FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Lars von Trier

Interviu cu un geniu excentric care i-a distrus sufletul lui Björk.
1.6.12

Ori de câte ori Lars von Trier își lansează un film important, o face la Cannes. Se deplasează acolo într-o rulotă echipată special, pentru că detestă să călătorească și rareori se aventurează în afara Danemarcei lui natale, unde statutul său de comoară națională e întrecută doar de numărul de oameni care-l consideră un ciudat făr’ de pereche.
Toată lumea știe că e agresiv cu jurnaliștii, e un nevrotic mai mare decât toți oamenii pe care-i cunosc (laolaltă), iar ultimul său lung-metraj, Anticristul , este un film horror-ish explicit de perturbant, completat de mutilări genitale și animale vorbitoare. Lars von Trier își explică opera, așadar: „Am intrat în faza anală. Anticristul este căcat întins peste tot și toate. Nu mai sunt băiatul care să stea liniștit în spatele clasei.” Iar asta vine de la tipul care s-a făcut parțial cunoscut după ce-a împins-o pe Björk peste limite pe vremea când lucra cu ea la Dancer in the Dark . Nu c-am vrea să fim misogini la modul freudian cu voi, dar credem că parte din trăsăturile extreme a personalității lui au ceva de-a face cu a sa mamă. Ca să obții un fiu cu gene bune, ea probabil s-a dus și s-a tăvălit cu ceva tip deștept care n-a fost tatăl cu care Lars a crescut. Lars a avut parte de o „educație liberă,” în măsura în care a trebuit să-și găsească singur calea afară din vaginul ei, după care a fost lăsat să cutreiere pământul după bunul plac. Mai târziu, pe patul de moarte, mama lui Lars a recunoscut că bărbatul cu care a crescut nu era tatăl lui adevărat. Iar acum Lars este un geniu excentric, iar ea a obținut ceea ce vroia, până la urma urmei. Nu poți să câștigi mereu, nu?

VICE: Deci, despre ce-ar trebui să vorbim?
Lars von Trier: Nu știu, dar merci de reviste. The Mental Illness Issue  - foarte subtil din partea voastră.

Publicitate

Cu plăcere. Ce zici de propriile tale probleme mentale? De ce ți-e frică? 
Păi, eu sunt nevrotic în serie, ipohondru și mă sperie tot ce nu pot controla. Cred că filtrul meu mental e futut, înmagazinează mult prea multe lucruri și mă copleșește. Unii oameni pur și simplu se nasc cu filtrele futute. Așa că iau grămezi de pastile și mă văd cu terapeutul meu în mod regulat.

Ce fel de pastile?
Ascultă, am un psihiatru bunicel și n-o să stau să povestesc cu tine despre prescripțiile mele medicale. Cel pe care-l iau acum e oldschool, de dinaintea epocii de aur a Prozac-ului. Pare să funcționeze cât de cât, așa că sunt reticent în privința schimbării lui. Nu mi-e frică de pastile. Am încercat o grămadă de antidepresive diferite și nu am niciun fel de scrupule morale legate de ingurgitarea lor.

Dar scrupule artistice? Nu ți-e frică să-ți pierzi din creativitate dacă-ți repari filtrul defect?
Când mă simt prost, mă simt monumental de prost. Așa că dacă o pastilă mă poate face să mă simt mai bine dar m-ar face să prestez prost ca și regizor, m-ar cam durea în fund. Dar nu e ca și când aș băga un Valium și-un bax de bere. Nu mă amorțesc chiar de tot.

Cel mai nou film al tău, Anticristul , a stat mult timp în faza de pre-producție, și, când i s-a dat într-un final drumul, toată lumea din Danemarca era ceva de genul, „Lars s-a întors în top!” S-a întors în top de unde, mai exact? 
Acum doi ani eram în plină depresie. Nu mă puteam ridica din pat. Cred că fricile și fobiile mele s-au amplificat prea tare și sistemul meu a avut nevoie să se reseteze și să se încarce. Era ca și când corpul meu își dăduse shut-down ca să mă salveze de propria-mi minte. Am o fobie a controlului compulsivă, dar în unele momente trebuie să cedezi, iar când am făcut asta n-a fost deloc neplăcut pentru mine.

