Cum îţi revii după ce ai încercat să te sinucizi

„E puţin probabil să mă mai simt vreodată atât de deprimat ca atunci," spune Jaabir în timp ce-mi zâmbeşte din colţul opus al mesei. „Am fost jefuit săptămâna trecută, într-un mod violent. Am fost împins de pe bicicletă şi-am căzut într-un şanţ. Toate lucrurile mi-au fost furate. Abia mi-am revenit fizic, dar psihic încă sunt afectat. Dar, pentru că am reuşit să ţin piept tuturor experienţelor dureroase din viaţa mea, simt că asta m-a întărit în lupta cu orice altceva va urma."

În iunie 2014, Jaabir, care pe-atunci avea 28 de ani, era să-şi ia viaţa. Un membru al unei patrule afiliate bisericii l-a găsit şi, după ce i-a vorbit timp de 30 de minute, l-a convins să dea înapoi. Era un moment critic. „Totul era prea mult. Dacă aş fi ştiut că existau oameni cu care să vorbesc, care voiau să mă ajute, nu m-aş fi urcat nici în ruptul capului."

Jaabir şi cu mine suntem într-o cafenea la parter, aproape de biroul lui din centrul Londrei. Au trecut opt luni de când a fost atât de-aprope de sinucidere. E simpatic, carismatic şi vorbeşte elocvent despre experienţa lui, e dornic să discute despre frica şi ruşinea cu care se luptă cei care suferă de tulburări mintale şi au încercat să se sinucidă.

„Iniţial n-am vorbit despre boala mea, pentru că mi-era frică de ea. În ţara asta, avem tendinţa să ne ascundem emoţiile şi lucrul ăsta ne omoară. La început, mi-a fost foarte ruşine. Credeam că asta îmi taie din bărbăţie. Abia mai târziu mi-am dat seama că exista o plasă de salvare în jurul meu.

Dacă ai senzaţia că o furtună invizibilă îţi apasă pe creier, dar te simţi obligat să-ţi muşti limba ca să nu perturbi echilibrul fin al societăţii, n-o face. Reacţiile oamenilor te vor surprinde. Nu-i uşor să-i spui mamei tale sau celui mai bun prieten că ai vrut să te sinucizi, dar sinceritatea a fost primul pas în recuperarea mea."

Stigmatul din jurul bolilor mintale poate să se agaţe de gânduri negative ca o lipitoare şi să formeze o relaţie distructivă, simbiotică. „M-am îndepărtat de toţi. Nu cred că-s mulţi oameni care ar putea să înţeleagă problema asta, aşa că mă prefac că-s curajos. Dar nu-i nicio ruşine să nu fii ok. Nu-i vina ta. Spune-le şi celorlalţi. Acceptă-te în mintea ta."

Frica de-a nu fi înţeles de ceilalţi poate, desigur, să îngreuneze relaţionarea cu oamenii. „Momentul în care am realizat că ceva nu era în ordine a fost când mă întorceam de la serviciu şi eram cu nervii la pământ. Plângeam în metrou şi nu mă puteam controla. Dar în loc să cer ajutor, m-am închis în mine. Oricărui prieten îngrijorat de starea mea îi spuneam că-s bine."

Când a vorbit într-un final despre dificultăţile cu care se confrunta, Jaabir spune că oamenii au reacţionat într-un fel care l-a marcat. „Relaţionarea cu ceilalţi exteriorizează lucrurile pe care le ţineai în interior," iar asta l-a ajutat să-şi oprească gândurile negative. „Oamenii sunt mult mai empatici decât crezi. Am devenit mult mai apropiat de prieteni şi familie decât eram înainte." De când a început să fie sincer în legătură cu problemele lui mintale, oamenii din jurul său şi-au recunoscut şi ei problemele, lucru pe care Jaabir nu l-ar fi crezut posibil înainte.

Problemele de sănătate mintală nu sunt o epidemie, ci sunt genetice, o parte din ceea ce te face om. Sunt la fel de răspândite ca vânătăile. „Cred că trebuie să înţelegem că, doar pentru că un lucru e invizibil, nu înseamă că nu-i real," spune Matt Haig, autorul a numeroase cărţi, printre care şi Motive pentru a rămâne în viaţă, care explorează în detaliu propria luptă cu tulburările mintale, care a început cu o cădere psihică, pe vremea când avea 24 de ani şi era în Ibiza cu prietena lui.

