Cȃt mai au oamenii de ştiinţǎ până ne transformă pe toţi ȋn genii?

Lui Jason Padgett nu ȋi plǎcea matematica ȋn copilǎrie. Vȃnzǎtorul de saltele chiar o detesta cȃnd era ȋn şcoalǎ, dar totul s-a schimbat ȋn 2002, anul ȋn care a fost jefuit la ieşirea dintr-un bar de karaoke din Tacoma, Washington. Incidentul s-a soldat cu o contuzie severǎ al cǎrei efect a fost capacitatea de a vedea totul sub formǎ de fractali. Mai mult, a ȋnceput sǎ vorbeascǎ tot timpul despre pi. El e unul dintre cele 30 de cazuri de „sindrom al savantului accidental", un fel de afecţiune în urma loviturilor la cap care te transformă în geniu.

Darold Treffert este un cercetător de la Wisconsin Medical Society care şi-a dedicat viaţa studiului „savanţilor accidentali". El acordǎ o atenţie deosebitǎ situaţiilor de tipul Padgett, ȋl intereseazǎ oamenii care dobȃndesc brusc calitǎţi de tip Rain Man ca urmare a traumelor. L-am sunat sǎ ȋl ȋntreb care sunt noutǎţile din domeniu la scurt timp dupǎ ce i-am citit ultimul articol retipǎrit ȋntr-o ediţie specialǎ a revistei Scientific American .

VICE: Cum aţi ajuns sǎ studiaţi „savanţii accidentali"?
Darold Treffert: Pe primul l-am cunoscut ȋn `62, la scurt timp dupǎ ce ȋmi terminasem rezidenţiatul ȋn psihiatrie. Tocmai ȋmi fusese repartizatǎ sarcina deschiderii unei unitǎţi psihiatrice ȋn Wisconsin. Din opt sute de pacienţi, ȋn jur de 20 erau sub 18 ani, aşa cǎ am hotǎrȃt sǎ le dedicǎm o unitate specialǎ celor cu probleme de autism. Printre cei 20 se aflau trei care mi-au atras atenţia: unul era un bǎiat care reuşise sǎ ȋnveţe pe de rost ȋntreaga reţea de autobuze din oraşul Milwaukee. Dacǎ ȋi spuneai numǎrul autobuzului şi ora din zi, bǎiatul ǎsta putea sǎ ghiceascǎ ȋn ce colţ din oraş erai. Altul suferea de handicap sever şi era şi mut, dar putea sǎ ȋţi recompunǎ o imagine vǎzutǎ anterior dintr-un puzzle cu două sute de piese. Cel de-al treilea era un fel de almanah pe picioare: omul ştia tot, trebuia doar sǎ-l ȋntrebi ce s-a ȋntȃmplat ȋntr-o anumită zi din istorie.

Care e particularitatea aia neurologicǎ ce te face „savant accidental"?
Treaba merge cam aşa: funcţia unei zone din creier care a fost afectatǎ de o leziune (de obicei ȋn situaţia ȋn care e vorba de emisfera stȃngǎ) e preluatǎ de un ţesut intact din altǎ parte a creierului. Aşa ȋncearcǎ creierul sǎ corecteze dezechilibrul. Reconectarea centrilor nervoşi cu regiunea nouă permite activarea potenţialului latent, care uneori este extraordinar. Noi ȋi zicem procesul celor 3 R: RECRUTAREA ȋn schema funcţionalǎ a ţesutului intact, RECONECTAREA sa la restul creierului, urmatǎ de RELANSAREA proceselor cerebrale ȋmbogǎţite cu noi capacitǎţi.

Majoritatea acestui gen de savanţi demonstreazǎ abilitǎţi muzicale, artistice, de calcul calendaristic, de procesare aritmeticǎ rapidǎ sau vizual-spaţiale. Cȃnd capacitǎţile astea sunt ȋnnǎscute, ceea ce e destul de frecvent, noi ştim cǎ vǎtǎmǎrile dateazǎ din perioada sarcinii sau a vȃrstelor foarte mici.

Cum aratǎ pe ecranul tomografului diferenţa dintre un „savant accidental" şi un geniu „normal"?
Din cȃte ştim acum, copiii supradotaţi, geniile şi „savanţii accidentali" sunt foarte similari. Diferenţa ar fi vǎtǎmarea cerebralǎ, care la „savantul accidental" e compensatǎ de cȃte o abilitate complementarǎ. La genii nu gǎseşti leziuni neuro sau zone care fac treaba altor zone. Ȋn ziua de azi, cȃnd vezi pe cȃte unul genial ȋţi vine ȋn minte Rain Man şi îţi zici că „ǎsta sigur e d-ǎla". Nu e deloc aşa: copiii supradotaţi şi geniile diferǎ [de „savanţii accidentali"].

„Sindromul savantului accidental" este, din pǎcate, foarte rar, iar oamenii de tipul ǎsta sunt ȋmprǎştiaţi peste tot prin lume. Cred cǎ ar fi de folos un institut care sǎ ȋi studieze, un loc ȋn care sǎ putem aduce laolaltǎ suficient de mulţi „savanţi", copii supradotaţi şi genii ȋncȃt sǎ ȋi putem studia prin comparaţie. Doar aşa am putea vedea clar dacă există diferenţe neurologice şi care sunt acestea. Dacǎ studiezi doar anatomia diferenţelor dintre un creier de geniu şi unul de „savant accidental" pe ecranul tomografului, nu rezolvi nimic, fiindcǎ chiar nu sunt diferenţe. Particularitǎţile ȋncep sǎ aparǎ ȋn analizele de rezonanţǎ magneticǎ funcţionalǎ, aşa cǎ rǎspunsul corect cred cǎ e: `om trǎi şi-om vedea. Important e sǎ continuǎm.

