De ce nu e bine să te bucuri că rămânem fără ore de istorie în școala generală

Cu cât cunoști mai multă istorie locală, cu atât ai șanse mai mari să bei liniștit o bere.
5.2.16

Fotografie din colecția Costică Acsinte. Dacă ești curios să vezi toate bijuteriile din serie intră pe contul de Flickr Costică Acsinte, aici.

Acest text a apărut ca o reacție la intenția Ministerul Educației de a elimina o oră de istorie la clasele a V-a, a VI-a și a VII-a. Poți citi mai multe aici. În prezent, proiectul se află încă în dezbatere publică: urmează să se decidă dacă va fi validat „din punct de vedere științific‟ și avizat de către ISE (Institutul de Științe ale Educației).

Ca să înțelegem de ce trebuie să păstrăm istoria în școală, în forma în care e, trebuie să ne imaginăm că niște gherțoi se încaieră într-o cârciumă din cauza unei maimuțe botoxate. La înghesuială, în timp ce își rup coastele, maimuța încasează și ea un pumn în ochi, unul din mârleți sparge o sticlă de bere cum a văzut în filmele cu Jackie Chan și sare să taie gâtul altuia, chelenerițele chirăie, vin jandarmii să-i bage la dubă, intelectualul grupului refuză să scoată buletinul până când nu-i arată și jandarmii legitimațiile – și tot așa, o mică distracție de vineri seară.

Și ce are de-a face asta cu istoria? Are, așteaptă puțin. Câțiva pumni împărțiți în cârciumă vor căpăta proporții epice după ce băieții vor termina de scris declarațiile la secție, bătălia pentru Mordor va fi pistol cu apă pe lângă cei trei pumni împărțiți la „Casa prieteniei". Eroii își vor reconfirma reciproc faptele de vitejie - „Ai văzut când l-am scuipat? - Da coa', da' tu m-ai văzut că voiam să-i dau cu scaunul în cap?". Epopeea orală va avea o altă formă în scris: conform declarațiilor de la secție, nimeni nu a dat niciun pumn și totuși toată lumea a încasat – un paradox explicat agramat în procesul verbal al jandarmilor care cuantifică penal fiecare acțiune, împărțind judicios amenzile.

Dacă locanta are camere de filmat, mica îmbrânceală are șanse să ajungă la televiziune, unde o voce de reporteriță speriată va vorbi de găștile de cartier care terorizează consumatorii liniștiți.

Așa se scrie istoria, din fapte mici, cu multe versiuni. Peste cinci sute de ani, procesul verbal prost scris al jandarmilor va da bătăi de cap lingviștilor, iar antropologii vor scrie despre ritualurile de împerechere în cartierele Bucureștilor. Legenda încleștării de la „Casa prieteniei" are șansa să se transfome în baladă cu autor anonim, în care nu mai contează precizia milițienească, ci esența faptelor: Gicu o iubește pe Vera, dar Vera umblă după Roberto, așa că Gicu îi sparge capul lui Roberto.

Exemplul acestei istorii mici ne arată de ce este bine să învățăm la școală istoria mare.

1. Istoria ne ajută să înțelegem lumea mai bine

Un băiat deștept învață din greșelile proprii, dar un băiat cu adevărat deștept învață din greșelile altora – așa zicea bunicul. După ce ai văzut știrea cu bătălia de la „Casa Prieteniei", clar că nu mai calci în cârciuma aia, decât dacă vrei să intri și tu în istoria cartierului.

Cunoașterea trecutului pătat cu sângele vărsat din zeci nasuri sparte te ajută să navighezi în siguranță printre cârciumi: „Aici nu intru, că aici și-a luat-o Roberto, dincolo nu e bine, că pe-acolo umblă Fane…".

Cu cât cunoști mai multă istorie locală, cu atât ai șanse mai mari să bei liniștit o bere.

2. Istoria creează identități colective

Revenind la „Casa prieteniei", în focul luptei este posibil să se audă un strigăt ritualic: „Tu știi cine sunt io? Io sunt Fane, bă! Io sunt de pe Viilor!". În vechime, la turniruri, heralzii anunțau numele și originile cavalerilor, alături faptele lor de vitejie.

Strigătul lui Fane poate ridica de la masă un non-combatant, care va simți chemarea străbunilor cum îl zguduie: „Cine ești tu, să te iei de Fane?!?". Iar strigătul mândru „Și io sunt de pe Viilor!" îl va arunca în miezul încleștării pe anonimul care va vrea să confirme faima locului de origine.

3. Istoria ne arată greșelile – pentru a nu le repeta

Să presupunem că Fane și anonimul loial ies boțiți de la „Casa prieteniei" - anonimul va ține minte că nu este indicat să sari la bătaie cu patru frați, chiar dacă sunt de pe Olteniței. Maimuța botoxată cu ochiul umflat va ști să nu se bage data viitoare între Gicu și Roberto.

Iar viteazul cu sticla spartă va înțelege că o amendă penală intră la cazier și dăunează șanselor de angajare ca paznic de noapte sau taximetrist.

4. Istoria ne prezintă modele

Vrei să fii ca Gicu? Îl urmărești cu atenție cum a combinat-o pe Vera, cum a dus-o la pizza, cum i-a spart nasul lui Roberto, te îmbraci ca el, cu tricouri din Spania „Puta madre", bei vin cu cola și nu-ți plătești amenzile.

Sau asculți de nea Dorel, te faci electrician și te apuci de muncă. Sau îți iei bacul și te duci la facultate. Istoria cartierului îți prezintă o mulțime de opțiuni. Tanti Safta cronicăreasa știe tot ce a făcut fiecare, trebuie să o asculți câteva ore și te orientezi încotro vrei s-o apuci.

5. Istoria ne ajută să înțelegem schimbarea

După ani și ani vei afla că Gicu tocmai ce a ieșit de la pușcărie și a anunțat că s-a cumințit: face nuntă cu Vera și se duce la muncă. Și îți amintești trecutul glorios al lui Gicu, cum a început la 12 ani să scuipe babele de pe scară și a rămas repetent într-a opta și nu și-a luat bacul și cum și-a făcut un nume lovind cu pumnul și apoi n-ai mai auzit nimic de el pentru că s-a dus la pușcărie. Să fi ajuns Gicu la pușcărie pentru că la 12 ani scuipa babele pe scară? Sau pentru că a rămas repetent într-a opta?

Citește și: Românii sparg bani pe mașini scumpe, la fel cum o făceau pe căruțe, la 1800

Documentele oficiale spun că Gicu a ajuns la pușcărie pentru tâlhărie, dar deja știm că istoria e o sumă de fapte văzute din mai multe puncte de vedere. De exemplu, Gicu este 100% sigur că a ajuns la pușcărie pentru că l-a turnat Roberto, în vreme ce tanti Safta e sigură că asta îi era soarta, mai ales după ce a scuipat-o și înjurat-o pe doamna Anton de la patru.

Dacă ai timp de pierdut, te gândești zece minute la viața lui Gicu și îți dai seama că există o cauzalitate cronologică a faptelor. Că Gicu ar fi putut în orice moment să-și schimbe istoria și că alegerile lui i-au determinat destinul.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre istoria României:
Scurtă istorie a internetului românesc
PSD a șters 60 de ani de istorie și l-a făcut pe Iliescu disident comunist
Scurtă istorie a deceselor din România, de care nimeni nu se face vinovat