„Nu mai trăisem niciodată aşa ceva. Sună atât de melodramatic, dar nu credeam că mai exista cineva care să fi simţit asta vreodată. Era o combinaţie constantă de panică intensă, oboseală, disperare şi o senzaţie copleşitoare. Nu vedeam nicio ieşire, iar suicidul părea singura portiţă, exact ca şi cum ai sări dintr-o clădire în flăcări. Dar singurul lucru mai presus de depresie este timpul. Depresia mi-a spus că n-o să apuc 25 de ani. Am 39 de ani acum."

Aşa cum s-a mai scris pe VICE, 50 la sută dintre toate bolile care apar la cei sub 65 de ani sunt legate de sănătatea mintală, însă doar un sfert au primit vreun ajutor. Aproape 90 la sută dintre cei care au încercat să-şi pună capăt zilelor suferă de o formă de tulburare mintală, diagnosticată sau nu.

În Marea Britanie, 4400 de oameni se sinucid anual şi de zece ori mai mulţi încearcă să se sinucidă. În medie, asta înseamnă că cineva din UK încearcă să-şi pună capăt zilelor la fiecare 12 minute. Mai mulţi oameni sub 35 de ani mor din cauza suicidului în ţara asta decât, să spunem, din cauza accidentelor rutiere. Pentru bărbaţii între 20 şi 34 de ani, suicidul e cauza a aprope un sfert din toate decesele. În 2012, şase sute de mii de oameni au sunat la o linie telefonică de ajutor şi şi-au exprimat gândurile suicidale. În 2014, cifrele Biroului Naţional de Statistică au arătat că nouă la sută dintre şomerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani care-şi caută un job au fost de-acord cu afirmaţia: „N-am pentru ce să trăiesc." Iar 32 la sută dintre ei au contemplat suicidul.

Dar, în ciuda faptului că mulţi işi doresc să vorbească despre bolile mintale, încă există o frică de-a face asta, de parcă atunci când recunoşti că ai un organ sensibil în craniu, care pluteşte în lichid cefalorahidian, ai putea să deschizi un fel de portal spre abis care ar înghiţi creierele tuturor. Bineînţeles că asta-i o mare vrăjeală.

Haig spune că „creierul face parte din corp şi ar trebui să-l privim aşa. Depresia şi anxietatea au multe simptome care apar de la gât în jos, la fel cum alte boli fizice au efect asupra minţii. Trebuie să vorbim despre sănătatea mintală exact aşa cum vorbim despre sănătatea corporală." Nimeni nu e sută la sută sănătos fizic sau mintal.

Bolile mintale sunt de multe ori tratate cu fineţea unui ciocan. De exemplu, când fostul jucător de fotbal Clarke Carlisle a încercat să se sinucidă în decembrie anul trecut, oamenii care nu-l întâlniseră niciodată au etichetat fapta drept egoistă. Dar singurul lucru egoist despre suicid e faptul că oameni care n-au fost afectaţi de asta pun asemenea etichete. Asta nu face decât să creeze cercuri vicioase de vină, care vin în completarea urii de sine pe care o trăiesc oamenii cu boli mintale. Ar putea să le întărească dorinţa de-a păstra tăcerea.

„Oamenii depresivi n-au o frică mai scăzută de moarte decât ceilalţi şi nici nu-s mai egoişti, e vorba doar de faptul că nu pot suporta durerea cu care trăiesc," conform lui Haig. „Cu toate astea, suicidul se poate preveni întotdeauna, cu ajutorul potrivit." În februarie, Carlisle a dat un interviu emoţionant la Absolute Radio, în care şi-a descris ura de sine, dar şi încrederea că se va face bine.

„Când am decis să-mi iau viaţa, aproape că nu-mi dădeam seama ce fac. Eram pe autopilot," spune Jaabir. „Aveam senzaţia că-s altcineva şi nu mă puteam regăsi. Gânduri şi idei negative îmi zburau constant prin minte. Mă gândeam cât de inutil sunt şi cum o să rămân singur mereu.

