Am vorbit cu părinţii mei ca să aflu cum se distrau în România anilor ‘70

Ai mei n-au ratat mai nimic față de studentul de astăzi, ba chiar cred că au fost mai câștigați fără rahatul virtual din zilele noastre.
21.4.16

Mama mea, prima din stânga, într-o tabără de schi de la Curmătura, în 1975. Fotografii din colecția personală a părinților mei.

Dintotdeauna am fost fascinată de pozele alea vechi, alb-negru, din tinereţile alor mei, știi și tu, pozele alea cu grupuri de oameni îmbrăcaţi ca la Woodstock sau ca în clipurile Beatleşilor. O grămadă de poze de dimensiuni mici, cu margini albe dantelate, în care vezi, ca în cazul meu, că ai tăi au fost nişte tipi foarte cool şi că, cine ştie, poate chiar se distrau mai bine decât ai făcut-o tu la aceeaşi vârstă.

Ce e sigur însă, e că au mai multe poze decât ai tu din facultate, iar asta te face să te simţi un pic penibil, căci nu e ca şi cum în anii '70 am trăit vreun boom tehnologic. Cum ai mei s-au cunoscut pe când erau amândoi studenţi la Agronomie, între anii 72 şi 77, mi-am zic că au cu siguranţă nişte poveşti din facultate care să mă lămurească cum era cu distracţia pe atunci. Așa că i-am luat la o discuție.

Întâlnirile aveau oră maximă

Amintiri dintr-o tabără din Făgăraș

Ideea e că, pe atunci, era mai greu cu întâlnirile sau cu chefurile prin cămine, pentru simplul fapt că un chef doar între fete sau doar între băieţi nu prea avea niciun farmec. Da, ai înţeles bine, pe vremea aia vorbim de cămine de fete, respectiv de băieţi, iar cele mixte erau doar alea în care intrai cu verigheta pe deget, adică căminele de căsătoriţi.

„Nici nu aveau voie băieţii în căminele fetelor. Când unul venea să se întâlnească cu o fată, o aştepta jos, într-un fel de salon, iar studenta care făcea de serviciu pe cămin era trimisă la camera cutare s-o cheme pe cutăriţa", mi-a zis maică-mea.

Noroc cu faimoasa casă de cultură a studenţilor Preoteasa şi cu seara de muzică şi dans care se organiza în fiecare sâmbătă seară. Acolo veneau studenţi de la toate facultăţile, de ambele sexe, şi aveai şansa să mai cunoşti şi tu pe cineva şi, cine ştie, să mai ieşi a doua zi cu el la un cico de 75 de bani.

Beţele în roate tot regimul de pension de la cămin ţi le punea: la 12 noaptea trebuia să fii înapoi, altfel riscai să dormi în Herăstrău. Cât despre locurile pe unde doi îndrăgostiți mergeau, maică-mea îmi face o enumerare succintă: „La teatru, la operă, operetă şi la film, la cinematografele din apropiere de Agronomie, de la Chibrit şi 1 Mai".

Citește și: Ce probleme aveau bunicii tăi când erau tineri în anii '50

Cam aceleaşi amintiri le are şi tatăl meu, despre discoteca de la Preoteasa, singura, de altfel, din Bucureştiul anilor '70.

„Se ţineau şi concursuri de dans acolo, din câte îmi aduc eu aminte. Mai veneau şi formaţii sau brigăzi artistice de satiră şi umor, cum li se zicea pe atunci, de la Medicină, ASE… Iar când aveam chef de o bere şi un mic, ne duceam mai mulţi la un restaurant din apropierea facultăţii de Agronomie, unde este acum Romexpo. În plus, mergeam des în Herăstrău şi ne plimbam cu barca pe lac. Şi până la cutremurul din '77, ne duceam aproape săptămânal la Operetă. Concerte ca acum nu prea îmi amintesc să fi fost în Bucureşti: Phoenix sau Savoy stăteau mai mult iarna la munte, vara la mare, pe aici greu îi prindeai".

Băuturile preferate erau coniacul albanez, Merlotul roşu și berea

Părinții mei (rândul de sus, primii doi din dreapta), la cununia civilă din ultimul an de facultate

Și că tot a venit vorba de mare, am fost surprinsă şi nu prea să aflu că şi acum 40 şi ceva de ani tot Costineştiul era IN, ca să zic aşa. Se făceau tabere acolo, iar studenţii erau cazaţi tot în veşnicele căsuţe din piatră de lângă lac. Şi tot la perimetrul campusului se rezuma, în mare parte, distracţia. Exista acolo un fel de loc de întâlnire unde se strângeau seara studenţii, pentru muzică şi dans.

