Interviu cu autorul emisiunii Vax-Populi de la Prahova-tv

El e Răzvan Anghelescu. De obicei îi vedem doar mâna cu microfonul, în vox-pop-urile alea de la Prahova TV la care ne spargem toți de râs. Așa că am fost curioasă să știu mai multe despre el și i-am luat interviu. Am aflat că n-a făcut studii în Jurnalism, dar a mai lucrat la un ziar de sport înainte. Mai scrie și la publicația altPhel, unde încearcă să fie amuzant, dar se alintă cum că nu-i iese neapărat de fiecare dată.

VICE: Bună, Răzvan, ce mai faci?

Răzvan Anghelescu: Salut. Uite, sunt foarte grăbit, dar pentru voi am găsit timp.

Cum ți-a venit ideea acestei emisiuni?

Emisiunea am început s-o fac acum un an. Aveam doar un microfon și o cameră, pentru că lucram la o televiziune locală, fără mari resurse. Așa că m-am gândit să fac ceva cu chestiile astea, fără să mă dezbrac pe post, căci nu mă ajută fizicul meu de şahist. Ceva la care să se uite lumea, nu numai rudele și prietenii. Așa am ajuns să vorbesc cu oamenii aștia, care nu sunt toți de la țară.

Cum îți alegi tema emisiunii?

Nu mă gândesc cu mâna la tâmplă, cu privirea în tavan și cu picioarele într-un lighean cu apă rece. Să fim sinceri, nu trebuie să fii vreun geniu ca să pui întrebările alea. Nu le inventez eu pe toate. Cele mai multe îmi vin cu cinci minute înainte să plec pe teren. Unele îmi vin întâmplător, când mă uit la tv, prin ziare. N-ar avea nicun farmec să pun întrebări capcană, la care e evident că n-ar ști să răspundă. Le pun întrebări care au legătură cu viața și cu preocupările lor. Nu știu dacă sunt proști sau nu, dar eu nu mă duc cu gândul să-mi bat joc de ei. Nu le dau bani să-mi spună ce vreau eu să aud. Și, oricum, au o imaginație mult mai bogată ca a mea. Asta e clar. N-aș putea să le dau eu idei mai bune.

Pe ce criterii alegi zonele din care intervievezi oamenii?

Pe niciun criteriu. Plec la întâmplare. Am făcut majoritatea reportajelor în Prahova. Știu toate birturile. Toți bețivii. Toate curvele. Sunt la curent cu toate bârfele. Sunt oameni care îmi spun că am stricat imaginea județului în lume și mă întreabă de ce nu fac interviuri cu olimpici. Pentru că nu vreau, normal, mai ales că nu pun pe nimeni să se uite la emisiuni. Însă cel mai mult mă enervează ăia care spun că interviurile sunt trucate.

Sunt și oameni care dau răspunsuri ok la întrebări dar pe care îi scoți la montaj?

Pentru că nu sunt întrebări capcană, nu există neapărat răspunsuri corecte și greșite. Există unele plictisitoare, banale, pe care nu le bag. Însă e clar că îmi aleg niște personaje, pe care am ajuns să le „miros” de la distanță. Sunt oameni care au teorii despre viață, moarte, despre orice și care s-au antrenat la birtul din sat, acolo unde au pus cap la cap tot felul de informații. La început, întrebam și bețivi. Acum mult mai rar, pentru că pare simplu, deși e greu să scoți și de la ei informații exclusive.

Suntem toți uimiți de cât de bine îți păstrezi cumpătul. Cum te abții să nu râzi?

Omul ăla din fața mea trebuie să fie sigur că eu nu sunt acolo să-mi bat joc de el, să râd de el. Chiar dacă el vede că iese un tip din mașină și-l întreabă brusc de sexul în grup, când el se gândește la pensie și la faptul că n-are lemne pentru foc. Îmi mai vine și mie să râd, dar am antrenament și transform totul într-un zâmbet admirativ pentru teoriile lui, dacă pot să zic așa.

Au fost dăți în care te-a pufnit râsul și oamenii intervievați s-au enervat?

Nu s-a enervat nimeni că râd. Sunt unii care se supără când nu-i las să-și ducă teoriile la capăt. Sunt șocați că vreau să plec după vreo 30 de minute de când au început să vorbească. Sunt doamne care se supără că nu intru în casă, ca să-mi dea niște dulceață. Asta e problema, că eu primesc mită sub formă de borcane cu gem. E destul de trist și regret că nu m-am apucat de anchete serioase.

Care e filmarea ta preferată din ce ai făcut până acum?

Am un personaj preferat. E un tip din Vălenii de Munte pe care l-am întrebat despre Satana. Îmi vorbea despre Biblie, care îl impresionase profund. Și în timp ce-mi spunea de Dumnezeu, de sfinți, de Fecioara Maria, înjura toți șoferii care îl claxonau, pe care-i băga și-i scotea de peste tot. După care revenea brusc la Dumnezeu. Era genial!

Ce specialitate ai? Ești jurnalist sau te-ai apucat de asta din pasiune?

Se observă că n-am făcut jurnalistică, după cât de prost țin microfonul în mână. Uit să-l duc de multe ori și la gura mea. Am făcut Facultatea de Științe Economice, de la Târgoviște. O specialitate lungă, care sună frumos. Ceva cu management, contabilitate… Nu prea mi-a ajutat, pentru ca încă nu știu să transform foarte repede banii vechi în bani noi. După ce am scris o vreme la ziarul de sport și la alPHel, am ajuns cu pile la Prahova TV. Patronul de la ziar, Dragos Patraru, a ajuns director la acest post de televiziune. Și normal că mi-a zis: “Hai, bă, să faci si tu o emisiune aici, că nu avem cu ce să umplem spaţiul.” Bine că nu m-a pus sa prezint vremea.

Reportajele tale au foarte mare succes. Ești recunoscut pe stradă în Ploiești? Te oprește lumea să-ți zică ceva?

Eu nu prea apar în reportaje, așa că nu mă sufocă lumea pe stradă și nici nu prea îmi doresc. Mai sunt și oameni care mă recunosc. Și evident că cei mai mulți îmi pun aceeași întrebare obsedantă: „Unde-i găseşti, frate?”. Îi văd că se simt mult mai deştepți faţă de cei care apar prin reportaje, deşi de multe ori am dubii.