Dacǎ presupunem cǎ fiecare dintre noi avem astfel de capacitǎţi latente, iar eu cred cǎ le avem, cum am putea sǎ le exploatǎm fǎrǎ sǎ fie nevoie de atacuri cerebrale sau alte accidente declanşatoare? Eu cred cǎ putem deveni mai inteligenţi dacă ne folosim de capacitǎţile aflate ȋn stare latentă, cu asta mǎ ocup acum: cercetez cum putem face saltul cognitiv fǎrǎ dezavantajul incidentelor care ne afecteazǎ sistemul nervos.

Cȃt mai avem pȃnǎ cȃnd oamenii de ştiinţǎ ne pot transforma pe toţi ȋn genii?
Nu ştiu dacǎ ştiaţi, dar australianul Allan Snyder se foloseşte ȋn cercetarea lui de o tehnicǎ interesantǎ pe care el o numeşte RTMS: este vorba de o procedurǎ care foloseşte pulsaţii magnetice rapide. Odatǎ aplicate pe suprafaţa scalpului, ele pot opri o parte a creierului, iar tehnica asta este acceptatǎ de lumea medicalǎ pentru studiul epilepsiei. Ipoteza pe care el a formulat-o are la bazǎ munca doctorului [Bruce] Miller, cel care, dupǎ ce a studiat un grup de 12 pacienţi ce sufereau de demenţǎ, a constatat cǎ avansul bolii avea ca efect secundar dezvoltarea unor abilitǎţi intelectuale impresionante. Observaţiile lui Miller asupra pacienţilor care prezentau leziuni ȋn zona temporalǎ, i-au dat lui Snyder o idee: „Oare am putea genera schimbǎri calitative ȋn funcţionarea creierului dacǎ am imobiliza temporar pǎrţi ale emisferei stȃngi?" Rezultatele au confirmat ipoteza, iar Snydera inventat ceva botezat Casca Gȃnditoare, care funcţioneazǎ odatǎ ce ţi-o pui pe cap. Putem spune, deci, cǎ tehnologia ne ajutǎ sǎ ne apropiem de momentul „tuning-ului cerebral".

Existǎ şi alte moduri ȋn care ne-am putea dezlǎnţui geniul latent, fără să folosim invenţiile astea?
Pe termen lung, nu cred cǎ vom avea parte de cine ştie ce invenţii tehnologice extraordinare, deşi sunt unii care spun cǎ vom avea ȋn curȃnd posibilitatea de a ne „porni" sau „opri" unele capacitǎţi cu ajutorul tehnologiei. Meditaţia ar putea fi o metodǎ bunǎ de accesare a diferitelor circuite din creier. Cineva mi-a scris recent cǎ pǎrerea lui este cǎ pe mulţi pensionari ȋi conduce cǎtre hobby-uri noi nu neapǎrat cantitatea imensă de timp liber, cȃt leziunile apǎrute ȋn creier odatǎ cu ȋmbǎtrȃnirea cerebralǎ, leziuni ce genereazǎ indirect noi aptitudini. Probabil cǎ e adevǎrat.

Dacǎ toţi ar putea deveni genii prin procese induse medical, nu credeţi cǎ lumea ar fi cuprinsǎ de haos?
Cred cǎ cu cȃt reuşim sǎ ne accesǎm potenţialul latent mai mult, cu atȃt ne va fi mai bine. N-o sǎ putem fi toţi ca Picasso, Mozart sau Einstein, deci nu cred cǎ am avea fiecare parte de o avalanşǎ de aptitudini noi. Dacǎ am putea sǎ mobilizǎm noile capacitǎţi, sunt sigur cǎ am putea sǎ ni le şi gestionǎm. Şi cred cǎ societatea noastrǎ ar fi tot echilibratǎ.

Oamenii care şi-ar pune casca gȃnditoare pe cap ca să devină un super-pianist n-ar putea mǎcar spera la un upgrade artistic?
Diferenţa dintre ȋnainte şi dupǎ existǎ, evident, dar nu se situeazǎ ȋntotdeauna la nivelul excelenţei. Steven Wiltshire e „savant congenital" şi poate sta o sǎptǎmȃnǎ pe un desen ȋn care, odatǎ terminat, se pot vedea reprezentate fidel toate clǎdirile cu toate ferestrele lor pe care le-a vǎzut ȋntr-un zbor de 45 de minute deasupra Londrei. Asta e ceva rar, chiar şi la nivel de „savant". Cred cǎ talentele noastre ȋnnǎscute ne vor scuti de aşa ceva şi mai e şi compromisul: cȃştigi ceva, dar pierzi altceva. Ar trebui sǎ venim cu un mecanism fǎrǎ efecte secundare, dar pȃnǎ acolo mai avem destul.

Traducere: Radu Negoiţă

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre genii:
Mensa este o organizaţie de masturbare intelectuală reciprocă Caprele sunt cele mai tari genii din curtea omului Cu leapşa literară poţi să fii fruntaş în satul tău