Voiam ca durerea să înceteze şi nu-mi doream ca cineva să mă oprească. Credeam că luasem decizia corectă. Plănuisem totul şi am condus mult, ca să-mi îndeplinesc misiunea, dar era ca şi cum nu eram conştient de ceea ce făceam. Am ieşit din transă doar în momentul în care capelanii care patrulau zona au început să-mi vorbească. Doar atunci mi-am pus întrebarea: Ce caut aici?"

Problemele de sănătate mintală pot să apară la orice vârstă şi să nu se manifeste în totalitate decât peste mulţi ani. „Taică-miu a murit când aveam 12 ani, după care am fost hărţuit destul de sever. M-am simţit extrem de alienat. Eram foarte dur cu mine şi simţeam cumva că-s defect. M-am învinuit pentru faptul că am fost hărţuit şi am purtat ura aia de sine toată viaţa. Credeam că-i normal şi că toată lumea se simţea aşa. Toată lumea se urăşte, nu-i aşa?"

Dar depresia nu trebuie să fie despre ceva specific, la fel cum nici cancerul nu e provocat de ceva anume, spune Haig. Motivele sunt numeroase, variate, specifice, structurate, aliniate, istorice, opace, oblice, unice şi, mai presus de orice, individuale.

Ancheta naţională confidenţială care studiază suicidul si crimele comise de oamenii cu boli mintale a arătat în 2014 că 18 la sută dintre cei care s-au sinucis în UK, între 2010 şi 2012, erau pacienţi proaspăt externaţi.

Diagnosticul şi tratamentul ajută într-o oarecare măsură, dar internarea, ajutorul şi tratamentul primite la reabilitare sunt absolut necesare.

După ce s-a întors acasă, Jaabir a primit o serie de tratamente atât din partea Serviciului Naţional de Sănătate, cât şi la privat. După două luni s-a întors la muncă. „Primele două luni au fost foarte grele. Mi-a fost greu să mă mai bucur de tot ceea ce mă făcuse fericit până atunci. Nu mi-a mai păsat de tenis, emisiunile TV care-mi plăcuseră mă plictiseau. Eram foarte agitat şi letargic. Îmi sărea ţandăra imediat, dar prietenii şi familia mi-au fost alături, iar lucrurile s-au îmbunătăţit."

Jaabir a mers la psiholog, lucru care l-a ajutat să se elibereze de gândurile negative şi să identifice imaginile care îl deprimau. „Era un amestec foarte eficient de consiliere, psihoterapie şi terapie cognitiv comportamentală. Foloseam multe tehnici de vizualizare. Desenam imagini ale unor experienţe dureroase prin care-am trecut. A fost revelator."

La sfârşitul conversaţiei noastre, Jaabir face o pauză de gândire. E un moment interesant în care stăm amândoi în tăcere şi ne gândim la relaţiile noastre personale şi la propria sănătate mintală. „Când mă uit la tot ce mi s-a întâmplat, mă gândesc că aş fi putut să previn toate astea. Mă gândesc: rămâi la ceea ce ştii. Nu eşti lipsit de valoare. Nu există nicio dovadă că pentru 99.9 la sută din timp gândurile astea nu-s justificate. Îmi doresc doar să fi realizat mai devreme că există oameni ca mine care ar putea să mă ajute."

Şi Haig a ajuns la o concluzie asemănătoare: „Cred că e important să-ţi dai seama că orice gând negativ ai avea, oricât de puternic şi adevărat pare, nu te defineşte. Depresia e norul care blochează soarele pentru o vreme, dar tu eşti cerul. Poţi să mergi prin ploaie, fără să fii ploaia şi sistemul meteorologic al minţii se va schimba. Uraganul va deveni o briză. Nu te da bătut. Datorezi asta tuturor versiunilor tale viitoare."

Traducere: Alice Yehia

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre sinucidere:
Oamenii habar n-au cum să se sinucidă Taximetriştii chinezi au băut pesticid, într-o tentativă de sinucidere în masă în Beijing Cele şapte sinucideri ale lui Adrian Năstase