Publicitate

Așadar te simțeai mai bine când ai început să filmezi Anticristul ? 
Deloc, dar ca să ieși din depresie trebuie să te vezi cu alți ochi la un moment dat, să-ți forțezi drumul afară din mizerie și să îți introduci niște ritualuri în program. Când am făcut Anticristul mă împotriveam propriei mele stări psihice, deși eram departe de a mă fi întors în top. Odată ieșit Anticristul din mâinile mele, l-am urmat și am încercat să fug de problemele mele generale legate de control. A fost o experiență oribilă.

Îți folosești conflictele personale în munca ta de regizor?
Desigur. Trebuie să existe o luptă, și nu doar cu demonii mei interiori. Adesea îmi setez limitări, așa cu am făcut și cu Dogme . Îndepărtând unele opțiuni din unele zone, ajungi să te focusezi cu totul în alte zone și îți regândești poziția față de lucruri. Tarkovsky a făcut cele mai bune filme din carieră sub cenzura sovietică.

Când ți-ai dat seama că ai probleme mentale?
Destul de timpuriu. Când eram mic îmi era cumplit de frică c-o să mor în somn, gen să nu mă mai trezesc. Școala a fost de asemenea îngrozitoare pentru mine, mi-a fost greu să trec prin ea. Clasa mi se părea un spațiu claustrofob. De asemenea, eram terifiat să merg la școală pentru că știam că miștourile la adresa mea nu se terminau niciodată. Nu eram fizic capabil să mă apăr, dar în același timp eram puțin îngâmfat și nu mă lăsam. E o combinație căcăcioasă, așa că la un moment dat m-am oprit din a evita confruntările.

Publicitate

Și ai avut și niște părinți foarte liberali care nu considerau că ar trebui să faci nimic împotriva voinței tale?
Da. Școală, dentist, ce era să fie, eu eram șef peste toate de la o vârstă timpurie. Oricum, după ce-am chiulit de la școală o vreme, am fost sunat și rugat să-i fac o vizită consilierului psihologic din școală. Aveam vreo 12 ani. Mi-a spus că dacă mai fac asta o să vină poliția să mă ia pe sus. Gen, asta era suma întregii sale înțelepciuni. Știam că e bullshit.

Hai să mai vorbim despre copilăria ta. Aveai o cameră video de 8-mm și părinții tăi comuniști te tot târau după ei în tabere de nudiști…

[râde ] Văd direcția în care te îndrepți cu întrebarea asta, iar răspunsul e „Nu.” N-am filmat nimic din toate astea. Pentru mine, ca și copil, erau lucruri perfect normale, pentru că părinții mei nu erau pudici sau jenați în privința corpurilor lor.

Iar în Anticristul ai avut șansa să încerci pe pielea ta toate greutățile prin care trece un regizor de filme porno. Poți să-mi povestești despre dublura pulii lui Willem Dafoe ? 
Oh da, Horst. Era acest actor porno pe care-l foloseam pentru close-up-urile scenei cu ejacularea. I s-a făcut laba 15 minute și niciunul dintre noi nu înțelegea de ce nu-și dă drumul. S-a dovedit că aștepta un semnal. Greșeala mea, bănuiesc.

Anticristul (2009)

Așadar, cum privești nudismul ca și adult? Din perspectivă privată, vreau să spun.

Sunt cât se poate de pro! Încerc să limitez uzul slipului de înot pe cât de mult posibil. E amuzant, pentru că atunci când avem actrițe americane prin preajmă, ele se dau de ceasul morții când sunt femei goale în vestiarul de fete. Bănuiesc că e o diferență culturală.

Publicitate

Da, apropo de asta, ești reticent față de a face Wasington și față de a termina trilogia americană pentru că nu mai vrei să calci pe coadă și mai mulți americani?

Nu vreau să-i calc pe coadă la modul ăsta, dar pe de altă parte cred că industria filmului american este extrem de dominantă și că puțină rezistență prinde bine.

Într-un interviu cu câțiva ani în urmă ai descris prezența unui președinte negru în 24 , ca fiind bolnav de corect din punct de vedere politic. PWND!

Da, nu mă așteptam la asta, dar cred că e o evoluție foarte plăcută. Cel puțin atâta timp cât nu vor alege o femeie.

