Jurnal alb-negru granulat

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Jurnal alb-negru granulat

Ne-a mărturisit că pentru el fotografia e un hobby cam la fel cum e grădinăritul pentru bancheri.
26 Iulie 2012, 12:00pm

Răzvan Ion este unul dintre numele grele din arta contemporană românească. Nu se consideră artist, dar scrie texte teoretice în revista Pavilion unde este co-editor, curatoriază, este co-director la Bucharest Biennale şi director în centrul Pavilion şi predă gândire critică la Universitatea Bucureşti viitorilor curatori și istorici de artă.

Într-un interviu mai vechi ne-a mărturisit că pentru el fotografia e un hobby cam la fel cum e grădinăritul pentru bancheri. Imaginile din seria asta sunt doar un jurnal personal, „o plăcere vinovată aproape orgasmică” pe film alb-negru, stimulată cu un Nikon de prin anii 80. Răzvan are un fetish pentru efectul de granulaţie al filmului cu sensibilitate mare - îi dă senzaţia unei declaraţii de dragoste cu tot misterul şi ameţeala pe care le implică acest sentiment.

Aici aveam 12 ani. Eram la mare cu mama care râdea mereu, tata concentrat mereu pe ceva ştiu doar de el şi sora mea siderată că era pozată. Eu eram slab, creţ şi orbit de soare. Vama Veche a intervenit în concediile mele câţiva ani mai târziu.

O imagine a la Rainer Werner Fassbinder, aşa văd eu Control Club, locul meu preferat de pierzanie din Bucureşti. Aici cu Eugen şi Andrei, alţi doi preferaţi ai locului. De altfel am un întreg Control Logbook.

Lucram la birou când Eduu a trântit uşa de perete și mi-a arătat noul lui tatuaj. Cool, right? Pe fundal e un panou cu diverse taieturi din ziare sau note personale care mă ajută să-mi scriu textele sau mă inspiră pentru noi proiecte curatoriale.

O imagine din ceea ce numeam mai sus Control Logbook, din vremurile de fast ale clubului. L-am fotografiat pe Filip sub bar, unde era mai multă lumină. Urăsc flash-ul, îmi plac fotografiile naturale.

Cei mai buni prieteni ai mei din Cluj, acum la Berlin. Cum unul este artist, iar celălalt e fashion designer, atmosfera semiobscură a străzii mi s-a părut perfectă pentru ei.

Asta e o imagine din biroul meu. Plasa spune „Revoluția suntem noi", un citat celebru al lui Joseph Beuys. Pe acel „memory board" se vede și un interviu al lui Hanif Kureishi, un scriitor care m-a influențat foarte mult în ultimele proiecte.

Mama, ca orice gospodină din ţara asta, face cârnați de Crăciun. Motanul Thoth, care a călătorit cu noi cu maşina, cu trenul și cu autobuzul, s-a înființat lângă carnea pusă la uscat cum am intrat în casă. Până la urmă a mâncat dintr-unul.

Când locuiam la Cluj, în fiecare sâmbătă era o petrecere. Ăsta e un fragment. Un dialog foarte fizic.

Snapshot fără cuvinte. Doi amici.

Atmosferă fantastică cu o frumoasă malaeziancă parcă în transă.

Pe Alexandra Hagiu Manda, care acum locuieşte la Londra, am cunsocut-o cu mulţi ani în urmă, în faţa legendarului chioşcului de gogoşi din Vamă, care acum nu mai există. Am rămas prieteni şi am lucrat împreună o vreme.

O zonă de casuţe în Vama Veche care încă mai există. Ziua este pustiu şi misterios, seara e populat şi zgomotos.

Era ceva în atmosfera degajată de acest personaj, de la haine la atitudine, de la căşti până la felul în care mergea. Hainele nu prea au relevanţă dacă atitudinea e nerelevantă.

Sergiu e o figură extrem de interesantă și cameleonică, un tip inteligent şi un prieten loial. De-asta mă aşteptam să se oglindeasca într-un alt fel. De altfel o şi face, dacă priveşti cu atenţie.

Adrian face parkour, e model și nu numai. Mi-a placut să îl fotografiez când nu era atent.

Asta e plagiat.

Alex e ca un motan care moţăie permanent pe canapea şi pe care cu greu îl convingi să părăsească locul cald. Aşa că nu putea fuma decât în poziţia asta.

Eugen e cel mai drag personaj din viaţa mea. Am petrecut 13 ani împreună. Aici eram la Paris, într-unul dintre locurile preferate, cu o magie aparte, de unde poţi urmări lumea care trece pe stradă ca şi cum ai fi undeva în afara spaţiului real.