Chefuri în cămine, ca acum? Nu prea. „Ceaiurile", că aşa se spunea petrecerilor pe vremurile alea, se făceau mai degrabă în oraş, la câte un coleg bucureştean. Principiul era acelaşi: muzică şi dans.

De băut, în afară de ceai, Cico sau Pepsi-ul ăla la sticlă atât de greu de găsit, era celebru pe atunci un coniac albanez Scanderbeg, cel mai căutat şi cel mai bun de pe piaţă. Sau Merlotul roşu sau nelipsita bere.

„Noi, studenţii de la Agronomie făceam multă practică. Seara, când terminam, ne strângeam la unul în cameră şi jucam remi pe bere. Eram patru prieteni, doi dintr-o grupă, doi din altă grupă, şi când făceam practică de tractoare la Ştefăneşti, jucam remi pe perechi. Miza era o ladă de bere. Era bere la sticlă de jumătate pe atunci. Ne apucam de joc pe la nouă seara şi mai terminam dimineaţa la cinci. Iar la șapte-opt trebuia să mergem iar la practică", îmi spune taică-miu.

Tot el mă lămureşte cum era şi cu muzica în anii '70. Petrecerile sau „ceaiurile" se puneau în mișcare cu ajutorul celor mai performante magnetofoane cu role din anii ăia, Tesla, marcă din Cehoslovacia. Nu aveau boxe şi erau foarte grele, abia puteai să le ridici. Sau mai avea câte un coleg un casetofon, adus din afară, marcă japoneză, şi lucrurile se simplificau.

Ce se asculta? Cornel Fugaru, Phoenix, Savoy, Roşu şi Negru, dar şi chestii internaţionale, precum Elvis Presley şi Beatles, doar erau în anii lor de glorie pe atunci. Şi chiar dacă vorbim de timpuri comuniste, muzică se găsea, mai ales pe la colegii africani, cu mai multe relaţii prin Germania sau Italia.

La modă erau paltoanele Alain Delon

Bun, ce se fuma? Ţigările Amiral şi Snagov sau BT bulgăresc.

„Dar când eram în sesiune şi n-aveam ţigări, fumam şi Carpaţi de stingeam. Kent nu prea se găsea sau dacă se găsea, tot pe la studenţii străini, erau scumpe şi dacă nu le fumai tot timpul nu avea sens. Snagovul se găsea mereu."

OK. Deci aveai unde să te distrezi, ce să asculţi, ce să bei şi ce să fumezi, dar cu ce te îmbrăcai? Tot ce știm din perioada respectivă era că hainele din magazinele de stat, Cocor, Bucureşti sau Unirea, arătau cam cum sunt astăzi tendinţele prin Coreea de Nord. Dar te descurcai, aşa cum o făcea maică-mea, mai ales că pe atunci fusta mini nu fusese declarată încă inamic de stat.

„Blugi mai buni, Levi's sau Lee, tot pe la studenţii africani găseai sau de la cei din Constanţa, care îi cumpărau de la marinari. Sau din magazinele care vindeau în valută, de unde cumpărau cei care îşi puteau justifica, bineînţeles, valuta şi îi mai vindeau. Foarte greu se mai făcea rost pe vremea aceea şi de cojoacele Alain Delon, foarte la modă pe atunci. Sau mai era mare nebunie cu nişte fâşuri care se băgau numai în Bucureşti, în nişte magazine de pe Lipscani, iar când băgau marfă îţi rupeai hainele să apuci să-ţi cumperi unul. Erau nişte fâşuri lungi, aduse de afară. Fâşul şi cojoacele Alain Delon erau, pe atunci, hainele moderne, într-o vreme în care se mergea mai mult la costum."

All in all, aș zice că ai mei n-au ratat mai nimic față de studentul de astăzi, care știe cu ce se mănâncă socializarea, dar care preferă, de multe ori, să omoare distracţia asta pe viu cu rahatul virtual.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre anii '70:
Fotografii cu viața boemă din New York-ul anilor '70
Andrei Pandele a documentat satul românesc din anii '70, până-n zilele noastre
Pornografie din anii '70