Așa.

Glumesc, desigur.

Bine-nțeles, dar pare că-ți place să iei peste picior femeile și ai făcut-o bucăți pe Björk. Pentru numele lui Dumnezeu, omule, ce-i greșit la tine?

Poate pentru că nu m-am descurcat niciodată bine în conversații cu femeile, dar atunci când lucrează pentru mine au un contract și trebuie să mă asculte și să facă ce le zic.

O chestie de genul răzbunarea–tocilarului?

Pe bune, e adevărat că am forțat-o mult pe Björk, poate prea mult, dar am fost și foarte mulțumit de randamentul ei. A dat tot ce-a avut. Ca și regizor faci ce poți ca să obții spectacolul pe care ți-l dorești, ăsta e jobul tău și uneori trebuie să sapi în experiențele și amintirile din trecutul oamenilor ca să obții ceea ce cauți. De obicei am o relație foarte bună cu actrițele cu care lucrez, dar cu Björk nu m-am înțeles.

Publicitate

Și acum nu mai vrea să joace deloc.

Da, și asta nu e tot. I-a scris și lui Nicole Kidman o scrisoare care-i spunea să nu facă Dogville .

Pe bune? Ce spunea?

A spus că i-am distrus sufletul.

Duamne, asta e cel puțin abstract.

O fi vreo chestie islandeză. Cu siguranță nu-mi pun în cap să distrug sufletele oamenilor.

OK, și atunci când nu distrugi suflete cum te distrezi? Am auzit că ești cam nebun cu armele.

„Nebun cu armele” e puțin dur. E mai mult vorba de o fascinație pentru detalii și mecanici fine. Când eram copil am citit toate cărțile James Bond și acolo apăreau descrieri despre cum să treci de la Beretta la Walther pentru că Walther-ul nu se blochează niciodată. Mi-au plăcut chestiile de genul ăsta.

Deci nu e vorba de obsesia ta față de control?

Păi, poate e așa pentru că n-am crezut niciodată că voi fi în stare să câștig în vreo bătaie fizică, dar sincer n-am avut nicio fantezie cu mine îndreptând arma spre o altă ființă umană. Doar în ocazionala rață.

Așadar îți place să mergi la vânătoare, atunci?

Da, dar asta nu se-ntâmplă la fel de des pe cât mi-ar plăcea. Nu sunt un vânător realizat, deși am o pușcă.

Cum s-o formulez pe asta… Ai o nevastă și copii. Nu ți-e teamă că atunci când e foarte dezordine la tine în cap, ai putea pune mâna pe puș și…

Să-mi execut familia?

Da, exact.

Nu chiar. Cred că atunci când oamenii fac asta, e adesea datorită faptului că nu au unde să-și exteriorizeze frustrarea și o înmagainează până explodează. Dacă vrei să omori pe cineva n-ai nevoie de o pușcă. Vreau să spun că și un cuțit de bucătărie ar fi suficient. Dar, pe bune acum, nu cred că oamenii ar trebui să se omoare între ei, pe bune.

Publicitate

Ăsta e citatul tău definitor?

Da, te rog. De asemenea, am și alte hobby-uri mai puțin agresive, cum ar fi grădinăritul.

Grădinăritul?

Da, dar dacă mă gândesc mai bine, nu e tocmai cel mai bun exemplu. Mă pune într-o lumină total idilică, știi, aia a grădinarului lipsit de griji care se rezemă de-o sapă uitându-se la nori cum trec. Însă grădinăritul este, în esență, un genocid etnic în care tu ești Dumnezeu și decizi să ai grijă de conopidă, eliminând orice altceva din jur. La sfârșitul întregului masacru, hăcuiești conopida și-o mănânci. E o mizerie sângeroasă.

Deci e vorba numai de control pentru tine?

Foarte mult.

Care e ideea ta de fericire, să deții controlul?

Da, să mă aflu pe un platou de filmare unde toată lumea face ce le spun eu să facă.

Hai, pe bune, ce-l face pe Lars von Trier fericit?

Bine, Lars von Trier vrea să fie supus! Să piardă controlul pentru un moment scurt, dar fericit. Supunerea.

Traducere: Iris Opriş