FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Statul Islamic antrenează copii de cinci ani să ucidă

Copiii Statului Islamic merg la școli speciale, în care atât fetele, cât și băieții învață regulile noului „califat".

Gruparea Statul Islamic a devenit din ce în ce mai ambițioasă în procesul de îndoctrinare a copiilor în regimul lor brutal la o vârstă fragedă, cu ajutorul școlilor în engleză pentru puștii luptătorilor străini, în orașul sirian Raqqa.

Grupul de monitorizare a informațiilor despre terorism SITE a scris despre un pliant care e distribuit de luptătorii Statului Islamic și pe care e specificat „în atenția vorbitorilor de engleză muhajiroon" – cu referire la jihadiștii „imigranți".

Publicitate

— Rita Katz (@Rita_Katz)February 22, 2015

„În numele lui Allah am deschis școli pentru copiii vorbitori de engleză", spune pliantul. Sunt specificate și orarul și zilele în care școlile – una pentru băieți și una pentru fete – sunt deschise și chiar și o listă cu facilitățile oferite.

Copiii vor lua parte la ore în stilul legii islamice practicate de Statul Islamic, la ore de religie, matematică și engleză.

Pliantele au apărut în aceeași săptămâna în care Statul Islamic a publicat clipul de propagandă în care antrenează „puii" califatului lor, în care apar puști îmbrăcați în salopete și cu banderole negre pe cap, care fac mișcări sincronizate în tabăra Raqqa.

În clip, băieții – unii par să aibă între patru și cinci ani – vorbesc în fața camerei și unul dintre ei e arătat cum se spală pe față cu apă potabilă. De când Statul Islamic a pus stăpânire pe Siria și Irak vara trecută, ISIS a încercat să promoveze capacitatea sa să creeze un stat legitim prin servicii publice ca educația, alimente, curent electric, apă potabilă și alte facilități.

The ar-Raqqah division of — SITE Intel Group (@siteintelgroup)February 22, 2015

Pliantul și clipul sunt o continuare a unei campanii care urmărește să transforme tinerii, încă de la vârste fragede, în soldați. VICE News a scris despre clipurile anterioare cu școli în care copiii sunt învățați să omoare și despre imaginile cu puștii care merg la școlile din provincia irakiană Kirkuk.

Relația grupării cu copiii luptătorilor sunniți diferă destul de mult de tratamentul pe care-l primesc cei care aparțin soldaților taberelor inamice, printre care se numără și musulamnii șiiți, minoritatea etnică yazidită în Irak sau a celor care aparțin altor religii.

Un articol al Națiunilor Unite apărut la începutul acestui luni spunea că Statul Islamic omoară în masă și exploatează copii – sunt chiar și îngropați de vii și răstigniți în Irak, unde gruparea controlează în jur de o treime din țară.

Traducere: Dana Alecu

Citește mai multe despre Statul Islamic:
Statul Islamic spune că va cuceri Roma, într-un clip în care decapitează 21 de creştini copţi Statul Islamic răstignește și îngroapă copii de vii Un fost corespondent român de război îți explică cum funcționează răpirile teroriste