FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Câțiva oameni mi-au vorbit despre hainele care-i fac să arate cel mai bine

Indiferent cât de nasol te simți sau dacă ți-a apărut ditamai coșul pe față, poți să te îmbraci în outfit-ul tău preferat și asta te face să te simți mai bine în pielea ta.

Toată lumea are cel puțin o piesă în garderobă în care arată bine. Indiferent cât de nasol te simți sau dacă ți-a apărut ditamai coșul pe față, poți să te îmbraci în outfit-ul tău preferat și asta te face să te simți mai bine în pielea ta.

Am vorbit cu șase persoane despre hainele preferate și cum se simt atunci când le poartă.

Citește și: Am fost la târgul de modă care arată cum o să se îmbrace bărbații în următorii ani și-am râs

Publicitate

Tabitha, 26 de ani

Am o jachetă de velur de culoarea albastru închis, cusătură albă și nasturi aurii, un pic cam kitchoși. Pare din anii '70, gen de cowboy, cu căptușeală de blană și revere de la Boss. Când am găsit-o, nu am stat pe gânduri. Îmi place faptul că e originală și pare mult mai scumpă decât a fost defapt. Dacă o port atunci când sunt într-o dispoziție bună, mă face să mă simt ca și cum pot să echilibrez mai grațios partea masculină cu cea feminină, ceea ce mă face să mă simt sexi.

Juice, 28 de ani

La prima vedere, pare o geacă pufoasă destul de comună. Eu iubesc iarna și sezonul rece, iar gecile Down și cele pufoase sunt preferatele mele. Am cel puțin 12, dar asta e preferata mea. Eu le spun „haine grase" și cred că sunt destul de subestimate. Multe fete consideră că nu poți să fii sexi într-o geacă pufoasă, dar nu sunt de acord: dacă știi cum s-o porț cu ținuta ta, mi-ai câștigat votul.

Deși asta e o achiziție recentă, am purtat-o de multe ori. E super călduroasă, are un guler ridicat și cel mai important aspect e albă, ceea ce înseamnă că nu doar îmi scoate în evidență bronzul meu temporar, dar merge bine cu aproape orice. Singurul dezavantaj este faptul că se murdărește din cauza cremei autobronzante, dar nu poți să le ai pe toate.

Greg, 24 de ani

Prin 2013, Mark McNairy a inclus salopeta asta la prezentarea de modă Primăvara/Vară 2014, croit dintr-un material rezistent, gen de armată, cu margarete brodate. În momentul în care am văzut salopeta a fost ceva de genul: „Bun. Asta e a mea." Știam că o să mai dureze cel puțin șase luni până când o să iasă pe piață, dar am intrat în fiecare săptămână pe site-ul lui de rahat, în speranța că o să apară. Nu a apărut nici în sezonul de primăvară, așa că am ajuns la concluzia că făcea parte doar din spectacol și nu avea de gând s-o scoată pe piață. Apoi, într-o săptămână a apărut pe site și în mărimea mea. I-am cumpărat instant și de atunci a devenit piesa mea preferată din garderobă. Este super subțire, de vară însorită și călduroasă, deci am cam vreo opt zile pe an în care e ok să port salopeta în Anglia. Dar, în momentul în care înfloresc florile primăvara, o scot la purtare. Salopeta asta a devenit vestitorul meu personal al primăverii. Oricând o port, mă simt super bine. De fiecare dată când ies în oraș, oamenii mă abordează să-mi spună cât de mult le place salopeta mea și cât de cool e, iar eu le răspund sec: „Știu."

Publicitate

Alex, 26 de ani

Vara asta am luat o pauză de la bețiile din weekend și am avut un moment de luciditate. Am cumpărat de pe eBay o jachetă albă din denim și am desenat-o. Mi-a luat trei zile să o termin. Aveam desenul deja făcut, inspirat din weekend-urile mele de beție, iar pauza m-a motivat să-l revizitez și să desenez jacheta. Mi-e frică să n-o stric când o port, așa că sunt mai selectiv cu evenimentele la care o scot. Deja am câteva pete enervante. Plus, am parte de multe reacții pozitive atunci când o port și mă face să mă simt bine.

Nadine, 28 de ani

Când am cumpărat fusta scoțiană era până la genunchi și am scurtat-o un pic cam mult, dar tot îmi place la nebunie. E încă piesa mea de panică, atunci când nu știu cu ce să mă îmbrac. Mereu am avut-o la îndemână, pentru ținute elegante sau casual, iarna sau vara, oricând. Atunci când am cumpărat-o, nu mă așteptam să mă atașez de ea, dar deja o am de aproape zece ani, deci a trecut prin multe. Acum, e atât de uzată încât trebuie să folosesc agrafe ca să stea cum trebuie, dar nu-mi pasă, în continuare e piesa mea preferată.

Lily, 27 de ani

Ochelarii ăștia de soare reprezintă ultima rămășiță a unei foste relații. Un suvenir al amintirilor pe care le-am trăit la un moment dat cu o persoană foarte specială. Asta e tot ce știa prietenul meu de la momentul respectiv. Știu că nu ar trebui să te atașezi de lucruri materiale, dar îmi stă bine cu ei și când îi port, îmi aduc aminte de o vreme în care eram îndrăgostită.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre haine:
Cum se îmbracă deținutele din România
Dictatura modei
Hainele rapperilor români din anii '90 erau mai mișto ca boarfele hipsterești de azi