Pinguinii din Berceni au inimi de polistiren

FYI.

This story is over 5 years old.

Pinguinii din Berceni au inimi de polistiren

Oamenii nu-și dau seama ce importantă e o suricată, până nu au una la îndemână.
28.8.15

Când a apărut suricata, pentru prima oară, a fost senzație printre copiii de la bloc și nu numai, își amintește doamna Gabriela Simion, o doamnă din cartierul Apărătorii Patriei, București, România. Toți locatarii au constatat ce bine e să ai o suricată uriașă la îndemână. Și-au exprimat în repetate rânduri satisfacția.

Între timp, spațiile verzi din fața blocurilor bucureștene - altădată folosite pentru straturi de legume sau părăginite – au început să se umple de siluete ale unor animale oarecum fantastice.

Citește și București, gunoiul meu iubit

Antropologul Bogdan Iancu le numește „forme de poetizare și domesticire a spațiului‟. „Cred că genul ăsta de povești a fost alimentat și de inițiative marketizate a la Piedone, în sectorul 4. Este un întreg fenomen al infantilizării design-ului și mobilierului urban‟, mai zice Iancu.

Moda asta cu machete de animale, la scară normală, l-a luat pe sus chiar și pe fostul președinte al României, Traian Băsescu. Deși, e greu de spus dacă acesta s-a raportat tot la poetizare și domesticire, când și-a instalat pe pajiștea noii case de protocol o vacă și un cal din fibră de sticlă, plus un mic urs din lemn, realizate de artistul Gheorghe Smădu din Covasna.

Într-o postare pe Facebook, Băsescu își arată speranța că nepoții lui „se vor bucura să vadă aceste animale în mărime naturală și le vor compara cu cele din cărțile pentru copii‟. Bine, ursul nu e în mărime naturală. Ursul e prea mic.

Domnul Simion, strungar și artist

Suricata de la bloc, în schimb, a ieșit nițel mai înaltă decât în realitate: ajunge la nivelul geamului de la parter. În rest, Gheorghe Simion, cel care a modelat-o, a vrut ca suricata să iasă ca în documentarele de pe Discovery, unde este prezentată, pe bună dreptate, ca un carnivor din specia mangustelor.

Animalul stă țeapăn lângă tufișul de trandafiri, între cocoș și pinguin, cu labele din spate ușor depărtate, cu labele din față ridicate în dreptul pieptului, cu botul sus, adulmecând, în gazele de eșapament, potențiale pericole ce ar veni dinspre Apărătorii Patriei. Sau chiar mai de departe. Principalele amenințări pentru viața unei suricate sunt vulturii, șacalii, uneori și cobrele.

Pentru a crea un animal, Gheorghe Simion lipea două bucăți mari de polistiren pe un cadru metalic, apoi se apuca să sculpteze și să picteze. Lucra cât nu vindea o pâine sau o apă la chioșcul familiei, amenajat într-una din cele patru camere. Doamna Simion cunoaște procesul, precum și mizeria care se aduna în apartament pe măsură ce polistirenul devenea animal. El făcea, el strângea. „El e mai boem, așa‟, explică doamna Simion.

Citește și Lucian Bran îţi documentează grădina din curtea blocului

Soțul său e crescut la țară, în Moara Vlăsiei. A fost strungar la Autobuzul S.A., până s-a pensionat pe caz de boală. Recent, Gheorghe Simion a fost diagnosticat cu leucemie. Momentan e în spital, iar grădina din fața blocului deja a prins buruieni. I-a plăcut mereu să picteze, să facă chestii, și nu l-a învățat nimeni. „Dacă era îndrumat să meargă la o școală de specialitate, ajungea și el [să lucreze] la Palatul Copiilor măcar", crede doamna Simion.

Un pinguin care are culori în cioc

Primul animal de polistiren din fața blocului a fost o barză și a apărut în 2011, după ce fiica lor a rămas însărcinată. Barza era făcută dintr-un polistiren moale, și n-a rezistat decât o vară, întrucât au ciugulit-o păsări în carne și oase. „După aia vecinii au zis să facă și aia, și aia‟, își amintește doamna Simion.

Domnul Simion s-a conformat și a făcut ponei și cocoș și pinguin și căprioară, dar a folosit un polistiren mai tare, care să țină. Poneiul e cărămiziu cu alb și are hamuri și coamă și coadă din vată sticloasă.

Cocoșul e cățărat pe o scară curbată, de care se agață flori. Iar pinguinul, ei bine, pinguinul are gheare și culori în cioc. Ar fi făcut și o ceașcă din cauciucuri de mașină, dar n-a apucat. În ultima vreme, de când e bolnav, Gheorghe Simion a luat-o cu religia. Face icoane.

„Unii zic că-i kitsch. Dar să vedeți cum se strâng copiii: «Uite maimuța, uite vrabia!»‟, spune Gabriela Simion. Iar pentru el, soțul dânsei, asta conta. Multă sănătate, domnule artist al cartierelor de pretutindeni, care ne smulgi câte un zâmbet, în zile de rahat, petrecute într-un oraș pe măsură!

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește și alte materiale despre București:
Opt motive pentru care București e un oraș nasol
Am reprodus o întâlnire comunistă prin București, pentru Dragobete
Am încercat cea mai proastă mâncare din București și încă mai am colon