ustensile casnice mă fac să cred că e vorba de o conspirație. Știu că există și copii mai simpluți, dar sunt convinsă că în focus grupuri nicio fetiță nu desena mopuri și perii de borcane. M-au avertizat și pe mine feministele în facultate că patriarhatul nu bate cu bâta, ci cu opresiunea sistemică, dar până sa intru în Jumbo, credeam că-s doar niște frustrate care-și plâng pe bocanci la focuri făcute din sutiene. Dramatismul fatidic al raioanelor kilometrice de mături miniaturale roz mă face și pe mine să-mi plâng pe bocanci.

Munca de convingere o duc aici electrocasnicele miniaturale roz, care combină stângaci ideea că valoarea unei femei stă numai în frumusețea ei, cu realitatea că valoarea ei stă mai mult în servicii prestate între patru pereți. Numele produsului sugerează că ar trebui să te dai cu el pe față sau să îl aplici pe fețele fetelor la modă, cum îți șoptește subtitlul. Sună a crimă de onoare de prin Afganistan, dar e OK. Orice ca să le-o tragem fetelor la modă.

La fel e și setul „Bildo little princess", unde o literă întoarsă marchează distanța dintre nonsens și comedie. Le pavează micilor gospodine un drum roz bombon către statutul de prințesă. Ora 22:10 anunță profetic momentul zilei în care vei merge să faci senvişuri pentru prințul tău întors de pe basculantă.

Între raioanele burdușite cu tone de plastic roz, găsim și standul cu euro. N-aș putea să inventez merchandising mai sexist, oricât aș încerca. Dar de ce să nu punem standul cu euro acolo unde e locul lui, la raionul de echipament de striptease?

Există evident și un raion pentru costume. Vampiri, Clowni, Cowboy la băieți. Costume cu mâneci și craci, cam aproximative, dar destul de convingătoare pentru un copil de zece ani. La fetițe avem pisicuțe sexy, secretare sexy și asistente medicale sexy. Nu e nevoie de multă textilă, niște urechi, codițe și stetoscoape ajung, altfel poate atârnă ceva și acoperă lenjeria.

Te fac cu o clismă mică, prințule?

Dacă insiști să iei costumul complet de la imperiul jucăriilor, în stoc se găsesc și sutiene din cutii de iaurt reciclate, care cazează sfârcuri mici. Sunt hawaiene, au flori.

Îți dai seama că ai intrat în secțiunea pentru băieți când descoperi ceva numit „imitație excremente copil". Pe lângă arhitectura netedă şi neconvingătoare a fecalelor, sare în ochi marketing-ul la granița fantasticului de pe ambalajul produsului. Săgeata care indică locația fractalului maro în ilustrația alăturată și exclamațiile îngrijorate din jurul fecalelor șugubețe fac din ambalajul ăsta o operă de artă. Și da, după cum se vede în poză, am o mână de femeie și una de pescar norvegian păros. De parcă tu ești perfect.

Dacă în limbajul plasticului roz e culoarea fetițelor, băieții sunt oranj. Culoarea productivității, a semnalizărilor, a șantierelor și a revoluțiilor ucrainene. Oranjul ne anunță că e un bărbat în casă. Deși pot fi confundate cu articolele din raionul de arme, burghiele kalashnikov sunt opusul lor, îmbie minimasculii să creeze, nu să distrugă. Și aici mă îndoiesc puțin că sunt băieței care visează să le aducă Moșul un hârleț de plastic. Dar ce știu eu, nu am fost niciodată un băiat de nouă ani, poate aș fi vrut și eu să sap gropi mai degrabă decât să-mi rad păpușile în cap.

Secțiunea armelor e bijuteria templului testosteronului. Orice cuțit, sabie, topor, Kalashnikov sau tanc se găsește reflectat în variante fanteziste din estul îndepărtat. Aproximația e cheia aici, pentru că între mușchetari și cowboy erau cam 150 de ani și un ocean Atlantic. Însă când ești mic și însetat de sânge, astea-s detalii pentru fătălăi care merită să simtă cei 50 de centimetri de plastic argintiu direct în ochi.

La raionul cu chestii care nu-s neapărat roz sau letale, găsim asta. Probabil cel mai non- politically correct pluș din istoria omenirii. O maimuță îmbrăcată ca un borfaș negru pe care scrie black music. Probabil că în fabricile din Tianjin maimuța dă bine la feng shui și nu e un simbol strident pentru parodierea rasei negre, dar până și în România, unde sunt vreo şapte negrii cu tot cu Cabral, tot ne dăm seama că e o metaforă dubioasă. Probabil că și jucăria asta e totuși pentru băieței, pentru că ar trebui să ne străduim să protejăm sensibilitățile micilor prințese de existența porn-ului interrasial.

Mă bucur mult că avem oportunitatea să le luăm copiilor noștri cele mai absurde jucării, pentru că asta e promisiunea aurită a capitalismului, că avem de unde alege și nu trebuie să ne jucăm toți cu troli din ăia hidoși cu păr neon. Dar mi se pare că nu s-a schimbat nimic de pe vremea copilăriei mele, ci s-au luat doar cele două stereotipuri: păpuși și pistoale, li s-au dat steroizi și a crescut o himeră imensă cu o mie de capete. Probabil că pare o analiză exagerată și că merchandising-ul dubios dintr-o hală iluminată cu neoane pâlpâitoare nu e o bază bună pentru diagnoză socială, dar eu cred că spune ceva despre noi. Jucăriile astea sunt acolo pentru că se vând. Când vezi kilometri întregi de scutece, spatule și solnițe roz îți dă puțin un sentiment de distopie SF a la The Handmaids Tale. Ne naștem oare dorind tigăi și ciocane rotopercutoare sau fac și magazinele astea parte din educația noastră? Oare dacă s-ar vinde și altceva, am mai cumpăra perii de borcane roz?

Urmărește VICE pe Facebook:

Citeşte mai multe despre jucării:
Vecinul meu vinde orice
Oamenii păpuşă
S-a făcut o jucărie cu Edward Snowden

Tagged:
SEXISM
Kalashnikov
Striptease
medico
féministe
Vice Blog
femeie
copii
asistente
discriminare
jucarii
cavaler
pericole
cratita
pisicute
sabie
Rasisme